Falsa libertate si democratia limitata


Un prieten îmi spunea care este paradoxul sistemelor sociale: în dictaturi toată lumea caută să-ți demonstreze că se trăiește în libertate, în timp ce-n democrații, toată lumea se chinuie să-ți demonstreze că se trăiește sub dictatură. Mi-am amintit de această constatare a prietenului meu acum, când remarc o obsesie a propagandei oficiale de a trâmbița libertatea în gura mare.

Dacă stai să-i asculți pe oficialii europeni, aproape că-ți vine să ai mustrări de conștiință. Noi, cei care trăim în cea mai liberă dintre lumile posibile, suntem de-a dreptul nerecunoscători! N-avem de ce ne plânge în condițiile în care libertățile ne sunt respectate, iar construcția europeană a făcut din democrație o obsesie centrală. Oare?

Gustul amar pe care-l am referitor la funcționalitatea Uniunii Europene mi-a revenit atunci când am dat din greșeală peste o emisiune-dezbatere transmisă în direct de la Bruxelles. Niște indivizi obscuri păreau a avea o confruntare electorală. Indivizii erau candidații pentru funcția de „Președinte al Comisiei Europene”, iar atmosfera simulată a studioului din care se făcea transmisia ar fi trebuit să-i sugereze privitorului o luptă pe viață și pe moarte între principiile clamate de indivizii în cauză. Ceea ce nu se spunea în confruntarea cu pricina era faptul că tot acel teatru televizat era absolut inutil. Pentru ce e necesară o confruntare televizată între candidații pentru o funcție în care desemnarea se face indirect? De ce trebuie să convingi electoratul că tu ești cel mai bun în condițiile în care nu electoratul e cel care te alege?

Avem de-a face cu unul din multele exemple de demență democratică specifice structurii obscure care manipulează Uniunea Europeană. Faptul că de la un nivel în sus „valorile democratice” sunt puse între paranteze e cât se poate de limpede. Mi-e greu să înțeleg rostul Parlamentului European în condițiile în care toate jocurile politice sunt făcute de Comisie. Continuând, mi-e greu să înțeleg rostul Comisiei, în condițiile în care modul în care aceasta ia deciziile este influențat strict de interesele absolut scandaloase ale conducătorilor unor state membre. Cum se situează Comisia deasupra structurilor statale ale membrilor, în condițiile în care Barroso este un fel de cățel al lui Merkel?

Peste două zile trebuie să participăm la un simulacru electoral. Nimeni nu știe pentru ce votează. Dacă stai să-i asculți doar pe politicienii români implicați în campanie rămâi cu impresia că avem de-a face cu o consultare populară în urma căreia se va decide cine intră la pușcărie: Băsescu sau Ponta. N-am auzit în această campanie dezbătându-se teme legate de Uniunea Europeană. Nu vă faceți însă probleme, elementul nu este unul negativ. La fel se întâmplă peste tot în Europa. Ce teme să dezbați în campanie în condițiile în care acțiunea se desfășoară doar pentru ocuparea unor funcții bine plătite într-un mecanism inutil, al cărui unic scop este cel de a simula democrația. Ce altceva este Parlamentul European? Din păcate nu este decât o tribună sterilă, unde dezbaterile sunt înlocuite de declarații politice cretine ale unor personaje șterse.

Celor care mai au îndoieli, le recomand recent apăruta carte a lui Timothy Geithner – „Stress Test: Reflections on Financial Crises”. Veți găsi acolo mărturii halucinante ale deciziilor absolut scandaloase luate de oficialii europeni. Când slugile lui Merkel din Comisie au contribuit decisiv la menținerea lui băsescu prin intermediul unei lovituri de stat am crezut că avem de-a face cu un caz izolat. Cartea lui Geithner ne demonstrează însă contrariul. Birocraților europeni puțin le pasă de democrație, suveranitate sau alte nimicuri de acest tip. Veți rămâne șocați atunci când veți citi negru pe alb cum oficiali europeni au cerut SUA să-i ajute să-și regleze disputele politice prin intermediul FMI. În episodul menționat este evocat întreg arsenalul utilizat de europeni pentru înlocuirea lui Berlusconi cu Monti. Aceasta s-a petrecut ca urmare a intenției lui Berlusconi de a părăsi Euro și de a reîntoarce Italia la liră. Episodul este scandalos, însă nu este decât un vârf de aisberg; mizeria puturoasă se află în spatele „spectrului vizibil”. Probabil la un moment dat oamenii vor înțelege mecanismul imbecil în care pe de o parte tot felul de politicieni puchinoși din state bogate urlă împotriva păduchilor din sudul Europei, iar pe de altă parte îi forțează pe „săraci” să nu părăsească barca deoarece atunci s-ar scufunda toată bogăția lor de fațadă.

