Nicolae Ceauşescu: „Putem fi împuşcaţi fără mascarada asta!”


Blasfemia şi Crăciunul însângerat al anului 1989 nu trebuie uitate. Mascarada procesuală – un simulacru al noţiunii de Justiţiei nu a fost decât o actualizare a fărădelegilor staliniste comise de Tribunalului Poporului din anul 1946. În ambele cazuri au tras românii în români. Ambele vor rămâne ca stigmat, ca blestem asupra Neamului Românesc. Astăzi, în apropierea zilei asasinării Ceauşeştilor, vă prezentăm un colaj al stenogramei aşa-zisului proces, cules din presa vremii. Citiţi sau recitiţi ceea ce s-a întâmplat atunci, puneţi faţă în faţă cele rostite în cazarma de la Târgovişte cu ticăloşia celor care se află astăzi la cârma Ţării, cu situaţia dezastruoasă în care se află România astăzi, şi judecaţi „sine ira et studio!”. Spuneţi celor care încă nu se născuseră atunci, tinerilor de astăzi, Adevărul: în 1989 România era o Ţară Suverană! În 2013 România este o colonie! (Ion Măldărescu, ART-EMIS)

Tribunalul Poporului din 25 decembrie 1989                  

25 Decembrie1989 – Garnizoana Târgovişte

Judecător Gică Popa

Stenograma „procesului” Nicolae şi Elena Ceausescu

O voce: Un pahar cu apă!

Judecătorul: Vă rog să luaţi loc. Suntem în faţa unui Tribunal al Poporului.

Nicolae Ceauşescu: Nu recunosc nici un tribunal în afară de Marea Adunare Naţională.

Judecătorul: Marea Adunare Naţională s-a desfiinţat. Noul organ al puterii este altul.

Nicolae Ceauşescu: Lovitura de stat nu poate fi recunoscută.

Judecătorul: Noi judecăm după noua lege adoptată de catre Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Te rog să te ridici în picioare, inculpat.

Nicolae Ceauşescu: Citiţi Constituţia ţării.

Judecătorul: Am citit-o, o cunoaştem şi nu este cazul să dai dumneata indicaţii să citim Constituţia ţării. O ştim mai bine decât dumneata, care n-ai respectat-o.

Nicolae Ceauşescu: Nu voi răspunde la nici o întrebare.

Avocat Teodorescu: Sunt avocatul Teodorescu Nicolae din Baroul Bucureşti şi avocatul Lucescu Constantin din Baroul Avocaţilor Bucureşti. Noi suntem aceia care urmează să le asigurăm apărarea celor doi inculpaţi ce compar în faţa tribunalului militar teritorial. Vă rog să-mi daţi aprobarea să iau legatura cu cei doi.

Judecătorul: Poftim, două minute.

Avocat: Domnule Ceauşescu, este şansa de a spune ce v-a îndemnat să faceţi, este un tribunal legal constituit. Organismul pe care dumneavoastră îl invocaţi a fost desfiinţat prin forţa poporului, prin voinţa poporului român. Dacă întelegeţi, vă rugăm să ne spuneţi, cu ce înţelegeti să vă faceţi aceasta apărare? Este o obligaţie morală faţă de dumneavoastră, vă rugăm să va ridicaţi în picioare, indiferent dacă dumneavoastră sunteţi de acord sau nu. Pentru că acesta este totuşi un tribunal legal constituit. (Avocatul Teodorescu Nicolae poartă o discutie cu Nicolae Ceauşescu, dar aceasta nu se înţelege )

Nicolae Ceauşescu: Nu dau socoteală decât în faţa Marii Adunări Naţionale. Nu recunosc tribunalul.

Judecătorul: Domnule avocat, vă rog sa luaţi loc.

Avocat: Vă mulţumesc.

Judecătorul: Inculpatul a refuzat, timp de 25 de ani, să poarte un dialog cu poporul, deşi a vorbit în numele poporului, ca fiul cel mai iubit al poporului, în derâdere şi-a bătut joc de acest popor. Nici astăzi nu vrea să coopereze cu tribunalul, se cunosc datele. Zilele de sărbătoare erau adevarate festinuri, în care acest inculpat şi această inculpată îşi aduceau în jurul lor camarila şi cu cele mai luxoase toalete care nu existau nici la regii care au existat şi există azi în lume nu era atâta fast, iar poporului îi dadea 200 gr. de salam pe zi, pe buletin. Genocidul care l-au facut acest inculpat şi această inculpată jefuind poporul (jaful l-au comis cei care au urmat la conducerea României – n.n.) , îşi aroga dreptul de a vorbi în numele poporului, nici astăzi nu vrea să vorbească, este laş si la propriu şi la figurat. Avem datele cunoscute, atât ale dânsei, cât şi ale dânsului.Vă rog, reprezentantul procuraturii, îi dau cuvântul pentru a susţine actul de acuzare.

Procuror Voinea:Domnule preşedinte şi onorată instanţă, avem de judecat astăzi pe inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena care se fac vinovaţi de grave crime îndreptate împotriva poporului român, cei doi inculpaţi au săvârşit fapte incompatibile cu demnitatea umaniă, cu principiile justiţiei sociale, acţionand discreţionar, despotic şi criminal, în mod deliberat, pentru a distruge poporul român, în numele căruia s-au erijat drept conducatori. Pentru crimele grave săvârşite de cei doi inculpaţi în numele poporului român, victimele nevinovate ale acestor doi tirani, vă solicit:

Domnule preşedinte şi onorată instanţă, vă cer condamnarea acestora la moarte pentru săvârşirea următoarelor fapte penale:

– infracţiune de genocid, prevăzută de Articolul 357, Aliniatul 1, Cod Penal, litera c;

– subminarea puterii de stat prevăzuta de Articolul 162, Cod Penal, pentru organizarea de acţiuni armate de natură să slabească puterea de stat;

– infracţiunea de acte de diversiune prevăzute de Articolul 163, Cod Penal, pentru distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii sau orice alt mod al instalaţiilor industriale sau a altor bunuri de natură să aducă în orice mod atingere securităţii statului;

– pentru infracţiunea de subminare a economiei naţionale, prevăzută de Articolul 165, Cod Penal, prin faptul ca au folosit o organizaţie din cele prevazute de Articolul 145, Cod Penal, ori de a împiedica activitatea normală a acestora, de natură să submineze economia naţionala a poporului român.

 

Judecătorul: Ai auzit inculpat Nicolae Ceauşescu? Tribunalul îţi cere să te ridici în picioare. Ai auzit care sunt învinuirile care ţi se aduc ?

Nicolae Ceauşescu: Nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale. Puteţi face orice mascaradă, nu recunosc !

Judecătorul: Mascarada ai făcut-o dumneata timp de 25 de ani. Asta este mascarada pe care ai făcut-o şi ai dus ţara în pragul prăpastiei.

Nicolae Ceauşescu: Nu vreau de loc ca… dar tot ceea ce s-a spus e fals… sunt peste 3,5 milioane de apartamente etc.

Judecătorul: E fals ? Da. Nu recunoaşte învinuirile ce i se aduc.

Nicolae Ceauşescu: Nu, n-am spus nimic. N-am dat nici o declaraţie. Nu mai dau nici o declaraţie, nu mai răspund nici un cuvânt, decât în faţa Marii Adunări Naţionale.

Judecătorul: Nu recunosc învinuirile ce mi se aduc, vă rog sa semnaţi.

Nicolae Ceauşescu: Nu voi semna nimic!

Judecătorul: Situaţia se cunoaşte, situaţia dezastruoasă a ţării nu o cunoaştem numai noi, ci fiecare om cinstit din această ţara, care a mocnit până în ziua de 22 Decembrie 1989 când au apărut zorii libertăţii. Cunoaştem situaţia cu toţii, lipsa de medicamente, care din ordinul dumitale inculpat a făcut ca să moara oameni, să moara copii, în spitale fără medicamente, fără hrană, fara căldura, fără lumină, nu te-ai gândit la acest lucru ? Acum discut cu inculpatul Ceauşescu Nicolae. Din ordinul cui s-a facut genocidul de la Timişoara? Inculpatul refuză să răspundă.

