Locuitorii din zonele în care se extrag gaze de şist prin fracturare hidraulică suferă de probleme grave de sănătate


Un studiu american realizat de cercetători de la Universitatea Columbia din New York City şi de la Universitatea din Pennsylvania, girat de Universitatea de Stat Stony Brook şi publicat în revista ştiinţifică PLOS One arată că persoanele care locuiesc în apropierea zonelor de exploatare a hidrocarburilor prin metoda fracturării hidraulice (fracking) sunt mai susceptibile să sufere de probleme grave de sănătate: probleme cardiovasculare, boli neurologice şi cancer.

Studiul a analizat înregistrările de la 198.000 de spitalizări din nordul statului american Pennsylvania pe o perioadă de patru ani, între 2007 şi 2011. Cercetătorii au reuşit să împartă cazurile înregistrate în 25 de scenarii medicale, apoi au asociat fiecare caz cu proximitatea rezidenţei pacientului faţă de o zonă de exploatare a gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice.

Rezultatele au arătat un număr mai mare de spitalizări în zonele în care se desfăşurau activităţi de exploatare prin fracturare hidraulică. Studiul mai menţionează 18 zone cu o densitate a puţurilor de exploatare mai mare de 0,79 pe kilometru pătrat, ceea ce implică faptul că o persoană care locuieşte în aceste zone are un risc cu 27% mai mare de a suferi de una din problemele de sănătate precizate mai sus.

Totuşi, cercetarea avertizează că cifrele obţinute sunt doar observaţii care pot implica o legătură, însă cauzalitatea directă dintre fracturarea hidraulică şi aceste consecinţe negative pentru sănătate s-ar putea stabili numai după investigaţii ample.

Fracturarea hidraulică reprezintă o tehnică de extragere a petrolului şi gazelor naturale tot mai populară în rândul companiilor de energie, dar extrem de controversată, deoarece foloseşte un amestec de apă, nisip şi substanţe chimice care sunt injectate în straturile profunde ale solului pentru a fărâmiţa roca. Este o metodă mai puţin costisitoare decât folosirea de explozivi sau de maşini de forare foarte puternice.

Metoda a fost intens criticată de activiştii de mediu din cauza poluării şi a problemelor de sănătate pe care le produce. Substanţele chimice folosite în procesul de extracţie se pot uşor dispersa în aer şi în pânza freatică, reprezentând o posibilă ameninţare pentru sănătatea populaţiei din zonele afectate.

Multe comunităţi au cooperat în lupta împotriva folosirii acestei metode în zona lor. De exemplu, în 2014, rezidenţii din Denton, în statul american Texas, au optat pentru interzicerea exploatării petrolului şi gazelor prin metoda fracturării hidraulice. Ulterior, statele New York şi California le-au călcat pe urme după o serie de rapoarte referitoare la sănătate. Şi rezidenţii statului american Oklahoma au cerut interzicerea fracturării hidraulice.

Şi în Europa, numeroase rapoarte ale Directoratului General al Uniunii Europene şi ale Ministerului de Sănătate din Marea Britanie îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pericolele de sănătate pe care le implică fracturarea hidraulică.

http://www.activenews.ro/

Reclame
Acest articol a fost publicat în ROSIA MONTANA(alte cazuri). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.