Ichor, sângele albastru pe care zeii l-au făcut cadou oamenilor


 

 


Cele mai multe dintre legendele antice susțin că zeii au coborât pe Pământ pentru a-i învăța pe oameni cum să supraviețuiască. Zeii, sau poate chiar o civilizație extraterestră, le-au arătat oamenilor cum să planteze semințele, cum să cultive plantele, cum să aibă grijă de animale, într-un cuvânt cum să supraviețuiască pentru ca perpetuarea speciei să existe.

Bineînțeles că nu știm să explicăm cauza pentru care așa-numiții zei misterioşi le-au oferit oamenilor din informațiile pe care le dețineau, dar este cert că veniseră de departe, aveau un nivel tehnologic extrem de dezvoltat și cunoșteau cele mai multe dintre secretele Universului.
Se mai spune că încă dintre cele mai străvechi timpuri, zeii i-au ales pe cei mai inteligenți dintre oameni ca să trăiască printre ei și să învețe secretele drumului spre lumină. Apoi, ființele venite din îndepărtatul Univers nu s-au mulțumit doar cu atât și s-au împerecheat cu pământenii. Astfel au rezultat un tip hibrid de ființe, care s-au numit oamenii cu sânge albastru.
Hera, Zeus, Poseidon sau Atena au fost doar câțiva dintre numeroșii oameni cu sânge albastru. Acesta se numea “ichor” și a fost prezentat de numeroși filosofi ai vremii, pentru ca noi, în ziua de astăzi, să aflăm despre unul din cele mai incredibile mistere ale istoriei omenirii. Așadar, Platon, Pitagora sau Homer erau familiarizați cu aceste ființe cu sânge albastru și le descriau precum niște oameni extrem de puternici, inteligenți, care dădeau dovadă de o spiritualitate ieșită din comun.
În prima instantă ichor era descrisă precum o substanță care modifică culoare sângelui de la roșu la albastru. Apoi persoana respectivă devenea mai puternică, reușea să facă salturi uriașe, era extrem de agilă și avea o dexteritate incredibilă în luptă. Este posibil ca acea substanță să modifice structura genetică și astfel oamenii obișnuiți se transformau în adevărați zei. Cu toate acestea, scrierile antice ne mai spun că această substanță a fost moștenită și de oamenii normali, dar se află în stare latentă în organism. Nu se știe cum poate fi activată pentru că procedeele au fost pierdute sau nu au mai fost transmise generațiilor următoare pentru ca acestea să nu abuzeze de această forță interioară.
Proprietățile ”ichorului”, au spus anumiți alchimiști și cercetători din acea epocă, au rămas necunoscute deoarece nu exista un instrument care să ”măsoare” astfel de proprietăți. Sunt speculații care spun că sângele albastru (cu Rh negativ) atestă sorgintea extraterestră, spre deosebire de sângele cu Rh pozitiv, care atestă o origine terestră. Majoritatea oamenilor care au Rh negativ sunt cei de rasa albă. Sunt anumite regiuni pe Terra cu un umăr foarte mare de oameni cu Rh negativ (adică cu sânge rhesus negativ). De multe ori, copiii care au Rh negativ se învinețesc (albăstresc) imediat după naștere. De aici provine originea expresiei cu ”sânge albastru” atribuită superiorității, adepții teoriilor conspirațiilor vorbesc despre reptilieni.
Cu toții ne amintim de legenda argonauților care opresc corabia Argo în apropiere insulei Creta, al cărei rege Minos, era păzit de o creatură gigantică de bronz, numită Talos, ființă nemuritoare cărui nu-i curgea sânge prin vene, ci ”ichor”. De trei ori pe zi Talos înconjura insula și arunca stânci în corăbiile care le considera ostile. Medeea îl paralizează prin farmece și-apoi îi scurge lichidul divin, acel misterios ”ichor”, luându-i viața. Homer amintește despre ”ichor” în ”Iliada și Odiseea” (E 340 405). Pitagora îl menționează ca “esență divină”, un ”mijloc de autoprotecție” împotriva modificărilor sau mutațiilor codului genetic. În ”Timaios” (39, 3) Platon vede “ichorul” ca pe un lichid care devine acut ori dur din cauza căldurii sau în combinație cu alte ingrediente. Internauții prevestesc o activare energetică a acestui ”ichor” numai atunci când steaua Sirius se apropie de Pământ. Făcând referire la un citat din Homer în Iliada: “Sirius este în seara asta prea luminos. Este cea mai strălucitoare dintre toate stelele”.

http://extraterestrii-ozn.blogspot.ro/

Acest articol a fost publicat în SECRETELE ZEILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ichor, sângele albastru pe care zeii l-au făcut cadou oamenilor

  1. Bine te-am gasit! zice:
    • Bine te-am gasit! zice:

      Designul Inteligent
      Cu multi ani inainte, oamenii stiau fara nici o indoiala ca pamantul este plat. Astazi, majoritatea oamenilor sunt siguri ca viata pe pamant a aparut datorita unei evolutii intamplatoare sau a unui Dumnezeu supranatural. Oare asa este? In cartea intitulata “Designul Inteligent”, Rael ne prezinta o a treia optiune: aceea ca viata de pe pamant a fost creata de oameni de stiinta foarte avansati, dintr-o alta lume. In timpul unei intalniri de gradul 3, din anul 1973, i-a fost data prima parte dintr-o serie de mesaje, fata in fata, de catre unul dintre acesti designeri.
      Asta este ceea ce propun Mesajele: Cu mii de ani in urma, oameni de stiinta de pe o alta planeta au venit pe Terra si au creat toate formele de viata, inclusiv fiintele umane, pe care le-au creat dupa chipul si asemanarea lor. Referinte ale acestor oameni de stiinta si ale muncii lor pot fi gasite in textele stravechi ale multor culturi. Datorita tehnologiei lor foarte avansate, ei au fost considerati ca Zei de catre stramosii nostri primitivi si adesea denumiti „Elohim”, care in ebraica veche insemna „Cei care vin din cer”.
      http://ro.rael.org/download.php?view.85

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.