Nicolae Ceauşescu: Răspund în faţa Marii Adunari Naţionale.

Judecătorul: Lasă placa asta veche. Am auzit-o şi ştim încăpăţânarea de care ai dat dovadă până în prezent.

Nicolae Ceauşescu: Refuz să răspund la întrebarea cine este autorul genocidului de la Timişoara.

Judecătorul: Istoria, naţiunea a făcut-o, n-ai făcut-o dumneata.

Nicolae Ceauşescu: Pentru Istorie, Marea Adunare Naţională va afla adevărul şi nu cei care au organizat lovitura de stat!

Judecătorul: Am organizat lovitura de stat? Ai uzurpat puterea. Răspunzi numai la întrebările pe care ţi le pun eu!

Nicolae Ceauşescu: Nu răspund!

Judecătorul: La Bucureşti cine a ordonat să se tragă în mulţime, în tineri, nu cunoasteţi, nu cunoaşteţi situaţia de la Bucureşti? S-a tras în Piaţa Palatului în mulţime, eşti străin de acest lucru? Şi acum continuă să se tragă în oameni nevinovaţi, în bătrâni, în copii, în locuri, de nişte fanatici, cine sunt aceşti fanatici? Cine i-a platit ?

Nicolae Ceauşescu: Nu răspund la nici o întrebare, pentru că, vă rog să nu consideraţi că răspund la intrebare. Nu s-a tras în Piaţa Palatului în nimeni, dimpotrivă au fost ordine clare să nu se tragă.

Judecătorul: Din partea cui ai dat dumneata ordin să nu se tragă?

Nicolae Ceauşescu: Da. Eu am dat ordin să nu se tragă, inclusiv la televiziune, inclusiv la teleconferinţa care este înregistrată.

Judecătorul: Consemnaţi vă rog.

Nicolae Ceauşescu: Nu. Nu recunosc decât în faţa Marii Adunări Naţionale. Tot ceea ce s-a spus în plus sunt falsuri, provocări.

Judecătorul: Nu recunosc să fi dat ordin, eu sau acoliţii mei să se tragă în mulţimea adunată la Sala Palatului. Nici nu s-a tras de altfel.

Judecătorul: 64.000 de victime sunt astăzi ca urmare a dispozitiilor date de dumneata, în toate oraşele, ai auzit, în toate muncipiile ţării, cum le pronunţai dumneata, în toate municipiile pe care te laudai că le-ai construit. S-au construit cu sudoarea poporului, indobitocit, sleit, toti oamenii de cultură, toate inteligenţele le-ai persecutat, ca să nu fugă din ţară, să ne lase pe mâna dumitale. Aveţi de pus intrebări ?

Procurorul Voinea: Domnule preşedinte, să ne spună inculpatul cine sunt mercenarii străini care şi la ora aceasta trag în populaţia de pe întreg teritoriul ţării, cine i-a adus şi cine îi plateşte pe aceşti mercenari ?

Judecătorul: Răspunde, te rog, inculpat.

Nicolae Ceauşescu: O altă provocare şi nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale, a poporului.

Judecător: Refuz să răspund la întrebarea cine a recrutat şi dirijat mercenarii străini care săvârşesc fapte de teroare şi în prezent, omorând populaţia paşnica şi nevinovată.

Judecătorul: Dânsa este vorbăreaţă, dar am văzut-o de mai multe ori că nu mai citea. Savantul, inginerul, academicianul, care nu ştia să citească. Analfabeta ajunsese academician.

Elena Ceauşescu: O sa te audă intelectualii din ţara asta şi toti colegii mei. O să te audă colegii mei! O sa te audă!

Judecător: Întrebări domnule colonel:

Inculpat Ceauşescu Nicolae, în afară de cele invocate în legatură cu legalitatea acestui tribunal, ai discuţii ?

Nicolae Ceauşescu: Eu răspund la orice întrebare numai în faţa Marii Adunări Naţionale şi a reprezentanţilor clasei muncitoare.

Judecătorul: Ca şi până acum.

Nicolae Ceauşescu: Răspund la orice întrebare în faţa M.A.N.

Judecătorul: Să se consemneze, refuz să răspund la orice fel de întrebare pusă de tribunal. Asta am mai auzit-o de aâtea ori încat stie întreaga lume.

Nicolae Ceauşescu: În faţa loviturii de stat nu răspund celor care au chemat armatele străine în ţara, nu răspund!

Judecătorul: Marea Adunare Naţională de care vorbeşti dumneata a fost dizolvată, destituită.

Nicolae Ceauşescu: Nu o poate nimeni dizolva!

Judecător: Prin voinţa nestramutată poporului avem alt organ al puterii, este Consiliul Frontului Salvării Nationale, legal constituit şi recunoscut pe plan mondial.

Nicolae Ceauşescu: Nu recunosc pe nimeni şi de aceea poporul luptă în ţara până la eliminarea acestei bande de trădatori de ţară, care sunt în legatură cu străinătatea, au organizat lovitura de stat!

Judecător: Nu recunosc noul organ al puterii de stat, legal constituit şi nici organele care au uzurpat, în ghilimele, puterea, de aceea poporul face dezordine astăzi în ţara şi luptă.

Judecător: Pentru cine luptă poporul? Luptă impotriva lui?

Nicolae Ceauşescu: Pentru existenţa sa, pentru independenţă şi suveranitate, pentru integritatea României.

Judecător: Uzurparea puterii a fost făcuta cu ajutorul agenturilor străine, aşa a spus inculpatul!

Nicolae Ceauşescu: Nu este adevărat, voi spune public ori de câte ori va fi nevoie, dar nu recunosc aceasta ca o declaraţie.

Judecător: În primul rând spune-ne-o nouă!

Nicolae Ceauşescu: Ca simpli cetăţeni, cu speranţa că nu veţi lucra pentru nimicirea României.

Judecătorul: Cine ?

Avocat Teodorescu: Pentru ca să putem rezolva o problema de drept, pe care o supunem noi discuţiei, când ne veţi acorda cuvântul, vă rog să binevoiţi să întrebaţi pe inculpatul Ceauşescu Nicolae dacă are cunoştinţă de faptul ca a fost destituit din funcţia sa de Preşedinte al României.

Judecător: Ai aflat de acest lucru ?

Avocat Teodorescu: Şi a inculpatei Elena Ceauşescu dacă ştie că a fost destituită din funcţiunile de stat pe care le deţinea? Şi încă următoarea intrebare: dacă mai are cunoştinţă ca Guvernul a fost demis în integritatea sa şi că toţi care făceau parte din guvern, inclusiv inculpata Ceauşescu Elena, nu mai are aceasta calitate, pentru ca să putem rezolva problema de drept în care prezenţa refuzului nejustificat al acestora, de a răspunde întrebărilor puse de catre Tribunalul Militar, ne vedem obligaţi ca să lămurim noi, ca şi dumnealor să înteleagp, care este legalitatea în ce priveşte posibilitatea de judecare sau de nejudecare a acestora. Vă rog să-l întrebati dacă are cunoştinţă de acestea?

Judecător: Ai auzit inculpat, ai cunoştinţă că ai fost destituit din funcţia care o deţineai, ca menţionatele organe au fost desfiinţate ?

Nicolae Ceauşescu: Sunt Preşedintele României şi Comandantul suprem al Armatei. Ca simpli cetăţeni, ca simpli cetăţeni !

Avocat Teodorescu: Dar nu asta v-am întrebat, eu altceva am întrebat, dacă aveţi cunoştinţă ca vi s-au ridicat aceste funcţiuni ca să putem discuta legalitatea în ce priveşte susţinerile pe care le faceţi dumneavoastră, că nu vă poate judeca decât Marea Adunare Naţională.

Nicolae Ceauşescu: În primul rând nu vă recunosc nici o calitate, ca simpli cetăţeni, ca simpli cetăţeni!

Avocat Teodorescu: Cum doriţi dumneavoastra, ca simpli cetăţeni ?

Judecătorul: Noi simpli cetăţeni, dumneata simplu Preşedinte.

