Suntem sclavii confortului şi tehnologiei


Imagine

Indiferent de cât de bine şi cât de mult munceşti într-o corporaţie, mereu şefii tăi se vor îmbogăţii de pe urma ta! Sclavia evolueaza odata cu progresul omenirii si va exista chiar si atunci cand lumea va fi in pragul extinctiei. Cea mai indignanta forma de sclavie cred ca este cea din corporatii.

Corporatismul si politicienii – “combustibilul” care intretine coruptia

Am ajuns datorita unei exploatari complet ilogice a resurselor naturale sa consumam fel de fel de porcarii, gadgeturi, mancaruri etc. care in mod normal nu ar avea ce sa caute in trupul nostru, in mintea noastra sau in casele noastre. Aceste produse sunt fabricate in niste intreprinderi ale marilor corporatii – Apple, Microsoft, Nokia sunt doar cateva exemple – care inunda pietele, micile ecrane si in final mintile noastre cu reclame ale produselor lor. Folosindu-se forta de munca ieftina, aceste corporatii se mandresc cu faptul ca au creat locuri de munca, dar in realitate ceea ce au creat ele au fost un fel de lagare de munca fortata, cu care autoritatile statelor respective au fost de acord. Politicienii au ramas sa fure linistiti si sa indobitoceasca poporul, corporatiile au gasit sclavii care sa munceasca iar la final, englezul, neamtul, americanul sau cine stie ce reprezentant al vreunei natii de pe glob se va duce la magazin si va fi asaltat de noile “descoperiri” in domeniul telefoniei sau audio-video, foarte ieftine pe care le va lua si le va schimba peste un an sau doi. Iar corporatiile isi vor dubla in timp profiturile triple pe munca sclavilor!

Oare chiar avem nevoie de Smartphone, Ipod, Ipad si alte asemenea instrumente? Multi ar zice ca da, insa exact aceste instrumente sunt cele care il indeparteaza pe om de cunoastere, de invatarea clasica prin descoperire, de cartile normale cu coperti de carton si pagini de hartie ingalbenita de timp. Da, corporatismul nesimtit, exploatarea muncitorilor in scopul cresterii consumului si implicit a bogatiei nasc coruptie, moarte, umilinta si adancesc prapastia dintre bogatie si saracie. Dar totul va avea o limita!! Corporatiile folosesc logo-uri, pentru a-si insemna produsele si sclavii
moderni – salariatii, prin uniformele inscriptionate pe care ii obliga sa le poarte. Dependenţa de tehnologie în era digitală: Progres sau sclavie globală? Oriunde te uiţi vezi oameni captivaţi de dispozitivele lor de înaltă tehnologie: în timp ce se află la volan, când sunt la plimbare, la cumpărături, la o întâlnire cu prietenii, la restaurant, atunci când aşteaptă la cabinetul doctorului, la toaletă, peste tot. Deşi sunt conectaţi din punct de vedere electronic, oamenii sunt neatenţi şi deconectaţi de realitatea fizică, relatează Joel S. Hirschhorn pentru Globalresearch.ca.

Oamenii au fost constant manipulaţi să devină dependenţi de tehnologie. Tehnologia este opiul maselor.
Imagine
Acest lucru degenerează într-o sclavie faţă de tehnologie. Ma refer la o pierdere a libertăţii personale şi a independenţei, din cauza consumului necontrolat a mai multor tipuri de dispozitive care ne mănâncă timp şi bani. Majoritatea oamenilor nu îşi folosesc capacităţile mentale critice şi independente pentru a se întreba dacăutilizarea continuă a acestor produse tehnologice, care sunt promovate mai agresiv decât orice altceva, chiar le îmbunătăţeşte viaţa.

Eu unul, spune Hirschhorn, am reuşit cu succes să limitez foarte mult utilizarea inovaţiilor tehnologice, să rămân cât mai deconectat de dispozitivele electronice şi să îmi maximizez independenţa şi confidenţialitatea. Nu am un smartphone, nu folosesc reţelele sociale, nu am niciun produs Apple, cum ar fi iPod, iPad sau alte produse similare. Nu am folosit niciodată Twitter sau Facebook, şi nu am trimis niciodată un SMS.

Aşadar, ce am câştigat? Timp, confidenţialitate (intimitate) şi faptul că nu sunt obsedat să fiu în permanenţă în contact, disponibil şi informat despre ceilalţi. Puteţi să îmi spuneţi că sunt de modă veche, dar simt că am mult mai mult control asupra vieţii mele decât majoritatea persoanelor pe care le văd folosindu-şi constant dispozitivele moderne. Aceştia şi-au pierdut libertatea şi nu par să fie foarte afectaţi de acest lucru.

