ARBORELE VIETII DACIC


În cei aproape 6000 de ani de istorie cunoscută, pe planeta noastră s-au ridicat foarte multe imperii. În tot acest timp au apărut (şi s-au dezvoltat) multe civilizaţii înfloritoare, în care arta, ca expozant al trăirilor sufleteşti, pare să fi atins culmea dezvoltării. Oricât de multe şi de înfloritoare au fost toate aceste civilizaţii, niciuna nu a putut să afle răspunsul la marile întrebări fundamentale ale omenirii: Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Avem un scop? Care este acesta? Cine este Creatorul nostru? Care este rostul vieţii? Dar rostul morţii? Marile întrebări au devenit, fie speranţe, fie obsesii sau temeri. Ba chiar religii au fost înfiinţate plecând de la ele!

Odată cu trecerea timpului, aceste întrebări au încetat să mai devină „felinare” pentru căutările unor suflete în tenebrele timpului, astfel că doar puţini dintre artişti şi filozofi par să mai fie facinaţi de ele. Orice fel de răspunsuri s-au dovedit a fi himere… După cum bine se ştie, vânarea de himere aduce multă amărăciune în suflet, căci trecerea timpului smulge cu mare sete din puţinii ani ai omului.

Cu durere în suflet, omul a lăsat deoparte aceste întrebări şi a căutat ca măcar în puţinii săi ani de viaţă să trăiască în cel mai bun mod cu putinţă. Însă, şi acest lucru pare să fi dat multă bătaie de cap, asemenea marilor căutări.

Noile întrebări au devenit: Poate avea omul o viaţă fericită? Dacă da, cum? Putem avea o societate perfectă? Până unde poate merge omul?

Au fost chiar şi mari împăraţi, care au vrut să schimbe lumea după idealul lor. Ideile lor măreţe erau susţinute, din toate punctele de vedere, de imperiile pe care le conduceau. S-au pus în faţa propriilor lor armate, cu averi cum nici mintea nu poate cuprinde, şi au plecat să schimbe lumea. Totuşi, niciunul dintre aceşti împăraţi nu a reuşit să le facă oamenilor viaţa mai frumoasă. În schimb, au adus durere şi moarte. Încă o „palmă” – a câta oară? a fost dată omenirii. Cuvintele Ecleziastului păreau că răsună cu o şi mai puternică voce:

Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână, şi toate se întorc în ţărână.

Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui!

Cu toate acestea, omul a căutat să fie mai mult decât un simplu „dobitoc”, care se bucură de ceea ce mănâncă şi bea. A căutat mai mult, a vrut mai mult, a putut mult! Şi chiar a găsit mai mult! Poat că a fost din mila „zeilor”, poate că au fost acte de revoltă ale unora, poate că au apărut dintr-o sforţare supraumană, sau poate că a fost doar întâmplarea!

În cadrul multor civilizaţii, viaţa omului a fost adesea asociată cu viaţa unui arbore. Ambii cresc dintr-o sămânţă, au nevoie de timp, hrană adecvată, soare, apă, foc şi pământ. Ambii au o puternică legătură cu pământul, din care îşi trag „seva” şi tăria, dar au şi o inefabilă comuniune cu cerul, cu Soarele, cu „hrana” din nori şi din stele.

După o vreme, atât omul cât şi arborele, îşi lasă la rândul lor sămânţa pe pământ, iar urmaşii lor vor continua să îmbogăţească grădina vieţii. La fel ca şi arborii, sunt unii oameni care dau roade bune, iar unii nu dau roade deloc. Unii lasă roade foarte amare iar alţii lasă roade otrăvitoare. Şi unii şi alţii ajung în acelaşi putregai al istoriei…

Plecând de la asemănarea dintre oameni şi aceste blânde fiinţe, în subconştientul marilor civilizaţii istorice s-a închegat arhetipul arborelui vieţii. Acest arhetip nu putea apărea decât în cadrul acelor civilizaţii care permiteau dezvoltarea ideilor de progres, unitate, armonie, perfecţionare. Adică doar celor mai mari civilizaţii!

În cadrul culturii occidentale, cel mai cunoscut arbore al vieţii este cel venit prin cultura iudaică. Este vorba de arborele sefirotic din cadrul Cabalei. Cabala (Kabbalah, Qabala) înseamnă în limba ebraică „revelare” sau „recepţie”. Cabala este considerată o ştiinţă spirituală aparte, reprezentând un set de învăţături secrete despre evoluţia spirituală. Se spune că a fost revelată direct de către Divinitate!

Arborele sefirotic din cadrul Cabala este considerată a fi o esenţă a corpului spiritual-energetic. Deşi (în decursul timpului) din Cabala s-au desprins mai multe ramuri, arborele sefirotic a rămas acelaşi.

În principu este vorba de zece sefiroturi dispuse sub forma de mai jos:

Arborele sefirotic cuprinde 10 sfere (sefire), considerate regiuni distincte ale Universului, iar între ele există 22 căi de legătură. Cele zece sefiroturi sunt:

Kether: Coroana 
Hohmah: Înţelepciunea 
Binah: Inteligenţa 
Chesed: Graţia 
Geburah: Forţa 
Netzah: Victoria 
Hod: Gloria 
Tiferet: Frumuseţea 
Yesod: Fundamentul
Malkut: Regatul  
Despre fiecare sefiră în parte se pot spune foarte multe lucruri, în fond este vorba de regiuni distincte, care au corespondenţe cu însăşi structura omului. Fiecare sefiră în parte este guvernat de către un înger (Metatron – care participă la Tron, Raziel – secretul lui Dumnezeu, Tzafkiel – contemplarea lui Dumnezeu, Tzadkiel – dreptatea lui Dumnezeu, Kamael – dorinţa lui Dumnezeu, Mikael – care e Una cu Dumnezeu, Haniel – graţia lui Dumnezeu, Rafael – vindecarea lui Dumnezeu, Gabriel – forţa lui Dumnezeu, Sandalfon – Dumnezeu în lumină).
Întreg arborele este structurat pe trei „piloni” de bază, reprezentând: 
Mila (dreapta) 
Severitatea (stânga)
Echilibrul (centru) 
Fie că este vorba de om, de un grup oarecare, fie că este vorba chiar de naţii, toate „caracteristicile” evolutive se pot desfăşura pe structura arborelui sefirotic. Ba chiar şi diversele activităţi sau asociaţii, precum companiile şi corporaţiile din sectorul economic, partidele politice, diversele curente ideologice sau alte activităţi ce presupun grupuri de oameni, pot fi desfăşurate conform structurii arborelui sefirotic. Dacă vreuna din toate acestea nu îşi are cel puţin un corespondent în arborele sefirotic, nu are şanse să treacă de „judecata” lui Jupiter (ciclul de 11,8 ani). 
Studiul Cabalei a constituit „fundaţia” multor organizaţii cu caracter economic şi financiar; nu degeaba fondatorii unor mari corporaţii au fost evrei. De asemenea, nu este de mirare că poporul evreu a reuşit să supravieţuiască în decursul istoriei tuturor vicisitudinilor, de fiecare dată revenindu-şi aproape în mod miraculos. Chiar dacă unii sunt de părere că tocmai aceste perioade grele au determinat un bun „sistem imunitar”, majoritatea ezoteriştilor cunosc că, de fapt, Cabala este comoara spirituală a poporului evreu. În Cabala se găsesc nenumărate porţi de scăpare, nenumărate resurse de putere, dar mai ales nenumărate resurse de înţelepciune.
Arborele vieţii poate fi găsit şi la alte mari civilizaţii.