Nicolae Ceauşescu: Sunt Preşedintele Republicii Socialiste România.

Judecător: Vă rog să consemnaţi: Nu recunosc noile organe legal constituite.

Nicolae Ceauşescu: Răspund în faţa Marii Adunări Naţionale şi a poporului, nu a celor care au organizat lovitura de stat cu ajutorul agenturilor străine.

Judecătorul: Plătite de Ceauşescu Nicolae.

Nicolae Ceauşescu: Nu. Nu ! E non sens !

Judecătorul: Inculpat, vă rog să citiţi. Nu recunosc noile organe legal constituite ale puterii de stat, că susţineti că sunteti preşedintele ţării şi comandantul suprem al Armatei.

Avocat: Vă rog să-l intrebaţi pe inculpat dacă are cunoştinta că e demis Guvernul ?

Judecător: De ce, inculpat, ai luat măsura aceasta ca să umileşti poporul, să-l terfeleşti, să-l aduci în halul de umilinţă în care l-ai adus, de ce ai exportat produsele astea pe care le munceau ţăranii? Şi veneau ţăranii de la Caracal, din toata ţara, la Bucureşti să cumpere pâine, pe ger, pe frig, cei care produceau pâinea, cei care te duceai dumneata şi le dadeai indicaţii. De ce ai infometat poporul, de ce ai făcut aceasta, de ce ai înfometat acest popor ?

Nicolae Ceauşescu: Nu vă răspund la întrebare. Voi spune, vă spun ca simpli cetăţeni şi voi arăta şi în Marea Adunare Naţională că pentru prima dată cooperatorii au primit cate 200 de kg de grâu pe persoană, nu pe familie şi mai aveau dreptul încă să mai primească.

Judecător: Primeau, primeau…

Nicolae Ceauşescu: E o minciună şi un fals. Vă spun ca să va gânditi bine, este o minciună în fals şi arată acuma câtă lipsa de patriotism şi ce tradare s-a comis în ţara asta.

Judecător: Dimpotrivă, am luat măsuri să se dea cate 200 kg la ţărani. Şi atunci de ce veneau ţăranii sa ia pâine de la Bucureşti?

Nicolae Ceauşescu: Pardon ! Aproape în toate comunele s-au facut brutării. Asta nu recunoaşteţi ?

Judecător: Încercam să folosim expresia dumitale. Dumneata vorbeşti cu tribunalul!

Nicolae Ceauşescu: Vorbeşte un cetăţean şi ascult pe orice cetăţean, nu vă declar. Nu recunosc nimănui nici o calitate. Ca simpli cetăţeni putem discuta orice.

Judecător: Dumneata foloseai o expresie foarte des, „avem programe minunate”, probabil că de programul ăsta era vorba, una să scrii pe hârtie şi una să se facă în realitate? Aşa ai vorbit şi despre sistematizarea localităţilor, care de fapt a însemnat distrugerea ţărănimii române, a plaiului nostru strămoşesc. Te-ai gândit vreodată la asta? Ca cetăţean?

Nicolae Ceauşescu: Ca cetăţean, niciodată în satele româneşti nu s-a realizat o asemenea dezvoltare. Şi nu de distrugerea satelor româneşti, ci dimpotrivă, de consolidarea de a le asigura producţia.

Judecător: Nu am intenţionat să discut o seamă de motive.

Nicolae Ceauşescu: Vă spun ca simplu cetăţean. De a se întări şi construi spitale, medici, şcoli, tot ce este necesar pentru o viaţă demnă şi care nu s-a făcut în nicio ţara din lume, ca simpli cetăţeni vă spun acest lucru.

Judecător: Ultima întrebare inculpat, vorbeai de egalitate şi că toţi suntem egali, ca fiecare trebuie să primeasca după munca lui. Am văzut la televizor vila fiicei dumitale, avea un cântar de aur pe care ăşi cântarea carnea adusă din străinătate. Carnea asta de aici, a noastra, nu era bună.

Elena Ceauşescu: Extraordinar, extraordinar, de unde scoateţi atâtea scorneli, stă într-un apartament ca fiecare cetăţean.

Judecător: Era vila bunicii.

Elena Ceauşescu: N-are vilă, n-avem nimeni !

Judecătorul: Aţi avut palat.

Elena Ceauşescu: Nu avem, sunt ale ţării.

Judecătorul: Pentru copii dădeai 10 lei pentru revelion ca să-şi cumpere bomboane, aşa ai înţeles dumneata ca să ajuţi copiii, familiile cu copii.

Procuror: Domnule preşedinte, am o întrebare: Să ne spună inculpatul Ceauşescu Nicolae, contul de 400.000 de dolari…

Judecătorul: 400 de milioane de dolari din Elveţia.

Elena Ceauşescu: Ce cont?

Procuror: Pe numele cui este, cui aparţine?

Ambii inculpati: Ce cont?

Judecător: Cele 400 de milioane de dolari care au fost depuse la băncile din Elveţia ?

Elena Ceauşescu: Să se facă dovada, dovada!…

Judecător: O să se aducă si dovada!

Nicolae Ceauşescu: Nu există nici un cont al nimănui şi ceea ce spuneţi arată cât de fals şi de provocator vorbesc cei care au făcut lovitura de stat.

Judecător Popa: Îţi place mereu să foloseşti termenul de lovitură de stat.

Nicolae Ceauşescu: Vă rog, nu am terminat. Ca cetăţeni…

Judecător: Vă rog să consemnaţi: nu recunosc să fi depus eu sau alte persoane în numele meu, al familiei mele…

Nicolae Ceauşescu: Nici un dolar.

Judecător: Nici un dolar la vreo bancă din străinatate.

Nicolae Ceauşescu: Nu, nu am dat declaraţie, îţi spun ca simplu cetăţean! Ce minciună, ce falsitate!

Judecător: La fiica dumitale s-a găsit suma de 90.000 de dolari, iar pe cetăţenii care aveau un dolar îi trimiteai în judecată!

Avocat Lucescu Constantin: Suntem la aceste 400 de milioane de dolari, vă rugăm să întrebaţi inculpatul dacă nu a deschis vreun cont şi nu există pe numele domniei sale, dar dacă totuşi contul există, este de acord să declare că îi lasă să vină în ţara pentru statul român, aceşti bani, în Banca Nationala?

Judecător: Ai înţeles inculpat?

Nicolae Ceauşescu: Vom discuta în Marea Adunare Naţională.

Avocat Lucescu Constantin: Acum să ne spună dacă aceşti bani pot fi remişi statului român?

Nicolae Ceauşescu: Pentru dumneavoastră, ca simpli cetăţeni.

Judecătorul: Noi suntem tribunalul, nu suntem simpli.

Nicolae Ceauşescu: Nu vă recunosc calitatea asta.

Judecătorul: Noi avem calitatea de tribunal.

Nicolae Ceauşescu: Dar ca cetăţeni, vă spun că nu am avut şi nici nu am cont în nici o ţara, în nici o valută.

Judecătorul: Nu aveţi un fond depus în valută în nici o ţară…

Procuror Voinea: Domnule preşedinte, dacă acest inculpat paranoic nu are nici un cont, să încheiem şi noi conturile cu el, că se pare că nu ne putem înţelege(Judecătorul ameninţă şi jigneşte de mai multe ori n.n.)

Nicolae Ceauşescu: Dar ca cetăţeni, vă spun că nu am avut şi nici nu am cont în nici o ţara, în nicio valută.

Judecătorul: Nu aveţi un fond depus în valută în nici o ţară…

Procuror Voinea: Domnule preşedinte, dacă acest inculpat paranoic nu are nici un cont, să încheiem şi noi conturile cu el, că se pare că nu ne putem înţelege.

Avocat Teodorescu: Vă rog să trecem la ascultarea inculpatei Ceauşescu Elena.

Nicolae Ceauşescu: Te voi trimite în judecată pentru insultă, cel care zice ca ar fi procuror. Te voi trimite în judecata pentru insultă.

Judecătorul: La comisia de judecată…

Nicolae Ceauşescu: Şi la comisia de judecată, să vă judece adevărata judecată şi în rândul muncitorilor.