Atunci când îmi fac plimbarea zilnică nu am niciun dispozitiv deschis, nicio dorinţă de a comunica sau de a asculta muzică. Vreau să trăiesc momentul, să simt lumea din jurul meu, într-un mod nefiltrat şi neîntrerupt de vreun tip de tehnologie.

Nu sunt dependent de progresele tehnologice, nu sunt legat de dispozitivele care se îmbunătăţesc în mod constant, nu sunt curios în legătură cu următoarea generaţie de produse foarte scumpe, dar inutile, nu sunt în permanenţă online. Nu am niciun fel de aplicaţii sau jocuri.

Cei care cred că interacţiunile cu oamenii, prin intermediul dispozitivelor tehnologice, sunt un lucru real, şi-au pierdut minţile. Tehnologia distorsionează şi limitează interacţiunile social-umane. Mai grav este faptul că oamenii şi-au pierdut abilitatea şi talentul de a purta o conversaţie faţă în faţă. Iar în ceea ce priveşte globalizarea sclaviei faţă de tehnologie: este acest progres mondial lucrul cel mai bun care se poate întâmpla pentru umanitate? Este evident pentru noi toti ca la ora actuala intreaga lume trece printr-o starea acuta de criza economica si financiara. Desi se incearca inocularea insidioasa prin mass-media a ideii ca aceasta criza este un fenomen de economic „perfect natural”, adevarul este ca ea a fost declansata in mod artificial, prin folosirea perversa a unor parghii financiar-bancare si prin manipularea subversiva a masei monetare de catre asa-zisii „iluminati” ce conduc din umbra organizatia satanica a francmasoneriei mondiale si care urmaresc, totodata, sa introneze prin eforturi disperate o asa-zisa Noua Ordine Mondiala si statul fascist planetar unic, in care toti oamenii vor fi inrobiti si in permananta supravegheati, avand implant sub piele cumplitul cip RFID.
Imagine
Adevaratele cauze ale crizelor financiare, ce sunt legate de uneltirile tenebroase ale gruparii diabolice a asa-zisilor „iluminati”, care si-a intins tentaculele otravite in intreaga lume si care actioneaza din umbra de generatii intregi, atat prin intermediul sectei malefice a francmasoneriei, cat si prin tot felul de organizatii-paravan mondialiste, precum sunt Grupul Bilderberg, Consiliul pentru Relatii Externe, Comisia Trilaterala etc. in aceasta carte sunt explicate pe intelesul tuturor, cu argumente pertinente si cu o multime de date concrete, aspectele ce au fost tainuite multa vreme ale complotului ce este urzit cu o mare viclenie de clanurile malefice ale asa-zisei „elite”: Rothschild, Rockefeller, Morgan, Schiff, Warburg etc.

Totodata sa urmarim „firul rosu” al conspiratiei incepand inca din secolul al XVII-lea si ne conduce pana in epoca moderna, perioada in care au fost apoi infiintate in unele state bancile centrale (cu capital privat), cum ar fi Banca Olandei si Banca Angliei din Europa sau Banca Rezervei Federale din America.

Mecanismul pervers al asa-ziselor rezerve fractionare si inselatoria veche de mii de ani a imprumutului cu camata (sau, altfel spus, cu dobanda), ce reprezinta de fapt castigul necinstit si nemuncit al tuturor camatarilor, reciclati in timpurile noastre ca fiind niste „onorabili” bancheri, ce sunt totodata membrii ai elitei politice si economice. Hipnotizati cu viclenie si spalati pe creier de reclamele televizate ale trusturilor mass-media detinute de capii francmasoneriei, care le inoculeaza in permanenta celor naivi sugestia unor false si interminabile nevoi materiale, cei mai multi oameni sunt in felul acesta prinsi in caruselul dement si fara de sfarsit al acumularii materiale si ajung in cele din urma sa uite ca sunt fiii lui DUMNEZEU si ca singura valoare nepieritoare care li s-a dat de catre Creatorul Suprem este chiar Scanteia Divina ce salasluieste intr-un mod tainic in adancul propriei lor fiinte. Toate traditiile spirituale ale omenirii afirma la unison ca menirea esentiala a omului este, in realitate, revelarea Scanteii Divine din fiinta sa si atingerea unei comuniuni profunde plenare cu DUMNEZEU TATAL. Realizand aceasta, fiinta umana nu va mai putea fi niciodata inrobita de catre vanzatorii de himere, ce sunt in acelasi timp niste indarjiti promotori ai asa-zisei Noi Ordini Mondiale.

