CEAUŞESCU – NU SIMPATIZA CONSILIERII SOVIERICI


In calitate de şef al Direcţiei Politice Superioare a Armatei, Nicolae Ceauşescu trebuia să accepte formal colaborarea cu consilierii sovietici din Ministerul Apărării. Pe la spate însă, contesta ingerinţele Moscovei în politica internă a României.

Ceauşescu atribuind distincţii unor utecişti – 1952
Ion Coman primul din stânga

 

Aceasta este mărturia gen. (r) Ion Coman, fost ministru al Apărării sub Ceauşescu şi subordonat al fostului preşedinte în anii ’50, la DSPA. De-a lungul celor aproape cinci ani petrecuţi în armată, Ceauşescu şi-a uimit de multe ori subalternii, spune Coman. Într-un an, de pildă, cu ocazia bilanţului anual al DSPA, când comandanţii de regimente şi locţiitorii politici prezentau superiorilor „rezultatele muncii”. Fiecare şef de direcţie şi de secţie prezenta câte un raport, timp de 30-45 minute.

Consilierii sovietici se implicau, la rândul lor, în raportările anuale. Unii mai mult decât alţii. Bunăoară, Ion Coman îşi aminteşte de colonelul sovietic Mihailov, „un tip impulsiv, chiar obraznic”, consilierul lui Corneliu Mănescu, şeful Direcţiei Organizatorice din DSPA. Înainte de întrunirea mai-marilor din armată, acesta i-a cerut lui Coman referatul. A fost refuzat, cu argumentul că îl citise deja Nicolae Ceauşescu. Ofiţerul rus a insistat. Astfel încât problema a fost tranşată în biroul şefului DSPA. „Am raportat lui Ceauşescu, zice gen. (r) Coman. I-am repetat şi lui conversaţia. Mi-a zis: «Dacă ţi-l mai cere, să îi spui că eu sunt şeful DSPA-ului, şi nu el. Eu aprob, şi nu el». Într-o săptămână, acest colonel sovietic a plecat din România”.

http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/

Acest articol a fost publicat în SOCIALISM și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.