Judecătorul: Vă rog să daţi citire declaraţiei, ca să audă.

Grefier: Nu recunosc învinuirile ce mi se aduc, refuz să răspund la întrebarea cine este autorul genocidului de la Timişoara, nu recunosc să fi dat ordin eu sau acoliţii mei să se tragă în mulţimea adunată la cele… nu am dat ordin să se traga, refuz să răspund la întrebarea cine a recrutat şi dirijat mercenarii străini care savârşesc fapte şi în prezent, omorând populaţia paşnica. Refuz să răspund la întrebarile puse de tribunal. Nu recunosc noul organ al puterii constituite şi nici organele care au uzurpat puterea de stat, în ghilimele. Uzurparea puterii a fost făcuta cu ajutorul agenturilor străine. Nu recunosc organele noi de stat. Sunt încă preşedintele ţării

Judecător: încă, în ghilimele.

Grefier: Nu recunosc că am înfometat poporul, ci dimpotrivă am luat măsură ca să dăm câte 200 kg de grâu la ţărani, nu am intenţionat să darâm satele României, ci am vrut să le modernizez. Nu recunosc ca aş fi depus eu sau alte persoane în numele meu nici un dolar în băncile din străinatate.

Nicolae Ceauşescu: Nu am depus eu şi nu am dat nimănui… dar nu răspund nimănui, e o provocare ordinară.

Judecător: Semnezi declaraţia, inculpat ?

Nicolae Ceauşescu: Nu am dat nici o declaraţie. V-am spus ca simpli cetăţeni, ca să cunoaşteţi realitatea.

Judecător: Refuză să semneze, de altfel, inculpatul a refuzat să recunoască şi legalitatea tribunalului în care a fost astăzi judecat.

Nicolae Ceauşescu: Şi a acestui aşa-zis Consiliu de Salvare Naţională.

Judecător: Deci ai aflat de existenţa acestui consiliu.

Elena Ceauşescu: Păi ne-aţi spus, ne-aţi spus aici, discutau oamenii… ne-a spus domnul avocat, apărarea.

Judecătorul: Este organ al puterii legal constituite în stat.

Nicolae Ceauşescu: Nu se poate constitui un organ legal decât de puterea de stat, de Marea Adunare Naţională. Cei care prin lovitura de stat, prin trădare au uzurpat puterea, cum s-au întâmplat sute şi sute de ani în istoria României, au sfârşit prin a răspunde în faţa poporului.

Judecătorul: Dumneata poate eşti mai cooperantă cu tribunalul, femeile sunt întotdeauna mai raţionale, mai înţelegătoare, poate şi-a pierdut cumpătul inculpatul Ceauşescu. Dumneata care ai fost prima colaboratoare, cabinetul 2, dumneata ai cunoscut de genocidul de la Timişoara ?

Elena Ceauşescu: Nu! Ce genocid? Nici nu vorbesc.

Nicolae Ceauşescu: Nu vorbi nimic.

Judecător: Nu ai nicio legătura nici dumneata cu acest genocid? Sau dumneata erai întotdeauna preocupată de ştiinţă! De polimeri! Cine ţi-a publicat lucrările în străinătate ?

Nicolae Ceauşescu: Sunt cu zecile lucrările publicate în străinatate, cu ştiinţă şi polimeri.

Judecător: Cine le scria? Aaa… taci din gura!

Elena Ceauşescu: Ce să-i spun, dacă ei pot să spună aşa ceva?

Nicolae Ceauşescu: Păi nu le spune! Când preşedintele Academiei a făcut prefaţa la toate lucrările, se poate?

Avocat Teodorescu:Ascultarea se face pentru fiecare în parte. Ori, dacă dumneavoastră sustineţi teza, măcar o rezolvăm noi până la urma cu tribunalul care să ne asculte ca reprezentanţi ai dumneavoastră. Că mai sunteţi încă preşedintele ţării, că aşa susţineţi, dumneaei nu mai poate susţine acelaşi lucru ! Lasaţi-o să vorbească.Carter-Ceausescu la Casa-Alba, 1973

Nicolae Ceauşescu: Este Viceprim-ministru al guvernului Republicii Socialiste România.

Avocatul Teodorescu: Asta e altă treabă, lăsaţi-o să se apere pe calitatea pe care o crede dumneaei.

Elena Ceauşescu: Păi, eu nu mă apăr de nimic !

Nicolae Ceauşescu: Aici, eu v-am spus ca simpli cetăţeni şi ce va spune tovaraşa mea şi ce v-am spus eu, v-am spus ca simpli cetaţeni, ca să inţelegeţi … Nu am răspuns la nicio întrebare.

Avocat Teodorescu: Eu vă dau sfaturi, este obligaţiunea mea… şi care sunt în interesul dumneavoastră.

Judecătorul: Domnule avocat, vă rog. Deci dumneata în calitatea de viceprim-ministru, prim viceprim-ministru, pe care ai deţinut-o în vechiul organ al puterii administraţiei de stat, trebuia să fi la curent, să luaţi hotărâri colective, nu aşa prevedeau dispoziţiile şi prevederile Constituţiei? Cine a dat dispoziţii să se tragă în mulţimea de la Timişoara?

Elena Ceauşescu: Nu răspund la nici o întrebare. De la început şi până la sfârşit.

Nicolae Ceauşescu: Pentru cunostinţa dumneavoastră, care sunteţi ofiţeri, pot eu răspunde la întrebare. Ordinul de a trage nu-l dă guvernul.

Elena Ceauşescu: Nu-l pot da eu Guvernul nu poate să dea ordine, nu are în subordine armata.

Judecătorul: Dar la Bucureşti, în tinerii care au murit, cine a tras, peste care au trecut tanchetele Securităţii, a unei parţi, tot teroriştii ?

Elena Ceauşescu: Teroriştii, se spunea aici, vorbeau oamenii că sunt ai Securităţii.

Judecător: Teroriştii sunt ai Securităţii?

Avocatul Lucescu Constantin: Securitatea nu era a comandantului suprem?

Judecător: Deci se vorbea pe aici ca teroriştii sunt ai Securităţii !

Ambii inculpaţi: Răspund, nu, nu este nici un răspuns, tot pentru lămurirea dumneavoastră.

Nicolae Ceauşescu: În primul rând vreau să vă lămuresc pe dumneavoastră ca cetăţeni.

Judecător: Cu dumneata am terminat. Spune în ce împrejurari a murit Generalul Milea? A fost împuşcat, de ce şi de cine?

Nicolae Ceauşescu: Intrebaţi medicul. Nu răspund, este o provocare întrebarea cu privire la cauzele mortii generalului Milea. Să întrebam medicul care e…

Judecător: Şi eu voi face ancheta, pentru a lămuri de ce s-a sinucis Generalul Milea.

Procuror: De ce l-a destituit pe generalul Milea? Şi l-ai facut trădător?

Decret FSN-Ion iliescu din 24.12.1989 pentru instituirea Tribunalului Militar ExceptionalJudecător: De ce dumneata l-ai facut trădator, am auzit comunicatul care l-ai spus, prin care ai instituit starea de asediu, ca Generalul Milea, trădator, s-a sinucis pentru a scăpa de răspundere, de pedeapsa dreaptă pe care o aştepta ca trădător.

Nicolae Ceauşescu: Pentru lămurirea dumneavoastră, trădătorul Milea…

Judecătorul: De ce nu l-aţi judecat dacă era trădător ?

Nicolae Ceauşescu: Pentru că atunci am constatat treaba aceasta, chiar in ziua respectivă. Şi a plecat ca să aplice măsuri, vă spun asta pentru judecata dumneavoastră, dintr-un grup întreg şi au venit ofiţerii care erau cu el şi ne-au anunţat ca s-a împuşcat. Şi de abia după aceea am constatat că n-a aplicat ordinele stabilite ca unităţile militare să-şi faci datoria.