Una dintre cele mai mari civilizaţii din antichitate a fost Imperiul Sumerian. Constituit între Tigru şi Eufrat – considerat locul Edenului biblic, acest imperiu a lăsat lumii comori spirituale de nepreţuit. Prin celebra Epopee a lui Ghilgameş, umanitatea şi-a făcut cunoscută intenţia, în faţa zeilor, pentru a-şi depăşi starea de fiinţă muritoare. Era prima călătorie spre nemurire, din perioada postatlanteană. Deşi eroul nu-şi atinge obiectivul – acela de-a deveni nemuritor, lasă totuşi umanităţii zestrea unei mari credinţe: că omul îşi poate depăşi starea, ba chiar visează că poate fi asemenea zeilor.
Prin Epopeea lui Ghilgameş avem în faţă nu doar o dorinţă ancestrală ci mai cu seamă o voinţă; este voinţa care precede drumul – MAREA CALE. Pentru prima dată, în noua eră, nu mai contează atât de mult finalul cât drumul însuşi! 
Dar oare ce anume animă sufletul spre un astfel de drum? Ce anume a putut „atinge” într-un asemenea hal sufletul eroului? Cine îşi poate lăsa regatul pentru un vis „iluzoriu”? Nu, regele şi-a adus aminte de alte vremuri… 
Prin intermediul acestei epopei magnifice, omenirea a câştigat o resursă inepuizabilă de putere – speranţa că omul va redeveni ceea ce fusese cândva.

Şi totuşi, în epopeea lui Ghilgameş, se spune că nemurirea poate fi căpătată undeva aici, pe pământ… mai la nord, după un drum lung, istovitor. 
Cea mai veche referire la „copacul vieţii” pare să vină din Vechiul Egipt. Legendele lor spun că civilizaţia egipteană s-a năcut din salcâmul sfânt numit Iusaaset. Acesta a fost arborele sfânt al egiptenilor, care conţine atât moartea cât şi viaţa. 
Totuşi, egiptenii nu lăsat referiri directe la arborele vieţii, nici nu au structurat ideile şi cunoştinţele precum au făcut-o iudeii sau alte civilizaţii. Ei au preferat să rămână modelul geometric al florii vieţii, în timp ce marile tainele au fost codificate în complicatele lor scrieri.

Floarea vieţii este în aşa fel structurată încât cuprinde inclusiv structura arborelui serifirotic.

ARBORELE VIETII DACIC (2)

Undeva, mai la nord-vest de Imperiul sumerian, un popor se readuna dintr-un conflict de proporţii.

Zamolxe se întrupase (cu trei milenii şi jumătate în urmă) pentru a pune bazele unei noi civilizaţii. Nu a venit să cucerească prin sabie, ci prin inimă, prin frumos, prin puterea ce este izvorâtă din spiritul fiecăruia.

A lăsat poporului său comori nepreţuite… Dar lumea nu l-a crezut. Nu l-a vrut. Au dorit spectacol şi circ, au vrut sânge şi răzbunare.

Şi-a făcut lucrarea pe care o avea de făcut!

Şi-a dat seama că împotrivirea nu venea doar de pe pământ… Asta l-a durut. Totuşi, a găsit puterea de-a merge mai departe, de-a vedere dincolo de speranţele celorlalţi.

A revenit în urmă cu două milenii şi jumătate! De această dată nu puţini au fost cei atinşi de focul său teribil. Cerul avea să-i spună din nou: „Ce cauţi tu aici? Ce vrei tu să faci? Priveşte la Pitagora! Ce s-a ales de lumea lui? Cu ce drept se amestecă omul în treburile zeilor? De unde poate şti omul care este voia noastră?

Zamolxe le răspunse: „Zeu nu este acela ce urcă până la Cer, ci Zeu este cel ce se coboară din Cer! Cuceritor nu este cel care îşi zăngăne armele deasupra celui neputincios, ci acela care care îi atinge sufletul.”

Zamolxe a crezut în inima lui, în puterile lui, în misiunea lui, iar toate acestea s-au văzut prin ceea ce avea să lase în urmă. El a fost arhitectul întregului complex de sanctuare de la Sarmizegetusa, un loc special prin care omul îşi poate regăsi calea inimii. Şi nu numai…

Primul creat a fost aşa-numitul sanctuar de calcar. Acesta nu a fost „primul calendar” după cum spun unii istorici, cu toate că cei 13 stâlpi de pe cele patru coloane, raportat la cei şapte din mijloc, ar putea sugera 13x4x7=364 zile. Pentru profani putea însemna şi acest lucru…

Acest sanctuar este de fapt arborele vieţii dacic. A fost un cadou al civilizaţiei atlante dar dacii l-au meritat pe deplin! Este chiar mai complex decât arborele sefirotic al Cabalei iudaice, conţinând mari taine despre cum se poate dezvolta, din toate punctele de vedere, viaţa omului. De aceea forţele care se opun evoluţiei spirituale a umanităţii, au căutat nu numai să o distrugă dar şi să o arunce în negura uitării. Au reuşit pentru aproape două milenii…

Asemenea arborelui sefirotic din Cabala iudaică, arborele vieţii la daci era o chintesenţă a macrouniversului si microuniversului uman. Este ADN-ul spiritual al oamenilor acestor locuri. Ba chiar al tuturora. Cuprinde toate tainele pentru ca omul să poată fi ghidat în cel mai sublim mod spre Cer. Şi nu este vorba doar de sanctuarul în sine, ci mai ales de locul special în care s-a făcut această lucrare.

Prin intermediul arborelui sacru, iniţiaţii daci îşi ţineau vii conexiunile, atât cu pământul cât şi cu cerul, atât cu interiorul câ şi cu exterirorul, atât cu ceea ce este mai „jos” de ei cât şi cu ceea ce este mai „sus” decât ei, atât cu lumea aceasta cât şi cu lumea cealaltă.

Sarmizegetusa este o zonă cu totul şi cu totul specială, fiind asezată în locul unde vortexul anahatei planetare realizează o conexiune-vârtej extrem de puternică.

Sarmizegetusa Regia se afla la intersecţia unui dreptunghi Fibonacci.

În Misterele Şcolii Zamolxiene am spus că dacă piramida energetică din Retezat ar fi unitatea centrală a unui calculator, atunci tastatura ar fi reprezentată de complexul de sanctuare de la Sarmizegetusa.

Zamolxe a reuşit să creeze foarte multe conexiuni între construcţiile megalitice atlante din Munţii Orăştiei şi aceste sanctuare. Este vorba de conexiuni care au fost, sunt şi vor fi extrem de puternice.

Spre deosebire de arborele sefirotic din cadrul Cabala, aici există un mare avantaj, anume că avem şi un sprijin spiritual-energetic real, concret, pentru a înţelege multe dintre tainele omului şi ale universului. Este ca şi cum sămânţa cea bună ar fi plantată în cea mai bună grădină cu putinţă.

