CONSECINȚELE NEFASTE ALE DARWINISMULUI ÎN ISTORIA OMENIRII


Acum 5.000 de ani, în ținuturile bogate ale Mesopotamiei, religiile păgâne au generat o serie de mituri privind originea vieții în Univers. Unul dintre acestea era cel al evoluției. Conform epopeii sumeriene Enuma Elish, viața a apărut spontan în apă, și apoi s-a diversificat, evoluând dintr-o specie în alta. Mulți ani mai târziu, acest mit a fost preluat de către o altă civilizație – Grecia Antică. Unii filozofi greci, numiți materialiști, nu acceptau decât existența materiei, pe care o considerau ca sursa originară a vieții. Ca urmare, aceștia au apelat la mitul evoluției, moștenit de la sumerieni, pentru a explica apariția organismelor vii. Astfel, Grecia Antică a devenit punctul de joncțiune al filozofiei materialiste cu conceptul de evoluție.

Această concepție a fost introdusă în lumea modernă în secolul al XVIII-lea. Unii intelectuali europeni, influențați de curentele antice grecești, au adoptat materialismul, pronunțându-se ferm împotriva oricărei religii monoteiste. Cartea lui Jean Baptiste Lamark „Sistemele naturii” a fost socotită principala sursă a ateismului. În acest context, biologul francez a fost prima persoană care a oferit o versiune detaliată a teoriei evoluției. Lamarck afirma că, de-a lungul timpului, ființele vii au evoluat unele din altele, prin variații graduale.

În 1859, Charles Darwin a popularizat viziunea lui Lamarck într-o formă puțin schimbată, publicând „Originea speciilor”. Cartea lui era de fapt o versiune detaliată a mitului sumerian al evoluției, în care spunea că absolut toate speciile existente pe pământ au evoluat dintr-un strămoș comun, care a apărut în apă, prin hazard. Neavând niciun fundament științific, afirmațiile lui Darwin nu au fost însușite de oamenii de știință din vremea sa. Paleontologii mai ales erau conștienți de faptul că întreaga teorie nu era altceva decât o plăsmuire a imaginației autorului. Argumentul lor a fost acela că nicio fosilă descoperită până atunci nu arăta trecerea prin vreun proces evolutiv, de la stadii primitive la stadii complexe, chiar și organismele care trăiseră cu sute de milioane de ani în urmă posedând aceeași structură complexă precum omoloagele lor actuale.

În anii următori, și celelalte aserțiuni ale teoriei au fost demontate, rând pe rând. Biochimia arăta că viața era mult prea complexă pentru a apărea printr-o întâmplare, așa cum susținea Darwin. Nașterea printr-un noroc a celei mai simple molecule proteice este imposibilă, cu atât mai puțin a unei celule întregi, s-a argumentat la vremea respectivă. Pe de altă parte, anatomia releva că fiecare ființă are un design distinct și că a apărut separat. Pe scurt, teoria evoluționistă era lipsită de orice bază științifică. În ciuda acestor obiecții, teoria lui Darwin a căpătat în scurt timp suport politic, deoarece putea oferi o așa-zisă bază științifică puterilor dominante ale sec. al XIX-lea.

În 1871, Darwin a mai publicat o carte, „Descendența omului”, în care afirma că omul a evoluat dintr-o creatură maimuțoidă. El n-a fost în stare să ofere vreo dovadă care să-i susțină afirmațiile; în schimb, a avansat câteva scenarii imaginare. De asemenea, a venit cu o idee interesantă pentru unii: cum că unele rase umane sunt mai evoluate decât altele, dând ca exemplu rasele din emisfera sudică, pe care le considera la același nivel cu maimuțele.

Mai există un aspect important în teoria lui Darwin: el și-a clădit întreaga teorie pe conceptul „luptei pentru supraviețuire”. În viziunea lui, lumea vie este dominată de un conflict crâncen, de o luptă sângeroasă, în care cel puternic câștigă în fața celui slab, extrapolând acest conflict și la rasele umane. Chiar subtitlul cărții sale: „Originea speciilor prin selecție naturală, sau conservarea raselor favorizate în lupta pentru existență”, vădesc explicit viziunile sale rasiste. După Darwin, rasa umană superioară era cea europeană, albă, iar în lupta pentru supraviețuire, rasele africane sau cele asiatice pierdeau. El a mers mai departe, sugerând că într-un viitor nu prea îndepărtat, rasele umane civilizate le vor anihila total pe cele sălbatice. În același timp, maimuțele antropomorfe vor fi și ele exterminate. Așadar, Darwin era un rasist convins, crezând în superioritatea omului alb. El prevedea că acesta mai întâi va înrobi și apoi va eradica așa-zisele rase inferioare.

