“COMERCIALIZAREA COPILARIEI” Sa constientizam: COPILUL E TINTA PRINCIPALA IN MARKETING


Unele dintre drogurile lumii moderne sunt veritabile vicii şi sunt cunoscute ca atare – de exemplu tutunul. Altele par „nevinovate”, ca de exemplu consumul de dulciuri, dar ascund pericole mortale. Spun că toate acestea sunt „droguri” pentru că provoacă dependenţă. Ca oameni depindem de anumite condiţii pentru a ne putea menţine în viaţă. Avem nevoie să respirăm aer curat, să bem o apă pură şi să ne hrănim sănătos. Orice abatere de la îndeplinirea acestor nevoi fundamentale duce la boală sau chiar la moarte. Până unde merg însă nevoile noastre şi de unde începe dependenţa? Societatea de consum face ca pe fondul unor stări de frustrare şi nemulţumire să apară tot felul de false nevoi, care de cele mai multe ori duc la dependenţe dintre cele mai prosteşti şi mai ciudate.

Iniţial dependenţa a fost definită ca o „stare de intoxicaţie cronică, caracterizată prin necesitatea stringentă de folosire a unor substanţe sau medicamente”. Până nu demult erau cunoscute doar dependenţa de alcool sau de droguri. Astăzi se vorbeşte şi de dependenţe mentale sau emoţionale. Câtă vreme este prins în capcana dependenţei, cel în cauză va nega vehement că este dependent. Cu cât dependenţa este mai acceptată şi mai încurajată de societate, cum este cazul dependenţei de cafea sau de dulciuri, cu atât ea este mai greu de conştientizat, fiind considerată de cel în cauză ceva „normal” pentru că „toată lumea face asta”. Însă în condiţiile în care totuşi dependentul îşi propune să renunţe la drog, el îşi va da seama de situaţia tragică în care se află.

Societatea de consum a dat naştere unei noi dependenţe, greu de înţeles pentru cei care de-abia au bani cu care să îşi acopere cheltuielile de bază – dependenţa de cumpărături. Aceasta este întreţinută de multitudinea de reclame care stimulează dorinţa de nou. Femeile cad cel mai uşor pradă acestei dependenţe având iluzia că “terapia prin shopping” poate acoperi frustrările şi lipsurile emoţionale. După achiziţionarea bunului mult dorit, ele descoperă însă că golul sufletesc nu a fost acoperit şi pornesc din nou la cumpărături, cu convingerea că de data aceasta au găsit ceea ce le trebuia. Profitul producătorilor şi al lanţurilor de magazine este astfel asigurat.

Ideea în sine a supermarket-urilor şi mall-urilor, complexe de magazine gigantice unde cumpărătorii vin în contact direct cu o cantitate de marfă mult mai mare decât au nevoie, speculează tentaţiile şi încurajează exagerarea în sensul de a cumpăra lucruri nenecesare. Asaltarea cumpărătorului, prin prezentarea unui imens volum de produse simultan, este unul din factorii care încurajează această dependenţă. La fel stau lucrurile cu obiceiul de a plăti cu cardul în loc de cash.

Iată cum societatea în care trăim ne „ajută” să ne creăm şi să întreţinem noi şi noi dependenţe. Este un cerc vicios din care se poate ieşi doar dacă devenim conştienţi că suntem dependenţi de anumite lucruri care ne fac rău. De-abia în momentul în care vrem să ieşim din acest cerc, observăm cât de bine încetăţenit este el. Până atunci poate să ni se pară normal să avem obiceiuri nesănătoase.

Fidelizarea faţă de marcă

Specialiştii în marketing încearcă să dezvolte la copii şi tineri capacitatea de a reţine şi recunoaşte marca. Ei speră ca, astfel, să construiască o relaţie-parteneriat pe termen lung cu puştii emancipaţi de astăzi. Potrivit cercetărilor efectuate de Center for a New American Dream, bebeluşii de şase luni pot să formeze imagini mentale ale logo-urilor sau mascotelor comerciale. Astfel, se apreciază că fidelitatea faţă de marcă poate începe de la doi ani. Când ajung la vârsta şcolară, copiii pot recunoşte sute de logo-uri.

