Guvernarea FMI sau cum se distruge economia Romaniei


Ne tot amăgim de 24 de ani că trăim într-un regim democratic,dar nu este așa. România este dictatură,dar nu dictatura lui Traian Băsescu,așa cum crede unii,ci a cămătarilor cu costum și cravată de la FMI. FMI este în principiu o bancă privată. Dar,spre deosebire de băncile obișnuite,care împrumută persoane fizice sau proprietari de afaceri mai mici sau mai mari,FMI împrumută state. Gurile rele spun că ,,Fondul” ar avea succes în țările unde guvernanții sunt corupți sau au predispoziție pentru corupție. Faptul că dă bani cu camătă României nu ar fi un păcat prea mare,dacă ar fi să adoptăm ,,filosofia lui Șoric”,dar lucru care nu este tocmai normal și care mă intrigă este faptul că FMI pune anumite condiții statului român,stabilite prin acord,care nu prea au legătură cu împrumutul și care cam fac legea în țara noastră. Emil Boc și Traian Băsescu declarau adesea că trebuie adoptate de urgență o serie de legi, ,,pentru a respecta angajamentele față de Fond”, ,,în urma negocierilor cu Fondul”, sau ,,în baza condițiilor impuse de Fond” ori ,,la recomandarea Fondului”. Aceasta arată,nici mai mult nici mai puțin , că FMI se amestecă brutal în treburile interne ale României. Dacă mă gândesc la perioada fostului regim comunist,realizez că Nicolae Ceaușescu a avut o idee genială când a postulat ca principiu de bază în politica externă , ,,neamestecul în treburile interne”. În ultimii ani, guvernul s-a tot grăbit să adopte diferite legi: legea salarizării unice,legea pensiilor,legea educației,legea de modificare a Codului Muncii etc. Asta în condițiile în care aceste legi existau de mult timp și au funcționat foarte bine ani de zile. Totul este făcut sub imperiul unei urgențe suspecte,iar modificările au fost menite să avantajeze o serie de interese străine și să transforme cetățenii României în sclavi. Prin urmare în țara noastră este instaurată o dictatură financiară externă,un amestec nesimțit în treburile interne,care,culmea,nu este din partea altui stat,ci din partea unor cămătari internaționali cu costum și cravată. Vina principală nu cred că este a celor de la FMI,care sunt lipsiți de orice scrupule,exploatând și cea mai mică slăbiciune a victimelor lor,ci a celor care conduc astăzi țara și au vândut-o și trădat-o mult prea ușor.
Sursa articol:http://dantanasescu.ro/2011/01/17/dictatura-fmi-in-romania.html
Înainte de ascensiunea valului de guvernare progresiste , țările din America Latină ani de zile au urmat politici ”neoliberale” sau ”consensul de la Washington”. Concepută de economiști oficiali din SUA și promovată de către instituțile financiare internaționale,inclusiv Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială,doctrina neoliberală ocolește intervenția guvernului în economie în multe domenii (cum ar fi sănătatea și educația). Deși adesea denumite politici de ”piață liberă”, măsurile neoliberale promovează,de fapt practici selective de ”piață liberă”(cum ar fi eliminarea taxelor și impozitelor),în timp ce de multe ori impun alte protecții de piață(cum ar fi brevetele și drepturile de autor ). Economiști și factori de decizie politică impun de multe ori politicile neoliberale ca drumul definitiv către dezvoltare și prosperitate economică,dar după decenii de aplicare a ”Consensului de la Washington”, în America Latină (și în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare),între anii 80 și 90,a existat o puternică prăbușire a creșterii economice și a diferiților indicatorii-cheie ai sănătății acesteia. Principalul creator al acestei ideologii a fost economistul de la Universitatea din Chicago,Milton Friedman. Friedman și discipolii săi au apărut ca o reacție la politicile economice etatiste,pro-guvernamentale care au predominat în mare parte a lumii în perioada postbelică. Acești gânditori de la ”Școala de la Chicago”,au argumentat că guvernul,prin poziționarea sa în calea forțelor pieței,a fost un obstacol în calea prosperității economice.
Ajustări structurale
Pe măsură ce ideologia neoliberalismului a migrat de la nivelul academic în apărătorii să principali. Țările care aveau probleme economice și nevoie de finanțare externă au fost solicitate – și adesea constrânse – în adoptarea programelor radicale ale reformelor neoliberale,cunoscute sub denumirea de programe de ajustare structurală (PAS). FMI , în special,a devenit gardianul finanțelor internaționale. FMI a acționat ca șef de facto al cartelului creditorilor,deoarece parafa sa a fost de obicei necesară pentru ca țările să acceseze credite internaționale sau împrumuturi de la Banca Mondială și alte instituții. Departamentul Trezoreriei SUA , la rândul său a menținut – și continuă să mențină – un veto efectiv asupra FMI,prin puterea sa de vot cu privire la Comitetul de conducere. PAS au fost semnate de multe ori în spatele legislaților naționale și cu puțină transparență sau răspundere publică.
Continuarea pe