Ideile lui Darwin au găsit teren favorabil. În vremea lui, omul alb era deja în căutarea unei teorii care să-i justifice crimele. Din secolul al XVI-lea, europenii începuseră să colonizeze diferite părți ale lumii. Primii colonizatori au fost spaniolii, sub îndrumarea lui Cristofor Columb. În scurt timp, conchistadorii spanioli au invadat America de Sud, înrobind popoarele băștinașe, care erau pașnice de felul lor. Teritoriile lor, bogate în aur și argint, au fost prădate, iar nativii care au încercat să se opună au fost măcelăriți. După spanioli, în competiția colonizărilor au intrat portughezii, olandezi și englezii. În secolul al XIX-lea, Marea Britanie devenise cel mai mare imperiu colonial al lumii. Din India și până în America Latină, britanicii exploatau intens resursele naturale ale teritoriilor cucerite. Omul alb prăda lumea pentru propriile interese.

Desigur că aceste puteri coloniale nu voiau să rămână în istorie drept jefuitoare, așa că au căutat o îndreptățire pentru actele lor. Aceasta a constat în etichetarea oamenilor exploatați drept primitivi, posibil chiar animale, justificând astfel sclavagismul. Totuși, la început, acest argument n-a avut prea mulți susținători, deoarece în acea perioadă europenii credeau că toți oamenii au fost creați egali de către Dumnezeu și că provin dintr-un strămoș comun – Adam.

Situația s-a schimbat odată cu apariția doctrinelor materialiste, când oamenii n-au mai fost atât de convinși că au fost creați de Dumnezeu. Acesta a fost, de fapt, momentul nașterii rasismului, având ca bază științifică teoria evoluționistă a lui Darwin. Antropologul indian Lalita Vidyarthi afirmă: „Teoria lui Darwin privind supraviețuirea celui mai adaptat a fost foarte bine primită de sociologii vremii. Ei credeau că treptele evolutive au culminat cu civilizația omului alb”. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, rasismul era deja acceptat ca fapt de către majoritatea oamenilor de știință. Astfel, Darwin a furnizat un suport solid politicilor de colonizare ale puterilor europene. Anglia imperialistă din epoca victoriană a ales teoria darwinistă drept „bază științifică” pentru cuceririle ei teritoriale și dominarea altor popoare.

Un mod interesant prin care teoria evoluționistă a justificat imperialismul britanic a fost omul de Piltdown. În 1912 s-a descoperit un craniu ciudat în localitatea Piltdown din Anglia. Charles Dawson, arheologul amator care l-a descoperit, a declarat că acesta a aparținut unei ființe umane care avea caractere de pitecantrop. Arthur Keith, un anatomist evoluționist cunoscut, a examinat fosila și a confirmat rezultatele: capacitatea craniană era similară cu a omului modern, dar maxilarul era cel al unei maimuțe. Astfel, craniul Piltdown a devenit subit obiect de mândrie națională pentru englezi: din moment ce fusese descoperit în Anglia, trebuie că a aparținut unui strămoș al lor. Capacitatea craniană mare indica un nivel evolutiv superior altor rase, confirmând astfel superioritatea minții englezești, ceea ce explică entuziasmul cu care a fost primită descoperirea fosilei. Ziarele au anunțat descoperirea omului de Piltdown pe prima pagină; în cercurile sociale, evenimentul a fost sărbătorită cu mare veselie, iar guvernul britanic l-a onorat pe Arthur Keith cu gradul de cavaler, ca recunoștință pentru activitatea sa.

Ascendentul pe care craniul Piltdown l-a oferit englezilor a durat fix 41 de ani. Apoi, în 1953, un om de știință pe nume Kenneth Oakley a cercetat în detaliu craniul și a descoperit că acesta era de fapt cel mai mare fals științific al secolului XX. Fosila fusese măsluită prin atașarea unei mandibule de urangutan la un craniu uman. Radio Londra a anunțat acest fapt cu surprindere: „S-a descoperit că una dintre cele mai cunoscute fosile din lume este o cacealma. Acum 40 de ani, descoperirea a făcut senzație. Astăzi vine vestea șocantă – totul a fost o înșelătorie”. Pentru evoluționiști, scandalul Piltdown a fost doar începutul; în anii următori, alte cranii care au fost prezentate drept dovezi ale unor ipotetici strămoși ai omului s-au dovedit mai târziu a fi falsuri sau interpretări eronate.


