Atenţie la comisioanele „trăsnite” ale băncilor


Comisionul de interogare sold de 50 de eurocenţi

Dacă eşti obişnuit să îţi verifici des soldul contului prin intermediul unui bancomat, ai face bine să renunţi la acest obicei, în cazul în care eşti client BRD. Francezii au dat un nou înţeles expresiei „informaţia costă”. Dacă vrei informaţii despre banii tăi, BRD te spoliază de câte 50 de eurocenţi (2,2 lei) la fiecare interogare, probabil din cauza încărcăturii pe care această simplă operaţiune o pune asupra sistemului informatic.

Banca a stabilit nivelul acestui comision în euro chiar şi pentru cardurile în lei, astfel că, în timp ce taxează acerb clienţii care vor să ştie câţi bani au în cont, se apără şi de riscul deprecierii leului – se scumpeşte euro, creşte şi comisionul convertit în lei.

La cele mai multe bănci, comisionul de interogare este între 0,2 şi 0,3 lei, iar la unele este 0.

Mai mult, BRD îţi ia un euro dacă faci o interogare la bancomatul altei bănci. Dacă mai pui şi taxa de retragere de la alt bancomat de 1% din suma retrasă + 4 lei, o operaţiune de interogare + retragere din maşinile străine te lasă mai sărac cu aproape 10 lei. Clienţii băncii numărul doi din România ar face bine să nu rămână fără cash în zone în care nu există bancomate BRD.

De altfel, nici pentru clienţii BCR nu ar fi indicat. Banca cu mamă austriacă le cere cel puţin 6 lei + 0,1% pentru o retragere de la bancomatele altei bănci. Ai nevoie rapid de 20 de lei pentru un taxi? Bagă cardul de la BCR într-un bancomat străin şi taxa implicită este de 31%.

Cine te-a pus să primeşti bani în cont?

Un exemplu de glumă proastă de făcut unui prieten este transferul unei sume mici în contului acestuia. S-ar putea să plătească un comision mai mare decât suma transferată. Practic, acest transfer este taxat la ambele capete – plăteşte şi cel care trimite banii şi cel care încasează.

Pentru încasările interbancare, BCR percepe un comision de 4 lei. Pentru plăţile intrabancare la ghişeu, comisionul este tot de 4 lei, indiferent dacă îţi muţi banii între conturile tale, semn că biţii se mişcă scump în sistemul informatic.

La BRD te costă 2 lei să primeşti bani în cont din alt cont deschis la BRD, şi de la 3 la 10 lei de la altă bancă.

Banca Transilvania nu se încurcă să facă diferenţe într plăţi şi încasări la nivelul comisioanelor. Costă 2,7 lei să primeşti până la 50 din conturi deschise la altă bancă, şi 4,2 lei pentru până la 1.000 de lei. Comisionul ajunge până la 18 lei pentru sume mai mari. Pe clienţii BT îi costă să primească şi bani în cont şi din conturi deschise la BT: de la 1,5 lei la 8 lei.

La UniCredit Ţiriac Bank, încasarea în cont costă un leu. La CEC Bank te costă de la 2 la 6 lei să primeşti bani în cont dintr-un cont deschis la altă bancă, şi de la 0,5 la 2 lei pentru conturile deschise la CEC. Dacă sumele încasate sunt în valută, atunci CEC îţi cere de la 1 euro la 1,5 euro (pentru transferurile interbancare).

Nu toate băncile mari cer bani pentru încasările intrabancare. Raiffeisen, de plidă, comisionează doar încasările din conturi deschise la alte bănci, cu sume cuprinse între 3 şi 7 lei.

Banca nu primeşte mărunţiş

Moneda metalică e prea grea de gestionat pentru funcţionarii bancari. Pentru că nu vor să aibă de-a face cu prea multă alamă prin sertare, băncile pun comisioane mari la depunerile de monedă în conturi. Spre exemplu, BCR te taxează cu 1,5% din suma depusă, CEC Bank cu 2% din sumele ce depasesc 30 de lei. Comisioanele la restul băncilor se învârt în jurul aceloraşi valori.

PIN-ul se regenerează pe bani

Efortul susţinut al sistemelor informatice în regenerarea unui cod PIN de card. trebuie răsplătit cu un comision oricât de mic. La BRD te costă 2 lei să schimbi un cod PIB la ATM. Regenerearea codului PIN al unor carduri de debit platinum costă până la 10 lei. La Raiffeisen, acelaşi proces costă 0,5 lei, în timp ce la UniCredi re-emiterea unui cod PIN nou costă 20 de lei – cele patru cifre pot fi foarte costisitoare.

http://www.economica.net/

Acest articol a fost publicat în BANCI-FMI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.