http://dantanasescu.ro/2013/03/10/fmi-si-consensul-de-la-washington.html

Guvernarea FMI sau cum se distruge economia Romaniei

Imagine

În România post-decembristă, ţară adusă la statutul de colonie, membră săracă a Uniunii Europene, s-a ajuns într-o situaţie ciudată. Împotriva voinţei Poporului Român şi cu încălcarea Constituţiei, România are, în fapt, două guverne, în ultimii ani. Este vorba despre un guvern străin, reprezentat de komisarii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Băncii Mondiale (BM) şi Comisiei Europene (CE), precum şi de Guvern,pus de Traian Băsescu. În Guvernele Boc I-V au intrat reprezentanţii PDL, PSD, UDMR şi UNPR, care au fost sprijiniţi tacit de parlamentarii PNL şi PC. Deputaţii minorităţilor etnice au susţinut, la comandă, toate guvernele post-decembriste. În campaniile electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2008 şi alegerile prezidenţiale din anul 2009, nici unul dintre partidele politice şi nici unul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al României nu au promis şi nu s-au angajat la măsuri îndreptate împotriva Poporului Român!
După alegerile fraudate din anii 2008 şi 2009, preşedintele Băsescu l-a pus prim-ministru pe Emil Boc şi a format ce guverne a dorit. Au fost prezentate în Parlament şi aprobate Programe de guvernare şi au fost numiţi miniştri din partea PDL, PSD, UDMR şi UNPR. Pe cîţiva i-au prins ziariştii la furat şi cu greu şi cu regrete au părăsit echipa guvernamentală. Logic şi practic, Guvernele Boc I-V, împreună cu preşedintele Băsescu, trebuiau să asigure respectarea şi aplicarea Programelor de guvernare. Realitatea a fost şi este, însă, alta, iar România este guvernată de către reprezentanţii FMI, BM şi CE. Regimul Băsescu-Isărescu execută ordinele transmise prin komisarii de la FMI, BM şi CE, care revin trimestrial în România, într-o misiune comună, pentru a da noi porunci şi a verifica felul cum guvernanţii şi Parlamentul şi-au făcut temele. Cu ocazia repetatelor vizite în România, delegaţia de komisari străini înştiinţează Poporul Român, prin conferinţe de presă, despre modul în care Regimul Băsescu-Isărescu a îndeplinit sarcinile primite şi noile obiective trasate în Holocaustul împotriva românilor, care vizează exterminarea urmaşilor Poporului Primordial, lichidarea României ca ţară şi înfăptuirea proiectului „Israel în România”. În timpul Regimului Băsescu-Isărescu-Boc, în numai 2 ani şi jumătate, a crescut datoria externă a României cu peste 65 miliarde euro, ajungînd la mai mult de 150 miliarde euro. Niciodată Poporul Român nu a putut decide prin Referendum Naţional asupra acestor împrumuturi uriaşe pe care va trebui să le ramburseze în următoarele decenii. Nici Parlamentul nu a aprobat, prin legi, împrumuturile externe. În fapt, preşedintele alogen Băsescu, împreună cu eternul guvernator alogen Isărescu, de la Banca Naţională, au stabilit, de comun acord cu reprezentanţii FMI, BM şi CE, cuantumul împrumuturilor şi obligaţiile pentru Poporul Român, pe care să le materializeze Guvernele Boc I-V şi Parlamentul.
