CARPATO-DUNĂRENII


Pe timpuri, pe bătrînul continent european trăia într-un vast şi puternic imperiu cea mai veche populaţie, pelasgii, numiţi mai apoi thracii. Asta se întîmpla înaintea celor două mari potopuri, care au avut loc, primul în perioada domniei regelui Ogiges, iar cel de-al doilea pe vremea lui Deucalion. Meritul lor în epoca preistorică a fost să fie un neam de înţelepţi, consideraţi oameni divini, datorită calităţilor lor morale înalte. Ei au fost cei care au avut inspiraţia să-i scoată pe oamenii primitivi din peşteri şi să-i înveţe să zidească locuinţe.
Dintotdeauna s-a ştiut că cele mai mari civilizaţii au putut să se nască şi să cunoască o viaţă înfloritoare în zonele unor fluvii mari, iar patria oamenilor cei mai iubitori de dreptate a fost leagănul cel-de-jos al Dunării carpatice. Dăruit cu o climă favorabilă şi cu un pămînt peste măsură de fertil şi de bogat, comori de aur şi de sare, codri legendari, rîuri cu apă cristalină, spaţiul tracic a cunoscut marea artă a făuririi podoabelor din aur, meşteşugul prelucrării lemnului, al ornamentelor, exprimînd tainele şi simbolurile, esenţa filozofiei vieţii neamului tracilor, arta făuririi armelor, miracolul grîului, închinarea şi vocaţia pentru muzică şi poezie.
Extinzîndu-se pe tot cuprinsul Europei şi ducîndu-şi cultura şi limba, pelasgii au dat naştere culturii latine.
După Mircea Eliade, marele arbore tracic număra peste 200 de triburi.* (Dicţionar al religiilor, pag. 265.) Iar părintele istoriei Herodot va declara: „… după inzi neamul tracilor este cel mai mare dintre toate popoarele lumii. Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sînt cam aceleaşi la toţi.”
Puternic şi rezistent fizic, acest neam va avea o tărie spirituală, datorită profunzimii şi forţei sale religioase, credinţei profunde în nemurirea sufletului. Ideea de nemurire a sufletului, de reînviere a fost filozofia de căpătîi a unui popor înzestrat cu spiritualitate şi morală, ea a existat la acest popor de viteji înaintea creştinismului, iar dragostea de aproapele lor i-a fost dintotdeauna lumina care 1-a călăuzit, 1-a unit şi 1-a încălzit în zilele de cumpănă ale istoriei.
Prizonier în imperiul tăcerii, cufundat într-un anonimat cu bună ştiinţă, acest popor mare şi credincios a pus substanţial umărul la formarea şi la evoluţia spiritualităţii antice.
La fel ca şi alte popoare antice, tracii nu s-au încredinţat cuvîntului scris. Cele puţine informaţii pe care le avem despre ei, despre religia şi despre ritualurile lor ne-au parvenit prin filiera autorilor greci şi romani, în acelaşi timp filozofia lor religioasă s-a păstrat, adaptată în parte în folclorul şi în cutumele multor popoare de astăzi ce trăiesc în spaţiul tracic, precum şi în cel românesc, care este considerat cel mai autentic.
Acest distins popor al antichităţii a adus în dar timpului, multor şi altor neamuri filiozofia lor religioasă şi pe propriile lor divinităţi.
Marele zeu Gebeleizis, divinitatea supremă a tracilor, diriguitor al tunetelor, fulgerelor şi furtunilor, folosea drept armă fulgerele.
Era un bărbat frumos, ce purta barbă, şezînd pe un tron. însă istoria îl consemnează şi în altă ipostază, cea de călăreţ, ţinînd un arc în mîna stîngă. Era considerat atotstăpînitorul Cerului şi al Pămîntului, conducătorul castei militare. De asemenea, mai era supranumit călăreţul trac, un mare luptător, înarmat cu o lance şi fiind însoţit mereu de un cîine. Însă va fi întruchipat şi ca om paşnic, purtînd în mînă un corn al abundenţei. Mitologia greacă îl va prelua, dîndu-i numele de Zeus. în perioada creştinismului călăreţul trac va deveni Sf. Gheorghe.
Marea zeiţă, Mama Divină a tracilor a fost zeiţa Bendis. Avea chipul rotund, cu două cosiţe blonde lăsate pe spate, sîni proieminenţi, totdeauna fiind în compania fie a unui cerb, fie a unui şarpe.