Spre deosebire de arborele sefirotic iudaic, care are trei stâlpi (două laterale – al severităţii şi al milei, având fiecare câte trei sfere, şi cel din mijloc – al echilibrului, având patru sfere), arborele dacic are cinci stâlpi, dintre care patru au câte 13 sfere, iar pilonul central are şapte sfere.

Cele şapte sfere al stâlpului central al arborelui dacic reprezintă:

  1. Sursa
  2. Metacunoaşterea
  3. Manifestarea
  4. Armonia
  5. Puterea
  6. Cunoaşterea
  7. Planul fizic

Interesant este că arborele sefirotic iudaic se poate regăsi în cadrul arborelui dacic, precum o arată figura de mai jos. Sunt excluse sferele „Manifestarea”, şi „Puterea”, iar în multe tratate cabalistice nici sefira „Cunoaşterea” denumită „Da’at” nu este trecută (deoarece cunoaşterea presupune putere, iar puterea nu ar trebui – o spun ei, să fie dată decât unora, consideraţi aleşi).

De asemenea, stâlpii din stânga (al severităţii) şi cel din dreapta (al compasiunii) au reprezentarea în cadrul arborelui dacic la mijlocul celor patru coloane laterale.

Fiecare sferă trebuie să fie conştientizată prin simţurile subtile. Prima datorie a unui discipol, care lua cunoştinţă de arborele atlant-dacic, era să simtă fiecare sferă în parte.

Când erau aduşi la Sartmizegetusa Regia, discipolii erau deja iniţiaţi în cunoaşterea elementelor, precum şi a unor puteri specifice lor, dar pe lângă aceasta mai aveau parte şi de multe „deschideri” la nivelul corpurilor subtile, graţie numeroaseleor iniţieri avute ca urmare a pelegrinărilor de-alungul matricei carpatice.

Precum am spus şi înainte, în cei trei ani şi jumătate, cât se presupune că Zamolxe a fost „în locuinţa subterană” (conform relatărilor unor istorici ai vremii), a făcut numeroase conexiuni energetice subtile dintre structurile megalitice din Munţii Orăştiei (aflate în legătură directă cu piramida din Retezat) şi ceea ce am numit „tastatura” de la Sarmizegetusa Regia. Aceste conexiuni facilitau la rândul lor realizarea unor legături speciale între fiecare discipol şi circuitele energetice din structurile megalitice. În acest mod, discipolul era direct conectat cu „laboratoarele” structurilor atlante amintite, putându-se realiza mai uşor o accelerare a evoluţiei din toate punctele de vedere.

ARBORELE VIETII DACIC (3)

Aşa-numitul Sanctuar mare de calcar nu era „la vedere”, adică deşi se putea vedea fizic constructia, marea majoritate a populaţiei vremii nu ştia ce anume reprezintă.

Zamolxe, învăţătorii şi discipolii spuseseră că sanctuarul ar reprezenta un fel de calendar pentru cele 13 perioade ale lunii dintr-un an, cu cele patru faze distincte (lună nouă, primul pătrar, lună plină, al doilea pătrar). Ceea ce nu era o minciună deoarece, la primul nivel al şcolii zamolxiene, Luna avea o mare importanţă.

De asemenea, cele şapte plinte din mijloc ar fi semnificat cele şapte părţi ale arborelui: rădăcina, trunchiul, coroana, frunzele, florile, fructele, seminţele. Ceea ce este iarăşi adevărat din punct de vedere simbolic.

Aceste explicaţii ar fi potolit curiozitatea excesivă a bendiselor, care ar fi privit cu alţi ochi construcţiile respective. Se ştia că ele erau mari adoratoare ale Lunii, dar şi foarte bune farmaciste ale naturii.

Foarte aproape de sanctuarul mare este aşa-numitul sanctuar mic de calcar.

Sanctuarul mic este format din trei coloane a câte cinci stâlpi fiecare.

Acest sanctuar reprezintă bazele şcolii zamolxiene; este yama şi niyama dacilor. Fiecare coloană are câte cinci „nestemate”. Coloana din stânga semnifică disciplina, cea din dreapta virtuţile, iar coloana din mijloc obiectivele.

·         Disciplina: ascultarea, studiul, hărnicia, cumpătarea, perseverenţa.

·         Virtuţile de bază: iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia.

·         Obiectivele: pacea, dreptatea, unitatea, adevărul, progresul.

Înainte de a pătrunde în sfera de acţiune a sanctuarului mare de calcar, discipolii stăteau câteva zile în jurul micului sanctuar pentru a realiza o foarte bună echilibrare pe relaţia trup-minte-suflet. În tot acest timp fiecare îşi făcea o autoevaluare a primului an, cu tot ceea ce implică cele „trei materii”. Practic, toată viaţa lor urma să fie construită în jurul acestora.

Legat de marele sanctuar, trebuie spus că odată cu intrarea sistemului nostru solar în primul strat al aşa-zisei „centuri fotonice” (banda energetică de înaltă frecvenţă vibraţională) la sfârşitul anilor 70 ai secolului trecut, au avut loc reacţii deosebit de virulente din parte forţelor obscure care nu doresc evoluţia spirituală a oamenilor.

În acest sens, foarte mulţi conducători locali, printre care şi Nicolae Ceauşescu, au avut diverse „idei” şi „planuri geniale”, prin care se avea în vedere distrugerea unor locaţii speciale. Deşi acest lucru nu era în mod direct în voinţa fostului dictator, situaţia a fost în aşa fel aranjată încât acest sanctuar, care este de fapt arborele sacru dacic, să dispară pentru totdeauna sub roţile şenilelor (pentru a face loc de aterizare elicopterului prezidenţial). Doar intervenţia „altora” a făcut ca acest lucru să nu se întâmple.

Arborele sacru dacic are în vedere atât relaţia cu sine, cât şi relaţia cu exteriorul, scopul acestui aranjament fiind evidenţierea relaţiei de interdependenţă dintre lumea interioară şi cea exterioară. Practic, ceea ce este în interior trebuie să regăsim în exterior.

Datorită faptului că legăturile dintre „sferele” arborelui dacic sunt foarte numeroase, ghizii mi-au dat indicaţia de-a sintetiza câte o sferă pentru patru sfere apropiate.

Trebuie spus că nu se poate face o comparaţie între „arborii sacrii” ai diferitelor culturi deoarece fiecare tip în parte este astfel conceput încât să fie în perfectă rezonanţă cu structurile spiritual-energetice ale populaţiei respective. Totuşi, având în vedere faptul că populaţiile geto-dacice erau situate chiar în zona anahatei planetare, arborelui dacic i s-au dat aproape toate caracteristicile celorlalţi „arbori”.

În realitate, arborele vieţii dacic (ca de altfel şi cel iudaic) este în primul rând o hartă pentru cei ce aleg evoluţia din absolut toate punctele de vedere. Este atât o „hartă” precum este şi un „set de instrucţiuni” spre găsirea comorii din propriul nostru suflet. Desigur, nu este chiar la „vedere” deoarece vorbim de aspecte deosebit de complexe.