După ce s-a luat împrumutul de 20 miliarde euro de la FMI, BM şi CE, botezat „centura de siguranţă”, preşedintele Băsescu i-a anunţat pe cetăţenii români că urmează să suporte: tăierea salariilor cu 25%, a pensiilor şi ajutoarelor sociale cu 15% ; lichidarea locurilor de muncă prin disponibilizarea anuală a zeci de mii de bugetari şi închiderea a peste 400.000 IMM-uri; cea mai mare inflaţie şi cele mai mari dobînzi la credite din Uniunea Europeană; închiderea a mii de şcoli şi a sute de spitale. Anii 2009 şi 2010 au fost plini de manifestaţii de protest ale sindicatelor şi ale populaţiei nemulţumite de consecinţele deciziilor criminale ale komisarilor străini. Guvernele Boc I-V s-au tot justificat în faţa cetăţenilor români cu măsurile dispuse de komisarii FMI, BM şi CE. Rezultatele obţinute de Regimul Băsescu-Isărescu-Boc, sub tutela FMI, BM şi CE, sînt dezastruoase, respectiv: România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a ieşit din criză; la nivel de trai şi sănătatea populaţiei, ţara noastră a fost adusă pe ultimul loc în Europa; la analfabetism, la inflaţie, la dobînda de referinţă a Băncii Naţionale şi la corupţie sîntem pe primul loc în Europa; datoria externă pe cap de locuitor a trecut de 7.000 euro şi va creşte în continuare. Niciodată cei care au decis să ia împrumuturile externe nu au informat Parlamentul şi Poporul Român despre destinaţia şi eficienţa cu care au fost cheltuite zecile de miliarde euro! Partidele politice din Opoziţia de catifea (PSD, PNL şi PC, strînse cu furca în USL) nu au voie să introducă în Parlament o moţiune de cenzură, dar nici măcar o moţiune simplă pe tema împrumuturilor externe şi a grelei moşteniri, de peste 150 miliarde euro, lăsate Poporului Român de Regimurile Iliescu, Constantinescu şi, mai ales, Băsescu, împreună cu guvernatorul Isărescu. Premierul Boc i-a înştiinţat pe români, cu o lună înainte, că de la 1 aprilie 2010 ies din recesiune. Preşedintele Băsescu susţine public că România a ieşit din recesiune, dar a rămas în criză (?!). În plus, preşedintelui Băsescu îi este frică de reîntoarcerea crizei, care, de fapt, n-a plecat de la noi. De reîntoarcerea recesiunii au uitat, deocamdată, preşedintele Băsescu şi premierul Boc. Nici preşedintele Băsescu, nici premierul Boc nu au prezentat Starea Naţiunii, dar nici bilanţul utilizării împrumuturilor de la băncile străine. Cu toate acestea, deşi au declarat că România nu mai are nevoie de alte împrumuturi din străinătate, totuşi, preşedintele Băsescu şi guvernatorul BNR au recurs la un nou împrumut, botezat „de precauţie“, de numai vreo 5 miliarde de euro, tot de la FMI, BM şi CE, care va sta în aşteptare, iar Poporul Român va plăti mari comisioane. Noul Acord, pe 2 ani, cu FMI, este de 3,5 miliarde euro, la care se adaugă un sprijin preventiv de 1,5 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi un împrumut de 400 milioane euro de la Banca Mondială. Suma totală a acestui împrumut de la FMI, BM şi CE, de 5,4 miliarde euro, este mai mică decît împrumutul luat de la alte bănci străine, în numai patru luni şi fără nici un fel de condiţionări pentru Guvernul României, în afară de rambursarea lui şi suportarea dobînzilor. La împrumutul de la FMI, BM şi CE se va recurge numai în situaţii excepţionale, iar suma de 5,4 miliarde euro este destinată numai Băncii Naţionale. Ca urmare, în prima decadă a lunii mai a.c., a revenit la Bucureşti delegaţia komisarilor străini, care a stabilit pentru Regimul Băsescu-Isărescu-Boc un nou Memorandum tehnic de înţelegere a Acordului stand-by 2011-2013, cu cel puţin următoarele obiective obligatorii pentru Guvern şi Poporul Român:

1. Se implementează noua strategie de raţionalizare a spitalelor, care vizează închiderea a încă 133 de spitale şi desfiinţarea a încă 3.500 paturi din alte spitale. Se continuă genocidul împotriva cetăţenilor români.

