Române, află cine eşti şi fii mândru de ţara ta şi de poporul tău! Porţi în fiinţa ta istoria Europei


Imagine similară

Am demonstrat, până acum, pluridisciplinar, ce nu suntem, anume că nu suntem un popor de adunătură, urmaşi de soldaţi şi colonişti romani veniţi de prin toate colţurile lumii antice.

Cine a avut urechi să audă, ochi să vadă şi curiozitate să cerceteze dincolo de manualele şi carţile istoriei oficiale, lucrurile sunt clare. Paleogenetica, de pildă, a demonstrat fără drept de apel, în ceea ce priveşte etnicitatea noastră, că avem aici, exact pe acest pământ, rădăcini din vremuri imemoriale.
Evident, poporul nostru a suferit şi el, de-a lungul secolelor şi mileniilor, influenţe etnice, lingvistice şi culturale, fie din partea celor ce ne-au fost sau ne sunt şi azi vecini, fie din partea celor ce au tranzitat acest teritoriu spre alte meleaguri.

Însă baza noastră etnică, stratul cel mai solid a rămas cel traco-geto-dacic, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei şi a încercărilor unora de a maghiariza, rusifica, turci sau slaviza. Pe acest subiect orice discuţie cu cei care contestă realitatea este, încă din debutul său, o pierdere de timp.
Vă îndemn ca, de astăzi înainte, să vorbim mai mult despre ceea ce suntem, despre lucrurile frumoase ale acestei ţări, despre oamenii săi minunaţi, din trecut şi din prezent, despre bogăţiile sale, despre ape şi munţi, despre holde şi cântece, despre poveşti cu zâne şi Feţi-Frumoşi, despre bunici şi părinţi ce ne-au dat nume. Vă îndemn să vorbiţi tuturor despre olimpicii noştri, despre savanţii noştri, despre eroii noştri militari şi voievozii bătrâni.
Vorbiţi-le despre toate astea copiilor voştri, prietenilor şi rudelor, străinilor cu care intrati în contact, vorbiţi despre asta pe internet, pe profilele voastre de pe reţelele de socializare şi pe blogurile voastre.
Aratăţi, astfel, că vă pasă şi că avem puterea să ne luptăm cu campania de distrugere a entităţii noastre ca neam, campanie tot mai accentuată, ce distruge situri arheologice, închide muzee, serveşte elevilor manuale aberante şi promovează, prin canalele media, numai non-valori.
Pune în slujba României o oră pe zi, atât, nu mai mult, o oră în care o poţi descoperi pas cu pas, îi poţi cunoaşte trecutul, întelege prezentul, îi poţi descoperi personalităţile adevărate şi îi poţi construi viitorul. Afla pe unde se mai găsesc ultimii meşteri artizani de tulnice şi mergi să-i vizitezi! Află mâinile cărei bunici mai îmblânzeşte iţele războiului de ţesut şi mergi să-i i le săruţi!
Află în ce sate meşterii olari, a căror ştiinţă vine tocmai din neoliticul Cucutenilor, mai dau viaţă lutului şi mergi să le asculţi poveştile despre oameni, pământ şi suflet. Află ce munte, râu sau codru poartă vreo legendă şi vizitează-le, închide ochii şi fi parte a poveştii pe care ele o deapănă de mii şi mii de ani.
Apără-i pe ai tăi în faţa celor străini! Spune-le că român nu înseamnă hoţ de buzunare, nici manelist, nici cel ce sparge seminţe în colţul blocului fără să aibă vreun căpătâi pe lumea asta, nici cei cu ceafa în patru straturi care îşi atârnă la gât lanţuri groase din aur şi nici femeia cu fuste înflorate care stă cu mâna întinsă pe bulevardele capitalelor europene.
Spune-le tuturor că român şi autohton înseamnă Ştefan cel Mare, pavăza creştinităţii împotrivă tăvălugului otoman, înseamnă Henri Coandă şi Aurel Vlaicu, înseamnă Dromihete şi lecţia de morală dată lui Lisimah, înseamnă Eminescu, înseamnă gimnastele noastre de aur şi olimpicii noştri care domină concursurile înternaţionale de decenii întregi. Român este bunicul tău ce a luptat până în munţii Tatra şi la Cotul Donului, iar româncă înseamnă bunica ta ce a rămas să-l aştepte crescându-şi pruncii să fie oameni, nu cerşetori.
Spune-le copiilor tăi că super-eroii noştri nu sunt Batman şi Superman, ci Greuceanu, Făt-Frumos, Sfarmă-Piatră, Setilă şi Părăsilă Lăţ-Lungilă şi că frumoasa noastră din legende nu esteCatwoman, ci Ileana Cosânzeana. Ai noştri super-eroi nu au 50 de ani, ci vârste milenare, aparţin acestui plai din vremuri ce se pierd în negura istoriei.
Spune-le străinilor că suntem neam vechi, că Europa a învăţat să cultive pământul de la cei ce-şi odihnesc de mii de ani oasele în glia noastră şi că am umplut mări de sânge apărându-i şi ei liniştea. Neamul meu nu a avut linişte să construiască catedrale măreţe pentru că a stat mereu cu o mână pe plug şi cu una pe sabie.
Neamul meu subjugat şi nu a exploatat niciodată pe alţii şi de-asta oraşele lui nu sunt la fel de bogate pentru a fi admirate de turişti precum Londra, Paris, Roma sau Madrid, capitale ale unor ţări care, secole de-a rândul, au furat, au înrobit, au ucis pentru huzurul propriu.
Nu avem Notre Dame, dar avem Voroneţ, nu avem Waterloo, dar avem Podul Înalt, Mărăşeşti şi Posada, nu avem Turnul Eiffel, dar avem Babele şi Sfinxul, nu avem Riviera Franceză, dar avem Delta Dunării şi nu avem o Statuie a Libertăţii, dar avem un Gânditor de la Hamangia.
Mândreşte-te cu ţara ta şi numeşte-i pe toţi românii fraţii tăi! Să nu-ţi fie ruşine nicăieri pe unde viaţă îţi va purta paşii şi în faţa nimănui, pentru că tu nu eşti dator cu nimic nimănui!
Fi blând şi primitor cu oricine îţi calcă pragul sau îţi cere sprijinul, ascultă-l pe cel de lângă tine şi nu-l lăsa singur la greu! Arată lumii că ai moştenit sufletul mamei şi tatălui tău, oameni simpli şi buni! Dar, în acelaşi timp, apără-ţi poporul, ţara şi istoria, ia atitudine în faţa oricărui abuz, manifestă-te clar şi public împotriva oricui doreşte să-i ia din pământ, din suflet şi din linişte.
Suntem un neam, dincolo de a fi europeni, suntem noi, eu, tu şi toţi ai noştri ce grăiesc aceeaşi limbă şi îşi au strămoşii îngropaţi în acelaşi pământ. Ridică-ţi fruntea, luminează-ţi privirea şi gândurile şi stai drept în faţa oricui pentru că porţi în fiinţa ta începutul istoriei Europei!
Şi de eşti plecat printre străini tu, frate al meu, iar dorul de pământ şi cer românesc îţi face inima să plângă uneori, vino acasa! Noi, ai tăi, te aşteptăm.
Valentin Roman