Era adorată îndeosebi de femei şi era considerată de strămoşii noştri ca zeiţă a Lunii, a pădurilor, a farmecelor şi a nopţii, protectoarea dragostei şi a maternităţii. Zeiţa Bendis a devenit la greci Artemis, iar la romani Diana, şi purta la şold o tolbă plină de săgeţi, socotită zeiţă a vînătorii. O altă zeitate importantă a tracilor a fost zeiţa vetrei şi a focului, ocrotitoarea casei, cu numele de Vesta (Hestia). Tracii ţineau focul sacru aprins în vetre, protejat de nişte pereţi, urmînd ca în viitor casele să fie zidite în formă de dreptunghi, în care se închinau şi o cinsteau pe această zeiţă. Căci fiecare cămin se considera altarul ei.
Sabazius, zeul viţei-de-vie, al petrecerilor şi al dragostei eterne. Era unul dintre cei mai populari zei la traci, în special sărbătorit la lumina făcliilor noaptea într-o petrecere de zile mari, cu un consum necontrolat de vin, toamna, cînd era srînsă roadă de struguri din vii.
Sărbătoarea se ţinea în fiece an, cu mare bucurie, la care participa toată lumea, cinstindu-1 cu dragoste pe zeu. Grecii, preluîndu-1, l-au numit Dionysos, iar romanii Bacchus.
Cunoscut ca un neam de luptători, de viteji, tracii nutreau un respect deosebit marelui zeu al războiului Ares. Sărbătorile închinate lui purtau pecetea învingătorilor, care îi ucideau pe prizonieri, dînd o lecţie duşmanilor, care au vrut să le cucerească libertatea. La romani el va intra în istorie sub numele de Marte.
Hermes, zeul păstorilor, călătoriei pe pămînt, negustorilor, elocinţei, literaturii, atletismului şi hoţilor. Era mesagerul zeilor. În afară de asta, el s-a considerat un patron al poeziei şi ştiinţelor. În calitate de Hermes Trismegistul va personifica gîndirea. El călăuzea morţii în lumea de dincolo. Regii tracilor îl cinsteau cu evlavie pe Hermes ai cărui coborîtori se credeau. Purta în mîini un baston magic, caduceul şi o bonetă care îl făcea invizibil. Iubea nespus de mult să-i însoţească pe oameni.
Unul dintre cei mai mari zei ai antichităţii este Apollon. Trac prin naştere, el şi-a văzut lumina zilei pe pămmturile hiperboreene. Lumea antică i-a purtat o mare cinste. Căci el întruchipa înţelepciunea însăşi, dăruind oamenilor lumina fizică şi spirituală. Popoarele antice i-au închinat nenumărate legende, a fost cîntat în imnuri, poeţii i-au dedicat cele mai frumoase poezii şi poeme. Era considerat împărat ce domnea peste lumea muritoare.
Un alt cult de mare importanţă şi de valoare, avînd o influenţă largă în spaţiul vast tracic a fost cultul Domnului Nopţii, ce simboliza viaţa frumoasă, plină de bucurii şi de iubire faţă de aproapele. Această mişcare a Domnului Nopţii se opunea cultului lui Dionysos. Misterele Domnului Nopţii erau cunoscute doar de preoţi şi acoperite de taină, ce se celebrau pe timp de noapte în cercul celor iniţiaţi. Grecii vor însuşi acest cult, iar pe întemeietor îl vor numi Orpheus. Aşadar, tracii l-au dat grecilor pe însuşi Orfeu, marele poet şi muzician al antichităţii, inspirat în creaţiile sale de Apollon şi de muze, un mare civilizator care i-a învăţat pe oameni tainele artei şi ale sufletului.
Despre marele zeu proroc Zalmoxis ne-a oferit cele dintîi informaţii istoricul grec Herodot. în lucrarea sa Istorii, 1Y, 94,95, el ne prezintă cea mai complexă caracteristică a religiei daco-geţilor, ce făceau parte din marele popor trac: „înainte de a sosi la Istru, primul popor pe care îl
supune Darius au fost geţii care cred că sînt nemuritori. Iată în ce chip se, socoteau ei nemuritori.