2. Se reduce cu 10% numărul internărilor în spitale, comparativ cu anul 2010. O asemenea decizie inumană şi criminală nu a fost luată în nici o ţară din lume, nici chiar împotriva unor evrei în al II-lea război mondial şi nici de regimul comunist.

3. Se reduce numărul medicamentelor gratuite şi compensate, iar pentru bolnavii de cancer se îngreunează accesul la medicamente. Acesta este un nou episod din Holocaustul împotriva românilor.

4. Se continuă programul ordonat pentru închiderea a 3.000 de şcoli româneşti şi de creştere a analfabetismului. Şcolile pentru elevi în limbile minorităţilor etnice nu se închid. Se închid în România numai şcolile pentru elevii români.

5. Micşorarea T.V.A. şi a altor taxe se va face, probabil, peste 5, sau zece 10 ani, ori mai tîrziu.

6. Nu se acceptă reducerea de către Parlament şi Guvern a contribuţiilor sociale.

7. În sectorul energetic şi în transporturi, se trece la vînzarea a 18 companii de stat, la reorganizare sau la închidere, cu monitorizarea FMI

8. Se vînd pachete semnificative de acţiuni la PETROM, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Termoelectrica, Romgaz, Transgaz, Tarom, C.F.R., Poşta Română, Complexul Energetic Turceni, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Compania Naţională a Huilei, Metrorex, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Electrocentrale Bucureşţi şi multe altele. Dirijorii noilor privatizări sînt tot komisarii străini, ajutaţi de „cozile de topor“ româneşti.

9. Firme internaţionale de consultanţă vor recruta manageri străini pentru companiile de stat româneşti, pe care să le pregătească în vederea privatizării de către investitori strategici străini, agreaţi de FMI BM şi CE.

10. Să fie lichidate arieratele Bugetului de Stat, a căror cifră este necunoscută pentru aşa-zişii experţi ai FMI

11. Să fie finalizate proiectele cu finanţare de la UE, cu termene scadente în anul 2011.

12. Să fie abandonate lucrările de investiţii la obiective considerate nesemnificative pentru komisarii de la FMI, B.M, CE.

13. Se continuă disponibilizarea anuală a zeci de mii de bugetari, în special din Învăţămînt, Sănătate, Finanţe, Poliţie, C.F.R. şi Poştă.

14. Inflaţia va creşte cu peste 5% în anul 2011, după creşterea de 9% din anul 2010, cea mai mare din Europa. După 5 ani consecutivi de ratare a ţintelor de inflaţie, eternul guvernator alogen Isărescu de la BNR se limitează doar la a constata dezastrul din economia românească, creşterea preţurilor la carburanţi, energie, gaze naturale şi produse alimentare, precum şi creşterea inflaţiei.După ratarea acestor obiective, cîştigul lunar al bugetarului Isărescu nu s-a micşorat sub 100.000 de lei noi. Între timp, numai prin inflaţie au scăzut salariile şi pensiile reale cu cel puţin 14%, iar FMI nu permite guvernului să majoreze salariile şi pensiile în funcţie de rata inflaţiei.

Imagine  15. Se elimină subvenţiile la încălzire şi pentru apă caldă, astfel încît cheltuielile pentru cetăţeni să crească cu 60%. Exterminatorii străini întrec cu mult regimul comunist în lipsa de omenie şi în privinţa frigului din case şi apartamente. Elena Ceauşescu nu mai poate lua lecţii de la asasinii politici şi economici străini pentru a-i chinui pe români cu frigul din apartamente.

16. Creşterea economică mică prognozată pentru anii 2011 şi 2012 se va resimţi în buzunarele cetăţenilor români mai tîrziu, poate din 2013, sau pe lumea cealaltă.

