Corectitudinea politică este o creaţie a Stângii


Societatea românească este caracterizată de o crasă incultură politică şi acest lucru face ca oamenii să poată fi foarte uşor păcăliţi şi manipulaţi. În mintea multor pretinşi militanţi politici există doar două curente: stânga, reprezentat de comunism şi tot ce vine dinspre Rusia şi dreapta, capitalismul şi tot ce vine dintre SUA şi Europa. Nimic mai fals!

Aşa se face că mulţi caraghioşi, care se bat cu pumnul în piept că ei „sunt de dreapta”, adoptă, conform concepţiei lor, tot ce vine din Statele Unite şi mai nou UE, ca fiind de dreapta. Astfel vom fi în situaţia de a avea în România „susţinători ai dreptei”, conservatori chiar, care promovează ateismul, feminismul, homosexualitatea, drepturile minorităţilor şi în general tot ce ţine de „corectitudinea politică”.

Dacă nu ar fi atât de îngâmfaţi şi de ignoranţi toţi aceştia ar şti că această filosofie a corectitudinii politice se mai numeşte „marxism cultural” şi a fost creată în laboratoarele „Institutului de la Frankfurt”, în perioada interbelică, de către un grup de intelectuali de stânga, care au emigrat apoi în SUA, după venirea la putere a lui Hitler.

Mai târziu, ideile „Şcolii de la Frankfurt” vor da naştere în America, în anii ’60, mişcării hippie, revoluţiei sexuale şi rockului modern. Prin urmare rockerii de azi sunt un fel de comunişti!

Pentru a înţelege mai bine cum a luat naştere acest curent al corectitudinii politice, am tradus unul din articolele pe acest subiect, care vorbeşte despre istoria infiinţării „Institutului de la Frankfurt” şi obiectivele sale de la acea vreme.

Ei bine, în zilele de după revoluţia bolşevică din Rusia, se credea că revoluţia muncitorilor se va extinde în Europa şi în cele din urmă, în Statele Unite ale Americii. Dar nu s-a întâmplat aşa. Spre sfârşitul anului 1922, Internaţionala Comunistă (Comintern) a început să ia în considerare care erau motivele eşecului.

La iniţiativa lui Lenin, a fost organizată o întâlnire la Institutul Marx-Engels din Moscova. Scopul reuniunii a fost acela de a clarifica conceptul şi a da un efect concret, unei revoluţii culturale marxiste.

Printre cei prezenţi se aflau Georg Lukacs (un aristocrat maghiar, fiul unui bancher, care a devenit comunist, în timpul Primului Război Mondial, un bun teoretician marxist, el a dezvoltat ideea de “Revoluţie şi Eros” – instinctul sexual folosit ca instrument de distrugere) şi Willi Münzenberg (a cărui soluţie propusă era ‚să organizeze intelectualii şi să-i utilizeze pentru a face civilizaţia occidentală „să miroasă urât”. Abia apoi, după ce aceştia au corupt toate valorile sale şi au făcut viaţa imposibilă, putându-se impune o dictatură a proletariatului’).

“A fost”, spunea Ralph de Toledano (1916-2007) scriitor conservator şi co-fondator al “National Review”, o întalnire “probabil, mai dăunătoare pentru civilizaţia occidentală decât revoluţia bolşevică în sine.”

Această “Şcoală” (concepută pentru a da viaţă programului lor revoluţionar), a fost înfiinţată la Universitatea din Frankfurt, în cadrul „Institut für Sozialforschung” (Institutul pentru Studii Sociale n.t.). Pentru a fi clar de la început, „şcoală” şi „institut” erau noţiuni imposibil de distins.

În 1923 Institutul a fost înfiinţat oficial, şi finanţat de Felix Weil (1898 – 1975). Weil s-a născut în Argentina şi la vârsta de nouă ani a fost trimis la şcoală în Germania. El s-a înscris la universităţile din Tübingen şi Frankfurt, unde a absolvit cu o diplomă de doctorat în ştiinţe politice. Între timp, la aceste universităţi, el a devenit tot mai interesat de socialism şi marxism. Potrivit istoricului şi intelectualului Martin Jay, subiectul tezei sale era “problemele practice de punere în aplicare a socialismului.”

