RĂDĂCINILE ÎNCEP SĂ IASĂ LA LUMINĂ! Descoperirile din șantierul arheologic de la Iedera


10346277_743542849040164_6489253925063401157_n
Pe Alexandru Berzovan l-am cunoscut la Târgoviște. Mă anunțasem pentru un interviu care, la început, părea protocolar. Însă povestea care a urmat a scos la iveală oameni frumoși, profunzi, de o înaltă calitate, pe care oricine s-ar simți onorat să îi cunoască așa cum sunt ei: inteligenți, comunicativi, pasionali pentru ceea ce fac și cu inima deschisă. Despre Alexandru am aflat că este arheolog din Arad și doctorand la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, sub coordonarea profesorului universitar Nicolae Ursulescu.

„Printr-o împrejurare absolut curioasă am ajuns aici, în județul Dâmbovița. Totul se leagă de o persoană foarte importantă din viața mea: scriitoarea Camelia Iuliana Radu, care are o locuință la Colibași. Ea mi-a atras atenția de existența unei cetăți dacice în zonă, recomandându-mi să mă interesez, să văd ceea se poate face în vederea promovării ei. La Târgoviște îl cunoșteam doar pe domnul profesor Marin Cârciumaru, un mare arheolog, care s-a remarcat în studierea paleoliticul, fiind unul dintre cei mai buni specialiști în domeniu din Europa, un om care a avut un impact deosebit în formarea mea profesională. Și atunci, discutând cu dumnealui, am început să mă interesez mai mult despre cetățuia de la Iedera. Astfel, am luat legătura cu profesorul Mihai Diaconescu, cel despre care am aflat că a săpat la Iedera în anii din urmă. Arheolog și fost director al liceului Mircea Voievod din Târgoviște, domnul Diaconescu este acum profesor de istorie, continuând să practice arheologia, meseria lui de bază”, ne-a povestit Alexandru la scurt timp după ce l-am cunoscut.

În fața Grupului Școlar „Voievodul Mircea” din Târgoviște, Alexandru mi l-a prezentat pe profesorul Mihai Diaconescu. Un om energic, cu o personalitate fermă, dar șugubăț și deschis către nou, mai ales către descoperiri și oamenii din jur.

foto 1Într-o sală de clasă, era laboratorul de arheologie: mii de fragmente dezgropate din situl de la Iedera, alte zeci de mii de piese care așteptau clasificarea și numerotarea, documente, hărți și desene, toate făcute de mâna lui Alexandru și a profesorului Diaconescu, pasionați de geto-daci și cercetători cu acte în regulă ai vieții din acea vreme.

„Legea salică asta înseamnă, a început profesorul. Este vorba despre cutumele de coviețuire într-o societate care încerca să se organizeze și statal, și ca viață de familie, și ca relații intrepersonale, și politice… Măsura lor a fost sarea: cineva aduce sare, tu plătești, dar să fie treabă cinstită. Și greutatea de sare era mai valoroasă decât aurul pentru că ei se duceau, jefuiau, luau din temple sau biserici aur, așa că aveau aur suficient, dar nu aveau sare. În acea perioadă, pe plajele Normandiei, unde fluxul și refluxul sunt foarte puternice, locuitorii au făcut niște îngrădituri în care, când apele se retrăgeau, rămânea saramura pentru conservarea cărnii, alimentul principal pentru stilul lor de viață, de luptători. Același lucru se întâmplă și la noi. În toată curbura Carpaților și Subcarpații Munteniei, se găsește un lanț de așezări fortificate menite să protejeze sursele de sare, pentru că este firesc să-ți aperi ce este al tău. Văile apelor care pornesc din Carpați – în afară de Olt care îi traversează – Buzăul, Prahova, Ialomița, Dâmbovița, Argeșul oferă calea de comunicare între sudul și nordul munților, iar cea mai lesnicioasă este Valea Dâmboviței. Nu e prăpăstioasă, iar dacă vorbim și despre facerea limbii române literare, aș spune despre trapezul Brașov, Făgăraș, Vâlcea, Târgoviște unde limba literară românească s-a clădit, românismul, până la capăt, aici a avut posibilitatea să se coaguleze, aici s-a făcut osmoza”, ne-a povestit Mihai Diaconescu.

