Frumoasa poveste a unui imn de stat şi realitatea cruntă a prezentului


Marian Rãdulescu

Deunăzi mă aflam în troleu, deplasându-mă dintr-un capăt în altul al Ploieştiului. La un moment dat, s-a iscat o discuţie între un bătrân sfătos şi un grup de tineri care-şi tastau de zor smartphone-urile. La un moment dat, bătrânul a zis: „Mă copii, da’voi ştiţi care-i imnul României?”

Tinerii şi-au ridicat ochii din ecrane şi s-au uitat nedumeriţi unul la altul. Într-un târziu, o fată a răspuns: „ Cumva… Deşteaptă-te române?” „Da, copilă”- a replicat bătrânul. „Dar mult timp v-a trebuit să răspundeţi”..

Acesta a fost începutul unei dezbateri ad-hoc, cum se întâmplă adesea în troleu, când urcă pensionarii care tocmai ce şi-au făcut piaţa  la Hale. „Aoleu, măi copii…Păi trebuia să spuneţi din prima numele imnului de stat. E o chestie de educaţie elementară”-interveni o doamnă distinsă, precis fostă profesoară. „ Ce să le ceri, măi doamnă? Şi ei or fi zăpăciţi de şcoala asta care nu mai e şcoală!” –interveni din nou bătrânul. „ Ce deşteaptă-te, române? Se scoală unul şi adoarme altul! Asta-i România!”- se auzi un glas din fundul troleului. Acelaşi glas continuă, aprig: „ Păi la câte imnuri s-au schimbat în istoria României, ce să mai ştie omul? Suntem noi bulversaţi, darămite copiii ăştia!”

Dezbaterea a luat o turnură interesantă: participanţii la discuţie au început să susţină, cu argumente pro şi contra, care imn a fost cu adevărat reprezentativ pentru România. Bătrânul avea părerea lui: „ Oameni buni, „Imnul Regal” a fost cu adevărat cel mai reprezentativ. Cu ăsta s-a făcut România Mare”  „Nu, domnule, „Tricolorul” a fost cel mai bun. Versuri şi muzica de Ciprian Porumbescu, mesaj mobilizator! Şi „Deşteaptă-te române” este foarte bun, dar nu ştiu de ce nu prinde deloc”-replică profesoara. „ Ba cel mai bun a fost „Te slăvim ,Românie!”-răsună glasul din fundul troleului. „Lasă-mă, dom’le, ăsta-i imn bolşevic, impus de sovietici !”-se aprinse bătrânul. „Măi tataie, or fi fost sovieticii , da’nu uita că în anii’60 şi anii’70 s-a trăit cel mai bine în România. Şi ia gândeşte-te matale la câte întreceri sportive s-a cântat imnul ăsta, de câte ori au luat sportivii noştri medalii! Şi la câte întâlniri ale lui nea Nicu cu granguri mari ai lumii ăsteia s-a cântat acest imn! Ia zi, care din regii matale s-au întâlnit cu un preşedinte american, aşa cum a făcut-o nea Nicu?”-veni replica glasului din fund.

Trebuie să recunosc că această ultimă replică m-a pus serios pe gânduri. Nu numai pe mine, ci şi pe participanţii la această discuţie, deoarece s-a făcut brusc linişte în troleu. Da, glasul din fundul troleului avea dreptate. Imnul unei ţări trebuie să fie un simbol sacru al acesteia, care trebuie să o reprezinte în lume. La întâlnirile dintre şefii de state, la competiţiile sportive, la manifestările culturale. Şi trebuie să recunoaştem, imnul „Te slăvim, Românie”, care a fost imn de stat în perioada 1953-1977, a răsunat cel mai des în lume. Pentru că în această perioadă România s-a afirmat pe plan mondial prin reprezentanţii săi: şefi de stat şi de guvern, sportivi, oameni de cultură. Chiar dacă versurile acestui imn insistau pe prietenia româno-sovietică.

De fapt, ce a fost rău în asta? Nu numai că n-a fost rău, dar a fost un lucru foarte bun să avem relaţii de prietenie şi cooperare în plan economic, cultural, politic cu marea naţiune de la răsărit: naţiunea rusă. Pentru că, prin poziţia sa geografică, Rusia a fost, este şi va fi un partener puternic în plan economic, politic, cultural. Astfel au luat naştere încă din sec. XVII primele relaţii economice, relaţii ce au atins apogeul în anii’50-80. Iar în plan politic, primele legături au apărut pe vremea lui Ştefan cel Mare, au continuat pe vremea lui Vasile Lupu şi s-au dezvoltat pe vremea lui Dimitrie Cantemir. Iar după cel de-al doilea război mondial, prin apariţia lagărului socialist, relaţiile pe multiple planuri au cunoscut cel mai înalt nivel de dezvoltare.

Să revenim la imnul „Te slăvim, Românie”. Acesta a fost imnul de stat al României între anii 1953-1977 şi se poate afirma fără  putinţă de tăgadă că acesta a răsunat la cele mai multe evenimente care au făcut cinste României, care au contribuit la afirmarea ţării noastre în lume.

