„Vom asista la un scandal mult mai mare decât cel de la Bucureşti” Corupţie la vârf în UE: cazul Martin Schulz


„Un scandal cât casa. Cât casa Uniunii Europene. Este vizat însuşi Martin Schulz. Nimeni altul decât preşedintele Parlamentului European.

Şi aspirantul susţinut de întreaga suflare socialistă a continentului pentru preşedinţia Comisiei Europene. După alegerile care urmează să aibă loc în toate statele.

Ei bine, acest înalt oficial european, care, între altele, a acuzat USL de tentativă de lovitură de stat şi care a fost şi principalul denunţător şi acuzator al lui Adrian Severin, devine el însuşi un fel de capo di tutti capi. Printr-un document oficial, este acuzat de corupţie.

Trei sute nouăzeci şi nouă de europarlamentari din diferite grupuri politice l-au acuzat pe Martin Schulz că, în calitatea sa de preşedinte al Parlamentului European, şi-a utilizat puterile, atribuţiile şi personalul din subordine pentru a favoriza operaţiunile legate de campaniile electorale ale socialiştilor europeni. Deci, practic, a confundat statutul său de preşedinte al Parlamentului European, care îi impunea o neutralitate, cu cel de activist de prim rang al familiei socialiştilor europeni. În al doilea rând, este acuzat că, în schimbul participării la asemenea operaţiuni frauduloase, el îşi promovează funcţionarii din subordine, plătiţi din bani publici, plasându-i în diferite funcţii, sub formă de recompensă. Să recunoaştem că premisele acestui scandal de corupţie sunt interesante şi nu prea mult diferite de ceea ce a făcut, de exemplu, Traian Băsescu, folosindu-şi funcţia sa de preşedinte, bugetul, subordonaţii şi infrastructura pentru crearea şi promovarea Fundaţiei Mişcarea Populară, transformată rapid într-un partid politic. Vehicul prezidenţial.

Documentul oficial care, dincolo de nenumăratele declaraţii publice, constituie bomboana pe coliva integrităţii lui Martin Schulz, este aşa-numitul „raport de descărcare de gestiune al PE”. Acest tip de document, care de obicei trece prin Parlamentul European ca gâsca prin apă, fără incidente, de această dată a stârnit un uriaş scandal. De ce? Pentru că în conţinutul acestui raport sunt introduse şi acuzaţiile explicite de corupţie la adresa preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz. Cele pe care le-am consemnat mai sus. Ei bine, acest raport, cu frazele incriminatoare cu tot, a fost aprobat de Parlamentul European cu 360 de voturi pentru şi 190 de voturi contra. În aşa fel încât acuzaţiile de corupţie la adresa lui Schulz au devenit, în cel mai înalt grad, oficiale.

Dar cum peste tot trebuie să existe şi mâna unui român, iată că şi de această dată avem de-a face cu detalii picante. În mod real, un asemenea raport este elaborat de către tehnicienii secretariatului Comisiei pentru control bugetar. Şi apoi însuşit prin semnătură de raportorul oficial. În acest caz, raportorul oficial a fost nimeni altul decât europarlamentarul român Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD. Acesta, am toate motivele să presupun, „a semnat ca primarul”. În sensul că nu a citit raportul în prealabil. Pentru că, dacă l-ar fi citit, ar fi conştientizat faptul că acest raport conţine grave acuzaţii la adresa lui Martin Schulz. Persoana susţinută şi de PSD pentru viitoarea funcţie de comisar european. Sau, cine ştie, poate, în momentul în care a semnat, domnul Cătălin Ivan a făcut-o în cunoştinţă de cauza, el însuşi fiind revoltat de matrapazlâcurile lui Martin Schulz.

În urmă doar cu câteva zile însă, când acest raport, dinamită pentru Martin Schulz, a fost aprobat de Parlament cu 360 de voturi contra 190, Cătălin Ivan, fie fiindcă a girat ca primarul acest document, fie întrucât a cedat unor presiuni făcute asupra sa, nu a mai avut curajul de a se prezenţa în plen, dar a produs un document prin care anunţă că îşi retrage semnătura de pe raport. Mult prea târziu. Dinamita a explodat.

Dacă domnul Martin Schulz va deveni viitorul preşedinte al Comisiei Europene, atunci corupţia la vârf în casa acestui continent va fi omologată. Dacă nu, înseamnă că Parlamentul European are capacitata de a lupta împotriva abuzurilor. Dar lupta până la capăt înseamnă sau ar trebui să însemne un dosar penal pe numele lui Martin Schulz. Şi într-un caz, şi în altul vom asista la un scandal mult mai mare decât cel de la Bucureşti”.

Sorin Roşca Stănescuhttp://www.cotidianul.ro/

Acest articol a fost publicat în EUROPA ( U.E) și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.