Cele mai mari constructii din lume


Sunt câteva sculpturi în lume atât de mari că te miri cum de au reuşit să le facă. Şi încă unele sunt atât de vechi că nici nu-ţi imaginezi cum au reuşit să le sculpteze fără ajutorul maşinăriilor moderne. Astfel de sculpturi impresionante sunt obiective turistice importante şi atrag numeroşi turişti din toată lumea.

Marele Buddha din Leshan, China

Statuia lui Buddha din Leshan are 71 de metri și a fost sculptată în timpul Dinastiei Tang (618–907). Este cel mai mare Buddha din lume și cea mai înaltă scuptură pre-modernă din lume. Se află lângă muntele Emei, zonă declarată în patrimoniul UNESCO din 1996.

Leshan - Grand Buddha

Biserica Sfântului George din Lalibela, Etiopia

Biserica aceasta este una dintre cele unsprezece biserici monolitice (construite dintr-un singur bloc de piatră) din Lalibela. A fost sculptată în secolul 13 și este cunoscută ca fiind ce de-a opta minune a lumii. Complexul are 25x25x30 metri. Se spune că biserica a fost construită în urma viziunii pe care regele Gebre Mesqel Lalibela al Etiopiei a avut-o, în care era instruit de către Dumnezeu și sfântul George.

Biserica Sfântului George din Lalibela, Etiopia

Somapura Mahavihara din Parhapur, Bangladesh

Somapura Mahavihara are 177 de încăperi și o stupa budistă în centru. Este cea mai mare mănăstire din Bangladesh și e folosită de către călugări ca și locuință și loc de meditație.

Somapura Mahavihara

Crazy Horse Memorial, South Dakota

Sculptura asta este încă în lucru. Lucrarea finală va avea 172 metri înălțime și 195 metri lungime și va fi cea mai mare din lume. Este un omagiu adus unuia dintre cei mai emblematici războinici amerindieni ce a luptat pentru libertate și a fost ucis de către trupele guvernului american în urmă cu peste 100 ani.

The Crazy Horse Memorial

Naqsh-e Rustam din Persepolis, Iran

Situl arheologic de la Naqsh-e Rustam, din sudul Iranului, datează din jurul anului 1000 î.Hr. Aici sunt înmormântați Darius cel Mare și succesorii săi iar mormintele lor sunt tăiate în stâncă și amplasate la înălțime.

Naqsh-e Rustam, Persepolis

Peşterile Ajanta din Maharashtra, India

Peșterile Ajanta sunt 32 de grote tăiate în piatra dealurilor de către muncitori care au folosit doar ciocane și dălți, în secolul 2. În anii 480, grotele au fost părăsite de către oameni și abia în 1819 au fost redescoperite, din întâmplare. Din 1983, Peșterile Ajanta fac parte din patrimoniul UNESCO.

Peşterile Ajanta

Decebal din Orşova, România

Statuia lui Decebal este cel mai cunoscut obiectiv de la Cazanele Mici. Poate nu ştiai dar colosul din piatră nu e rezultatul de acum sute sau mii de ani ale vreunor meşteri. Statuia a fost sculptată în piatră vreme de 10 ani (din 1994 până în 2004) de către 12 muncitori şi se pare că e cea mai mare sculptură în piatră din Europa. Inscripţia de la baza chipului lui Decebal (Decebalus Rex Drăgan fecit) înseamă în latină Regele Decebal făcut de Drăgan, asta pentru că lucrările au fost sponsorizate de un controversat om de afaceri, Iosif Constantin Drăgan. Se spune că sculptura e realizată ca replică a Tabula Traiana, care se află pe malul sârbesc al Dunării, ruină din perioada romană.

Statuia lui Decebal, Orsova

Peşterile Ellora din Maharashtra, India

Cele 34 peșteri din situl arheologic Ellora au fost săpate în secolele 5-10 în laturile colinei Charanandri alcătuită din roci bazaltice. de-a lungul timpului. Pentru a încuraja diversitatea religioasă, la Ellora sunt 12 peșteri budiste, 17 hindu și 5 jainiste.

Pesterile Ellora, Maharashtra

Mada’in Saleh din Hejaz, Arabia Saudită

Denumit și “Locul stâncos”, Mada’in Saleh este un oraș antic ce datează din secolul 1, conform inscripțiilor găsite în zonă.

Mada'in Saleh

 

http://www.travelgirls.ro/

Reclame
Acest articol a fost publicat în FRUMUSETI DIN LUME. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.