Nazismul s-a născut în urma haosului politic pe care l-a trăit Germania după Primul Război Mondial. Adolf Hitler, conducătorul Partidului Nazist, avea o fire ambițioasă și agresivă. El a dus rasismul la extrem: credea cu tărie în superioritatea rasei germane față de toate celelalte. Visul lui era ca rasa ariană să cucerească lumea și să instaureze un imperiu care să dureze 1000 de ani. Teoria lui Darwin i-a oferit baza științifică pentru planul său. Hitler a primit sprijin ideologic și din scrierile istoricului german Heinrich von Treitschke, care și-a bazat viziunile rasiste pe darwinism. El spunea că națiunile nu pot evolua decât printr-o luptă acerbă, similară cu cea pentru supraviețuire. Hitler era un admirator al lui Darwin. Numele faimoasei sale cărți, Mein Kampf, care înseamnă „Lupta mea”, este o dovadă clară a concepțiilor lui. Hitler socotea rasele non-europene niște maimuțe evoluate: „Dați la o parte germanii și nu va mai rămâne nimic altceva decât un dans al maimuțelor”.

Baza viziunii evoluționiste a naziștilor era conceptul de „eugenie” – îmbunătățirea rasei umane prin îndepărtarea indivizilor bolnavi sau handicapați. Primul care a promovat eugenia în Germania a fost Ernst Haeckel, cunoscut biolog evoluționist. El a avansat teoria recapitulării (ontogeneza repetă filogeneza), susținând că în faza embrionară, specii diferite seamănă între ele, prezentând și planșe cu desene în acest sens. Mai târziu, s-a descoperit că desenele lui erau false. Haeckel le-a făcut în așa fel, încât să arate că embrionii de pește, găină și om sunt foarte asemănători. Mai târziu, el însuși a mărturisit că desenele lui nu reprezentau realitatea. Dar evoluționiștii au închis ochii la aceste falsuri, doar pentru a susține în continuare teoria.

În timp ce se ocupa de falsuri științifice, Haeckel susținea și propaganda eugenică. El sugera ca pruncii născuți cu deficiențe să fie suprimați, pentru a grăbi procesul evoluției în societate. Haeckel a mers mai departe, propunând ca oamenii handicapați fizic, cei înapoiați mintal și cei cu boli ereditare să fie uciși imediat, pentru că aceștia încetinesc procesul evolutiv.

Haeckel a murit în 1919, însă naziștii i-au preluat cu entuziasm ideile. La puțin timp după ce a ajuns la putere, Hitler a lansat politica eugenică oficială. Toți cei care nu erau perfecți fizic sau mintal au fost strânși în centre speciale de sterilizare, pentru că amenințau puritatea rasei germane și împiedicau procesul evolutiv. În scurtă vreme, acești oameni izolați, considerați paraziți, au început să fie uciși în secret, la ordinul lui Hitler.

În același timp, Hitler a început să îndeplinească și o altă cerință a eugeniei: tineri și tinere cu părul blond și cu ochi albaștri, considerați specimene tipice ale rasei germane, au fost încurajați să se cupleze între ei, iar în 1935 au fost înființate ferme speciale de reproducere. Ofițerii SS vizitau des fermele unde erau găzduite tinerele care întruneau criteriile ariene. Pruncii nelegitimi născuți în urma acestor vizite urmau să devină viitorii soldați ai Reich-ului german.

Pentru a întări teoria așa-zisei superiorități a rasei ariene, naziștii au apelat la concepțiile darwiniste. Darwin sugerase ideea conform căreia capacitatea craniană s-ar mări odată cu înaintarea pe scara evolutivă. Naziștii au îmbrățișat cu seriozitate această idee și au început să facă măsurători ale craniilor, spre a demonstra prin aceasta superioritatea rasei germane. Indivizii ale căror valori erau contrare standardelor oficiale, urmau a fi anihilați. Toate aceste măsuri erau luate în numele darwinismului evoluționist.

Un alt motiv pentru care Hitler a îmbrățișat evoluționismul a fost faptul că a văzut în această teorie arma perfectă împotriva religiei. El ura profund orice credință monoteistă. Virtuți religioase, precum iubirea, mila sau smerenia, reprezentau piedici serioase în atingerea modelului arian, militarist și nemilos. Din acest motiv, de îndată ce au preluat puterea, în 1933, naziștii au țintit către reîntoarcerea la vechile religii. Svastica fiind un simbol aparținând culturilor păgâne, a devenit simbolul acestei transformări. Ceremoniile naziste ținute pe tot cuprinsul Germaniei erau de fapt reconstituiri ale unor ceremonii antice. În realitate însă, cruzimea, crima și depravarea au fost înfierate de religiile din toate timpurile.