Ceea ce mi s-a revelat de către ghizi (cu un foarte mare efort psihic şi energetic din partea mea) este numai începutul a ceea ce, practic, adăposteşte complexul de aşa-zise sanctuare de la Sarmizegetusa Regia! Mi s-a transmis că aceste informaţii au rol de „sămânţă” pentru unii dar, pentru alţii, vor avea un rol de „declanşator”. Astfel, în doi-trei ani ar trebui să apară alte lucrări despre ceea ce este acolo. Trebuie să apară! Informaţiile nu trebuiesc tăinuite căci este mare nevoie de ele!

Deşi informaţiile din această lucrare trebuiau să fie scoase la lumină către sfărşitul deceniului, lucrurile au luat anumite întorsături, ceea ce înseamnă că trebuie intervenit mai devreme. Lumea nu a vrut să-şi asume responsabilitatea asupra propriilor lor vieţi, iar cei mai mulţi au rămas cramponaţi în mecanismele psiho-emoţionale duale.

După cum am mai spus, informaţiile sunt oarecum fragmentate către mai multe persoane, astfel încât să fie evitate anumite probleme de percepţie, dar se doreşte astfel şi evitarea exacerbării ego-ului. Suntem mulţi cei care avem piese din puzzle-ul final, de aceea perioada cuprinsă între 2012 şi 2019 trebuie să fie una foarte activă, necesitând eforturi mari din partea noastră. Practic, acum începe lucrarea de pregătire a întrupării unităţilor de conştiinţă divină (între care şi Zamolxe – între 2060 şi 2080).

Legat de arborele sacru dacic, mi s-a transmis că, pentru a fi „conectaţi” la circuitele din instalaţiile atlante, nu mai este nevoie să stăm pe fiecare „sferă” (plintă) în parte. Datorită creşterii câmpului energetic al Geei (ca urmare a intrării în banda energetică de înaltă frecvenţă – „centura fotonică”) structurile energetice de la Sarmizegetusa Regia şi-au mărit sfera de acţiune. Este deci îndeajuns doar să fim în preajma „sanctuarelor” pentru a se face conexiunile necesare. Pentru persoanele care şi-au dezvoltat corpul energetic cât de cât, pot avea o bună conexiune chiar şi de la câţiva kilometri depărtare. Dar, numai dacă există o bună „priză” adică doar dacă există o rezonanţă potrivită cu acele energii. Altfel este aproape imposibil!

Prin urmare, este foarte probabil ca întreg complexul să fie protejat, construindu-se plafoane de protecţie. Se aşteaptă ca în viitor complexul de la Sarmizegetusa Regia să fie vizitat de foarte mulţi turişti, atât din ţară cât şi din străinătate. Acest lucru ar putea duce la degradarea accentuată a „sanctuarelor”, care şi aşa nu arată deloc bine. Acest lucru nu ar însemna că s-ar pune un fel de „embargo” pe acestea dar chiar nu mai este nevoie de atingerea directă. De altfel, prin amenajarea zonei (decopertări) vor fi scoase la lumină multe alte lucruri interesante.

Pe de altă parte, nici nu mai sunt prezente toate „sferele” (plintele) din cadrul arborelui sacru. La fel, nu se mai găsesc multe din cele 60 de plinte de andezit din terasa superioară.

În figura de mai jos este arborele sacru dacic, „desfăşurat” doar pentru primul nivel de percepţie, adică cel specific spaţiului 3D. Trebuie spus că legături subtile există între toate „sferele” astfel că pot fi făcute 13x13x13x13x7 conexiuni, ceea ce înseamnă nu mai puţin de 199.927. Şi cum există 3 tipuri de om (două antagoniste şi unul median), ar fi deci 599.781 conexiuni. Interesant este că tradiţia Cabalei evreieşti spune că omul primordial (Adam) s-ar fi „divizat” în 600.000 de părţi mai mici, reprezentând umanitatea în ansamblul ei.

Pentru simplificarea desenului mi s-a transmis să fac 12 „sfere” (6 x 2) şi conexiunile aferente precum o arată figura. Toate cele patru sfere mici sunt în conexiunine directă cu sfera majoră.

Aşadar, arborele din figură este unul simplificat! Am inclus patru sfere (sefire) într-una singură, care ar reprezenta o sinteză a celor patru. Sunt deci 12 sfere laterale şi şapte pe coloana centrală. În realitate sunt 48 de sfere laterale. Acesta este arborele vieţii dacic simplificat! Chiar dacă, la prima vedere, pare destul de complex, trebuie spus că şi omul este o fiinţă complexă, fiind creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Arborele sacru poate fi privit în cinci moduri:

Cheie – cei care i-au cunoştinţă de acest arbore şi caută să-l înţeleagă, nu doar cu mintea ci şi cu sufletul, au parte de o descărcare energetică şi informaţională la nivelul corpurilor subtile. Este deci o cheie prin care pot fi scoase la lumină informaţii despre ceea ce era odată şcoala zamolxiană (şi nu numai). Sunt foarte multe înformaţii valoroase care sunt încă ascunse în sufletele unora. Nu sunt puţini, dintre născuţi în România, care au făcut parte din şcoala zamolxiană în alte vremuri.

Hartă – pentru cei care caută echilibrul dintre minte şi suflet; pentru cei care care caută comorile sufletului şi armonia dintre interior şi exterior.

Oglindă – fiecare se poate regăsi în interiorul acestui arbore şi va putea descoperi singur care îi sunt părţile aflate în echilibru şi care îi sunt părţile aflate în dezechilibru.

Portal – întregul complex de sanctuare de la Sarmizegetusa se află în conexiune cu instalaţii atlante, şi nu numai. Putem avea conexiuni energetice puternice cu acestea şi, în funcţie de misiunea fiecăruia, putem primi ajutor.

Sămânţă de lumină – fără doar şi poate, arborele sacru dacic este asemenea unei seminţe de lumină care, dacă este „udată” corespunzator, se va transforma într-un magnific arbore viu. Cei care îşi vor dedica viaţa evoluţiei spirituale, şi refacerii şcolii zamolxiene, vor simţi ce înseamnă să le crească un asemenea arbore de lumină în suflet. Este arborele cu cea mai puternică rădăcină, cu cel mai tare trunchi, cu cele mai puternice ramuri, cu cele mai frumoase frunze şi flori, cu cele mai dulci fructe şi care, la rândul lor, vor da cele mai bune seminţe de lumină pentru alte suflete.

ARBORELE VIETII DACIC (4)


  1. Planul fizic este considerat ca fiind cel detectabil prin cele cinci simţuri fizice: văz, auz, miros, gust, pipăit. Este alcătuit din cele patru elemente primordiale: pământ, apă, aer, foc.
     PĂMÂNT

ţărână

piatră

metal

lemn

APĂ

apa stătătoare

ploaia

apa curgătoare

apa subterana

apa vaporizată

seva regnului vegetal

FOC

foc din piatră

foc din apă

foc din aer

foc electric*

foc magnetic*

foc radiant*

focul Pământului

focul Lunii

focul Soarelui

focul Celest

AER

aer dens

aer rarefiat

aer cald

aer rece

aer umed

aer uscat

aerul zilei

aerul nopţii

aer pur*

aer compozit*

aer in miscare dreapta*

aer in miscare circulara*

* subelemente din cadrul stiintei spirituale atlante

Planul fizic este puternic legat de alte patru sfere:

Diversitate

Dinamică

Dinamică subtilă

Evoluţie

  1. Cunoasterea

Această sferă este echivalentul lui Yesod din arborele sefirotic iudaic şi după cum se ştie informaţia stă la fundaţia întregului plan fizic.