foto2Cât despre vestigiile de la Iedera, profesorul este unul dintre primii lor exploratori. „Având niște informații mai vechi, ne-am dus la Iedera. Acolo, s-a început o săpătură organizată în 1995. În Târgoviște, se înființase Universitatea de Istorie în 1993. Pentru ca studenții de aici să aibă unde face practică, a fost posibil să se deschidă șantierul acesta. Până atunci, la Iedera fuseseră numai sondaje. Eu, când am venit aici, am venit ca profesor, dar se știa că am lucrat pe perioada geto-dacică. Am lucrat cu profesorul Dumitru Berciu, am lucrat cu profesoara Florentina Preda și cu domnul Constantin Preda – un mare numismat al nostru. Iar când am venit aici, reprezentanții Muzeului de Istorie din Târgoviște m-au întrebat dacă nu cumva sunt interesat de o colaborare privind acest sit. Bineînțeles, gata! Întâi a fost un șantier la Ocnița – numele spune totul! – ocnă de sare, iar pe linie dreaptă, până la Iedera, sunt vreo 15-16 km pe care, în patru ceasuri i-ai străbătut pe jos. Este foarte limpede că de acolo, de la Iedera, unde săpăm noi acuma, ei (n.r. – geto-dacii) păzeau tot dealul acela. După ce am săpat acolo, la Ocnița băieții îmi spun: nu facem și o cercetare la Iedera? Bine, mergem la Iedera! Știam de Iedera din mai multe surse, mai ales din cartea lui Hadrian Daicoviciu care a avut un catalog al descoperirilor geto-dacice din perioada aceea. Mergem acolo și am început să scriu. Tot ce am aflat aici a fost publicat în rapoarte arheologice, dar pregătim și o carte, cu desene și care va completa cercetările de până acum. Există piese dezgropate care ne dau bătaie de cap pentru că nu avem suficiente analogii. Ei aveau niște tipare. Acesta este un vas de tip oală”, ne-a explicat profesorul în timp ce ne arăta piesele.

discutii arheologice

„Și l-a adus Dumnezeu pe Alexandru, care a adus un impuls de tinerețe. Când a venit el, o parte din material era depozitat aici. Fără logistica Grupului ăstuia Școlar nu cred că puteam face mare lucru. Șantierul de la Iedera este la peste 30 de km, și ni se ducea zilnic mâncare acolo. Se află un pic lateral de sat, lângă un pârâu, într-o zonă superbă!”, ne-a mai povestit arheologul.

Explicațiile curgeau natural.

„Aceasta nu a fost o simplă așezare civilă, ci a fost și una cu rol militar, de pază. Nobilii războinici cu banderiile lor stăteau probabil în vârful dealului, iar în imediata apropiere, mai jos, sunt o serie de terase săpate în munte unde stăteau aghiotanții”, ne-a lămurit Alexandru despre situl de la Iedera.

foto 3Orice afirmație este argumentată cu fragmentele scoase la suprafață de către arheologi. „Pe o bucată de chirpic se vede că totul a fost distrus prin ardere. Ceea ce înseamnă că, atunci când locuitorii fortului au fost dovediți de alții, le-au dat foc. Peste tot, la Iedera, găsim astfel de dovezi. Și, pentru că pe înălțime, stratul de cultură de la suprafața solului este la doar 10 cm adâncime, noi nu trebuie să săpăm prea mult, nu ne ducem la 20 de metri în jos, ca la Troia. Pe înălțimea aceea nu putea să stea prea multă lume, ci numai acei specializați pentru activitatea ordonată. Este altfel decât la Ocnița, la o distanță de 13-14 km, unde avem o așezare foarte faină, civilă, o frumusețe, sau la Aninoasa, cu tezaure și cu belșug de material. Aici, la Iedera, materialul este mai zgârcit și mai spcializat pentru ceea ce făceau ei acolo”, a mai adăugat profesorul Diaconescu.

„Spre exemplu, noi, până acum, am găsit foarte puține obiecte care se leagă de tors, de țesut, cum găsim în alte așezări”, a completat Alexandru.

Întotdeauna, cei doi arheologi caută să integreze descoperirile lor în contextul istoric al vremurilor.