Judecătorul: Dumneata întotdeauna ai vorbit mai mult decât colaboratoarea apropiată a dumitale, totdeauna ai fost în faţa, dar întotdeauna ai avut-o în dreapta dumitale. Şi ea cunoaşte tot atâtea lucruri importante, dar ar fi bine să fie relatate în fata tribunalului, să cooperăm, să vorbim civilizat ca nişte intelectuali cum vă pretindeaţi amândoi, membrii ai Academiei, să ne spuneţi cu ce bani se plăteau publicaţiile, atât ale inculpatei, cât şi operele alese, cât şi cărţile de stiinţă ale academicianului Elena Ceauşescu. Aşa-zisul academician.

Elena Ceauşescu: Aşa-zisul… Ne-ai luat şi titlurile.

Judecătorul: Nu le-am luat eu. Să răspundă la întrebarile puse de tribunal.

Elena Ceauşescu: Heee… păi sigur că da !…

Judecătorul: Refuz să răspund la intrebările puse de tribunal.

Nicolae Ceauşescu: Însă tot pentru informarea dumneavoastră, că am scapat atunci, mi-aţi spus că eu mâncam numai mâncăruri din străinatate, că există de ani de zile lista cu ce mănânc eu, ori 1.100 – 1.200 de calorii pe zi şi numai legume.

Judecătorul: Şi poporului îi dădeai numai 3.600 de calorii, îmbuibat acest popor!

Nicolae Ceauşescu: Şi 60 de grame pe zi, de carne.

Judecătorul: Mai aveţi de pus întrebări domnule procuror ?

Procuror Dan Voinea: Da domnule preşedinte. Cine a dat ordin să fie implicate, ca să intervină forţele armate în înăbuşirea demonstraţiei de la Timişoara? Pentru că inculpatul spunea că generalul Milea nu a respectat ordinele primite. Care sunt aceste ordine? Ce n-a respectat, ce n-a respectat?

Nicolae Ceauşescu: Voi spune în Marea Adunare Naţională ce ordine n-a respectat în Bucureşti şi de ce a trădat.

Judecătorul: Aveţi de pus întrebări ?

Avocat Teodorescu: Vă rog să întrebati pe inculpata Elena Ceauşescu dacă a fost sau este bolnavă psihic?

Elena Ceauşescu: Ce este?!?

Avocat Teodorescu: Dacă a fost sau este bolnavă psihic. Şi vă rog să consemnaţi răspunsul.

Judecătorul: Ai suferit vreo boală psihică ? Sau dacă suferi acum ?

Elena Ceauşescu: Ce provocare ordinară!…

Avocat Teodorescu: Nici o provocare, este în favoarea dumneavoastră, că dacă sunteţi iresponsabili atunci e o apărare, dacă nu, e altă apărare.

Elena Ceauşescu: E o provocare, se poate să spui asa ceva?!

Nicolae Ceauşescu: Nu ţi-am recunoscut dreptul…

Judecătorul: Noi am înţeles din aceasta dezbatere pentru că dumneavoastră obişnuiţi să nu aveţi niciodată un dialog cu poporul şi să poarte numai dânsul un monolog şi după aceea să-l aplaude ca în ritualurile africane, să bata lumea din palme, aşa, nici astăzi s-a comportat în continuare la fel, nu v-aţi schimbat, nu aţi tras nici un fel de învăţăminte. Ca niste megalomani. Mai sunt de pus intrebari ? Probe in aparare aveţi ? Nu.

Avocaţii: Mai facem o ultimă încercare. Vă rog, procedura ne permite acest lucru. Vă rog să consemnaţi că refuză. Dacă refuză este treaba lor.Ceausescu-Nixon

Judecătorul: Vă rog să consemnaţi în caietul dumneavoastră de grefier că refuză colaborarea cu apărătorii şi că nu au probe.

Elena Ceauşescu: Adevăratul tribunal este Marea Adunare Naţională.

Judecătorul: Vrei să semnezi declaraţia ?

Elena Ceauşescu: Nu, nici o declaraţie. Am muncit şi am luptat pentru popor şi poporul este poporul nostru şi nu ne trădam noi poporul.

Judecătorul: Am urmărit şi ştiam că ziua dumitale este undeva înaintea dânsului, dar nu ştiam niciodată anul în care te-ai născut. Care este ?

Elena Ceauşescu: Astea chiar sunt de femei…

Judecătorul: De aicea a pornit toată minciuna, nici un dicţionar, orice, toate femeile îşi ascund vârsta, dar când este un om care apare în dictionare, în carti şi in toate astea, să nu se arate vârsta? Va rog, tovaraşe procuror să retineţi, tribunalul consideră cercetarea judecatorească a procesului terminată şi va dau cuvântul la dezbateri, să sustineţi acuzarea.

Procurorul: Domnule preşedinte, având în vedere atrocităţile săvârşite de Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena, noi considerăm ca aceşti doi inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Articolele 162, 163, 165 si 357 din Codul penal, articole în baza cărora solicităm condamnarea celor doi inculpaţi la pedeapsa cu moartea, totodată, solicităm confiscarea totală a averilor soţilor Ceauşescu.

Judecătorul: Aveţi cuvântul în apărare.

Ultima parte a „procesului” de la Târgovişte este halucinantă. Avocaţii Constantin Lucescu şi Nicolae Teodorescu se comportă, împotriva „clienţilor” lor, ca nişte acuzatori stalinişti. Premeditarea a devenit şi mai evidentă când, teoretic, soţii Ceauşescu ar fi avut dreptul să facă recurs. Avocatul Teodorescu a profitat de formula lui Ceauşescu, „Nu recunosc niciun tribunal!”, pentru a se precipita să-i comunice judecătorului Gică Popa: „Nerecunoscând tribunalul, nu exercită nicio cale de atac. Vă rog să constataţi că hotărârea e definitivă! ”.

Procurorul Dan Voinea: Domnule preşedinte, având în vedere atrocităţile săvârşite de Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena, noi considerăm că aceşti doi inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolele 162, 163, 165 şi 357 din Codul Penal, articole în baza cărora solicităm condamnarea celor doi inculpaţi la pedeapsa cu moartea. Totodată, solicităm confiscarea totală a averilor soţilor Ceauşescu.

Judecătorul Gică Popa: Aveţi cuvântul în apărare.

Avocatul Teodorescu: Înainte de a discuta problemele de drept, care se ivesc din ceea ce susţin inculpaţii, cărora le acordăm asistenţă chiar faţă de poziţia obstrucţionistă a acestora…

Elena Ceauşescu: E o insultă!