Este sfera care în care se lucrează cu forma, culoarea, sunetul şi cauzele dinamicilor din planul material.

Este reprezentată de zece culori (cele şapte de bază plus alb, argintiu, auriu) dispuse sub formă de sectoare de cerc, în mijloc fiind un triunghi, un pătrat, şi două cercuri. Acesta este un simbol folosit din cele mai vechi timpuri, adus prin filiera atlantă.

Planul „cauzelor de jos”:

  1. urcare-coborâre
  2. plin-gol
  3. mărire-micşorare
  4. întărire-slăbire

Planul „cauzelor de mijloc”:

  1. interior – exterior
  2. par – impar
  3. unitate – pluralitate
  4. dreapta – stânga
  5. masculin – feminin
  6. repaus – mişcare
  7. drept – curb
  8. vizibil – invizibil
  9. armonie albă – armonie neagră
  10. regulat – neregulat

Planul „cauzelor se sus”:

  1. rezonanţa
  2. convergenţa
  3. sincronicitatea
  4. corespondenţa
  5. ciclicitatea
  6. unicitatea

Este legată de toate cele şase sfere ale „celor de jos”: Planul fizic, Putere, Raţiune, Simţire, Diversitate, Dinamică, Dinamică subtilă, Evoluţie, şi este sursa primelor triade.

3.Puterea este simbolizată prin patru cercuri negre pe fond alb. La şcoala zamolxiană se studiau:

– puterile omului (puterile minţii şi puterile sufletului),

– puterile grupului (puterea de a uni şi dinamiza)

– puterile pământului (elementele şi puterile lor)

– puterile Cerului (Luna, Soarele, planetele, constelaţiile zodiacale).

Zamolxienii considerau că puterile minţii sunt date de cunoaştere, experienţă, concentrare, atenţie, limpezime (luciditate), asociativitate etc.

Puterile sufletului erau legate de cultivarea virtuţilor (iubire, voinţă, curaj, răbdare, modestie).

Puterile grupului (grup oarecare, comunitate, ţară, etc.) erau date de capacitatea de a mobiliza, de a unifica, de a insufla idealuri comune, de a se dezvolta, explora, de a atinge noi idealuri.

Puterile pamantului – puterile elementelor

Pamânt

Forta

Rezistenta

Stabilitate

Echilibru

Coeziune

Crestere

Hrănire

Abundenta

Apă

Purificare

Dispersare

Limpezire

Unire

Dinamizare

Construire

Echilibrare

Vindecare

Eliberare

Liniştire

Mângâiere

Hrănire

Aer(puterile celor şase vânturi)

Miazăzi

Miazănoapte

Răsărit

Apus

Adierea pământului

Adierea cerului

Foc

Purificare

Întărire (călire)

Eenergizare

Transformare

ARBORELE VIETII DACIC (5)


4. Armonia

Această sferă este considerată ca fiind cea mai importantă din cadrul arborelui sacru dacic, deoarece armonia este cheia oricărei evoluţii, din toate punctele de vedere. Este legată de toate sferele arborelui. Echilibrul este esenţial pe orice plan!

Fiecare poate şti dacă este în armonie sau nu. Este nevoie doar de puţină sinceritate. Important este să înţeleagă faptul că armonia este o stare interioară şi că nu are de-aface cu exteriorul, sau cu ceilalţi. Primul pas în atingerea armoniei interioare este de a accepta realitatea, exact aşa cum este ea în momentul de faţă. Fie că ne place, fie că nu ne place, realitatea din exterior este reflexia interiorului, iar primul pas în schimbarea ei se poate face în condiţiile în care este acceptată, indiferent cum se prezintă ea. Odată acceptată realitatea înseamnă că s-a realizat o punte solidă între interior şi exterior. Egoul este responsabilul principal pentru percepţia greşită a realităţii, interpunându-se între lumea interioară şi cea exterioară, creând astfel iluzia că sunt lumi total diferite.

Este simbolizată de o floare cu 12 petale, reprezentând atât floarea vieţii cât şi fructul vieţii.

 

Floarea vieţii este un simbol ancestral, venit tot prin filieră atlantă, şi este răspândit în aproape toate marile culturi şi civilizaţii ale lumii.

Atât floarea vieţii cât şi sămânţa vieţii, sunt formate din 13 cercuri (două rânduri de câte şase plus cercul în mijloc).

 

Aşadar, secretul libertăţii, secretul abundenţei, secretul deţinerii şi folosirii puterii, secretul unei sănătăţi perfecte, secretul unor relaţii perfecte (atât cu sine cât şi cu ceilalţi), secretul fericirii este atingerea armoniei.

Cea mai mare greşeală a oamenilor este să alerge după prosperitate materială, după relaţii perfecte sau după putere, nerealizând că toate acestea sunt, pur şi simplu… efecte. Chiar dacă obţin ceva, din aventura în zona efectelor, (şi doar prin mari eforturi) nu vor găsi fericirea pentru că secretul fericirii constă în atingerea armoniei.

Totuşi, se pun următoarele întrebări: Ce este armonia? Cum ne dăm seama că suntem în armonie? Ce putem face pentru a fi în armonie?

Putem spune că un om este în armonie atunci când are o sănătate perfectă, când abundenţa materială este pentru el o normalitate, când are relaţii minunate cu familia şi cu cei din jur, când tot ceea ce începe duce la bun sfârşit, când nu are niciun fel de restricţie în ceea ce priveşte gradul de libertate, de mişcare, de relaţionare, etc.

Solidele platonice si floarea vietii

Când se acceptă responsabilitatea asupra propriei noastre vieţi putem spune că s-a făcut primul pas în atingerea armoniei interioare. Nicio condiţie exterioară nu are voie să perturbe echilibrul interior. Nici sărăcia, nici bogăţia, nici democraţia, nici dictatura, nici alte condiţii geopolitice, nici culoarea pielii, nici religia, nici şcoala, nici mediul socio-economic. Toate acestea sunt efecte, iar dacă le trăim (într-un fel sau altul) este pentru că noi suntem cei care le-am creat. Dacă nu le-am creat, sau dacă ne-am născut în aceste condiţii, este pentru că ele creează condiţiile potrivite pentru noi, pentru a evolua în mod optim, conform programelor noastre evolutive. Exteriorul poate oferi anumite condiţii, poate ajuta în unele probleme, dar atingerea armoniei interioare depinde numai şi numai de noi.

Exteriorul este reflexia interiorului!

Floarea vieţii şi cubul Metraton

Următorul pas constă în realizarea faptului că starea de armonie interioară presupune o bună „aranjare” a energiilor fizice, emoţionale şi mentale.