„Ca tipologie a pieselor, cred că noi lărgim puțin aria a ceea ce s-a publicat până acum în această zonă. Noi aici avem geto-dacii clasici, din secolul I poate chiar II î.Hr. până în sec. I d.Hr. inclusiv. Așezarea aceasta a avut șansa să nu fie distrusă în anii 6 – 9 d. Hr., când au fost strămutați mulți geto-daci din Câmpia Munteniei la sudul Dunării. Mai târziu după războaie, în momentul în care s-a constituit provincia Dacia, estul Munteniei nu a fost prins în provincia propriu-zisă, dar era controlată prin castre, prin tabere militare – Drajna, Mălăiești, la Buzău, la Pietroasa. Practic, ei nu îi aveau în administrație, dar îi controlau prin aceste castre de la care erau supravegheate căile de acees către sursele de sare. Dacii de aici nu erau organizați după stilul roman, cu vila rustica și castellum, cu municpium și coloniae. Acestea nu au fost făcute aici, ei (n.r. – romanii) s-au limitat de la Olt spre vest, dar și aici romanizarea s-a făcut, fără să fie oficială”, a mai adăugat Mihai Diaconescu.

Tot la Iedera au mai fost descoperite o monedă din secolul I î. Hr., foarte bine conservată și o vatră foarte bine aranjată care a fost reconstituită în totalitate din peste 300 de fragmente. (foto 10) Aceste descoperiri se află în prezent, la Muzeul de Istorie din Târgoviște.
„Deși este o muncă enormă, te descătușează. Cele mai multe lucrări le-am făcut cu elevi, iar entuziasmul lor era uimitor când descopereau ceva anume”, ne-a mai spus profesorul.

foto 4„Aceasta este o statuetă dacă, de forma unui deget de la picior, cu două piciorușe, cu ochișori și nas. Noi cu din acestea ne luptăm, nu cu din acelea din Egipt. Alex a ochit-o”, ne-a spus profesorul în timp ce admira descoperirea.

Atunci a venit rândul lui Alexandru să ne povestească despre descoperirile sale.

„Sunt statuete și mai complexe decât aceasta, aceasta a fost poate o jucărie, dar unele din ele prezintă mâini rupte, picioare rupte, împunsături – erau utilizate probabil în magie neagră, pentru că astfel de practici populare erau foarte răspândite în acele vremuri, iar prin ele se urmărea distrugerea unei persoane, cam cum se practică astăzi în voodoo. Foarte interesant, așa ceva, acolo unde există sanctuare, nu se prea găsesc! Religia oficială a dacilor nu prea tolera aspecte de genul acesta. Era elita aceasta foarte elevată care a ridicat temple monumentale în munți și așa mai departe, iar în paralel existau cultele populare care sunt altceva, o altă poveste. La cucerirea romană, acestea din urmă sunt cele care supraviețuiesc, pentru că religia oficială este nimicită de către romani”, ne-a povestit tânărul doctorand în timp ce ne arăta alte piese dezvăluite prin săpăturile de la Iedera:

foto 5– Un vas de tip fructieră, reprezentativ pentru civilizația geto-dacică. Arată ca o cupă cu un picior. De obicei, erau niște vase folosite la ocazii ceremoniale, la banchete etc. Unele erau foarte elegante și bogat ornamentate. 
– Un fragment aparținând unui bol cu decor relief, reprezentativ pentru descoperirile geto-dacice din zona Munteniei, un vas de lux, să zicem, utilizat probabil la servitul băuturilor.

„Un lucru foarte important despre geto-dacii din cetățuia de la Iedera este că ei reprezentau o comunitate prosperă și asta în primul rând datorită rezervelor de sare. Își permiteau să întrețină relații comerciale cu zona Mării Negre, cu cetățile grecești dar și cu alte populații contemporane lor. Aici vedem o amforă de import, venită foarte probabil de undeva de prin zona orașelor de la Marea Neagră, vas în care era transportat vin pentru că ei nu prea aveau vin de calitate, ci unul mai acru, în timp ce vinul grecesc era mai dulce. foto 6

Tot la Iedera au fost descoperite și fragmente de vas de tip strecurătoare, cu diverse funcții. foto 7 Un fragment mai mare este reprezentat de un vas de provizii lucrat cu roata olarului. Avem mai multe astfel de vase pentru că ei, acolo, pe Cetățuie nu puteau să facă agricultură, motiv pentru care erau nevoiți să țină grâne și alte produse la adăpost, în vase de acest gen, foarte mari. foto 8 Acest vas probabil că a avut o deschidere a gurii de jumătate de metru”, ne-a mai arătat Alexandru.