Carl Grünberg, directorul Institutului între anii 1923 – 1929, a fost un marxist declarat, cu toate că Institutul nu a avut nici o afiliere oficială la vreun partid. Dar, în 1930, Max Horkheimer a preluat controlul şi a considerat că teoria lui Marx ar trebui să fie baza de cercetare a Institutului.

Când Hitler a venit la putere, Institutul a fost închis şi membrii săi, pe diferite căi, au fugit în Statele Unite şi au migrat la universităţi importante din SUA – Columbia, Princeton, Brandeis şi California, la Berkeley.

Şcoala a inclus printre membrii săi pe gurul Noii Stângi din anii ’60 Herbert Marcuse (denunţat de către Papa Paul al VI-lea pentru teoria sa de eliberare, care “deschide calea libertinajului deghizat în libertate”), Max Horkheimer, Theodor Adorno, popularul scriitor Erich Fromm, Leo Lowenthal, şi Jurgen Habermas – poate cei mai influenţi reprezentanţi ai Şcolii.

Practic, Şcoala de la Frankfurt credea că, atâta timp cât un individ avea convingerea – sau măcar speranţa convingerii – că darul divin al raţiunii ar putea rezolva problemele cu care se confruntă societatea, atunci acea societate nu va atinge starea de disperare şi alienare pe care ei o considerau necesară pentru a provoca revoluţia socialistă.

Sarcina lor, prin urmare, era aceea să submineze, cât mai curând posibil, moştenirea iudeo-creştină. Pentru a face aceasta, au apelat la cel mai negativ şi distructiv criticism posibil al fiecărui aspect al vieţii, care ar putea fi conceput, pentru a destabiliza societatea şi a dărâma ceea ce ei priveau ca fiind un sistem “opresiv”. Politicile lor, sperau ei, s-ar fi răspândit ca un virus, “continuând opera marxiştilor vestici prin alte mijloace”, aşa cum remarca unul din membrii lor.

Pentru a promova în continuare revoluţia lor culturală “tăcută” – fără însă a ne da nicio idee despre planurile lor de viitor – Şcoala recomanda (printre altele):

1. Crearea infracţiunilor rasiale.

2. Schimbarea continuă pentru a crea confuzie.

3. Predarea sexului şi homosexualităţii la copii.

4. Subminarea autorităţii şcolilor şi a cadrelor didactice.

5. Imigraţia masivă pentru a distruge identitatea.

6. Promovarea consumului excesiv de alcool.

7. Golirea bisericilor.

8. Un sistem juridic nesigur, cu părtinire împotriva victimelor infracţiunilor.

9. Dependenţa de stat sau de serviciile statului.

10. Controlul şi scăderea calităţii conţinutului mass-media.

11. Încurajarea destrămării familiei.

Ceea ce trebuie să reţinem de aici este că nu contează că o ideologie este de stânga sau de dreapta, nici cine sunt actorii sociali împlicaţi în disputele politice, ci doar cei aflaţi în spatele tuturor acestor mişcări, cei care au elaborat şi răspândit aceste doctrine.

După cum putem observa, ideologiile de stânga au fost create, chipurile, pentru clasa muncitoare, dar cei care le-au elaborat sunt intelectuali burghezi, proveniţi din familii bogate de bancheri sau industriaşi. Scopul lor principal, deghizat în mişcări, fie de stânga, fie de dreapta, este acela de a distruge civilizaţia creştină şi de a-o înlocui cu cea a Noii Ordini Mondiale, o sinteză monstruoasă între socialism şi capitalism. Iar unul din instrumentele principale pentru realizarea acestui obiectiv este aşa-numita „corectitudine politică”, care ne este impusă azi practic cu forţa.

Sursa articol : http://dantanasescu.ro/…/corectitudinea-politica-este-o-cre…

https://www.facebook.com/pages/Noua-Ordine-Mondial%C4%83/143141262536653?fref=ts

Fotografia postată de Noua Ordine Mondială.
Acest articol a fost publicat în ROMANIA (distrusa). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.