Arborele sacru dacic ne oferă o imagine de ansamblu legat de cum ar trebui să arate armonia în viaţa noastră. Cei mai mulţi ar fi tentaţi să caute la sfera „Planul fizic” şi să atragă de partea sa cât mai multe bunuri materiale, crezând că fericirea depinde în principal de partea materială. Dar abundenţa este strâns legată de dinamică, iar dacă nu există dinamică atunci nu există nici abundenţă. Dinamica (mişcarea care se percepe cu simţurile fizice) este strâns legată de energie (mişcarea subtilă). Sfera evoluţie presupune, într-o primă etapă, dinamica individuală în cadrul energiilor care leagă interiorul de exterior, deci între om şi natură. Toate acestea ne determină planul nostru material, deci şi abundenţa.

Fiecare sferă centrală se raportează atât la relaţia cu noi înşine (sferele de pe stâlpii din interior) cât şi la relaţia cu exteriorul (sferele de pe stâlpii exteriori).

Cele patru sfere din dreptul sferei Armonia (două din stânga şi două din dreapta) reprezintă atât sistemul de ghidaj cât şi sistemul de corecţie. Folosirea acestora implică dezvoltarea anumitor senzori. Avem senzori subtili şi senzori grosieri (pentru mediul extern).

De la naştere venim cu anumiţi senzori gata formaţi şi calibraţi, precum senzorii sistemului nervos central şi vegetativ, responsabili de bunul mers al proceselor interne, precum şi cele cinci simţuri de bază: auz, văz, gust, miros, simţ tactil. Ulterior, odată cu dezvoltarea corpului psihomental apar condiţiile pentru dezvoltarea altor senzori.

Anumite condiţii de viaţă, sau exersarea unor tehnici specifice, pot determina apariţia extrasenzorilor, cu rol în dezvoltarea abilităţilor deja formate. Apar aşadar clarauzul, clarsimţul, clarvederea, premoniţia, etc.

Odată cu avansarea în evoluţia spirituală şi înţelegerea unor legi universale, se vor dezvolta din ce în ce mai puternic alţi senzori subtili. Unicitatea, convergenţa, sincronicitatea, ciclicitatea, rezonanţa, transcendenţa, determină şi ele dezvoltarea unor senzori subtili. De asemenea, din dezvoltarea corpului mental pot apărea simţuri specifice.

Poze cu floarea si sămânţa vietii primite de la Ana Nicolai (mai multe detalii pe http://www.facebook.com/ana.nicolai.90?sk=photos)

ARBORELE VIETII DACIC (6)


5. Manifestarea

După cum se poate observa din schema arborelui sacru dacic, această sferă este legată de „cele de jos” numai prin intermediul sferei Armonie.

În cadrul acestei sfere, Tăria şi Blândeţea (sferele laterale) trebuie să fie într-un foarte bun echilibru; aceasta înseamnă că se merge pe cunoaşterea şi controlul corect al realităţii, în funcţie de necesitate, echilibru şi aspiraţie.

În plan exterior această sferă reprezintă baza matricei energetice a universului fizic. Ea susţine triadele în manifestare.

Ghizii mi-au transmis că trei simboluri (puse împreună) care ar caracteriza această sferă: două „stele ale alui David” (una de culoare roşie – stânga, şi alta de culoare albastră – dreapta), şi o formă asemănătoare clepsidrei (de culoare aurie).

 

Pentru iniţiaţii daci, triadele erau extrem de importante. După cum am spus în Misterele Şcolii Zamolxiene, cele mai importante triade erau: minte-trup-suflet, gând-cuvânt-faptă, intenţie-imagine-emoţie.

Simbolul auriu, cel în care vârfurile triunghiurilor se intersectează în centrele geometrice, este şi simbolul omului perfect, care întruchipează nu doar echilibrul elementelor ci şi faptul că omul, ca făptură perfectă, este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Mi s-a transmis că în spiritualitatea orientală (indiană) această sferă este reprezentată de Tripura Sundari – sfera care guvernează atât planul fizic cât şi cel astral şi spiritual, într-o deplină armonie.

Şcoala spirituală zamolxiană punea mare preţ pe triada intenţie-imagine-emoţie, considerând-o ca fiind „sămânţa” celorlate triade. Această triadă este atinsă doar prin depăşirea dualităţii şi conştientizarea clară a faptului că omul este un spirit care deţine un vehicol fizic (corp), şi nu invers. Cât timp omul consideră că este un trup care conţine un spirit este încă supus legilor dualităţii (din spaţiul considerat 3D).
Această sferă, este „atinsă” doar atunci când planul fizic este foarte bine înţeles, iar aceasta presupune că omul nu mai este este dominat de materie. O experimentează, se foloseşte de ea ca instrument sau ca ajutor, dar nu mai este în niciun fel legat de materie. Odată atinsă această sferă (este o stare de conştiinţă, ca de altfel fiecare sferă în parte) dispare orice condiţionare legată de partea materială şi, indirect, de aspectele duale specifice planului material.
Tăria este sfera care determină „curgerea” şi „distribuţia”. Este vorba aşadar de o dinamică a manifestării, de poziţie, proporţie, durată de manifestare, direcţie, intensitate, etc. Fie că este vorba de manifestarea fizică, psihică, energetică, mentală sau spirituală, această sferă presupune a lucra cu instrumente care pot schimba oamenii, evenimentele, situaţiile.
Această sferă este sinonimă cu disciplina, forţa, duritatea. Avem nevoie de a fi disciplinat cu noi înşine (cele două sfere ale coloanei din interior) dar şi în ceea ce priveşte exteriorul (cele două sfere ale coloanei din exterior).
Fără o disciplină riguroasă omul nu îşi poate dezvolta capacităţile, nu îşi poate cizela talentele înnăscute şi nici nu poate primi responsabilităţi. Omul îşi dezvoltă capacităţile atât în formele clasice de învăţare (şcolile diverse) cât şi din experienţa vieţii de zi cu zi.  Şcoala zamolxiană îmbina optim învăţatura clasică (de la învăţător la discipol) cu cea obţinută din experienţă. În mod direct, discipolii învăţau cum să-şi dezvolte propriile puteri interioare (şi să le aplice), apoi învăţau despre puterile exterioare (elementale, lunare, solare, vital-telurice, celeste), precum exista şi şcoala experienţei (şcoala vieţii), deprinsă în numeroasele coborâri în comunităţile de oameni. Îmbinau aşadar teoria cu practica. Cunoaşterea este importantă dar înţelepciunea vine din combinaţia acesteia cu experienţa (folosind judecata şi simţirea).
Tăria lucrează cu forţele naturii, cu forţele oamenilor, cu legile universale, şi foloseşte mai mult puterile minţii.
Blândeţea este sfera care lucrează mai mult cu manifestările sufletului. Spre deosebire de sfera Tărie, aceasta linişteşte, mângâie, ocroteşte. Este atât iubire feminină cât şi masculină; apelarea la ea aduce protecţie în calea evoluţiei spirituale. Protecţia este necesară din cauza neştiinţei despre puterile care şălăşluiesc în noi şi în jurul nostru.
Învăţătorii zamolxieni trebuiau să se asigure că discipolii cunoşteau foarte bine aceste două sfere înainte de a primi cunoştinţe despre folosirea multiplelor puteri. Tehnicile diverse, prin care erau accesate puterile naturii, în special cele elementale, lunare, şi solare, erau oferite numai după ce aceştia dovedeau că folosesc cu mare atenţie şi bună cumpătare puterile minţii, puterile sufletului şi cele ale grupurilor.
Degeaba erau oferite formulele de accesare ale puterilor elementale, solare sau lunare dacă nu erau stăpânite puterile omului (puterile minţii, ale sufletului şi ale grupului). Aceeaşi greşeală se repetă până în ziua de azi. Accesarea puterilor se face ierarhic, asemenea energiilor. Puterea este energia dispusă după voinţă. Energiile sunt accesate de jos în sus. De aceea, este deosebit de greu să poţi folosi energiile corpului eteric (vital energetic) dacă organismul fizic este dereglat sau bolnav. Nici lumina nu poate pătrunde într-o apă tulbure. Iar curăţenia trupului este dată de sânge, şi sângele se curăţă începând cu sistemul digestiv (alimentaţie sănătoasă). Apoi se curăţă sistemul nervos şi mintea; după care se pot accesa alte energii (mai puternice). Forţarea în accesarea energiilor poate aduce dezechilibru (fizic şi psihic), boală (fizică şi psihică).
6. Metacunoaşterea
Toţi zamolxienii aveau să facă paşi în sfera aceasta însă foarte puţini primeau şi darul metacunoaşterii. Primirea acestui dar venea prin ceea ce numim „Graţia Divină” şi determina ceea ce în mediile spirituale asiatice se chemă „iluminare”, adică totala detaşare de lumea înconjurătoare şi certitudinea că viaţa este un mirific dans al luminii divine.