În plan politic, acest imn a răsunat la toate întâlnirile la nivel înalt ce au avut loc cu conducătorii sovietici Nikita Hruşciov şi Leonid Brejnev,  cu  conducătorii chinezi Mao Tze Dun şi Chou En Lai, cu preşedintele indonezian Sukharto. Iar după 1967, când politica externă românească a cunoscut o largă deschidere în lume, imnul „Te slăvim, Românie” a răsunat la întâlniri de nivel înalt cu cancelarul RFG Willy Brandt, cu premierul israelian Golda Meir, cu preşedintele francez Charles De Gaulle, cu preşedinţii americani  Richard Nixon şi Gerald Ford, cu şahinşahul Iranului Mohammad Reza Pahlavi, cu împăratul Japoniei Hirohito, cu regele Hussein al Iordaniei. Aceste întâlniri nu s-au limitat doar la amabilităţi diplomatice, ci  au adus numeroase acorduri economice, culturale, universitare şi în alte domenii cu ţări puternice sau aflate în plină dezvoltare, posesoare de capitaluri.

La manifestările sportive internaţionale, imnul „ Te slăvim, Românie” a răsunat în nenumărate rânduri, ori de câte ori sportivii noştri au urcat pe podium. A răsunat la olimpiadele din 1960 şi 1964, când  sportivi români ca Iolanda Balaş, Mihaela Peneş, Ionel Drâmbă au obţinut medalii olimpice. A răsunat la olimpiadele din 1968 şi 1972, cu ocazia succeselor obşinute de Ivan Patzaichin, Vasile Dîba şi alţii. A răsunat în 1969, la Cleveland, în 1971 la  Charlotte şi în 1972 la Bucureşti, când echipa de tenis a României, compusă din magnificii Ilie Năstase şi Ion Ţiriac a  fost finalistă în Cupa Davis, în faţa puternicei echipe a SUA. A răsunat în martie 1974 la Berlin, când echipa de handbal a României, în componenţa căreia au fost Cristian Gaţu, Ştefan Birtalan, Cornel Penu, a obţinut, în urma unui meci de mare luptă cu puternica echipă a RDG, titlul de campioană maodială la handbal! A răsunat în 1976 la Montreal, când inegalabila nostră Nadia Comăneci a obţinut primele note de 10 din istorie şi o serie impresionantă de medalii olimpice!

…Din păcate, trebuie să coborâm de pe culmile momentelor gloriei trecute la realitatea crudă a prezentului. Astăzi, imnul de stat al României este „Deşteaptă-te, române!” Un imn foarte frumos, cu o istorie glorioasă; versurile scrise de Andrei Mureşanu în sec. XIX au fost simbolul  rezistenţei  românilor din Transilvania împotriva stăpânirii austro-ungare. „ Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte/ În care te-adânciră barbarii de tirani/ Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă/La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani” ar trebui să fie versuri a căror slovă de foc să trezească întraga naţiune română, să o facă să mărşăluiască irezistibil spre culmile gloriei!

Ce avem în realitate? O naţiune apatică, insensibilă la versurile mobilizatoare ale imnului naţional. Această naţiune, condusă de un sfert de veac de nişte conducători nevolnici, care au distrus industria şi agricultura ţării şi au închinat-o cu totul unor puteri străine, şi-a pierdut speranţa şi încrederea în sine. Speranţa de trezire, invocată de primele versuri ale imnului naţional, este aproape nulă. Exact cum spunea vocea din troleul ploieştean: „Se scoală unul şi adoarme altul”….

Ce se întâmplă? De ce o întreagă naţiune este apatică, fără iniţiativă şi fără voinţă? Nu cumva datorită faptului că , de-a lungul timpului, nişte minţi diabolic de inteligente au creat un sistem economico-financiar menit a subjuga ţări întregi iar pe locuitorii acestora să-i transforme în sclavi care, în loc de lanţuri la mâini şi la picioare, să fie legaţi de acest sistem parşiv şi diabolic prin legăturile nevăzute dar foarte strânse ale datoriei şi cardului!

Deocamdată, conştiinţa colectivă a românilor nu dă nici un semn că s-ar trezi, aşa cum o îndeamnă versurile imnului naţional. Pentru că această conştiinţă este sufocată prin metode perverse de manipulare psihologică la nivel de mase. Şi, prin aceste metode, orizontul său spiritual este extrem de limitat. Între manelele care răsună pe pajiştile unde”boborul” iese de sărbători „la grătar” şi „Mireasă pentru fiul meeeeuu!” ce răsună zilnic, la ora prânzului, de la parter până la ultimul etaj, prin ferestrele blocurilor pe lângă care mă poartă paşii!

http://www.acs-rss.ro/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA(editoriale). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Frumoasa poveste a unui imn de stat şi realitatea cruntă a prezentului

  1. Am ajuns o **Tara de KKT si un POPOR DEZORIENTAT ** !!! Multumita celor care a condus o Tara fosta de AUR si un popor INCREZATOT !!! ** Va MULTUMIM IUBITI GUVERNANTI I(MBECILI si HOTI ** !!!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.