Un fragment ornamentat provine de la vasele borcan. „Le numim astfel pentru că, la geto-daci, există o producția de atelier, care face vasele mai frumoase, mai reușite, dar și o producție pe care și-o făcea fiecare la el acasă, în gospodăria proprie. Fiecare gospodărie avea nevoie de vase în care să gătească, vase în care să fie puse murături, carne și așa mai departe. Și atunci, avem aceste vase borcan care nu sunt foarte frumoase sau reușite– și nici nu trebuie să fie – pentru că sunt vase cu o utilizare și o durată de viață destul de restrânse. Le făceau fiecare după propriile puteri și posibilități și aplicau aceste brâie ca să susțină mai bine peretele vasului, iar butonii să ajute la prindere pentru că vasul trebuia ridicat și pus pe foc”, ne-a mai explicat tânărul pasionat. foto 9

Tot la Iedera, un alt fragment prezintă urme de pictură. „Și aici totul depinde, în ultimă instanță, de talentul olarului. Ca să fac o comparație, cele de la Buridava, unde a fost o așezare foarte importantă a unui trib puternic, Burii, poate de acolo a venit și Burebista, nu știm, poate! – arată mult mai aspectuos comparativ cu fragmentul de la noi”, a mai completat Alexandru.

foto 11„Încă un lucru foarte important: s-a descoperit, cu ocazia cercetărilor, o groapă cu posibil caracter ritual. În această groapă au ieșit piese deosebite. Avem de-a face cu o figurină miniaturală din bronz ce redă un lup și un pandantiv tot din bronz, de formă unui cal desigur mult stilizat și alte materiale interesante care se află la muzeu. Și au mai ieșit, totodată, restul osteologice umane. Acum se ridică întrebarea dacă avem de-a face cu un sacrificiu uman sau pur și simplu cu un alt tip de ritual. Varianta sacrificiului pare interesantă. 

Iar ca o curiozitate, dacii erau cei mai buni falsificatori de monede romane republicane – la un moment dat le făceau mai bune decât originalele, sunt foarte calitative în ceea ce privește conținutul de argint”, ne-a mai spus Alexandru. foto 12

Istoria își cere contextul fără de care descoperirile nu ar avea sens.

„În ceea ce privește cronologia de la Iedera, se ridică niște probleme foarte importante, în primul rând, legate de finalul cetății. Undeva în zona Munteniei s-a născut stăpânirea lui Burebista, care a ajuns să se întindă din Slovacia de astăzi până la Marea Neagră, iar în nord, din Ucraina până în nordul Bulgariei. Aceasta a fost stăpânirea lui Burebista, nu putem să îi spunem imperiu. Burebista este asasinat de proprii lui oameni, după ce moare Cezar. Cezar vroia să atace Dacia, iar cum la moartea sa pericolul roman s-a diminuat, drept urmare, nobilii daci se răzvrătesc și îl ucid pe Burebista. Atunci, stăpânirea se distruge și apar o mulțime de facțiuni tribale, teritoriul se împarte inițial în patru-cinci bucăți, iar apoi se tot fărâmițează. Problema este că, în timpul acesta, mai ales începând cu domnia împăratului Augustus, romanii avansează spre gurile Dunării iar în fața legiunilor nu mai are cine să opună o rezistență eficientă, facțiunile tribale fiind eliminate de către romani una după alta. Izvoarele ne descriu amănunțit un episod de acest gen pentru zona Dobrogei, unde avem de-a face cu trei dinaști geți care stăpâneau, evident, teritorii destul de mici. Unul dintre ei, Roles, se aliază cu romanii împotriva celorlalți doi, Dapyx și Zyraxes. În cele din urmă, romanii câștigă. Cam așa mergea treaba în epocă.

foto 13Ei bine, în vremea împăratului Augustus, trupele romane trec masiv și la nordul Dunării în Câmpia Munteniei, atacă zonele limitrofe și o parte din populația locală este strămutată la sud, iar alții probabil pleacă nord, refugiați, spre Transilvania, spre zona Munților Orăștiei unde era centrul de la Sarmizegetusa, în plină ascensiune. Se pare însă că aceste operațiuni care au golit sudul Munteniei de populație nu au afectat și această zonă din Subcarpați. Aici situația era diferită, erau păduri foarte întinse, relief accidentat. Romanii evitau pe cât posibil pădurile întinse și terenul accidentat pentru că toată tehnica și tot armamentul lor de luptă nu mai erau așa de eficiente odată ce intrau în codri unde trebuia să dea piept cu războinicii daci. Zona era apropiată și de Ardeal, de unde puteau veni întăriri, era complicat, nu puteau pătrunde ei cu una cu două aici. Revenind, se ridică întrebarea dacă această fortificație de la Iedera rezistat până în vremea marilor războaie daco-romane de la 101-102 și 105-106 d.Hr. sau, dimpotrivă, ea a căzut mai repede, cu ocazia unui alt conflict. Pentru că, deși putem presupune că teritoriul a făcut parte din regatul dac reconstituit de unul din antecesorii lui Decebal, știți și voi, ca peste tot în istorie, erau turbulențe interne, iar clanurile tribale se răfuiau frecvent între ele”, ne-a povestit Alexandru.