Dictatorul italian Benito Mussolini, unul din aliații importanți ai lui Hitler, s-a lăsat de asemenea inspirat de teoria evoluției. În tinerețea sa, el a scris articole în care îl prezenta pe Darwin drept cel mai mare om de știință. După ce a ajuns la putere, Italia lui fascistă a ocupat Etiopia, justificând aceasta prin conceptul darwinist al luptei pentru supraviețuire. Mussolini îi considera pe etiopieni inferiori, pentru că aparțineau rasei negre, iar guvernarea lor de către o rasă superioară, precum cea a italienilor, trebuia să fie consecința firească a „evoluției”. Mussolini era de asemenea convins că națiunile ar evolua prin război. Într-un final, imperiul nazist a pierdut cel de-Al Doilea Război Mondial, intrând în istorie cu milioanele de oameni nevinovați uciși, iar în Italia, Mussolini a fost executat de propriul popor. Și totuși, ideea darwinistă care a furnizat suportul pentru ideologia nazistă a persistat.

Ideea că umanitatea ar progresa prin luptă și violență a fost de fapt sursa pentru o altă ideologie, care la suprafață părea să fie total diferită de nazism. Filozofia materialistă care a luat naștere în Grecia Antică a fost revigorată în secolul al XIX-lea. Succesul acesteia s-a datorat celor doi filozofi germani, Karl Marx și Friedrich Engels. Aceștia au încercat să explice filozofia materialistă, care supraviețuise vremii, în termenii unei noi metode, numită dialectică. Pe scurt, dialectica era presupunerea că toate progresele din Univers sunt o consecință a competiției, a conflictelor de interese între forțe opuse. Ei au folosit dialectica pentru a explica întreaga istorie a lumii. Analiza lor simplistă sugera că întreaga istorie umană ar fi bazată pe conflict, iar la vremea respectivă, conflictul era între proletariat și burghezie. Ei au prezis că muncitorii își vor da seama că singura lor șansă va fi să se unească și să declanșeze o revoluție. Amândoi aveau o aversiune profundă față de religie. Ca atei declarați, au susținut că, pentru asigurarea succesului comunismului, era necesară eradicarea religiei.

În vremea în care Marx și Engels formulau aceste idei, a avut loc un eveniment important, care a contribuit mult la susținerea teoriei lor: A apărut pe firmament Darwin, cu cartea sa „Originea speciilor”. El afirma că ființele evoluau și supraviețuiau ca rezultat al unei lupte pentru existență. Ce era aceasta, dacă nu dialectica? Mai mult, era o dialectică ce părea să-i nege religiei orice rol, inclusiv existența creației și a unui creator. Aceasta a fost o ocazie deosebită pentru cei doi. Engels a citit cartea lui Darwin de cum s-a publicat și i-a scris lui Marx: „Darwin, pe care tocmai îl citesc, e splendid”. Marx i-a răspuns: „Această carte conține baza în istoria naturală pentru viziunea noastră”. Engels s-a lăsat atât de mult influențat de Darwin, încât, într-un efort de a contribui la teorie, a scris un articol intitulat „Rolul muncii în tranziția de la maimuță la om”. Curând după aceasta, el și-a compilat ideile evoluționiste în cartea numită „Dialectica naturii”.

După moartea lor, ideile lui Marx și Engels au prosperat. Ca lider al mișcării bolșevice din Rusia, Vladimir Ilici Lenin a fost primul care a pus în practică revoluția comunistă visată de Marx. La vremea respectivă, Rusia era condusă de dinastia Romanov, iar bolșevicii lui Lenin căutau să scape de regimul țarist prin forță. Confuzia creată de Primul Război Mondial le-a oferit ocazia mult așteptată. În octombrie 1917 ei au preluat puterea. După revoluție, Rusia a devenit scena unui sângeros război civil între comuniști și susținătorii țarului. Toți cei pe care comuniștii i-au socotit rivali, inclusiv familia regală, au fost uciși cu brutalitate.

Lenin, ca și mentorii săi, Marx și Engels, era un evoluționist, afirmând că teoria lui Darwin era baza filozofiei materialist-dialectice, pe care o apăra cu zel. Al doilea nume important în revoluția bolșevică, Troțki, prețuia și el darwinismul, exprimându-și astfel entuziasmul: „Descoperirea lui Darwin este cel mai mare triumf al dialecticii în întregul domeniu al materiei organice”.