Dacă până de curând, fidelizarea copiilor faţă de propria marcă era în general strategia marilor companii de fast-food, de jucării sau de haine şi încălţăminte, mai nou, şi companiile presupuse pentru adulţi au adoptat aceeaşi politică. Influenţa copilului asupra cumpărăturilor din familie merge până la stabilirea destinaţiei de vacanţă sau a maşinii, reacţia pare justificată. Astfel, site-uri ca Airbus sau Boeing afişează jocuri video şi puzzle-uri. Iar firme prestigioase de automobile au desfăşurat campanii pentru produsele destinate familiei, precum Peugeot 806, 807, Citroen C8 sau Fiat Ulysse, sub variante ale sloganului „Maşina pe care copiii o recomandă copiilor”. Aşa s-a ajuns ca influenţa copiilor asupra familiei să determine alegerea unor produse de peste 25.000 de euro. Iar reviste precum Time, Sports Illustrated sau People au lansat ediţii pentru copii şi adolescenţi, în care au promovat automobile, lanţuri hoteliere sau linii aeriene.

Marketingul viral

Acesta este un concept nou, prin care se încearcă descoperirea celor mai „cool” copii dintr-o comunitate şi a-i determina să poarte sau să utilizeze produsele tale. Se mizează, astfel, pe influenţa liderilor de opinie asupra grupului din care fac parte. Mesajul e simplu: dacă ei sunt „cool”, atunci şi ceea ce poartă sau folosesc ei este „cool”. Această strategie foarte subtilă şi eficientă, se mai numeşte şi „marketing de stradă”. Deşi se pretează cel mai bine internetului. Tinerii promotori internauţi infiltrează forumurile de discuţie şi impun noutăţi şi tendinţe în muzică, îmbrăcăminte etc.

Marketingul în şcoală

Până de curând, şcoala era un loc unde copilul era ferit de atacul publicităţii. Nu mai este. Nevoia de bani a unităţilor şcolare şi ofertele de parteneriat, avantajoase din punct de vedere material, făcute de companiile dornice să penetreze un mediu extrem de propice inseminării publicitare, au făcut din şcoli unele din cele mai vânate medii de către marile firme. Pentru acestea, şcolile prezintă avantaje imense. Elevii sunt un grup relativ omogen, astfel că penetrarea mesajului este uşurată. Participarea cadrelor didactice la difuzarea şi implementarea mesajului publicitar nu face decât să sporească autoritatea şi, prin urmare, eficienţa mesajului.

Parteneriatele firmelor cu şcolile sunt dintre cele mai diferite: de la dotările gratuite cu tehnică de calcul, birotică sau mobilier, până la parteneriate în campanii de sănătate sau educaţie. Deseori, asocierea firmei cu obiectivul campaniei este ilar, dar asta nu-l face mai puţin eficient. Bunăoară, Pizza Hut oferea anii trecuţi, în Canada, un cupon egal cu o pizza gratuită fiecărui copil care îşi îndeplinea norma la cărţile citite. Sau Kraft, care dăruia fiecărui elev câte o trusă sanitară plină cu dulciuri, în cadrul campaniei şcolare de alimentaţie sănătoasă.

Internetul

Specialiştii de marketing care ţintesc copiii văd internetul ca pe „terenul de vânătoare perfect”. Întâi, pentru că acesta face deja parte din cultura tinerilor. Internetul intră în viaţa copiilor, odată cu calculatorul primit (sau accesat) la vârste din ce în ce mai fragede şi ocupă un timp important în viaţa lor cotidiană. Apoi, pentru că părinţii nu pot supraveghea suficient traseele de navigaţie ale odraslei; oricâte condiţionări şi parole ar pune părintele, libertatea de navigaţie este uriaşă. Iar publicitatea pentru copii nu este reglementată pe internet. În fine, prin internet, firmele pot culege de la tineri date personale extrem de valoroase, pe care le folosesc în viitoarele campanii de racolare şi fidelizare.