Avocatul Teodorescu: E o insultă? Nicio insultă! Eu voiesc să vă înfăţişez faptul că le-am făcut noi onoarea, venind de la Bucureşti să le acordăm apărarea, care în ultimii 25-30 de ani nu s-a respectat. Că noi înţelegem ca avocaţi să apărăm indiferent pe cine ar fi şi indiferent de faptele pe care le-a săvârşit, dar în limita dispoziţiilor legale, a faptelor de care luăm cunoştinţă prin rechizitoriu, a probelor care au fost căutate de către reprezentanţii legali şi, desigur, în spiritul legalităţii. Eu, deşi e poziţia absolut obstrucţionistă a celor cărora le-am făcut cinstea de a le acorda această deplasare în locul acesta… Ca să-i apărăm! Înţelegem, totuşi, ca şi ei să înţeleagă – pentru dumneavoastră nu am nevoie să vă fac asemenea lămuriri – că numai un preşedinte în funcţiune poate cere, pentru o faptă pe care ar săvârşi-o, să fie supus discuţiunii organului legislativ, care la noi este Marea Adunare Naţională. Şi că odată cu destituirea dintr‑o anumită funcţie de stat… şi noi nu vorbim de calitatea dumnealui de secretar general al partidului, care e o altă treabă şi o judecă partidul, ci de calitatea care (!) a avut-o Ceauşescu Nicolae, aceea de preşedinte al acestei ţări. Or, această calitate, din momentul în care Frontul Salvării Naţionale s-a constituit şi Consiliul care este constituit a luat măsura de demitere a guvernului şi de demitere din funcţia de preşedinte al Republicii a lui Ceauşescu Nicolae, acesta este supus dispoziţiilor legale ca orice cetăţean din această ţară. Deci, din acest punct de vedere, noi constatăm – şi vă rog să consemnaţi în procesul verbal al şedinţei acest fapt – că am constatat că sunt îndeplinite toate formele procedurale prevăzute de lege pentru trimiterea în judecată şi judecarea celor care au compărut în calitate de inculpat. Deci, este o greşeală pe care o săvârşesc cei doi inculpaţi, nu a faptului recunoaşterii sau nerecunoaşterii, pentru că aceasta, recunoaşterea sau nerecunoaşterea, dacă este dezminţită de probe, nu face două parale. Şi dumnealor au socotit… deşi eu am venit să le acord, să le fac cinstea de a-i apăra… Ei se menţin în aceeaşi poziţie pe care au avut-o dintr-un început, zicând că este un act de provocare dacă i-am întrebat dacă sunt bolnavi psihic sau nu. Pentru că una e impunitatea prevăzută de legi, adică aceea în care eşti bolnav şi poţi fi supus unei expertize psihiatrice, şi atunci eşti iresponsabil – mare diferenţă fiind faţă de situaţiunea în care te comporţi ca un iresponsabil, dar eşti responsabil. Şi spre regretul meu, care sunt avocat – nici procuror, nici membru al tribunalului militar – trebuie să constat, şi o spun cu toată certitudinea, că inculpaţii cărora noi le acordăm asistenţă, chiar în dauna voinţei lor, pentru că aşa glăsuieşte legea care nu s-a respectat până acum… şi dumnealor, amândoi o ştiu, faptul acesta… eu vă spun că dumnealor au acţionat ca iresponsabili, dar cu deplin discernământ în tot ceea ce au făcut. Ei sunt trimişi în judecată pentru patru fapte, eu înţeleg să extind în vreun mod ceea ce a zis rechizitoriul Procuraturii, şi anume pentru faptele prevăzute de articolele 162, 163, 165 şi 357 din Codul Penal… şi constat, în baza probelor care au fost depuse la dispoziţie, că aceştia se fac vinovaţi de aceste fapte. Rugămintea noastră, a apărării, însă, este una singură: ca dumneavoastră să luaţi o hotărâre care să nu aibă caracterul de vendetă, să nu aibă caracterul de răzbunare, ci să fie… şi să o înţeleagă până în ultima lor clipă, ei şi alţii care vor mai compare în faţa judecăţii, că poporul acesta, printr-un tribunal legal constituit… că dacă nu ar fi fost legal constituit, noi suntem primii care am fi venit să spunem: „E nelegal constituită o instanţă judecătorească!”. Să ştie şi cei doi inculpaţi, cărora forţamente trebuie să le acordăm apărarea pe care nu o voiesc… dar noi trebuie să-i apărăm, pentru că aşa glăsuieşte Constituţia de care ei fac vorbire, fără să ştie ce spune în ea. Încălcarea crasă a acesteia…

Elena Ceauşescu: Extraordinar!

Avocatul Teodorescu: … Şi-i apăr pentru că aşa trebuie..

Murim împreună!

Avocatul Teodorescu: … Şi-i apăr pentru că aşa trebuie, dar şi să se lămurească pentru totdeauna, pentru clipele cât vor mai avea până la sfârşitul vieţii lor, că tribunalul acesta militar a fost şi este legal constituit şi că ei nu au calitatea decât de inculpaţi, iar nu calităţile de stat pe care le-au avut până în momentul în care li s-au ridicat aceste funcţiuni de către organul care este constituit legal în această ţară.

Judecătorul: Cu privire la faptele lor?

Avocatul Teodorescu: În ce priveşte fapte prevăzute de 162, şi anume aceea de subminare a puterii de stat, în probele care le-au fost culese şi ni s-au pus şi nouă la dispoziţie, nu pot face niciun fel de obiecţiune, socotind că aceştia, într-adevăr, se fac vinovaţi de săvârşirea acestei fapte. În ce priveşte fapte prevăzute de 163 din Codul Penal, actele de diversiune din materialul care ne-a fost pus la dispoziţie de către acuzare şi de care am luat cunoştinţă, în deplină cunoştinţă de cauză, ceea ce le spun şi dumnealor, vă rog să constataţi şi să luaţi act de declaraţia pe care o facem noi în calitate de apărători, că aceştia, într-adevăr, se fac vinovaţi şi de săvârşirea acestei infracţiuni. În ce priveşte infracţiunea de subminare a economiei naţionale, aceea prevăzută de articolul 165 din Codul Penal şi toate documentele acesteia, care au fost culese în scurt timp, în câteva zile, de organul de urmărire penală, ca documente ce existau acestui moment, se fac vinovaţi aceştia şi de săvârşirea acestei infracţiuni. În fine, ultima faptă în sarcina lor, şi care este şi cea mai gravă, aceea de genocid, prevăzută de 357, alineatul 1, litera c, din Codul Penal, constat că şi această faptă este săvârşită de aceştia. Rugămintea noastră, în calitate de apărători ai celor doi inculpaţi, soţii Ceauşescu Nicolae şi Elena, este aceea ca dumneavoastră să daţi hotărârea, în numele legii, să nu apară ca un act de răzbunare a cuiva, ci să se înţeleagă că pentru acele fapte săvârşite, fiecare inculpat trebuie să-şi primească pedeapsa, aşa cum este prevăzută de lege. Vă mulţumesc. Judecătorul: (Către avocatul Constantin Lucescu) Apărarea, aveţi cuvântul. Avocatul Lucescu: Domnule preşedinte, domnilor asistenţi populari, reprezentanţi din sală, este greu să pui concluzii împotriva oamenilor care, chiar şi deferiţi Justiţiei, nu vor să recunoască crima împotriva poporului român, crima de genocid, nu numai la Timişoara şi Bucureşti, în momentele de faţă, ci crima dinainte, de peste 20 şi ceva de ani. Crima prin înfometare, prin lipsă de căldură, prin lipsă de lumină, dar cea mai odioasă crimă a fost crima de a încătuşa spiritul românesc, sufletul acestui popor… în raport cu odioasele crime săvârşite la Timişoara, de odioasele crime săvârşite când poporul şi copiii, copii nevinovaţi, au fost călcaţi de tancuri cu şenile. Când aţi căutat un act odios, de diversiune, până când Armata cu Securitatea să o puneţi cap la cap… şi aţi îmbrăcat ofiţeri ai Securităţii din trupele dumneavoastră în ofiţeri ai Ministerului Apărării Naţionale, să daţi iarăşi o lovitură, ca Armata să nu vină alături de popor, ca poporul să urască Armata… şi din această degringoladă dumneavoastră să puteţi câştiga timpul pentru a creşte copiii de la orfelinate pentru a-i trimite în străinătate sau pentru a-i aduce ca trupe de comando împotriva poporului român. Da… a cărui popor… că nu mă refer la oameni în vârstă! Dacă aţi fi împuşcat unul ca noi, îi împuşcaţi pentru voinţa lor, dar ca să tăiaţi legăturile de oxigen de la capul bolnavilor, de la copii, să trageţi în spitale şi în bolnavi, să aruncaţi în aer sângele şi medicamentele poporului? Cu hrana cu care Bucureştiul s-ar fi putut hrăni luni de zile, iar militarii ar fi putut să tragă şi să susţină apărarea ţării fermă, aţi băgat-o în subsolurile de unde teroriştii dumneavoastră şi astăzi se duc, se alimentează…

Elena Ceauşescu: De ce nu-i prind?

Avocatul Lucescu: … şi luptă împotriva oamenilor nevinovaţi, în speranţa că dumneavoastră îi veţi mai plăti vreodată din eforturile făcute de România. Cu multă emfază spuneaţi: „Am plătit datoriile!”. Nu numai că le-aţi plătit, ne-aţi secătuit şi v-aţi depus destui bani, v-aţi dus la ayatollah să închinaţi un ultim omagiu. Eraţi la fel ca el, acelaşi spirit de tiran, care şi-a omorât poporul. Spuneţi că nu recunoaşteţi organismele noastre, ale puterii populare? Nu trebuie să le recunoaşteţi, domnule fost preşedinte, pentru că am luat în ’47 puterea în mână împotriva altora şi nu s-au prevalat de niciun fel de legi ale Statului român. Regele Mihai a avut mai multă demnitate decât dumneavoastră! Poate aţi fi avut mai multă demnitate şi înţelegere din partea poporului român dacă v-aţi fi dat demisia, dacă aţi fi rămas acolo în străinătate – cu străinii aţi trăit, puteaţi să muriţi cu ei, să vi se ofere acel azil politic!

