FOTO Reportajul lui Bălcescu despre intrarea lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradului, în 1 noiembrie 1599


FOTO Reportajul lui Bălcescu despre intrarea lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradului, în 1 noiembrie 1599

O descriere impresionantă a momentului intrării lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradului ne-a lăsat istoricul Nicolae Bălcescu. La Alba Iulia, voievodul a fost confruntat cu grele probleme politice ce ţineau de întărirea stăpânirii asupra Transilvaniei şi determinarea Curţii de la Viena să-i recunoască titlul şi dreptul de stăpânire asupra ei.

Voievodul şi-a făcut intrarea triumfală în Cetatea din Alba Iulia, în 1 noiembrie 1599. O descriere impresionantă a momentului, un adevărat reportaj, ne-a lăsat istoricul Nicolae Bălcescu.

„Apropiindu-se de Alba, locuitorii oraşului şi ai judeţului îl întâmpină cale de o leghe înainte cu multă cinste şi cu daruri. Convoiul domnesc, compus din Mihai, care mergea înainte pe un cal roib, purtând o tunică albă, iar pe deasupra o mantie tot albă şi pe cap având o căciulă cu pene de cocor prinse într-o agrafă de aur. Opt slujitori, îmbrăcaţi frumos, purtau opt cai cu frâiele şi şeile bogat ornamentate, urmaţi de trâmbiţaşi şi lăutari. Urmau apoi boierii călări şi şirurile de soldaţi. de o parte şi de alta a domnului erau steagurile cucerite la Şelimbăr, plecate spre pământ ca simbol al cuceririi Transilvaniei”, scria Bălcescu.

Chiar şi Mihai Viteazul într-o scrisoare trimisă împăratului Rudolf al II-lea va evoca evenimentul: „Astfel la 1 noiembrie 1599, Ziua tuturor sfinţilor, am luat în stăpânire victorios Alba, reşedinţa principilor Transilvaniei“, nota Mihai Viteazul. „Ardealul întreg îi zăcea la picioare – consemna Nicolae Iorga – în pulberea sângeroasă a înfrângerii de la Şelimbăr. Atunci minunea după care trei sute de ani încheiaţi nu ni poate ieşi din minte, cum nu ni va ieşi cât vom dăinui pe lume, se împlini. Prin porţi care s-au dărâmat de mult (n.r. austriecii au dărâmat Cetatea medievală şi au ridicat în 23 de ani fortificaţia ce se vede şi astăzi în Alba Iulia) ca şi izbânda noastră, un «valah»  intră în Bălgradul crailor Ardealului, îmbrăcat în hainele lor de paradă şi aducând după el oştile româneşti, mulţimile «cibanilor»  care biruiseră şi steagurile purtând crucea răsăriteană înălţată pe câmpul bătăliei câştigate. Şi în petreceri, şi în gânduri triste, şi în prevederi grozave, a stat luni de zile aici, pe acest deal ardelenesc Mihai, voinicul nostru, viteazul nostru, stăpânind din Sătmar până în Secuime, până la Nistru şi apoi, şi din codrii Maramureşului până la Dunărea cântecelor străbune“, scria Nicolae Iorga în „Pagini alese“.

Una dintre capodoperele Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, semnată de Stoica Dumitrescu (1886-1956), ilustrează tocmai intrarea lui Mihai Viteazul în Cetate. Intrarea pe poarta Sfântul Gheorghe a Cetăţii apare şi într-o litografie datată după 1845, semnată de C. Lecca, publicată de istoricul Gheorghe Fleşer.

Domnia de zece luni în Cetatea Bălgradului

Chiar dacă a fost sfătuit de boierii şi de către unii din sfetnicii săi să nu rămână la Alba Iulia, voievodul n-a mai vrut să plece din Transilvania, pe care a considerat-o prielnică şi situată într-o poziţie strategică mai favorabilă decât Ţara Românească faţă de duşmanul tradiţional, Imperiul Otoman. Imediat după instalarea sa în Palatul Principilor din Alba Iulia(n.r. cunoscut în zilele noastre ca şi clădirea de la coada calului) de unde a pregătit expediţiile militare şi actele cancelariei voievodate, Mihai a trimis o solie împăratului de la Viena. În acest fel a început un capitol pe care istoricul Nicolae Iorga îl intitulează „Lupta cu oamenii împăratului” care a durat din noiembrie 1599 şi până în august 1600, când a fost ucis pe câmpia Turzii.

Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, mesajele transmise de voievod  din Alba Iulia au fost: menţinerea în starea în care se află, adică stăpânul Transilvaniei, sprijin financiar pentru armată, iar ca titlu poate fi „cel mai mare de prinţ, duce şi chiar rege”. Mai cerea gardă personală de 2000 de nemţi, respectiv 2000 de unguri şi cehi. Încă de la început, a primit un răspuns negativ. Ardealul nu putea  fi dat lui Mihai, întrucât fusese promis fratelui împăratului Austriei. În vara anului 1600, voievodul a convocat Dieta(n.r. adunare legislativă), la Alba Iulia. Pentru prima data, apar şi prevederi pentru populaţia românească a Transilvaniei: dreptul de păşunat;  interzicerea maltratării iobagilor români şi scutirea preoţilor români de a presta muncă iobăgească. La Curtea de la Alba Iulia a fost întocmit Catastihul ţării,  în care erau înregistrate, cu meticulozitate, în limba română veniturile şi cheltuielile ţării.

Relaţii speciale cu Cetatea Bălgradului

Mihai Viteazul a avut relaţii speciale cu oraşul Alba Iulia şi înainte de vremelnica domnie de zece luni în Cetatea Bălgradului. O întâmplare amuzantă este prezentată de istoricul Ioan Crăciun, potrivit căruia cronicarul Szamosközy relatează că „boierul român (Mihai Viteazul-n.r.) a stat ascuns aici, în Ardeal în 1592, la curtea lui Sigismund timp de două săptămâni, timp în care Balthazar Báthory, vărul principelui, i-a furat toate lucrurile”. Între 1597-1599,  Mihai Viteazul, a reuşit să construiască cu ajutorul Mitropolitului Ioan de Prislop o nouă clădire pentru Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului care a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie a Ardealului. În semn de preţuire şi respect, primul liceu românesc care a luat fiinţă în Transilvania după 1918, în Alba Iulia,   a primit numele voievodului.

Cea mai importantă statuie a domnitorului este amplasată în faţa fostului Palat princiar în care a locuit Mihai Viteazul.. Tot pe această clădire este aşezat un amplu basorelief care redă, în linii principale, ampla scenă a intrării triumfale a voievodului în Cetatea Bălgradului. Episodul domniei de 10 luni a lui Mihai Viteazul în Cetatea din Alba Iulia a stat la baza consituirii, la 1918,  a statului naţional unitar roman.

Portretul lui Mihai Viteazul

Tot de la Bălcescu ne-a rămas o minunată şi emoţionantă pagină de portret  a lui Mihai-Voievod Viteazul.  „În acel timp de chin şi de jale, strălucea peste Olt, în Craiova, un bărbat ales şi vestit şi lăudat prin frumuseţea trupului său, prin virtuţile lui alese şi feliurite, prin credinţa către Dumnezeu, dragostea către patrie, îngăduiala către cei asemenea, prin sinceritatea, statornicia şi dărnicia ce împodobea mult lăudatul său caracter”. Pagina este completată cu episodul în care se evocă momentul când pronia cerească îi sporeşte tăria în faţa morţii, pe care o înfruntă, sfidând-o şi biruind-o: „Sosind în locul unde trebuia a primi moartea, gâdea, cu satârul în mână, cu inima crudă, cu ochii sângeroşi, se apropie de osândit. Dar când aţinteşte ochii asupra jertfei sale, când vede acel trup măreţ, acea căutătură sălbatică şi îngrozitoare, un tremur groaznic îl apucă, ridică satârul, voieşte a izbi, dar mâna îi cade, puterile îi slăbesc, groaza îl stăpâneşte şi, trântind la pământ satârul, fuge printre mulţimea adunată împrejur, strigând în gura mare că el nu îndrăzneşte a ucide pe acest om”, scria Nicolae Bălcescu. (Articol scris de NICU NEAG)

http://adevarul.ro/

Acest articol a fost publicat în ISTORIE RO.(Mihai Viteazul). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.