Misterele civilizației inca: nu suntem singuri în Univers, dar ne este teamă să recunoaștem


Milioane de oameni din întreaga lume cred în existența unor fiinţe inteligente, mult mai dezvoltate decât noi; dacă acest lucru ar fi adevărat? Dacă aceste fiinţe sau extratereștri sunt adevăraţi? Dacă ei ne vizitează sau, mai bine spus, dacă ne-au vizitat încă din cele mai vechi timpuri, de la începutul civilizaţie umane şi au contribuit la dezvoltarea omului? Tot despre extratereștri ar putea fi vorba și atunci când amintim de civilizația inca.

Un imperiu puternic condus de descendenţii Zeilor, o insulă îndepărtată străbătută în lung şi în lat de către Giganţii din piatră, şi o grădină mănoasă în care naşte omul modern… Legendele antice despre aceste locuri se bazează pe fapte reale? Dacă ar fi adevărat, de ce există şi de ce urmele lor se pierd în timp? Toate civilizaţiile antice priveau cerul, priveau stelele, pentru că din acest tărâm celest au venit zeii. Legendele şi scrierile civilizaţiilor antice, care erau despărţite de continente, oceane şi de mii de ani, fără posibilităţi de interacţionare una cu cealaltă, spun despre nişte fiinţe care au venit din ceruri şi au interacţionat cu oamenii. Dacă este adevărat? Dacă aceşti zei erau extratereștri veniţi de pe altă planetă, care posedau tehnologie atât de avansată încât omul din acele timpuri a perceput-o ca fiind acţiunea unor fiinţe divine? Civilizaţii antice ca egiptenii, incaşii, maya, sumerienii şi multe civilizaţii precolumbiene aveau o înţelegere avansată a universului, stăpâneau foarte bine geometria, matematica, cosmologia, aveau observatoare construite special pentru a studia stelele şi în special o zonă anume de pe cer – constelaţia Orion; de ce? Pentru că aproape toate textele antice povestesc despre aceşti zei care au venit au trăit printre noi şi după o perioadă au plecat. Am început discuţia despre poporul incaș şi misterele care înconjoară această minunată civilizaţie antică. Construcţii megalitice precum Machu Picchu, Cuzco, Puma Punku lasă arheologi uimiţi când se uită la modul cum au fost construite aceste oraşe antice.

Puma Punku, construit de Păzitorii Cerului

civilizatia-INCA-mistere-(1)

Legendele şi scrierile antice spun că oraşul Puma Punku a fost construit într-o zi, de către păzitorii cerului. Sunt scrieri incașe vechi care spun că peste noapte oraşul a fost ridicat de către zei. Când conquistadorii spanioli au ajuns în America Latină şi au întrebaţi conducătorii incaşi ce este acest Puma Punku şi cine l-a construit, ei au răspuns „nu am fost noi, au fost ei”. Și cine erau aceşti „ei”, părerea mea este că acei oameni se refereau la niște extratereștri antici. Iar arheologia modernă vine cu o explicaţie că Puma Punku a fost construit de o civilizaţie mai veche decât a incaşilor, iar când incaşii au găsit acest oraş şi au fost întrebaţi cine l-a făcut, au răspuns zeii lor, pentru că erau geloşi că o civilizaţie a construit ceva mai frumos decât al lor. Oricare ar fi explicaţia, nu ai cum să nu observi de la emisiunile de la TV, din cărţile de istorie (care pe măsură ce cercetezi anumite amănunte, îţi dai seama că ce am fost învăţaţi nu este neapărat adevărul) din reviste, de la arheologi, care explică anumite părţi ale lumii antice şi vin cu idei despre modul lor de viaţă şi modul cum au reuşit aceste minuni, care au rezistat mii de ani şi chiar zecii de mii de ani, iar noi abia în zilele noastre reuşim să înţelegem sau să avem idei, dar nu pot explica în totalitate, nu pot răspunde la întrebările „cum?”, „de ce?”, „de către cine?”…

