Nu există oameni răi pe lume, există doar oameni nefericiți. Nu există oameni singuri pe lume, există doar oameni care nu sunt iubiți


Te întrebi de ce omul de lângă tine e nesuferit și afli apoi că a suferit din dragoste. Te întrebi de ce fostul tău e rece și-un indiferent și înțelegi că tu l-ai lăsat cu ceva timp în urmă, fără să-ți pese. Te întrebi de ce sunt atât de mulți oameni singuri pe lume și îți dai seama că fiecare dintre ei pur și simplu și-ar dori pe cineva cu care să împartă singurătatea. Și-ar dori să fie iubiți. Nu există un om pe lume care să vrea să urască, să fie indiferent sau să fie singur. În schimb există atât de mulți oameni nefericiți. Mii de singuratici care au fost părăsiți, trădați, înșelați, uitați. Și te întrebi de ce sunt răi sau izolați. Și încerci să le descoperi lumea. Și înțelegi că odată ai fost și tu la fel. Sau mai ești.

Înțelegem pe celălalt doar atunci când am trăit o poveste asemănătoare cu a lui. În rest doar încercăm să băgăm pe gât poveștile noastre unor oameni care habar nu au ce e asta fericire sau dragoste. Sau au știut, dar au fost lăsați pe o margine de drum. Fiecare vorbește despre fiecare cu atât de mult experiență, că-ți pare că-i știe mai bine viața și trecutul și visurile. Pe când totul nu e decât o amăgeală și-un teatru de prost gust. Vă pare că cel de alături e un om rău? Să știți că nu există oameni rău. Vă pare că fostul e un dobitoc? Cu siguranță nu e așa. Poate omul de alături e nefericit și fostul se simte singur, după ce l-ați părăsit. Oferim atât de repede calificative unor oameni pe care abia de-i cunoaștem. Dacă el a plecat, nu înseamnă că a vrut. Dacă ea a plâns, nu înseamnă că a vrut. După să te întrebi, poate suferă, poate îi este dor, poate e singur. Nu, nu te întorci înapoi. Doar te întrebi: merită să numești laș sau curvă pe cineva?

Nu există oameni răi pe lume. Nu și-ar dori nimeni așa suferință. Nu ar îndrăzni nimeni să trăiască o viață, fără a vrea să fie trezit dimineața de omul drag, fără a face o cafea iubitului sau iubitei și fără a ști că cineva se gândește la ei. Reziști o zi, o lună, un an, dar nu o viață. Dacă treci dincolo de limite, te schimbi. Devii ceea ce alții numesc rău, sau nesuferit sau om închis. Pe când tu ești doar nefericit. Un nefercit într-o mare de nefericiți. Și fiecare înoată cum poate .Și fiecare e criticat, ponegrit, decâzut din dreptul de a putea iubi. Nu există oameni singuri pe lume. Fiecare până la urmă are pe cineva la care se gândește. Numai că nu fiecare știe că altcineva se gândește la el. Și îl iubește. Mai mult decât tăcerea, mai mult decât singurătatea. Așa că înainte să numiți pe cineva, să lăsați pe cineva, să criticați pe cineva, dați-vă două întrebări. Oare omul ăsta nu suferă sau nu se simte singur? Oare eu nu am fost odată la fel?

http://devorbacutine.eu/

Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.