Divertismentul pentru adulţi

Avem aici de a face cu o tehnică foarte perfidă a experţilor de marketing: atracţia lucrului interzis. Un raport arată că industria cinematografică, industria muzicală şi cea a jocurilor video îşi fac în mod regulat publicitate, la produsele violente sau cu conţinut sexual, în rândul copiilor şi adolescenţilor. Muzică etichetată „cu conţinut explicit” îi ţintea pe tineri prin intermediul unei vaste campanii publicitare, difuzate pe spaţiul celor mai populate emisiuni pentru tineret de radio şi televiziune, presă scrisă şi internet.

Televiziunea

E considerată de specialişti cel mai eficient mijloc de publicitate în rândul copiilor. De ce? Pentru că puştiul o percepe ca pe un spectacol în sine, deseori mult mai atractiv decât programul obişnuit. Umorul, desenele animate, cântecele, prezenţa animăluţelor simpatice sau a eroilor favoriţi îi fascinează pe copil de la vârste foarte fragede. Logo-urile, semnalele sonore, replicile caracteristice unei mărci se integrează de mic în personalitatea sa, pregătind fidelizarea. Televiziunile româneşti difuzau fără probleme un spot pentru margarina Delma, în care un simpatic personaj animat arunca din coşul unei gospodine aflate într-un supermarket şunca şi caşcavalul, înlocuindu-le cu margarina respectivă, cu gust de şuncă şi caşcaval.

Copii născuţi cu brandul în braţe

Nu concepe laptele fără Chocapic şi ziua de naştere fără McDonalds. Ţopăie de bucurie când primeşte cadou o Barbie şi surâde fericit când îmbracă tricoul cu Spiderman. Cărţile de joc Power Rangers sunt cele mai tari în pauza de la şcoală şi Hannah Montana e diva indiscutabilă a fetelor care aspiră la preadolescenţă.

Cât de branduit e copilul tău? Din pacate chiar azi vedeam un tanar de 16 ani la tenis, imbracat din cap pana in picioare in Nike.

Teoriile economice provenind din şcoala economică austriacă de factură libertariană au la bază idei sataniste. În concepţia lor cel care produce este doar patronul, în timp ce proletariatul reprezintă o masă de animale puturoase care stau cu mâna întinsă la stat. Realitatea este însă exact invers: cei ce produc sunt muncitorii,iar patronii şi bancherii sunt doar nişte paraziţi care trăiesc pe spinarea lor însuşindu-şi tot rodul muncii acestora.

Prin apariţia civilzaţiei, care a dus la crearea unor structuri şi sisteme artificiale, precum oraşele, fabricile, statul şi băncile, omul a fost desprins brutal din mediul său natural şi rupt de mijloacele proprii de asigurare a existenţei. Omul a fost dezrădăcinat şi obligat să muncească pentru alţii pentru a supravieţui. Aşa a început exploatarea omului de către om.

Mulţi ar putea crede că acesta a fost un proces natural şi o evoluţie firească a umanităţii, dar nu este aşa. Ruperea omului natural de mediul său a fost făcută cu bună ştiinţă de acei care conduc astăzi lumea, dintr-o lăcomie nemăsurată şi o dorinţă bolnavă de putere şi de dominaţie asupra semenilor. Este mai degrabă un fenomen de parazitare a unui număr foarte mare de oameni de către un grup mult mai restrâns, dar mult mai abil în arta manipulării. Este dominaţia celui viclean şi lacom asupra celui cinstit şi naiv.

Acest lucru a fost observat în cazul statelor europene dezvoltate din secolele trecute care au avut colonii pe diferite continente ale lumii. La început băştinaşii trăiau liniştiţi şi îndestulaţi până la venirea cotropitorilor. Organizaţi în comunităţi naturale, adică triburi şi sate, ei se bucurau de roadele pământului şi erau oameni liberi.

Primul lucru pe care l-au făcut invadatorii a fost să cumpere pământurile băştinaşilor pe nimic, profitând de naivitatea lor, iar aceştia din urmă, rămânând fără mijloace de trai, au fost obligaţi, mai apoi, să devină sclavi şi să lucreze pământurile, care în trecut le aparţineau.