Ei cred că nu mor, că cel ce-şi dă sfârşitul se duce la zeul Zalmoxis; unii dintre dînşii cred că acesta este Gebeleizis. Tot la cinci ani, ei trimit la el ca sol pe unul dintr-înşii, tras la sorţi, şi-1 însărcinează cu cîte le cere fiecare. Iată cum îl trimit: cîţiva din ei seaşază în rînd ţinînd cîte trei suliţe în mînă, iar alţii, apucînd de mîini şi de picioare pe cel hotărît să fie trimis la Zalmoxis, îl aruncă în sus, pe vîrful suliţelor. Dacă el e străpuns şi moare, ei cred că zeul le este prielnic; dar dacă nu moare, îl huiduiesc şi-1 dojenesc ca pe un netrebnic şi păcătos şi după aceasta îl trimit pe altul, căruia îi dau aceeaşi însărcinare cît e încă în viaţă.
Tot aceşti traci, cînd tună şi fulgeră, trag cu săgeţi în sus, spre cer, ameninţîndu-1 pe zeu, căci ei cred că cel care tună şi fulgeră nu e alt zeu decît al lor. După cîte am aflat de la grecii care locuiesc în Helespont şi la Pont, acest Zalmoxis, fiind un om, a servit la Samos ca sclav, a fost chiar rob al lui Pitagora…; în cele din urmă însă, cîştigîndu-şi libertatea, se spune că şi-a strîns o mare avere şi îmbogăţindu-se, s-a întors în ţara lui. Dar fiindcă tracii duceau o viaţă mizerabilă şi erau ignoranţi, acest Zalmoxis, crescut în obiceiurile ioniene şi avînd o învăţătură mai solidă decît aceea a tracilor, deoarece fusese în contact cu grecii şi încă cu unul din cei mai însemnaţi dintre filozofii eleni, cu Pitagora, a pus să i se zidească o sală pentru primirea şi ospătarea celor mai de frunte concetăţeni ai săi, unde să-i înveţe că nici el, nici oaspeţii săi şi nici care se vor naşte vreodată dintr-înşii nu vor pieri, ci vor merge într-un loc unde vor vieţui veşnic, bucurundu-se de toate cele bune. Pe cînd ei făceau toate cîte le-au spus şi vorbeau astfel, el îşi sapă o locuinţă, se făcu nevăzut pentru traci. Coborând în locuinţa subterană, a rămas acolo timp de trei ani. Tracii l-au regretat şi l-au jelit ca pe un mort. în al patrulea an însă el li se arătă, astfel că ei văzură adeverindu-se toate cele spuse de Zalmoxis. Acestea spun grecii că le-a făcut el.
Cît despre mine, această poveste a lui Zalmoxis şi locuinţa sa subpămînteană nici nu le pun la îndoială, nici nu le cred pe de-a-ntregul! Părerea mea este că acest Zalmoxis a trăit mulţi ani înaintea lui Pitagora. Dar destul e atît cît am spus, fie că a existat un om cu numele Zalmoxis, fie că va fi fost o divinitate băştinaşă a geţilor…”
Vreme îndelungată aceste rînduri scrise de Herodot, precum şi alte opinii emise de mulţi alţi autori antici şi din alte epoci au stat la baza unor controverse variate, care, o dată cu trecerea anilor încetul cu încetul, vin să se limpezească, să dezlege multe ipoteze şi teorii formulate, să demaşte speculaţiile răuvoitoare, stabilind totodată claritate şi eliminînd exagerările.
Un lucru însă se pare esenţial în istoricul caz al lui Zaîmoxis. E faptul că grecii antici, cu toată aroganţa lor filozofică, au înţeles şi şi-au dat seama de noutatea, valoarea şi superioritatea religiei zalmoxiene despre lume şi univers. Ideea unei lumi de dincolo de moarte şi a unui Zeu suprem i-au făcut să mediteze profund asupra acestui lucru.
Eterna frică de moarte, de bezna împărăţiei ei şi de drumul fără de întoarcere, căpăta o dezlegare în această religie originală a timpului, care mergea pe urmele şi se încadra în spiritul tradiţiilor neamului tracilor.
Ideea de nemurire era crezul fără de apel al vitejilor şi războinicilor traci, care erau cuprinşi în faţa morţii de o stare de mare bucurie şi de o nepăsare ostentativă, inspirîndu-le curaj şi tărie neţărmurită în bătăliile cu mulţii lor adversari, ştiind cu certitudine că vor ajunge în împărăţia subpămînteană a marelui zeu Zalmoxis.
Cu multe veacuri mai nrziu luceafărul poeziei noastre Mihai Eminescu va aborda problema morţii în monumentala sa Odă ( în metru antic) şi va reînvia într-o manieră distinsă această spiritualitate zalmoxiană:

