Sorin Ovidiu Vântu: Americanii au construit o structură de putere NELEGITIMĂ în România. La cine este “butonul de comandă”


Serviciul Român de Informaţii deţine pârghiile puterii în statul român, fiind o structură controlată de Statele Unite ale Americii, afirmă Sorin Ovidiu Vântu pe blogul său.

Afaceristul scrie că această structură de putere este una “nelegitimă”. “In schimbul protectiei si ajutorului pe care l-au acordat si continua sa-l acorde atat Romaniei, cat si lui Basescu, americanii au cerut si au primit dreptul sa construiasca, in Romania, o structura de putere, dincolo de structura legitima a unui stat democratic. Au construit o structura de putere nelegitima“, scrie SOV.

Fostul patron al Realităţii TV susţine că SRI a infiltrat toate instituţiile statului român, iar conducătorii instituţiei raportează doar la Washington: “Conducatorii acestei institutii se raporteaza doar la Washington. Evident ca si cei de acolo „respecta” cu sfintenie principiile suveranitatii altui stat si le spun celor doi tiriplici ca au un presedinte in tara. Asta este semnalul ca, pentru o perioada de timp, butonul de comanda este la Basescu. Azi. Maine nu se stie.

Iata de ce liderii politici se intrec in a saruta poala caftanului american. Sa capete dreptul de a folosi butonul. Degeaba votezi un presedinte, daca Washington-ul nu-i da acces la acest buton.Va sta la Cotroceni si va ascuti creioane.”

Întreaga postare a lui SOV o puteţi citi AICI.

http://activenews.ro/

Acest articol a fost publicat în POLITICA(straini). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.