http://ziarulrevolutionarul.ro/

Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR (editoriale). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Române, află cine eşti şi fii mândru de ţara ta şi de poporul tău! Porţi în fiinţa ta istoria Europei

  1. Macovei Neculai zice:

    Se pare ca Parasila e eroul nostru preferat!

    Apreciază

  2. Ovi zice:

    Frumos simțit, gândit și așternut în scris. Doar adevărații români citesc cele scrise aici si pun in aplicare aceste sfaturi, care de altfel ni le-au dat si părinții și bunicii noștri. Bravo ROMÂNE!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Tell zice:

    Vorbele goale nu vor pune niciodata piine pe mesele amaritilor,Nu conteaza cine am fost, daca din pacate , am ajuns cersetorii Europei ! Romania mai exista pe harta NUMAI datorita DIASPOREI si asta spune tot despre starea natiei !

    Apreciază

    • Lupul Dacic zice:

      Poporul care isi uita istoria este sortit sa fie sclav.

      Apreciază

    • Adrian zice:

      Nu burdihanul e totul pe lumeaasta! Cei de ne-au invadat doar pentru a se îndopa au stricat și strică în continuare țara! Asta se întâmplă oriune acaparează puterea cei ce gândesc doar cu mațul și burdihanul!…

      Apreciază

    • Clara zice:

      Vol cei din Diaspora nu sunteti decat niste catelusi in lesa strainilor care habar n-aveti ce se intampla in tara de bastina si care aveti impresia ca l-ati prins pe Dumnezeu de picior. Multi dintre voi lucrati la negru si ne faceti de ras. Gunoaiele Diasporei ne otravesc copii si ne imbolnavesc pe toti. Exista cateva exceptii si ma refer la adevaratii romani care apoi se intorc in tara de bastina si vor sa o ajute. Restul mai bine stati cu capul in banca si nu ne mai mintiti cu nerusinare. Cat despre scumpa voastra Europa nici ca i-a pasat vreodata de Romania. Poate doar daca este vorba de muls si fraieri pe care mai faca experimente.