„De asemenea, există posibilitatea ca aceia care se ocupau de cetate să o fi distrus tocmai ca să nu cadă pradă romanilor. S-au mai întâmplat astfel de situații. Deocamdată, nu avem dovezi certe în nici o direcție și nu ne putem hazarda, mai ales că s-a săpat doar cca. 1%. Suprafața totală cu potențial arheologic pe care am estimat-o eu pe teren este de aproximativ 4-5 hectare. Este foarte mult. Ca să înțelegeți amplitudinea a ceea ce a fost acolo, trebuie să spun câteva lucruri. Practic, dacii s-au apucat și au modelat dealul ca să-și așeze locuințele. A fost o muncă imensă.

foto 14Din fericire, zona nu a fost afectată de agricultură în timpul comunismului. A suferit însă din alte pricini. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aviația americană a atacat câmpurile petroliere de la Moreni-Țintea. După cum se știe în istorie, operațiunea Tidal Wave a fost un eșec. Au ratat obiectivele majore, dar au bombardat dealurile de primprejur. Au mai fost apoi, după 23 August, tot aici, lupte între armatele româno-sovietice și trupele hitleriste care se retrăgeau. Din păcate, în timpul acestor bombardamente și confruntări, o serie de proiectile au aterizat și în zona de la Iedera și au afectat situl. Am găsit cu ocazia cercetărilor de teren ceea ce părea a fi un rest dintr-o bombă. Și au mai fost, în perioada anilor 1950, niște lucrări genistice. Dar, per ansamblu, se poate spune că situl este bine conservat”, ne-a mai spus doctorandul.

Cercetarea de la Iedera nu se va opri aici. Arheologii au intenția de a scoate la suprafață vestigiile și toate comorile platoului.

„În ceea ce privește cercetările de la Iedera, trebuie să vă spun că materialele foarte numeroase ce le vedeți aici reprezintă rezultatele săpării a doar 1% din suprafața platoului. Pe un șantier arheologic de perioadă dacică se adună foarte multă ceramică. E greu de procesat. Ceea ce facem noi aici este foarte riguros, analizăm, practic, ciob cu ciob.

A fost la un moment dat o modă în arheologia românească, un heirupism de felul să săpăm, să săpăm, și pe cale de consecință s-au acumulat în muzeele patriei cantități imense de materiale arheologice care în destul de multe cazuri au cam rămas de izbeliște. Iar fiecare campanie nouă aducea un alt lot, lot care se aduna la vechiul material ce exista deja acolo. Sunt zeci sau sute de situri în țară aflate din acest motiv într-un impas: conducătorii de șantier și echipele aferente nu mai au capacitatea fizică să-și proceseze propriile rezultate.

foto 15La Iedera, deși s-a săpat doar cinci ani, veți vedea publicată mult mai multă ceramică decât în alte părți, decât pe multe alte șantiere mult mai reprezentative pentru civilizația geto-dacilor. Căci pentru a evita situația pe care am descris-o mai înainte, noi, aici, cu dl. profesor Diaconescu, plănuim, cu ceea ce s-a săpat până acum, din 1995 până în 2005, să scoatem o carte care va ieși la vară și care va cuprinde rezultatele parțiale de până acum, cu tot ce știm. Iar peste 5-6 ani, când va vrea Dumnezeu să ajungem la un stadiu corespunzător, vom scoate un al doilea volum, pentru că este foarte mult de lucru. Și așa mai departe, câte-un volum la câțiva ani. Așa se procedează cu publicarea materialelor și în alte părți, inclusiv pe câteva șantiere mari de la noi cum ar fi Pietroasele – Gruiul Dării, în județul Buzău, săpat și publicat la un nivel excelent de dl. profesor Valeriu Sârbu. Acolo este una din puținele povești de succes ale arheologiei românești a epocii dacice din acest punct de vedere și pentru mine unul reprezintă un model. 