Realitatea tristă este aceea că în Uniunea Europeană s-a reușit instituirea unuia dintre cele mai tembele sisteme politice. Culmea e că aceasta s-a făcut pornind de la principii considerate solide, cu care a fost de acord toată lumea. Mecanismul pervers instaurat este unul cât se poate de dubios și probabil va rămâne în istorie ca un exemplu elocvent de aberație democratică. În timp ce omului de rând i se inoculează ideea libertății absolute(vezi „femeia cu barbă” și alte false libertăți), în spatele scenei, păpușari frustrați iau decizii scandaloase fără a răspunde pentru ele. De pe Trenduri economice
http://trenduri.blogspot.ro/2014/05/falsa-libertate-si-democratia-limitata.html

Dintr-un colț în altul, politicienii conformiști ai Europei se dau de ceasul morții. Votul „anti”, chiar dacă a fost unul „lăsat la liber” întru detensionarea spiritelor, este totuși unul interesant. Faptul că atâția oameni din Uniune se arată nemulțumiți și neîncrezători în drumul trasat de mințile luminate ale Europei e mai mult decât clar. Așa a apărut discuția referitoare la soluțiile necesare îndreptării minților europenilor rătăciți.

„Creștere economică și joburi” a decretat tandra vacă nemțească. Aceasta urmează a fi strategia măreață de contracarare a pesimismului anti-european. Când am auzit prima dată acest lucru, am crezut că visez. Cum adică strategia viitoare a Uniunii este „creștere economică și creare de locuri de muncă”? Sună de-a dreptul incredibil!

Ce poate înțelege un suflet nevinovat din aceste mărețe cuvinte? Că până acum Uniunea Europeană a fost axată pe scădere economică și reducerea locurilor de muncă? Dac-ar fi așa ar avea sens. Cu alte cuvinte, toate măsurile imbecile de până acum nu au fost luate din prostie, ci cu bună știință. Aproape că te-apucă râsul, dacă n-ar fi vorba de o dezamăgire profundă. Indivizii aceștia sunt atât de seci încât nici nu au minima imaginație de a concepe slogane cât de cât digerabile.

Dar să continuăm prin hățișul gândirii mai marilor Europei. Pentru punerea în aplicare a mărețului deziderat, Angela Merkel pare a se fi schimbat în ceea ce privește „comisarul suprem”. Dacă până acum, în conformitate cu cutumele și înțelegerile pre-electorale postul ar fi trebuit ocupat de Jean-Claude Junker, după alegeri lucrurile s-au schimbat radical. Cică Luxemburghezul n-ar mai fi bun deoarece n-ar avea capacitățile necesare. Astfel încât Merkel a reintrat în meditație și a scos la lumină calitățile esențiale pe care ar trebui să le îndeplinească viitorul șef al Comisiei Europene: să fie femeie! Nu, nu e nicio glumă! Asta e ultima hachiță a nemțoaicei și, dată fiind realitatea, au apărut și principalele nume: Christine Lagarde pentru că e franțuzoaică, Helle Thorning-Schmidt pentru că a făcut selfie cu Obama s.a.m.d. Cool, nu? Mă întreb totuși de ce nu este luată în calcul și Conchita Wurst.

Lucrurile însă nu se opresc aici. Ar fi fost bine să fie așa. În spatele ușilor închise se creioanează o nouă înfățișare a Comisiei. Dacă până acum Comisia Europeană arăta ca un guvern cu un singur șef, lucrurile nu mai convin la vârful împărăției, adică în Germania. Într-adevăr, era de-a dreptul deranjant ca un român, bulgar sau polonez să le dicteze – din poziția de comisar – celor din aristocrația europeană. Ținând cont de acest lucru, Wolfgang Schauble a propus reorganizarea Comisiei Europene din temelii. Astfel, șeful comisiei va avea în subordine câțiva super-comisari care la rândul lor, vor subordona o altă clasă de comisari ordinari. Probabil posturile grase vor fi atribuite marilor puteri, restul comisarilor trecând democratic în populimea unui aparat birocratic cu grad mare de anonimizare. În acest fel lucrurile vor merge ca unse, iar Uniunea Europeană se va îndrepta iremediabil către eficiența decizională a defunctei URSS.

Sunt doar câteva elemente care arată precaritatea și, în unele cazuri, ticăloșia gândirii celor care conduc Europa. Democrația se transformă într-o valoare care este combătută din ce în ce mai vehement la vârful Uniunii. Urmarea, desigur o știți cu toții, am mai experimentat-o în trecut. Concluziile vă las să le trageți singuri! De pe Trenduri economice

http://trenduri.blogspot.ro/2014/05/uresuniunea-republicilor-europene.html

Am înțeles în sfârșit ce înseamnă democrația : Democrația înseamnă să faci întocmai și la timp ce spune UE și SUA

continuarea aici:
http://dantanasescu.ro/2012/08/25/am-inteles-in-sfarsit-ce-inseamna-democratia.html

https://www.facebook.com/pages/Anti-Uniunea-European%C4%83/356579791140499?fref=nf

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în EUROPA ( U.E). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s