Pentru a ajunge aici trebuia să fi eliberat de toate legăturile cu materia, de legăturile cu familia şi cei apropiaţi, chiar şi de legăturile cu alţi discipoli sau învăţători. Nu era o formă de solitudine forţată ci eliberarea de legăturile sufleteşti care ar fi determinat „înlănţuirea” şi revenirea la puterea materiei. Practic, trebuiau să treacă prin absolut toate sferele arborelui sacru.

 

Metacunoaşterea este reprezentată de o spirală violetă pe fond argintiu. Spirala este forma geometrică prin care se face legătura dintre finit şi infinit. Este considerată ca fiind fractalul perfect.
Pentru a primi darul metacunoaşterii, trebuia parcurs un anumit traseu din natură. Discipolul nu era ghidat decât de simţurile interne, dezvoltate pe parcursul anilor (de fapt, pe parcursul mai multor vieţi). Dacă nu avea dezvoltate aceste simţuri, nu putea auzi chemarea acestei sfere. În realitate, prin parcurgerea traseului trebuia să se realizeze o perfectă rezonanţă între energiile interne şi cele din natură. După ce parcurgea respectivul traseu, în care simţea că zboară efectiv cu minunile pământului, ajungea într-un loc special, care era unic. Era unic deoarece era locul perfect pentru el! În acel loc, atât energiile pământului (energiile elementale, telurice, electro-magnetice, ale regnului mineral şi vegetal) cât şi energiile Cerului (energiile planetare, solare, lunare, constelaţionale) erau astfel distribuite încât doar cu energiile discipolului respectiv era formată o perfectă complementaritate. Fiecare discipol avea propriul său loc, pe care trebuia să-l găsească, fiind ghidat doar de propriile simţuri subtile.
Trebuie spus că nu degeaba mi s-a revelat să trec forma spiralei Fibonacci în cadrul acestei sfere. Discipolii găseau aceste puncte, în care se simţeau „întregiţi” cu Universul chiar în aria proiecţiei benzii energetice a vortexului anahatei planetare, şi cu precădere în apropierea uneia din cele patru puncte de legătură cu pământul (Rarău, Ceahlău, Bucegi, Retezat).
Deşi fiecare discipol avea să găsească în cele din urmă propriul lui loc unic, nu toţi aveau parte de „darul metacunoaşterii. Reîntregirea cu Universul era o stare care avea să fie cunoscută de toţi, însă nu toţi nu suportau vibraţiile înalte ale acesteia pentru mult timp.
Ieşirile sufletului din trup erau destul de dese în această perioadă, astfel că discipolii intrau în legătură directă cu Zamolxe, cu vechii învăţători, cu alte entităţi superioare.
Cei care primeau darul metacunoaşterii deveneau, asemenea lui Hermes, mesageri atât ai zeilor Pământului cât şi ai zeilor Cerului. În fapt, era vorba de deschiderea a numeroase portaluri între discipol şi lumile superioare. Acestea se făceau prin intermediul benzii energetice sacre, prin care inima pământului primeşte energie din Univers. Aceste portaluri erau cu mult mai puternice decât ceea ce acum se numeşte chanelling. Prin aceste portaluri, se puteau primi nu doar informaţii, dar se şi puteau infuza energii din universurile cauzale. Se puteau primi chair şi „elixire” energetice astfel ca viaţa să nu-i fie luată din trup decât numai la propria sa voinţă.
Nu sunt multe de spus despre această sferă deoarece se lucrează cu energii şi stări deosebit de elevate, iar cuvintele nu ajută mai deloc la înţelegerea lor. Pentru a fi înţelese, ele trebuiesc trăite…
Prin această sferă (stare de conştiinţă) se deschideau porţile înţelepciunii şi înţelegerii divine. Înţelepciunea divină şi înţelegerea divină nu sunt un atribut al cunoaşterii omului; ele vin prin învăluirea vibraţională (adumbrire) a divinităţii. Când avea loc un asemenea eveniment, discipolul (transformat în învăţător) îşi pierdea pentru moment individualitatea. Devenea una cu Pământul, cu Cerul şi stelele sale, cu zeii. Când învăluirea se retrăgea, îşi recăpăta individualitatea, dar rămâneau totuşi urme ale acestei vibraţii extraordinare. Prin aceste urme se cunosc înţelepţii (maeştrii) tuturor civilizaţiilor.
Sferele Înţelepciune şi Înţelegere formează conştienţa şi conştiinţa superioară. Conştienţa este o stare vibraţională specifică fiinţelor vii. Ştiinţa clasică clasifică conștiența în trei tipuri:
1. Conștiența elementară – asigură nivelul de veghe, de vigilență, de prezență temporo-spațială (al cărei substrat neurofiziologic este prezent atât la om, cât și la animale);
2. Conștiența operațional-logică în care procesele intelectuale, perceptuale și de gândire au coerență și reflectă realitatea în mod real;
3. Conștiența axiologică, de opțiune pentru anumite valori în funcție de criteriile sociale.
Conştienţa este reprezentată de totalitatea receptorilor de care dispune omul, deci este direct legată de percepţie. Când vorbim de percepţie, nu vorbim numai de cele cinci simţuri (olfactiv, gustativ, tactil, auditiv, vizual) alături de percepţiile astralului (senzaţiile, emoţiile, sentimentele), ci şi de percepţiile corpurilor superioare, în speţă de percepţiile corpului mental şi cauzal.
Zona mentală este cea de la care ne diferenţiem în mod clar de regnul animal. La nivel evolutiv, omul se află între regnul animal şi cel pe care îl numim îngeresc. Aşa cum cele cinci simţuri senzitive sunt considerate ca fiind simţurile de bază pentru fiinţele regnului animal, tot aşa, simţurile corpului mental şi cauzal, sunt considerate ca fiind simţurile de bază pentru fiinţele regnului îngeresc. În mod cert, fiinţa umană este înzestrată cu absolut toate instrumentele anatomice, energetice şi spirituale, pentru a depăşi chiar şi regnul îngeresc. Prin structura sa, fiinţa umană, are un potenţial extraordinar, potenţial pe care foarte puţini îl pot intui. Dar, după cum se poate observa, fiinţa umană poate coborî chiar mai jos de pulberea pământului.
Conştiinţa reprezintă sfera de cuprindere şi potenţialitate a conştienţei. Ea este modelată atât de factorii perceptibili din realitatea fizică, cât şi de formele cele mai înalte de concepţie pe care un om le poate atinge la un moment dat în evoluţia sa. Conştiinţa este formată din mai mult „straturi”. Ultimul strat al conştiinţei este cel al Sinelui Divin. Este imaginea omului reflectată de oglinda divină. Privind în această oglindă divină, omul poate redescoperi adevăratele potenţialităţi ale planului fizic, energetic, emoţional, mental, spiritual.
Conştienţa şi conştiinţa sunt interdependente. Conştienţa este de fapt „secţiunea” conştiinţei la momentul acum. Aşadar, dezvoltarea şi rafinarea conştienţei determină şi schimbări ale conştiinţei.

