Ce noroc aveţi că nu decid eu ce se dă la televizor!


Mă adresez acum celor din cauza cărora televiziunile difuzează mizerii sinistre. Da, o mare parte din telespectatorime e vinovată că tinerii de azi vor să ajungă papiţoi încurcaţi cu fufe.

Am dat, de curând, peste Catanga la o Antenă, cică o caftise unul, Mexicanu. De ce să cheme ea doar poliţia, ca orice om normal la cap şi la coc? Neee, mai bine cheamă televiziunea, ce mahalaua mea! Fiindcă numai din muzică nu se poate trăi, nenică, trebuie să-ţi mai scoţi şi izmenele dacă vrei să nu te uite proştii. Nu de alta, dar proştii ăştia te plătesc, ei te ţin în viaţă.

Pe alte canale, Drăguşanca umfla botul a ipocrizie cronică, miorlăia ceva enervant. Dar nu e vina ei. E vina celor care se uită la ea ca la micii cu bere. Vă rog să-mi spuneţi şi mie ce fantezii bolnave au cei cărora le curg balele după Bianca? N-au mai văzut femei ridicol de frumoase? Au trăit în Coreea de Nord şi au avut parte numai de sfrijitele terorizate de dictatură? N-au auzit că la veveve-toate-perversiunile-posibile-punct-com-sau-punct-orice se găsesc duzini de gonflabile de zece ori mai puţin plictisitoare decât figurantele din platourile TV?

Dacă faceţi greşeala să mă puneţi pe mine la CNA sau în guvern sau în creştetul statului, parapanghelos craci goi şi glagorie de găină moţată, pe micile ecrane! Nu, frate, nu vă dau nimic, vă educ rapid, cu forţa. Aş interzice prin lege ţopârlanii, scandalagiii abjecţi, proastele, despuiatele, creaturile care trăiesc cu impresia că tarhonul e un cântăreţ turc şi că un fotbalist care declară în presă că ”să mi-o biiip!, mânca-ţi-aş” e o lighioană sexy. Dă-i în mă-sa, că din cauza lor şi a celor care-i pupă-n imbecilitate am ajuns să creştem copii al căror ideal e să ajungă Monicuţica Gabor. Şi singura lor problemă e că nu sunt destui Columbeni finanţatori pe lume, pentru toate fundurile vulgare dispuse să se predea contra unor marafeturi sclipicioase.    

Nu sunt pudibondă. Prima mea carte publicată se numeşte Sex în (per)versiune clasică. Pot să scriu sau să spun orice cuvânt picant, fără să sune a vidanjă ruginită. Deci nu mă bănuiţi că am intrat într-o sectă care nu poate să sufere ţâţele agitate la matineu şi creierele seci. Dar am şi eu o limită, aşa cum sunt sigură că aveţi şi voi, cei care citiţi aceste vorbe. Fraţilor, aveţi copii acasă, or să vrea într-o zi să fie fraieri ca Victor Slav şi deştepţi ca Tonciu – femela aia care a spus într-o emisiune că delfinul e o pasăre. Nu vă mai uitaţi la prostii, pentru că, pe măsură ce le faceţi audienţă, devin maligne. Deci nu mă votaţi şefă prin mass-media, dacă vă plac spanacurile penibile, troaca infectă sau fundurile la fel de goale ca şi capetele.     

Simona Catrina

http://adevarul.ro/e

Acest articol a fost publicat în UMOR și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.