Iosif Stalin, unul dintre cei mai cruzi dictatori comuniști, i-a urmat lui Lenin în 1924. Analizând cei 39 de ani de regim de teroare ai lui Stalin, s-ar putea spune că intenția lui a fost aceea de a demonstra cruzimea comunismului. Una dintre primele sale acțiuni a fost colectivizarea agriculturii. Pentru a obliga țăranii, care reprezentau 80% din populație, să-și amestece proprietățile în cooperative ale statului, el a folosit armata. Grâul era preluat de soldați înarmați. Foametea a măturat țara, ucigând bărbați, femei și copii, dar Stalin a continuat să exporte grânele, în loc să-și hrănească poporul. S-a calculat că cca 10 milioane de țărani ruși au murit astfel în primii ani, 6 milioane au murit de foame în Ucraina, 20% din populația Kazahstanului a dispărut iar în Caucaz au fost 1 milion de morți. Stalin a trimis în lagărele de muncă din Siberia sute de mii de oameni care au rezistat politicii lui de înfometare. Aceste lagăre au devenit ulterior mormintele lor. În același timp, zeci de mii de oameni au fost executați de poliția secretă a lui Stalin. Ca rezultat al politicii sângeroase a lui Stalin, peste 30 de milioane de persoane au fost ucise. Potrivit istoricilor, aflat în biroul său din palatul Kremlin, lui Stalin îi făcea o deosebită plăcere să examineze listele cu persoane executate. Dar pe lângă predispoziția nativă, ceea ce l-a făcut pe Stalin un criminal nemilos a fost credința lui profundă în filozofia materialistă, iar baza acestei filozofii, în viziunea lui, era teoria lui Darwin. El spunea: „Sunt trei lucruri pe care trebuie să le facem pentru a descătușa mințile studenților. Să-i informăm despre vârsta pământului, originea lui geologică și învățătura lui Darwin”.

În timpul regimului dictatorial al lui Stalin, un alt regim comunist bazat pe darwinism a luat ființă în China. În 1949, după un lung război civil, comuniștii, sub conducerea luiMao Zedong au câștigat puterea. Ca și prietenul său Stalin, pe care-l susținea, Mao a stabilit un regim represiv și sângeros. În timpul său, în China au avut loc nenumărate execuții politice. Aproape 30 de milioane de oameni au murit din cauza foametei îngrozitoare care a urmat politicilor dezastruoase ale lui Mao. În timpul „revoluției culturale”, tinerii militanți numiți „Garda roșie a lui Mao” au aruncat țara într-o stare de teamă și haos. Mao explica bazele filozofice ale regimului său afirmând că socialismul chinez se bazează pe teoria evoluționistă a lui Darwin. Profesorul de istorie de la Harvard James Reeve Pusey recunoaște și el influențele darwinismului asupra maoismului. În cartea sa, intitulată „China și Charles Darwin”, el scrie: „Darwin a legitimat violența și revoluția. În mod cert, el a influențat cel mai puternic politica Chinei. Iar gândirea lui Mao Zedong s-a pliat perfect pe teoria lui”.

Comunismul a pricinuit teroare și războaie în multe țări. În Cambodgia, khmerii roșii au măcelărit aproape o treime din populația țării. Acolo, oamenii erau uciși doar pentru că luau câteva grăunțe de la ferma colectivă sau pentru că spuneau ceva ce nu se potrivea cu viziunea comunistă.

Darwinismul a apărut acum 150 de ani. În tot acest timp, ideologia comunistă, impregnată de ideea de luptă și război, a fost împletită cu teoria evoluționistă. Această teorie absurdă a produs în istoria omenirii dictatori brutali, rasism, torturi, măceluri, persecuții și războaie – consecințe ale materialismului exacerbat. Este inevitabil ca această filozofie, care privește ființa umană ca pe nimic mai mult decât o specie animală și susține conflictul ca lege a naturii, să dezumanizeze individul și să brutalizeze societăți. Pacea, dreptatea și înțelegerea între toți oamenii planetei pot fi obținute numai atunci când darwinismul va fi demascat ca minciună.

Sursa: aici

Dumnezeul minunilor (God of Wonders) (RO)

Un documentar minunat, care merită văzut chiar dacă sunteți liber-cugetători

http://frumoasaverde.blogspot.ro/

Acest articol a fost publicat în VIATA LIBERA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la CONSECINȚELE NEFASTE ALE DARWINISMULUI ÎN ISTORIA OMENIRII

  1. Sefora Cirnaru zice:

    Buna ziua.
    „Omul alb prăda lumea pentru propriile interese.”
    Si astazi omul alb prada resursele lumii pentru propriile interese.Uitati-va ce se intampla in Africa si…ce se intampla in Romania.Nimic nou sub soare.
    In rest,ce se spune in articol este foarte discutabil.
    Sa aveti o seara minunata.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.