7. Sursa este însăşi întruchiparea Focului Viu, coborârea în trup a Divinităţii.

Această sferă vine să confirme faptul că fiecare om are în interiorul lui o fărâmă din Focul Viu, din care se trag toate cele de pe pământ. Omul are datoria să conştientizeze cât mai des cu putinţă că este în primul rând o părticică din marele Foc Viu, şi doar apoi că este un trup format din elementele pământului.
Este reprezentată de un soare cu opt raze, de culoare aurie.
Pentru a simţi atingerea sursei, fiecare discipol trebuia să-şi cunoască potenţialul maxim, adică ceea ce acum am spune a fi una cu Sinele Divin. Cele mai înalte stări posibile, cele mai mari potenţialităţi pe care un om şi le poate imagina, cele mai înălţătoare trăiri şi sentimente de iubire pe care le poate trăi un om, cele mai frumoase idealuri pe care un om şi le poate imagina, cele mai minunate visuri etc., toate acestea caracterizează o mică parte din ceea ce numim Sinele Divin. Fiecare discipol medita la aceste aspecte, fiind ca o hrană spirituală pentru el. În timpul acestor contemplaţii asupra Sinelui Divin, câte o Rază a Sursei îi străpungea conştiinţa.
Între învăţători şi discipoli nu existau niciun fel de discuţii cu privire la Sursă. Se considera că Focul Viu nu trebuie pângărit de cuvintele omeneşti, şi nici măcar nu trebuia adus în gând dacă în ziua respectivă discipolul nu se considera suficient de pur. Relaţia cu Sursa – Focul Viu era una cu totul specială şi avea loc într-o solitudine totală, pe cât posibil cât mai departe de grupul de discipoli. Unii discipoli simţeau cu multe zile înainte faptul că sâmburele de Foc Viu din inima lor avea să-i trimită un murmur divin, astfel că plecau fără niciun fel de pregătire prealabilă. „Şoaptă divină” venea la rândul ei cu o „atingere magică”.
Când avea loc „atingerea magică” dicipolul simţea că primeşte cel mai preţios dar cu putinţă. Stările deosebite pe care acesta le simţea, datorate atingerii Sursei, nu puteau fi uitate niciodată de către tânărul discipol, fiind o inepuizabilă sursă de iubire, putere, înţelepciune.
Dacă sfera Metacunoaştere oferă înţelepciunea Întregului, Sursa poate oferi chiar o perspectivă dincolo de ceea ce este Creat. În Cabala iudaica, dincolo de Keter (echivalentul pentru Sursă) se află Ain, Ain Sof, Ain Sof Aur, sau Vid nemărginit, Infinit, Lumina Infinită.
Prin Sursă se primea o altfel de lumină, o lumină vie, a cărei atingere transformă totul în viaţă. Este legată de sferele Înţelepciune, Înţelegere, Logos Divin, Lumină Divină, numai prin această lumină vie. Prin ea, înţelepciunea şi înţelegerea cresc asemenea unei flori divine.
Sursa este primul „strat” din ceea ce noi numin Dumnezeu. Este Omniscienţă (atotcunoaştere), Omnipotenţă, Omniprezenţă. Sursa oferă cele trei atribute ale Divinului, anume:

·         Putere Infinită

·         Iubire Infinită

·         Înţelepciune Infinită.

 

http://remerra.blogspot.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la ARBORELE VIETII DACIC

  1. Arborele vieţii îşi are originea în neoliticul Vechii Europe. Simbolul „V” al Marii Zeiţe, bucraniul-uter şi pieptenele-perie, trei simboluri de regenerare, au fost grupate pentru o amplificare a semnificaţiei sacre, într-o anumită ordine care s-a păstrat de-a lungul timpului. Reprezentarea arborelui vieţii în această alcătuire o regăsim pe figurina acefală descoperită la Cârna, judeţul Dolj, pe statuetele antropomorfe feminine descoperite în necropolele aparţinând culturii de epoca bronzului Gârla Mare, în judeţul Mehedinţi, dar şi în Bulgaria, la Orsoia, Montana, iar un arbore al vieţii similar este incizat pe inelul getic descoperit în necropola de la Seimeni.
    Inelul din bronz descoperit în necropola de la Seimeni prezintă incizat un pom al vieţii specific civilizaţiei getice dunărene, identic cu cel scluptat în piatra capitelurilor coloanelor descoprite în mormântul getic regal de la Sveshtari şi în templul din Ostrusha, lângă Kazanlâk, Bulgaria, dar şi în Grecia şi aflate în prezent în muzeele din Kavala, Komotini şi Xanthi. Pe capitelul coloanei descoperită la Callatis de Sauciuc-Săveanu Theophile este figurat un pom al vieţii într-o reprezentare similară. Pomul vieţii getic a fost postat în vârful coloanelor din temple şi morminte, ca ornement pentru capiteluri, manifestându-şi astfel funcţia de regenerare. Forma şi funcţia acestuia a stat la baza obiceiului popular bulgăresc survachka, la noi regăsindu-se în tradiţia sorcovei.
    https://sites.google.com/site/seimenineoliticsipreneolitic/

    Apreciază

  2. Cristian Munteanu zice:

    Mai multe articole despre Arborele Vietii din Intelepciunea Cabala: http://laitman.ro/index.php?s=copacul

    Apreciază

  3. Cristian Munteanu zice:

    Despre semnificatia sefirotilor, ale elementelor Arborelui Vietii: http://laitman.ro/index.php?s=Sefirot

    Apreciază

  4. vlad george zice:

    foarte tare!

    Apreciază

  5. andA zice:

    ce cauta un simbol evreisesc intr-un articol despre simboluri dacice?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s