      Apreciază

      • Doina zice:

        Lucrez si eu in afara tarii si iti dau dreptate intru totul cu ce ai spus ..nu toti suntem gunoaie dar sunt destule si am vazut cu ochii mei ..cat despre europa este adevarat la fel ..ne-au supt innainte si ne sug in continuare ..cred cu siguranta ca vor sa ne extermine ca natiune …

        Apreciază

      • IOAN SCAUNAS zice:

        Si eu traiesc in America iar pe Dumnezeu nici n-am incercat ce spui tu !
        Motivul pentru care ma aflu aici este un instrument muzical pentru care am cerut ajutor si la Ambasada X,Min.Comertului Ext,sa.. pana am ajuns sa le trimit scrisoril de la unul la altul sa vada ca se mint.Aici in sase luni am rezolvat problema.
        Tara am vizitato in lung si-n lat de multe ori ce tu n-o sa faci toata viata ta.
        In Moldova la Manastiri am avut ocazia de doua ori de a o intalni (vedea) pe regina Angliei.
        Cu alta ocazie pe Paunescu .
        Tara nu miam uitato,sunt aici din „83 si sunt dirijoru Orch.”VALAHIA ” ,prima orchestra care a folosit acest nume .Pana la Revolutie am cantat DOAR romaneste cand au venit cei dupa …. au inceput cu manelele,sa. Fratele meu ce zici care sunt mai catelusi sau habarnisti !??
        P.S.O intrebare ,tu ce haine porti pe tine,din West sau Est ????

        Apreciază

  4. Ene Constanta zice:

    Sunt mandra de ce sunt…si asa sunt si cei 5 copiii ai mei…daca ii intrebi ei iti vor spune ca sint daci …si eu si sotul meu spunem acelasi lucru…Doamne ajuta-ne ! Amin !

    Apreciază

  5. Marcel Mitu zice:

    CORECT;ROMANASI SI ROMANCUTE;FITI MANDRI ;VIVA ROMANIA FOSTA SI VIITOAREA DACIA:

    Apreciază

  6. State zice:

    Si am fost singurul popor care am întors armele în timpul unui război

    Apreciază

  7. Biku Leinen zice:

    Îmi pare nespus de rău , că interesele politice , financiare și de putere , au reușit să dezbine într-atât acest popor , cu o țară atât de frumoasă și încă bogată . Dacă n-am da frâu liber gândurilor rele , pline de ură și am sta să gândim puțin , am vedea că toate popoarele europene au avut perioade de criză , oamenii emigrând în toată lumea . Așa a luat naștere America , Australia , Noua Zeelandă etc. asta apropo de diaspora cea lașă și ingrată care și-a lăsat țara la greu , și a plecat Nu vreau să jignesc pe nimeni și nici să intru în polemici , dar din propria experință vă pot spune că, din țară au plecat cei care au vrut să muncească și să fie respectați , să facă afaceri corecte și să nu ajungă să-și pună ștreangul de gât datorită dărilor la stat și dobânzilor la credite , precum și cei care n-au avut neamuri în sistem sau care au vrut să dispună după dorința lor ,de libertate , o libertate bine înțeleasă. Nici un stat european nu seamană perfect unul cu altul , așa că trebuie să te adaptezi , acesta fiind lucrul cel mai greu , după învățarea limbii.Important este ca diasporean să-ți pastrezi cu demnitate identitatea ta de român , să transmiți copiilor tăi limba si cultura română , și să-ți pese și de ce se întâmplă ACASĂ in ROMÂNIA., asta binențeles prin participare la vot. Era să omit un lucru bine zis de noi românii , că nu există padure fără uscături , dar și pentur aceasta exită o soluție sigură și de durată , EDUCAȚIE .In final noi ,românii , de asta ducem cea mai acută lipsă !!!!

    Apreciază

  8. Edy zice:

    Prea multe exagerari in articol. Si inexactitati. Ca popor, suntem direct amestecatura conform studiilor genetice, ca realizari, mediocrii.cand altii ridicau universitati, noi sapam bordeie.Nu avem de ce sa ne rusinam cu istoria noastra, dar sa nu exageram, nu suntem buricul pamantului nici pe departe.

    Apreciază

    • Petre liviu zice:

      C-am suntem buricul pământului domnul Edy, citește puțin ce ar fi fost lumea dacă noi ca și nație nu existam cîte lucruri mărețe au inventat înaintași noștri ,fără de care lumea din ziua de astăzi nu ar fi fost la fel!!!!!

      Apreciază

    • nils zice:

      Scutul Europei au fost bordeiele sapate de stramosi.La dapostul bordeielor se construiau universitati.In bordeie se adaposteau cei care se luau primii de gat cu tatarii,turcii,cazacii si care or fi mai fost si care ravneau la bogatiile Europei.Dar noi am fost,sintem si vom fi aici in veci.DACII SI DACIA.

      Apreciază

  9. fEIER mARCEL zice:

    Diaspora-slugile occidentului.Va umiliti in ultimul hal ,ceea ce in tara voastra nu o facet pentru ca e munca de jos,dar si aceea trebuie facuta de cineva.Cei ramasi in tara si muncesc,deci muncesc o duc mult mai bine ca voi si dorm pe perna lor linga familie,dar de,suntem in strainatate.

    Apreciază

  10. Cipru Victor zice:

    O relatare superbă care mă face tot mai mândru și mai mândru de neamul meu. Trăiască poporul și vorbitorii limbii române.

    Apreciază

Lasă un răspuns la nils Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.