Cum îți poate schimba viața un an sabatic


Winston Chen locuia alături de familia sa în Boston. Avea un loc de muncă sigur, ca manager la o mică firmă IT, care îl lăsa însă fără prea mult timp liber. Într-o zi a hotărât să renunțe la tot ce însemna viața sa liniștită și să plece împreună cu familia pe un tărâm necunoscut, iar acest lucru i-a schimbat radical viața în bine.

Inspirația de a-și lua un an de pauză a pornit de la discursul susținut de designerul Stefan Sagmeister în cadrul unei conferințe TED. Sagmeister vorbea despre modul firesc în care se scurge viața unui om: 25 de ani de educație, alți 40 petrecuți în câmpul muncii, iar la final 15 ani de pensie. „Cred că ar fi de ajutor să iau cinci ani dintre cei de pensie și să îi intercalez între cei de muncă”, spunea designerul.

Această idee i-a marcat pe Chen și pe soția sa, dar nu au avut curajul să își asume riscul unui an sabatic într-un loc necunoscut. Peste trei ani, însă, cei doi au luat în cele din urmă hotărârea care urma să le schimbe viața– să plece împreună cu copii lor pe insula Rødøy, din Norvegia Artică.

Odată ajunși, copiii au fost înscriși la o școală din regiune, iar soția lui Chen, care a devenit persoana din familie care aducea bani în casă, și-a luat o slujbă ca profesoară. În tot acest timp, Chen a învățat să privească viața cu alți ochi.

O primă schimbare importantă pentru el a să își dedice timpul pentru copiii săi. „Am comunicat într-un mod mult mai relaxat și mai empatic și am reușit să îmi cunosc cei doi copii la un nivel mai profund”, mărturisește Chen într-un articol publicat pe blogul TED.

Ceea ce i-a transformat semnificativ viața a fost însă, redescoperirea vechii sale pasiuni pentru programare. În timpul petrecut pe insulă, a început să lucreze la un software, denumită Voice Dream Reader, iar pe parcurs a observat că această aplicație ar putea fi extrem de utilă persoanelor cu dificultăți în citire. „Distracție, pasiune, entuziasm – dintr-o dată știam ce urmează. Am lucrat încet dar sigur la dezvoltarea acestuia și am continuat totodată activitățile care îmi plăceau atât de mult”, povestește Chen.

Când a revenit în Boston, familia Chen s-a lovit de greutățile unei vieți lipsite de siguranța materială, într-un oraș extrem de costisitor. Nici unul dintre adulți nu avea un loc de muncă, nici asigurare de sănătate. În schimb, aveau datorii și facturi de plătit.

„Dar familia mea, chiar fără nici un venit, se simțea împăcată. Atunci mi-am dat seama: anul nostru petrecut pe insulă nu a fost doar o aventură memorabilă. Ne-a transformat în altfel de oameni”.

Chen nu și-a mai căutat un loc de muncă la vreo companie. În schimb, a hotărât să continue proiectul Voice Dream Reader, început pe insulă. Succesul dorit a întârziat să apară, dar sprijinul soției și experiența anului sabatic l-au ajutat să nu renunțe la ideea sa. „Purtam armura încrederii forjate din noile cunoștințe dobândite, potrivit cărora familia noastră putea fi foarte fericită cu foarte puțin”, scrie Chen.

Cu acest lucru în minte și cu multă răbdare și perseverență, el a muncit până când proiectul său a devenit suficient de profitabil, încât banii produși puteau susține familia. Mai departe, aplicația lui Chen a devenit atât de apreciată, încât s-a clasat printre primele 10 softuri de educație vândute în 86 de țări.

Drumul lui Chen din momentul în care a hotărât să lase totul pentru o aventură și până când a reușit să se pună pe picioare a fost dificil și pe alocuri înfricoșător. Însă acest lucru nu îl oprește să recomande tuturor să încerce la un moment dat experiența unui an sabatic. „Beneficiile unui an de pauză în mijlocul carierei au potențialul de a schimba viața. Prin timpul liber pe care îl petreci departe, îți creezi un climat plin de posibilități. Poate vei găsi pasiunea într-un alt fel de muncă, așa cum mi s-a întâmplat mie. Cu siguranță te vei întoarce cu o nouă încredere în sine și perspective noi care îți vor alimenta cariera, plus povești și amintiri care îmbogățesc viața ta și a familiei tale”.

http://semneletimpului.ro/

Acest articol a fost publicat în VIATA LIBERA ( oameni). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.