Asa cum spunea odinioara Mantuitorul nostru Iisus Hristos, dragostea de DUMNEZEU si „iubirea de arginti” sunt si vor ramane intotdeauna incompatibile: „Nimeni nu poate sa slujeasca la doi stapani, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; luati aminte, caci nu puteti sa slujiti si lui DUMNEZEU si lui Mamona” (Matei 6,24).
Imagine

Adevaruri zguduitoare despre conspiratia bancara si sclavia moderna a dobanzii

Imensa majoritate a evenimentelor sangeroase ce au constituit pretextul declansarii marilor conflicte armate din secolul XX au fost puse la cale din umbra la ordinul capilor francmasoneriei mondiale, iar toate acestea au fost folosite apoi cu viclenie si ipocrizie pentru a manipula masele credule prin intermediul mijloacelor de comunicare in masa pe care bogatasii masoni deja le controlau. Ele au convins in felul acesta opinia publica de „necesitatea” inselatoare a declansarii unor razboaie care in realitate erau inutile si dezastruoase, ce au saracit atat tarile, cat si populatia, dar au imbogatit in schimb bancile si pe speculatorii cei vicleni.
Bancherii internationali si-au plasat de fiecare data in majoritatea posturilor cheie din institutiile americane oameni de paie obedienti, care acumuleaza adeseori chiar un numar uimitor de functii administrative, dar care de fapt nu sunt altceva decat niste marionete ce sunt menite sa serveasca interesele abjecte ale clicii masonice, in defavoarea populatiei americane.
Chiar daca in unele situatii, destul de rare, adevarul zguduitor despre hotiile si inselaciunile unor astfel de personaje (de rang inalt) iese in cele din urma la iveala, cel mai adesea aceste persoane raman neclintite pe pozitiile pe care le ocupa. Toate acestea sunt cu putinta prin sustinerea din umbra ce le este oferita de stapanii lor intunecati, ce conduc din culise destinele Americii, manipuland populatia naiva prin intermediul mass-media.
La ora actuala este evident ca aproape toti oamenii de stat americani onesti si patrioti care s-au opus, asa cum era firesc, intereselor diabolice ale bancherilor internationali au fost apoi in mod sistematic amenintati, santajati, prigoniti si in unele cazuri chiar asasinati de catre uneltele oarbe ale acestor paraziti ce profita in permanenta din mentinerea poporului american in stare de sclavie financiara. Actualmente sunt deja binecunoscute cazul presedintelui Abraham Lincoln (asasinat la scurt timp dupa ce a tiparit prin autoritatea Congresului 450 de milioane de dolari, cu care a scos tara din criza monetara ce fusese creata in mod artificial de catre oculta financiara internationala) si cel al presedintelui Garfield care, cu toate ca era francmason de rang inalt, a fost asasinat de indata ce a indraznit sa declare public ca „Cei care controleaza banii unei natiuni controleaza apoi acea natiune.”
Cel mai celebru caz de eliminare a unui presedinte incomod a fost cel al lui John F. Kennedy, ce a fost impuscat pe 22 noiembrie 1963, in timpul mandatului. Dat fiind faptul ca la acea data cercurile financiare oculte controlau deja din umbra cvasitotalitatea oamenilor politici americani, nu trebuie sa ne mire ca adevaratele motive ale eliminarii presedintelui Kennedy nu au fost niciodata facute publice. Mass-media a scornit pentru uzul naivilor o multime de versiuni si povesti fictive si a musamalizat adevarul, acordand un urias spatiu mediatic presupusului asasin, Lee Harvey Oswald, dar evitand sa sufle ceva despre toti aceia care au beneficiat in mod direct de pe urma inlaturarii unui presedinte ce ajunsese sa fie foarte incomod. Toate indiciile si probele existente evidentiaza faptul ca presedintele Kennedy a fost asasinat de catre capii ocultei financiare din cauza masurilor ce au fost luate de acesta pentru incetarea dominatiei Bancii Rezervei Federale.

