Vizită la Budapesta Aurescu: Suntem îngrijorați de soarta românilor din Ungaria


Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se declară îngrijorat de soarta românilor din Ungaria, într-un interviu acordat Agerpres în care vorbește despre vizita de lucru pe care o efectuează joi la Budapesta.

Aurescu a precizat cu privire la vizită că unul dintre cele mai importante puncte de pe agendă este Protocolul Comitetului de specialitate româno-ungar de cooperare privind problemele minorităților naționale.

”Suntem însă îngrijorați de soarta românilor din Ungaria, a căror identitate culturală este amenințată, motiv pentru care tergiversarea lucrărilor Comitetului poate avea consecințe grave asupra lor. În mod specific, am în vedere asigurarea la un standard adecvat a educației în limba română la toate nivelurile de învățământ, precum și finanțarea adecvată a presei de limba română, ‘Foaia Românească’, spre exemplu, având o tradiție de peste 60 de ani în promovarea identității etnice, culturale, lingvistice a minorității române din Ungaria. Sunt importante pentru noi și măsurile pe care statul ungar trebuie să le adopte și să le pună în aplicare cu fermitate pentru eradicarea fenomenului de etno-business care erodează identitatea națională”, a spus Bogdan Aurescu, în interviu.

Ministrul de Externe va efectua joi, o vizită de lucru la Budapesta, la invitaţia omologului său ungar, Péter Szijjártó, unde va discuta inclusiv despre problemele minorităţilor naţionale, situaţia din Ucraina şi cooperarea în cadrul NATO.

Ministrul se va întâlni şi cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Adunarea Naţională a Ungariei, Zsolt Németh, cu reprezentanţi ai opoziţiei democratice din Adunarea Naţională a Ungariei, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria.

Aurescu va avea, totodată, la sediul Comisiei Dunării, o întrevedere cu conducerea acestei organizaţii, transmite Ministerul român de Externe.

„În cadrul consultărilor, partea română va aborda, în spiritul Parteneriatului Strategic româno-ungar, subiecte de actualitate ale agendei bilaterale, inclusiv stadiul finalizării Protocolului celei de-a opta sesiuni a Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în problemele minorităţilor naţionale, dar şi aspecte care ţin de dinamizarea cooperării economice, sectoriale şi transfrontaliere cu Ungaria. În cadrul discuţiilor vor fi dezbătute şi subiecte de actualitate ale agendei europene, regionale şi de securitate, printre care pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga, evoluţiile din vecinătatea estică, cu accent pe situaţia din Ucraina, securitatea energetică şi cooperarea în cadrul NATO”, se arată într-un comunicat.

Conform sursei citate, cu prilejul discuţiilor cu membrii comunităţii româneşti, vor fi discutate preocupările românilor din Ungaria pentru menţinerea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice ale acestora, precum şi modalităţile de sprijin de către statul român.

http://www.cotidianul.ro/

Reclame
Acest articol a fost publicat în UNGURI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.