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tmăr, înfăşurat în mantie-mi,
Ochii mei nălţăm visători la steaua Singurătăţii.

Cînd deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pîn-în fund băui voluptatea morţii Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-1 stinge nu pot cu toate Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai renviu luminos din el ca Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sîn, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine Mie redă-mă!

Cultul lui Zalmoxis făcea parte din viaţa regilor geto-daci. Regii adesea deveneau preoţi, păstorindu-şi propriul popor. De la marele înţelept antic Socrate vom afla că Zalmoxis, în afară de faptul că a mai fost doctor şi vindecător al trupului şi sufletului, s-a manifestat şi ca o clarvăzătoare şi dreaptă personalitate, datorită căruia strămoşii noştri au trăit şi au făurit o societate bazată pe valori umane şi justiţie ce va fi considerată o societate spirituală.
Întreaga istorie a neamului tracic, căruia destinul generos îi va acorda dreptul la un spaţiu vital şi existenţial ideal, se identifică pe deplin cu istoria carpato-dunărenilor, a vechilor pelasgi, care, pornind de la nucleul aşezat în jurul munţilor Carpaţi, se vor răspîndi în toată Europa Centrală, iar din aceste ţinuturi pînă-n Rusia Meridională. Apoi, începînd de la Nistru pînă-n Kuban, Asia Mică, Insulele Mării Tracice (astăzi Marea Egee), ajungînd pînă-n nordul Africii. Toate aceste pămînturi au fost stăpînite şi valorificate de carpato-dunăreni, pelasgi, traci.
în zilele noastre, cînd cercetările arheologice coroborate cu tehnologiile de vîrf în diverse domenii, tot mai mult bat la uşa istoriei, începem să aflăm multe lucruri cu adevărat noi, propunîndu-ne să săpăm mai adînc în trecutul nostru şi să ne invite în acelaşi timp să-1 cunoaştem, să-1 readucem în sufletul nostru, să-1 preţuim şi să-1 cinstim cu credinţă.
Iată că în ultimii ani tot mai mulţi cercetători din străinătate, precum M. Gimbutas, în cartea OLD Europe, The earliest European Civilization before ihe infiltration of the Indo-European People şi V. Gordon Childe (în lucrarea The History of the civilization: The Aryans), îi vor considera pe traci drept nucleul civilizaţiei proto-europene,demonstrind că Vechea Europă s-a început anume în arealul Dunării, leagănul civilizaţiei europene, venind în dar nu numai cu un tezaur material impunător, ci şi cu o comoară spirituală fără de preţ, pe care o oferă cu dragoste şi mărinimie lumii contemporane.

Mircea Caraiman

http://basarabialiterara.com.md/

Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.