Oficialii francezi confirmă: Moartea a doi bebeluși, provocată de VACCINURI


Agenția Națională de Securitate a Medicamentului din Franța a confirmat marți că moartea a doi bebeluși, în 2012 și 2014, a fost cauzată de vaccinurile Rotarix și RotaTeq, destinate prevenirii gastroenteritei la nou născuți, informează site-ul ziarului leparisien.fr.

Decesul celor doi nou născuți, în 2012, respectiv 2014, a fost provocat de ocluzii intestinale legate de o invaginație (pătrunderea unui segment intestinal în segmentul imediat următor), conform presei franceze.

Rotarix și RotaTeq sunt autorizate în Europa din februarie, respectiv iunie, 2006. În Franța s-au înregistrat „508 notificări de efecte adverse medical confirmate”, a anunțat Agenția de Securitate a Medicamentului.

Printre observațiile grave s-au aflat 47 de cazuri de invaginații acute, survenite în interval de o lună de la vaccinare, dintre care cele două fatale.

Vaccinurile Rotarix (laboratoarele GlaxoSmithKline) și  RotaTeq (Sanofi Pasteur MSD), sunt prezente și în România, fiind prescrise începând cu vârsta de șase săptămâni.

Invaginația intestinală acută este un efect advers care, deși este considerat foarte rar (sub 1 caz la 10.000 de vaccinați), necesită, din cauza gravității sale, îngrijiri de la primele simptome: dureri abdominale, reprize de plâns repetate și neobișnuite al copil, vomismente, prezența sângelui în scaune, balonări abdominale și/sau febră mare, a explicat Agenția.

http://activenews.ro/

Reclame
Acest articol a fost publicat în VACCIN (cazuri). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.