Soţii Ceauşescu: (Voci suprapuse) Nu plecăm noi de aici. Aici murim noi! Elena Ceauşescu: Ei, ei, domnule… (Nicolae Ceauşescu râde dispreţuitor, Elena Ceauşescu râde şi ea.)

Avocatul Lucescu: (Către soţii Ceauşescu) Râsul acesta este semnul bolii dumneavoastră! (Către judecătorul Gică Popa) Domnule preşedinte, greutatea apărării, care trebuie să fie apărare şi nu act de acuzare…

Elena Ceauşescu: Da… Ei, da, da…

Avocatul Lucescu: … constă în această odioasă neînţelegere a situaţiei, astăzi şi în clipa de faţă. În aceasta constă greutatea, în sfidarea tribunalului, în nonşalanţa cu care ne luăm căţeii de altfel, ca şi când suntem ridicaţi de pe la case pentru tot ce am făcut. Domnule preşedinte, aş fi fost unul dintre cei care m-aş fi dus şi aş fi luptat în cadrul Ministerului de Justiţie, în cadrul atribuţiilor noastre profesionale, care trebuie să fie umanitare, trebuie să fie de dăruire faţă de adevăr, faţă de adevărul pentru care se luptă astăzi, aş fi cerut să se suprime pedeapsa cu moartea, pentru că în unele cazuri am avut şi nesocotita experienţă, proasta experienţă de a vedea că s‑au făcut greşeli. Eu nu v-aş cere pedeapsa cu moartea. Spune cineva, dar este greu pentru poporul român să-i mai suporte alături… Cea mai mare suferinţă, cea mai mare pedeapsă este să trăiască în condiţiile care (!) ni le-au creat nouă, să trăiască cu frica în sân, că poţi fi ridicat şi împuşcat, că poţi fi injectat şi dus la spitalul de nebuni, că împotriva familiei se pot lua cele mai odioase măsuri, că împotriva neamurilor – şi asta pe linie ascendentă, cu plinele dosare de cadre ţinute de doamna, cu buna ascultare făcută de domnia sa… este reprobabil, până şi pe W.C. îi asculta pe demnitari şi pe acoliţi. Cu asta se ocupa scumpa noastră conducere, marea savantă de renume mondial, „codoi”, să-mi iertaţi expresia! (Rumoare în sală)

Judecătorul: Linişte! Vorbeşte un avocat!

Avocatul Lucescu: Vă rog să discerneţi totuşi momentul în care daţi soluţia asupra, în primul rând, a crimelor comise, a crimelor în lanţ. Poate, cine ştie, o singură atenuantă ne-a ajutat să ne vedem Decret-25.12.1989-Ion-Iliescu-comutare-pedeapsa-capitala - Copyliberi prin trei catastrofale greşeli făcute. A adunat masele care ştia că sunt împotriva lui şi a ucis generalul care îi apăra pielea, pentru că nu a fost de acord să tragă într-adevăr în muncitori. Armata nu a fost niciodată de acord să facă aşa ceva. Şi în al treilea rând, aţi ucis tineri. Ce au fost copiii aceia minunaţi, ce au fost de vină? Cu preţul, de care voi vorbi, dacă preţul libertăţii noastre este câştigat cu sufletul, sângele acestor copii… Domnule preşedinte, aveţi aceste lucruri şi, ca atenuante, spune pentru că, practic, tocmai prin megalomania pe care a avut-o ne-a adus aici, dar tocmai pentru acest lucru veţi vedea şi demnitatea soluţiei, veţi vedea şi faptele. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Judecătorul: Inculpat Ceauşescu Nicolae, dumneata ce ai de spus la ultimul cuvânt?

Nicolae Ceauşescu: Nu sunt inculpat, sunt Preşedintele României, comandant suprem şi voi răspunde în faţa Marii Adunări Naţionale şi reprezentanţilor clasei muncitoare! Şi cu asta am terminat. Totul este minciună de la un capăt la altul, a celor care au dat lovitura de stat, trădând poporul, mergând până la distrugerea independenţei României! Judecătorul: Cu dumneata nu se poate stabili un dialog civilizat, raţional, logic.

Nicolae Ceauşescu: Cu oamenii corecţi, când mă duceam în fabrică, mă ridicam în faţa muncitorului şi discutam în picioare.

Avocatul Lucescu: Domnule preşedinte, daca îi mai daţi cuvântul în continuare, considerăm că este o jignire adusă poporului român şi actului de justiţie românească.

Judecătorul: Tribunalul se retrage pentru deliberare!

Scene filmate în pauză au surprins degetul îndreptat spre „trădătorul” Stănculescu Cei doi judecători (coloneii Gică Popa şi Ion Nistor), cei trei asesori populari (căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea şi locotenentul Ion Zamfir) şi grefierul (plutonierul-major Jan Tănase) se retrag în săliţa alăturată, pentru deliberare. Ceilalţi continuă discuţiile în „sala de judecată”, discuţii surprinse parţial de operatorul Ion Baiu (colonel MApN, adus de generalul Stănculescu să filmeze procesul şi execuţia).

Nicolae Ceauşescu „deschide” discuţia referindu-se la condamnarea sa în procesul de la Braşov, din 1936, pe când avea 18 ani.

Nicolae Ceauşescu: …Şi l-am recunoscut, pentru că era un tribunal legal constituit, este scris şi acuma ce am spus… nu am fost cât de cât onest şi apărând burghezia.

Mugurel Florescu (maior de Justiţie): Domnule Ceauşescu, eu fac parte din oamenii care asistă la procesul dumneavoastră – este oficial. Totuşi, de ce nu aţi vrut să răspundeţi la întrebări?

Nicolae Ceauşescu: Răspund conform Constituţiei ţării. Şi cine v-a spus că nu o ştiu? Am scris cuvânt cu cuvânt Constituţia ţării.

Avocatul Teodorescu: Da, dacă aţi scris-o şi mai aveţi calitatea…

Nicolae Ceauşescu: Calitatea de preşedinte nu o poate lua decât Marea Adunare Naţională, de aceea există calitatea. Există calitatea pentru că un grup contrarevoluţionar care se instituie, se declară Comitet de Salvare Naţională, care e comitet de trădare naţională, a independenţei ţării, nu el poate hotărî. Discutăm ca cetăţeni.

Elena Ceauşescu: Nu se poate în lume să se accepte.

Nicolae Ceauşescu: Discutăm ca simpli cetăţeni acuma!

Elena Ceauşescu: Şi să jigneşti toate academiile din lume, care au acordat titlurile, care au fost acordate de toate academiile din lume!…

Avocatul Teodorescu: V-au luat titlurile deja!

Elena Ceauşescu: Ălea din străinătate nu le ia, că nu puteţi voi… e mai multe muzee…

Nicolae Ceauşescu: Am fost de mai multe ori în situaţia să fiu împuşcat. Avocatul Teodorescu: V-au luat şi decoraţiile, şi titlurile, tot ce cumpăraserăţi.

Soţii Ceauşescu: (Vocile celor doi inculpaţi se suprapun. Fiecare încearcă să se justifice.) Tot ce avem sunt într-un număr de zeci de camere… în ele există listele oficiale, inventariate, semnate, de tot ce am primit…

Avocatul Teodorescu: Aţi pronunţat că „e mai multe muzee”… şi sunteţi academician, auziţi? Ce să mai zic?

Elena Ceauşescu: Poftim? Nicolae Ceauşescu: Oricine se duce va constata acuma că de fapt cadourile acelea… e un muzeu aproape universal, unde sunt zeci şi zeci de state, cu tot felul de cadouri. Şi există lista lor, aşa cum s-a primit din străinătate. Totul e inventariat până la ultimul cui.