Machu Picchu

Machu Picchu este un sit incaș din secolul al XV-lea, situat în regiunea Cuşco. Ruinele au fost redescoperite în 1911 de către arheologul Hiram Bingham, fiind unele dintre cele mai frumoase și enigmatice locuri străvechi din lume. În timp ce incașii în mod sigur foloseau vârful muntelui (2761,50 m înălțime), ridicând sute de structuri de piatră începând cu anii 1400, legendele și miturile indicau faptul că Machu Picchu (însemnând “vechiul pisc” în limba Quechua) era adorat ca un loc sacru din cele mai vechi timpuri. Oricare ar fi originile sale, incașii l-au transformat într-un mic (cu o suprafață de 5 mile pătrate), dar extraordinar oraș. Invizibil de dedesubt și complet limitat natural, înconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrăni populația și irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare să fi fost folosit de incași ca un oraș ceremonial secret. 610 metri deasupra, gălăgiosul râu Urubamba, norul înfășoară ruinele palatelor, băilor, templelor, hambarelor și a în jur de 150 de case, toate într-o remarcabilă stare de conservare. Aceste structuri, săpate în granitul din vârful muntelui, sunt minuni atât arhitecturale, cât și estetice. Multe dintre cărămizile cântărind 50 de tone sau chiar mai mult sunt atât de precis sculptate și unite cu atâta exactitate, încât îmbinările fără mortar nu permit nici măcar unei lame de cuțit să intre printre ele. Se știu puține lucruri despre utilizările sociale sau religioase ale orașului în vremurile incașilor. Iar apar aceleaşi întrebări – cum a reuşit să construiască o civilizaţie mult mai înapoiată tehnologic decât noi ceva care nouă azi ne este foarte greu de făcut. Patru secole au fost necesare pentru descoperirea unei fantastice fortărețe ascunse printre piscurile de 4000 de metri ale Anzilor peruvieni. Nu i se cunoaște adevăratul nume, ce destinație avea și de ce a fost părăsită de băştinaşi în secolul XVI, fără a fi atacată de conchistadori. A scăpat neobservată de europeni până în secolul al XX-lea, când a primit și numele de Machu Picchu. În secolul al XII-lea, enigmatica populație ce-și spunea încă „Fiii Soarelui” cucerea un vast teritoriu în nordul și vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridională a continentului – nu se știe nici acum cu precizie de unde. Deși nu erau la fel de războinici și necruțători ca aztecii, incașii au cucerit nu mai puțin de 500 de civilizații amerindiene. Chiar numele lor ne dă un indiciu despre originea necunoscută a acestui popor, „Fiii Soarelui”…

Mistere de nepătruns

Și încă o enigmă: rețelele de drumuri făcute de cei care nu au cunoscut roata! 16.000 de km de drumuri pavate (a doua, ca lungime, după rețeaua romană de 90 de mii de km), inclusiv poduri suspendate în zonele mlăștinoase și nisipoase! De ce acest efort de tăiere de „autostrăzi” în coastele Anzilor, dacă incașii nu au avut vehicule, necunoscând roata? Nu lipseau borne indicatoare din 7 în 7 km și locuri de odihnă din 20 în 20 de km. Ideea utilizării drept piste de aterizare-decolare a fost avansată de foarte mulți cercetători, dar nu există dovezi credibile… nu încă… Niciun drum special amenajat nu ducea către Machu Picchu. Această enclavă (probabil a preoților, putând adăposti doar 500 de persoane) există parcă în afara timpului și spațiului, ascunzând mistere încă de nepătruns. De ce atâta minuțiozitate, atâta grijă pentru drumuri şi temple? Nu spun că au fost construite de extratereștrii, liderii lumi încă aveau craniile alungite din naştere, ca să semene cu zeii sau chiar poate erau descendenţi ai acei zei – prin zei mă refer la extratereștri. Poate, așa cum noi azi (o civilizație veche de 50.000 de ani) experimentăm cu ADN-ul nostru şi al animalelor, poate ar putea exista o altă civilizaţie mai veche ca noi? Gândiţi-vă câte am realizat noi de la Hristos până azi, am pornit de la topoare şi săbii şi am ajuns ca în anul 2014 să colonizăm Marte; cât timp a trecut? 2.000 de ani, dar peste încă 2.000 de ani unde am fi, sau poate peste 5.000 de ani sau, de ce nu 10.000; să ştiţi 10.000 de ani relataţi la timpul cosmic este doar o fracţiune de secundă.

Nu suntem singuri în Univers

De ce ne este aşa greu să credem că o civilizaţie mai veche decât noi, să zicem cu 10.000 de ani, ar fi putut veni pe Pământ? Când noi vrem să colonizăm Marte în următorii 2 ani… Pe măsură ce avansăm, o să ne dăm seama de întâmplări care au avut loc în trecutul nostru. Nu suntem singuri, viaţa în univers există, am fost vizitaţi, suntem vizitaţi, şi cred că sunt oameni care ştiu asta şi ascund, poate pentru binele nostru, că nu suntem pregătiţi – ar intra lumea în haos dacă am descoperi adevărul. Un gram de credinţă şi vei muta munţi din loc – aşa se spune. Trebuie doar să credem că imposibilul este posibil.
Multe întrebări există şi niciun răspuns concret, dar un lucru e sigur când privesc cerul, cum făceau strămoşii noştri – îmi dau seama că nu suntem singuri şi pe măsură ce avansăm ca specie, ne transformăm din ce în ce mai mult în fiinţele pe care acum noi le căutăm şi ardem de nerăbdare să le cunoaştem. Poate într-o bună zi vom întâlni „zeii” antici şi vom afla mai multe, dar până atunci nu avem decât să ne întrebăm mintea, să cercetăm în continuare, să punem întrebări şi să căutăm răspunsuri.

http://www.gorj-domino.ro/

Acest articol a fost publicat în MISTERE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.