În lumea occidentală sclavia modernă pe care o trăim azi cu toţii a apărut odată cu “Revoluţia Industrială”, care a propulsat burghezia ca clasă socială dominată. Negustorii şi industriaşii au transformat vechile târguri în oraşe şi au determinat tot mai mulţi fermieri să îşi abandoneze pământurile şi să stabilească în oraşe, atraşi de mirajul unei vieţi mai uşoare.

Astfel, fiind rupţi de pământ şi de mijloacele naturale de asigurare a existenţei, oamenii liberi au devenit sclavi ai muncii salariate, vânzându-şi timpul şi energia în schimbul unui salariu, de multe ori insuficient.

Noul stil de viaţă de orăşean a dat astfel naştere la trei forme de sclavie, care leagă individul de civilizaţie ca nişte lanţuri invizibile:

1. Sclavia muncii salariate

Singura modalitate de supravieţuire pentru omul modern, dacă nu este un infractor, un afacerist bogat, sau nu face parte dintr-o familie bogată, este să muncească pentru altcineva, ca salariat. Numai că, datorită avansurilor tehnologice,azi este din ce în ce mai puţin nevoie de personal uman pentru a efectua diferite munci şi astfel forţa de muncă a devenit o marfă excedentară, deci foarte ieftină. Prin urmare, găsirea unui loc de muncă este un lucru tot mai dificil, care se face pe baza unei competiţii acerbe între indivizi. De pe urma acestei situaţii profită doar proprietarii de comapanii şi bancherii, care sunt, de fapt, proprietari moderni de sclavi, ce se supun de bunăvoie.

2. Sclavia confortului

Viaţa în mediul urban ne-a învăţat cu o serie de necesităţi pe care omul din vechime nu le avea: căldura centralizată, curentul electric, gazele, aerul condiţionat, telefonul, televiziunea, Internetul, aparatele electrocasnice, automobilul etc. Am devenit dependenţi de toate aceste nevoi, în mare parte artificiale, care de multe ori ne izolează faţă de semeni şi ne fac mai egoişti. În acelaşi timp nu ne putem asigura şi procura aceste lucruri singuri şi de aceea suntem la cheremul de companiilor care produc şi distribuie aceste servicii şi bunuri, care deţin monopulul lor şi controlează astfel şi preţul pe care îl plătim pentru confortul nostru.

3. Sclavia creditelor

Poate cea mai perfidă şi cea mai împovărătoare sclavie este cea faţă de cămătarii deghizaţi în oameni de afaceri cu costum şi cravată, care se numesc bancheri. Prin complicitatea cu mass-media şi publicitatea, aceştia ne fac să ne dorim multe lucruri inutile, mult mai multe decât ne putem permite şi ne induc percepţia că aceste lucruri sunt extrem de valoroase şi necesare. Astfel cădeam în capcana împrumuturilor la bănci, care ne transformă, pe lângă sclavi faţă de patron şi stat, în sclavi ai cămătarilor cu gulere albe. Individul intrat în hora împrumuturilor, trebuie să muncească din ce în ce mai mult, pe tot parcursul vieţii pentru a plăti, iar când ajunge la limita capacităţii de a returna banii plus dobânda, clachează şi este deposedat de bunuri sau ajunge la sinucidere.

Aceste forme de sclavie sunt trăite azi din plin de mulţi dintre românii care s-au lovit, mai mult sau mai puţin dur, de realităţile sistemului capitalist, instaurat după 1989. De aceea cred că o idee bună, pentru a ieşi din acest mecanism diabolic, este să avem mai multă înţelepciune, cumpătare şi să ne întoarcem la pământ şi la contactul cu natura. Încă mai cred că salvarea României constă în agricultură, creşterea animalelor şi producţie alimentară.

Autor: Dan Tanasescu

Sursa:

http://dantanasescu.ro/…/cele-trei-lanturi-ale-sclaviei-mod…

https://www.facebook.com/pages/Anti-Uniunea-European%C4%83/356579791140499?fref=nf

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA LIBERA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s