Arhiva zilnică: 20/01/2014

Misterul Focului Viu din Subcarpaţii Buzăului – flăcările care ard neîncetat


Pe un drum pietruit, la circa 60 de km de Buzău, pe raza comunei Lopătari, satul Terca, se află “focul viu”, un fenomen natural de emanaţie a gazelor naturale, care o dată ce ies din pământ se autoaprind în contact … Continuă lectura

Publicat în ROMANIA (frumoasa) | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Biserica din Densuş – “fără pereche în toată românimea .


Undeva aproape de oraşul Haţeg, într-un peisaj unde s-a scris odinioară istoria românilor, există un loc în care se spune că noaptea Dumnezeu parcă păşeşte aici. Localitatea Densuş este ca oricare alta, dar deosebită prin prezenţa celei mai vechi biserici … Continuă lectura

Publicat în ROMANIA (frumoasa) | Etichetat | Lasă un comentariu

Ineleţ – satul unde se ajunge cu scara


Cocoţat în vârf de munte, într-un peisaj în care ai senzaţia că eşti aproape de cer, există un cătun uitat de lume. La propriu. Singura legătură cu civilizaţia este o scară veche de mai bine de 40 de ani, pe … Continuă lectura

Publicat în ROMANIA (frumoasa) | Etichetat , | Lasă un comentariu

Peşterile din Apuseni, din Ţara de Piatră, cele mai multe şi spectaculoase din România


Amatorii de explorări speologice au la dispoziţie pe raza judeţului Alba cea mai ramificată peşteră din Europa, cel mai mare şi adânc lac subteran din România, cel mai mare dom stalagmitic sau cel mai adânc sifon din ţara noastră, toate … Continuă lectura

Publicat în ROMANIA (frumoasa) | Etichetat , , | Lasă un comentariu

„Antisemitisme” fabricate şi declaraţiile „xenofobe” ale Perfidului Albion


Ion Maldarescu „A reduce semitismul la evreitate e stupiditate, a identifica iudaitatea  cu evreitatea și israelitatea mi se pare aberație”.  (Prof. univ. dr. h.c. Gheorghe Mihai) Mare tam-tam, mare! G.D.S. şi revista „22” – reclamagii în slujba celor care finanţează cele … Continuă lectura

Publicat în Fără categorie | Etichetat | Lasă un comentariu

Fenomen neexplicat: ce sunt straniile lumini mişcătoare care apar pe cerul deşertului? (VIDEO)


„Luminile de la Marfa” sunt nişte ciudate apariţii globulare, luminoase, zărite uneori în regiunea deşertică de la marginea orăşelului Marfa din statul american Texas. Nimeni nu a reuşit să dea până acum o explicaţie satisfăcătoare acestui fenomen, deşi ipotezele nu … Continuă lectura

Publicat în MISTERE | Etichetat , | Lasă un comentariu