Adevaruri zguduitoare despre conspiratia bancara si sclavia moderna a dobanzii
Imagine
Aproape toate strategiile si metodele insidioase de control si de aservire pe care clica malefica (a asa-zisilor „iluminati”) de la varful francmasoneriei mondiale le-a pus in practica in restul lumii se regasesc, dincolo de aparente, aici in Romania. De la dictatura bancherilor camatari, de la manipularea vicleana a oamenilor politici, de la indatorarea populatiei naive si credule in conditii dezastruoase, inrobitoare si pana la dobandirea controlului deplin asupra resurselor naturale sau „capusarea” bugetului de stat, toate acestea se petrec sub privirile inconstiente ale romanilor, care isi imagineaza ca traiesc intr-o democratie si ca cei pe care i-au ales pun, fara nicio exceptie, interesele poporului pe primul loc. In realitate, toate acestea sunt iluzii! Nu interesele poporului primeaza, ci ale acelora care urmaresc instituirea unui control deplin asupra tarii noastre si deposedarea, in fapt, a romanilor atat de resursele de care dispun, cat si de anumite parti ale teritoriului lor national.
Genialul poet, ganditor si ziarist politic Mihai Eminescu, care a fost totodata un mare patriot, a infierat indatorarea nesabuita a tarii, inca de acum mai bine de o suta de ani: „Pentru incurcarea (naucirea) judecatii profanilor se cladeste un labirint de cifre si fraze pseudostiintifice, fara cap si fara coada, in care nu se vede exprimata clar nicio idee cumsecade, dar din al caror intreg reiese intentia guvernului ce este vatamatoare intereselor Statului”. Probabil ca multi dintre cei care au observat deja ca actualul sistem monetar este putred, se resemneaza gandindu-se cu naivitate ca nu exista o solutie mai buna pentru mersul lumii si ca de bine, de rau, actualul sistem functioneaza si mentine totusi in stare de supravietuire economia mondiala, pentru ca nimeni dintre cei care conduc nu-si doreste sa arunce lumea in haos. In realitate, sistemul financiar este corupt si este manipulat cu o mana de fier, de o clica de oameni fara Dumnezeu, care au ambitia luciferica de a lua in stapanire intreaga lume.
Vestea cea buna pentru noi toti este ca exista totusi solutii economice intelepte si care sunt la indemana. Istoria ne arata ca exista alternative, pe care – din nefericire – asa-zisa elita financiara (care este de fapt, o mana de jefuitori), nu vrea nici sa le cunoastem si nici sa le intelegem, pentru a nu le pune cumva in practica. Din aceasta cauza, astfel de informatii extrem de valoroase nu ajung niciodata la marele public prin intermediul canalelor oficiale de comunicare in masa, pentru ca aceleasi personaje sinistre ce manipuleaza din umbra sistemul bancar sunt totodata cele care detin controlul mijloacelor mass-media.
Ştiţi ce este un internship?! Este chestia aia cu care firmele îi păcălesc pe studenţii fraieri să muncească pe gratis.

http://dantanasescu.ro/2011/03/22/te-ai-baga-la-asa-ceva.html

CORPORAŢIA – O “Persoană” Psihopată

Cultura corporata, iconografia si ideologia sa patrund in toate aspectele vietii noastre. Faptul ca, din punct de vedere legal, o corporatie este socotita o “persoana”. Dar ce fel de persoana este? Dupa o analiza punct-cu-punct, diagnosticul este tulburator: psihopată.
Trăim într-o lume în care nu guvernele conduc, ci elita din umbră prin corporaţii (care adeseori sunt nişte caracatiţe multinaţionale lacome şi hrăpăreţe) fiind instrumentele perfecte ale unui război economic menit să ne ţină în sclavie. Grupurile de interese grupate în jurul acestor corporaţii dau tonul în toate domeniile societăţii, de la politică la mass media, de la economie şi finanţe la orice alt domeniu din această lume nebună. Trăim nu în democraţie ci într-o corporatocraţie.
Imagine
Goana nebună după profit şi după putere “no matter what” în care scopul scuză mijloacele este diabolică şi patologică.
Acum vede lumea pe la Pungeşti ce înseamnă cu adevărat o corporaţie ca CHEVRON ! Numeroase societăţi, printre care Unilever, Bayer, Monsanto, Emergent Genetics, profită de pe urma muncii depuse de “micile sclave”. La fel, în Africa subsahariană există un procent crescut de “copii-muncitori”, în special în ţări precum Nigeria sau Sierra Leone. În Burkina Faso pot fi văzuţi minori de şapte-opt ani care muncesc zilnic, la 60 de metri adâncime, în mine de aur.
În America Latină, cazurile de “copii-sclavi” sunt extrem de răspândite, un minor din şase fiind implicat. În zone mizere din ţări precum Brazilia, Bolivia sau Peru, mulţi dintre ei sunt forţaţi să muncească doar pentru a supravieţui. Pe la şase ani ştiu deja să mânuiască un cuţit special pentru tăierea trestiei de zahăr, în timp ce alţii sunt “angajaţi” în mine de cărbuni, la împins vagoane şi selecţionarea zăcămintelor. Expunerea la gazele toxice le poate provoca moartea sau, în cel mai bun gaz, grave maladii respiratorii.

https://searchnewsglobal.wordpress.com

Acest articol a fost publicat în GANDESTE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.