Elena Ceauşescu: Şi cu obiectele mele, că noi am intrat ca să luptăm pentru eliberarea poporului, nu ca să ajungem ca să ne ocupăm posturile. Nu pentru aia am intrat.

Nicolae Ceauşescu: Puteam fi împuşcaţi fără mascarada asta! Nu, nu odată! Elena Ceauşescu: Ne-am iubit poporul, îl iubim!

Mugurel Florescu: De ce aţi fugit şi nu aţi vrut să staţi de vorbă cu poporul? Nicolae Ceauşescu: Poftim?

Elena Ceauşescu: Care popor?

Mugurel Florescu: Care l-aţi adunat.

Nicolae Ceauşescu: Nu noi l-am adunat! Nu, n-am fugit, şi acei care au trădat… inclusiv unul, prezent aici, a chemat elicopterele, le-a dat ordin… (Nicolae Ceauşescu arată cu degetul spre generalul Stănculescu, aflat în sală, la doi metri în stânga lui.)

Mugurel Florescu: În ce a constat trădarea generalului Milea?

Elena Ceauşescu: Noi nu am vrut să plecăm. Rămâneam acolo, muream la sediu…

Nicolae Ceauşescu: Nu a aplicat dispoziţiile.

Completul de judecată revine în sală pentru a da citire sentinţei.

Ultimul act „Ce e asta? Nu ne legaţi! Nu e voie să ne legaţi! ”

Judecătorul Gică Popa: Ridicaţi-vă în picioare!

Elena Ceauşescu: Nu, dragă, nu ne ridicăm în picioare, suntem oameni… Judecătorul: Tribunalul, în nu­mele legii şi al po­porului, deliberând în secret, condamnă în unanimitate de voturi pe inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii, pentru săvârşirea infracţiunilor de genocid prevăzute de articolul 357, aliniatul 1, litera c, Cod Penal; subminarea puterii de stat, prevăzută de articolul 162 Cod Penal; act de diversiune, prevăzut de articolul 163 Cod Penal, şi sub­minarea economiei naţionale, prevăzută de articolul 165, aliniatul 2, Cod Penal. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 decembrie 1989.

Avocatul Teodorescu: Vă rog să-mi îngăduiţi să mai iau o dată legătură cu inculpaţii.

Nicolae Ceauşescu: Nu recunosc niciun tribunal!

Avocatul Teodorescu: Nerecunoscând tribunalul, nu exercită nicio cale de atac. Vă rog să constataţi că hotărârea e definitivă, în condiţiile acestea.

Nicolae Ceauşescu: Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine! Tribunalul se retrage.

Nicolae Ceauşescu: România va trăi în veci de veci! Toţi trădătorii, oricâţi vor fi… Va trăi România şi poporul român liber, nu cu trădătorii! Ambii inculpaţi se ridică în picioare.

Un paraşutist le spune să rămână pe loc.

Nicolae Ceauşescu: Ce nedreptate s-a făcut! (Recitând) „Murim mai bine-n luptă cu gloria deplină, decât să fim sclavi încă pe vechiu’ nost’ pământ… ” Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători!

Elena Ceauşescu: Şi i-am avut lângă noi!…

Constatare deces actul oficial de deces N.CeausescuNicolae Ceauşescu: Şi i-am avut lângă noi, da! Ce nedreptate au făcut!… Toate măsurile sunt împotriva noastră, nu vezi? Elena Ceauşescu: Şi i-am avut lângă noi!…

Nicolae Ceauşescu: I-am avut lângă noi…

Elena Ceauşescu: Foarte mare greşeală am făcut! Aşa se întâmplă, trădările vin de lângă tine…

Nicolae Ceauşescu: Aşa se întâmplă… Doi militari îi leagă pe soţii Ceauşescu cu mâinile la spate, cu nişte sfori.

Nicolae Ceauşescu: Nu e voie! Nu e voie! Nu ne legaţi!

Elena Ceauşescu: Nu sunt de acord! Împreună am luptat, să murim împreună! Dacă vreţi să ne omorâţi, ne omorâţi pe amândoi, împreună, nelegaţi. Nu, dragă, împreună!… Mergem împreună, legea aşa spune. Ne dă dreptul să fim împreună… Ce e asta? Ce vrei să faci cu asta? Nu admit!… Nu puneţi mâna pe noi!… Nu ne legaţi!… Nu ne jigniţi!… Nu ne legaţi, nu e voie să ne legaţi!… Vă e frică de popor… Nu ne rupeţi mâinile, mă copii! E ruşine! V-am crescut ca o mamă, daţi-mi drumul la mâini, îmi rupeţi mâna, daţi-mi drumul!… Aoleo, măi băiatule, mă!…

Un paraşutist: Jumătate din colegii noştri sunt morţi din cauza dumneavoastră. Ai noştri, colegii, fraţii noştri!

Nicolae Ceauşescu: Nu! Nu! Vă minte!

Paraşutiştii: Nu ne minte!

Elena Ceauşescu: Ăia sunt ai Securităţii, nu sunt ai noştri. Noi suntem aicea aşa, mai avem noi puterea?! Voi o aveţi. Întrebaţi-i pe cei care au puterea!

Sentinţa: Pedeapsa capitală şi confiscarea averii

România Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti

Dispozitivul Sentinţei nr. 1 din 25 decembrie 1989

Cu unanimitate de voturi condamnă pe inculpaţii: Ceauşescu Nicolae, fiul lui Andruţă şi Măria, născut la data de 26 ianuarie 1918, în comuna Scorniceşti, judeţul Olt, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii, nr. 50, sectorul 1, în prezent arestat, şi Ceauşescu Elena, fiica lui Nae şi Alexandrina, născută la data de 6 ianuarie 1916, în comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii nr. 50, sectorul 1, la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

– Genocid, prevăzut de articolul 357, aliniat 1, literele a-c, Cod Penal;

– Subminarea puterii de stat, prevăzut de articolul 162, aliniat 1, Cod Penal;

– Acte de diversiune, prevăzut de articolul 163 Cod Penal;

– Subminarea economiei naţionale, prevăzut de articolul 165, aliniat 2, Cod Penal, toate cu aplicarea articolelor 33-34 şi 41, aliniat 2, Cod Penal. În baza articolului 998 Cod Civil şi articolului 14, aliniat 3, litera a din Codul de procedură penală, obligă pe inculpaţi să restituie statului român toate sumele de bani,metale preţioase şi orice alte valori depuse de aceştia, sub orice nume, la bănci străine sau la alte instituţii ori persoane din străinătate sau, potrivit articolului14, aliniat 3, litera b din Codul de procedură penală şi articolului 998 din Codul Civil, să plătească statului, în solidar, echivalentul acestor bunuri în dolari S.U.A.. Potrivit articolului 163 şi articolului 157, aliniat 2, litera c din Codul de procedură penală, menţine măsurile asigurătorii luate de Direcţia Procuraturilor Militare asupra tuturor bunurilor aparţinând inculpaţilor. Cu drept de recurs.

Pronunţat astăzi, 25 decembrie 1989, în şedinţă publică, în prezenţa inculpaţilor, în Garnizoana Târgovişte.

Soţii Ceauşescu sunt scoşi din sala de judecată şi duşi, de către paraşutişti, către zidul execuţiei… N-a existat nicio şansă de recurs (sublinierea noastră – n.r.)

P. S. Ceauşescu trebuia lichidat acolo şi atunci!

Pe drumul dintre rechizitoriul procurorului Dan Voinea şi sentinţa citită de judecătorul Gică Popa a dispărut un miliard de dolari! Este vorba despre punctul 5 al actului de acuzare: „Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci din străinătate”. Era prea greu de dovedit într-un proces de o oră şi 20 de minute! Pentru celelalte patru infracţiuni: genocid, subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi subminarea economiei naţionale – era suficientă o justiţie bazată pe lozinci. Ordinul de la Bucureşti era clar şi precis: Ceauşescu trebuia lichidat acolo şi atunci! Măcar i-a fost îndeplinită ultima dorinţă: să moară împreună cu tovarăşa sa de viaţă.

http://www.art-emis.ro/

Acest articol a fost publicat în REVOLUTIA ROMANA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.