17. Se măresc, din nou, preţurile la energia electrică, la gazele naturale şi la carburanţi sub pretextul alinierii la preţurile din Uniunea Euroapenă. Niciodată komisarii străini, împreună cu Regimul Băsescu-Isărescu-Boc, nu au acţionat pentru ca în România salariile şi pensiile să fie aliniate măcar la nivelul mediu al celor din Uniunea Europeană. Pentru lichidarea cît mai rapidă a românilor în România, exterminatorii străini impun creşterea preţurilor, impozitelor şi tarifelor, tăind totodată din salarii, pensii şi ajutoare sociale.

18. Se impozitează terenurile agricole nelucrate, cu scopul nedeclarat de a-i obliga pe proprietari, mai ales pe cei bătrîni şi săraci, să vîndă la străini, la preţuri extrem de mici, circa 4 milioane ha de teren bun pentru agricultură.

19. Cresc, în continuare, preţurile alimentelor cu peste 5%, urmărindu-se înfometarea a milioane de români. Regimul Băsescu-Boc a întrecut regimul comunist în ceea ce priveşte foamea şi frigul din casele românilor! Regimul comunist nu a îndrăznit să-i otrăvească pe români cu aditivi alimentari cancerigeni, aşa cum procedează Regimul Băsescu-Isărescu-Boc, la comanda FMI, BM şi CE.

20. Se liberalizează preţul gazelor naturale pentru companii, pînă în anul 2013, şi pentru populaţie, în perioada 2013-2015. Dar, acordul preventiv cu FMI expiră în anul 2013. Este evident că va fi anunţat un alt acord înrobitor, la începutul anului 2013. Liberalizarea preţului gazelor naturale îi priveşte numai pe contribuabilii români, nu şi pe OMV şi alte firme străine, care exploatează gazele din România. Prin contractul de privatizare a PETROM, Regimul Iliescu-Isărescu-Năstase şi Regimul Băsescu-Isărescu-Tăriceanu-Boc au permis exploatarea ţiţeiului românesc şi vînzarea lui, în perioada 2005-2014, la numai 10 dolari/baril, iar din anul 2015 ţiţeiul din România va fi dat gratuit la cei cere îl exploatează. Prin acelaşi contract de privatizare a PETROM şi prin Legea nr. 555/2004, votată de către toţi reprezentanţii în Parlament ai PSD, PNL, PD, PC şi UDMR, s-a stabilit că, în perioada 2005-2014, gazele naturale se vînd cu numai 15 dolari /1.000 mc, iar din anul 2015 gazele naturale din România se dau gratuit la firmele care le extrag. În plus, prin Codul Fiscal, art. 216, firmele care extrag şi exportă direct din România ţiţei şi gaze naturale sînt scutite de plata impozitelor la Bugetul de Stat. Ca urmare, o cantitate uriaşă de gaze naturale româneşti va fi exportată în Ungaria şi Austria prin conducta inaugurată recent la Arad. În timp ce de ţiţeiul şi gazele naturale din România beneficiază în condiţii foarte avantajoase poporul austriac şi firmele străine care le exploatează şi care obţin profituri uriaşe, FMI şi Regimul Băsescu-Isărescu-Boc vor să jefuiască Poporul Român prin practicarea unor preţuri uriaşe ale carburanţilor şi gazelor naturale, care nu au nici o legătură cu realitatea din ţara noastră. Este evident că majorarea artificială a preţului la ţiţei şi gaze naturale face parte din Holocaustul împotriva românilor.

În situaţia în care, în fapt, FMI, BM şi CE nu dau nici un împrumut Poporului Român, în perioada martie 2011-martie 2013, rezultă foarte clar din cele 20 de obiective înscrise în Scrisoarea de intenţie a Regimului Băsescu-Isărescu-Boc că se continuă Holocaustul împotriva românilor şi proiectul „Israel în România”. Gheşeftul îl adună asasinii politici şi cei economici, străini şi români.

http://antiglobalizare.wordpress.com/2011/05/14/guvernarea-fmi-sau-cum-se-distruge-economia-romaniei/

https://searchnewsglobal.wordpress.com/

Acest articol a fost publicat în BANCI-FMI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.