“Accidentul” din Bucegi si marturia care mi-a fost pusa la dispozitie de un general din cadrul DGIA-ului. Sambata am primit acceptul sa public aceste lucruri pe blog.

 

Doi ani de zile m-am rugat de o gramada de oameni, ma refer la ofiteri superiori din cadrul serviciilor noastre secrete, sa imi spuna ce s-a intamplat in realitate in anul 2011: elicopterele israeliene au luat foc in muntii Bucegi. Nimeni nu vroia sa scoata niciun sunet si era un subiect tabu, intr-un final, in vara anului 2013, aflat tot in zona Bucegi, am stabilit o intalnire cu unul dintre generalii din cadrul DGIA-ului. Intalnirea a durat cam trei ore si amandoi am urcat foarte sus pe munte, fara telefoane mobile la noi de teama sa nu ne intercepteze cineva, si efectiv “ne-am ascuns” intr-o coliba de lemne folosita in anumite scopuri.

Sambata, ora 11:47, am primit un mesaj: “Poti sa le spui tot ce s-a intamplat…”.In fata bunului Dumnezeu ma leg cu juramant ca nu am adaugat nimic de la mine, nu am modificat niciun cuvant, si va spun ce mi s-a povestit timp de aproape trei ore. 

 

” Noi am fost anuntati de misiunea lor in tara noastra in urma cu trei saptamani de zile si-n prima instanta au spus ca exercitile militare se vor desfasura in zona Eforie  pentru ca litoralul nostru seamana foarte multe cu al lor si zona de unde ataca Fasia Gaza si Libanul. Cu trei zile inainte de misiune am fost anuntati ca s-a anulat misiunea “Albastra” si vor merge catre o zona muntoasa din Romania, pentru a simula un atac de pe inaltimile Golanului”.

Betivul scelerat de Basescu: “Israel sa atace Iranul, de pe teritoriul Romaniei”. In Israel au mers si sefii SRI-ului, in frunte cu generalul-locotenent Florian Coldea. 

http://www.bitpress.ro/eveniment/basescu-baga-romania-in-mijlocul-conflictului-dintre-iran-si-israel-1225421

 

” In dimineata zilei respective am fost la birou la ora 04:00 pentru a pune la punct tot planul de bataie si sa stabilim ce urmeaza de facut in ziua respectiva. Cateva ore mai tarziu am fost anuntati ca se pregatesc sa aterizeze in Romania si in corpore ne-am prezentat la aeroport. A sosit primul avion militar si de la bun inceput ne-am dat seama ca ceva nu este in regula: se deschide trapa si imediat ofiterii lor au inceput sa gesticuleze la modul “descarcam noi si nu se apropie nimeni”. Soldatii romani au asigurat perimetrul, grupul nostru de ofiteri a ramas in sala de asteptare, in timp ce ei descarcau niste cutii imense de lemn invelite cu doua randuri de prelata militara de culoare verde.

Soseste unul dintre generalii lor si ne transmite ca in cutii se afla un anumit gen de aparatura ultraperformanta pe care doar ei stiu sa o foloseasca. Ne-a rugat ca imediat sa formam un culoar rutier pe zona Bucuresti-Ploiesti-Azuga-Predeal-Sinaia si sa avem grija sa nu existe complicatii pe drum. Imediat am dat dispozitii in acest sens si am stabilit, fara sa stie ei, doua puncte de control in zonele…

Au incarcat totul foarte rapid si convoiul a plecat cu masina a Politiei Militare pe post de deschidere. Am stabilit ca, camioanele care transporta tehnologie si armamentul adus din Israel sa mearga in mijlocul coloanei pentru o protectie mai buna. Avand in vedere ca era misiune de risc zero am ordonat soldatilor sa aiba incarcatorul plin si atentie maxima pe drum. Noi am plecat inaintea lor si cum am ajuns acolo m-am deplasat la punctul de control…pentru a stabili cum urmeaza sa impartim echipele. La aproximativ 30 de minute dupa ce am ajuns in locatia respectiva am primit un telefon pe canal inchis din partea SRI-ului si urmatorul mesaj: “Atentie  la ce vor sa faca pentru ca este sinucidere curata”. Misiunea era exclusiv a Armatei Romane si iti spun sincer ca si eu aveam emotii din cauza accidentului precedent petrecut in Bucegi.

Ajunge coloana in zona unde trebuiau sa descarce armamentul, eu deja trimisesem echipele pe zona de monitorizare, si-n timp ce discutam cu ofiterii lor mi s-a transmis ca executa misiunea pe zona Padina-Bolbosi-Valea Gaura. Din momentul respectiv am stiu ca in ziua respectiva urmeaza sa se petreasca ceva extraordinar de urat. Cam la doua ore dupa ce am inceput pregatirile efective pentru exercitii am primit un mesaj de la echipa operativa…si mi s-a transmis ca pe platoul de langa Sfinx sunt sase indivizi cu statii de emisie receptie in mana si vorbesc in limba ebraica. Am dat ordin ca sa fie tinuti sub monitorizare atenta si din pacate ofiterii nostri nu aveau la ei aparatura pentru captarea sunetului in mediul ambiental si din cauza aceasta nu am putut intercepta ce vorbesc.

Eu am ramas la punctul de control… pentru a coordona echipele operative trimise pe teren, in timp ce ei au plecat sa incarce elicopterele cu aparatura adusa din Israel.