La un moment dat, poate peste 10-15 ani, ne vom opri din săpat pentru a mai lăsa și generațiilor viitoare. Noi săpăm cu mijloacele tehnologice de acum, de la începutul secolului al XXI-lea. Nu știm ce tehnici noi vor apărea între timp, care vor permite o săpătură cu mult mai bună. Și atunci e păcat să nu rămână și pentru alții, să vină să verifice și să completeze ce am scris noi”, ne-a destăinuit Alexandru.

„Până acum a fost cercetată mai mult acropola, zona de sus. Nu știm precis încă ce a fost pe terase. Trebuie spus că, la geto-daci nu a fost o societate ideală așa cum unii vor să o prezinte, nici pe departe. A fost o societate elitistă, de un elitism foarte agresiv. Era nobilul cu ai lui și undeva, jos de tot, restul populației. Și de obicei, cetățile dacice erau mici – ați văzut Costești, Blidaru, cele din Munții Orăștiei. Intrau înăuntru doar nobilul cu soldații profesioniști din jurul lui. Restul, la voia sorții, venea cineva, fugeau în pădure sau pe unde apucau. Nu era ca la celți, la greci sau la romani, unde toată lumea se băga în cetate și stăteau împreună și la bine și la rău. Aici, la noi, la Iedera, va fi de cercetat și pe terase să vedem cine erau cei care stăteau pe lângă acești nobili”, a completat doctorandul.

„Din punctul meu de vedere, zona Ialomiței superioare este necesar a fi cercetată, pentru că, la ora actuală despre această zonă cunoaștem foarte puține. Avem Iedera, Ocnița mai sus, dar spre munte nu mai știm aproape nimic. Mai la vale, iarăși, câte o descoperire-două, mai mult descoperiri monetare, dar zona fiind bogată în resurse naturale, este de așteptat să fie cu mult mai multe așezări. Va fi prioritară, în anii care urmează, cercetarea acestei zone, să vedem ce mai găsim, ce alte fortificații mai există. Apropo de Ocnița, acolo unde profesorul Diaconescu a săpat și a găsit acel material foarte frumos, există un deal, o locație foarte bună pentru ca în trecut să fi fost folosită ca fortificație. Ea va fi verificată cât de curând”, a mai adăugat Alexandru.

”Am fost întrebat adeseori „unde se află Ramidava?”. Dacă Iedera este Ramidava, dacă Ramidava este în județul Prahova sau în altă parte? La ora actuală, sincer, nu știm, dar s-au făcut astfel de calcule, pornind de la harta lui Ptolemeu, pentru alte fortificații geto-dacice din zona de vest a României cum ar fi Ziridava sau Zurobara. Iar rezultatele au fost încurajatoare, în sensul în care s-au putut stabili corespondențe între informațiile de pe respectiva hartă antică și câteva locații de pe teren. Umează ca împreună cu un alt cercetător pasionat de acest subiect, Sorin Forțiu, care s-a ocupat și a revoluționat studiul lui Ptolemeu în România, să facem și pentru Ramidava un astfel de calcul, pentru că, la prima vedere, cam pe aici ar trebui să fie, în zona Câmpina – Moreni. Dar este mult de lucru, făcut un studiu foarte serios, pe documente și izvoare, analizate coordonatele oferite de Ptolemeu, e o treabă foarte, foarte complicată și care nici nu e întotdeauna sigur că va da rezultate certe”, a încheiat Alexandru.

În iarnă, munca arheologilor nu se termină. Nimeni nu-și ia vacanță, ci continuă cercetările, pe de o parte chiar la fața locului, în jurul siturilor, pentru măsurători complexe, pe de altă parte în ateliere, pentru analiza și identificarea cât mai riguroasă a fragmentelor care au fost scoase la suprafață vara.

Despre Alexandru Berzovan și Mihai Diaconescu vom mai auzi, cu siguranță și asta pentru că pasiunea lor completează perfect cercetarea și aduce o contribuție concretă la ceea ce știam până acum despre rădăcinile noastre, istoria noastră și străbunii noștri.

Sursa articol: http://artefapte.ro/oameni-printre-noi/radacinile-incep-sa-iasa-la-lumina

http://adevaruldespredaci.ro/r

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s