Sunt peste 30 de marturii scrise identic…

Soldatii si ofiterii, unii dintre ei fiind cu mintea aproape pierduta, mi-au relatat identic urmatoarele lucruri: “Am ajuns acolo si singuri au incarcat elicopterele in timp ce noi monitorizam zona cu atentie. Cand s-au ridicat in aer pamantul a inceput sa se cutremure usor si nu am dat importanta foarte mare acestui lucru, am spus ca totul tine de vibratiile de la elice. Cinci secunde, zece secunde, oricum un interval de timp foarte scurt si dintr-o data pamantul a inceput sa se cutremure la modul cel mai serios cu putina si ne-am speriat…am spus ca este un cutremur foarte puternic. Vantul a inceput sa bata cu putere si habar nu am avut cand s-a transformat intr-un adevarat taifun si majoritatea dintre ei noi am fost aruncati la pamant. Locotenentul … are capul spart in patru locuri din cauza ca s-a lovit de niste radacini in cadere. Deasupra copacilor au aparut cateva sfere de culoare alba ce pareau incarcate electric si imediat au inceput sa se mareasca cu repeziciune si sa capete forme unor batrani imbracati  in haine albe. S-a auzit ca un tunet, muget, vuiet, ceva foarte puternic a urlat ca un suierat de vant intr-o romana perfecta: “Ce cautati in pamantul strabun?”. Unii dintre noi spun ca au vazut destul de clar o mana imensa, ceva fantomatic ca un abur, cum a apucat elicopterul si efectiv a dat cu el de pamant. Habar nu avem cat a durat totul, minute sau secunde nu putem sa ne dam seama, dar am vazut elicopterul la pamant si din el se scurgea ceva ca un metal in stare lichefiata si trupurile erau carbonizate, unele dintre ele facute cenusa. In haosul creat ofiterii superiori au inceput sa urle si sa ameninte ca cine se ridica de jos este impuscat fara somatie. Unii dintre noi au lesinat, altii au inceput sa vomeze foarte puternic, o atmosfera generala de haos si panica. Ne-am apropiat cu atentie de elicopter si tot ce fusese inauntru se transformase intr-o masa lichida de metal…”.

“Cand am primit stirea despre prabusirea primului elicopter am pus mana pe telefonul cu linie inchisa si imediat am contactat echipa operativa din zona Sfinxului: o jumatate de ora am incercat fara sa primesc niciun raspuns.  Am format o echipa de trei oameni, eu, colonelul…si maiorul… si in cea mai mare graba am plecat dupa ei. Am cautat ore in sir, am dat ordin ca sa vina soldatii acolo, si nici pana in ziua de astazi eu nu pot sa imi dau seama cum au disparut zece oameni de pe suprafata pamantului. Ultimul mesaj primit de la ei, scos pe banda si pus intre probe, a fost: “Sunt foarte agitati si monitorizeaza zona prin binocluri. Ceva se intampla aici…”.

Noaptea, cam pe la ora 00:50, au sosit la fata locului doua masini de negre de tip Jeep cu opt oameni care s-au recomandat ca Divizie Speciala din cadrul SRI. Am pus mana pe telefon si l-am sunat pe generalul…din cadrului SRI-ului si el mi-a confirmat ca sunt oamenii lor. Unul dintre ei, un colonel cam pe la…, foarte surescitat si speriat mi-a spus: “De ce mama dracului i-ati lasat acolo? Stiati bine ce intampla si ca nimeni nu se poate apropia…”.

Pana la 06:00 am pus la punct rapoartele despre misiune, separat de israelieni, si o comsie speciala a colectat tot ce inseamna raport scris, probe audio si inregistrari din noaptea respectiva, dupa care ni s-a spus ca totul se incadreaza la ultrasecret de stat! Am semnat declaratiile respective si cam asta a fost…

Ulterior am aflat ca soldatii au fost pusi sa mute ramasitele elicopterului la o distanta de zece kilometri pentru a nu coincide cu zona unde se prabusisera alte elicoptere cu mai multi ani in urma!

Sunt om in varsta, am zeci de ani in Armata Romana, am participat la sute de misiuni internationale, dar ai cuvantul meu de om ca din ziua respectiva eu mi-am schimbat efectiv perceptia asupra lumii si nici in ziua de astazi creierul meu nu poate procesa ca asa ceva s-a intamplat in realitate. Am mers la zeci de manastiri, preoti si duhovmici, sihastri si pustnici, dar nici unul dintre ei nu a stiut sa imi explice ce se intampla acolo”.

 

In luna octombrie a anului 1987, cabinetul NR.1, Nicolae Plesita ii spune lui Nicolae Ceausescu: “Sa-i fereasca dracu’ pe rusnaci si americani sa scoatem din pamant ce trebuie”. Plesita a fost primul comandant al Diviziei Speciale “Umbre peste Carpati”, pusa la punct in anul 1978 dupa tradarea lui Mihai Pacepa. In luna decembrie a anului 1989, ziua 19, ora 13:00, am fost la un pas sa declansam apocalipsa pe intreg globul si sa trimitem omenirea la nivel de epoca de piatra. Fiul lui Plesita, colonel in cadrul SRI,  a fost “sinucis” din cauza a cinci dosare si multi care lucreaza in ziua de astazi prin SRI nu inteleg sub nicio forma ca aumite lucruri trebuie sa ramana asa cum sunt.

 

https://deveghepatriei.wordpress.com/