Ce sume plăteau marinarii pentru vânzătoarele de plăceri în perioada interbelică. Din pânzele albe, în braţele prostituatelor


Ce sume plăteau marinarii pentru vânzătoarele de plăceri în perioada interbelică. Din pânzele albe, în
braţele prostituatelor

În perioada dintre cele două războaie, sute de femei din Constanţa şi Brăila se vindeau pe un pol, doi, marinarilor, militarilor şi altor doritori care poposeau sau locuiau în cele două oraşe.
Pe oriunde ai trece – restaurante, cabarete, săli de spectacole şi chiar pe stradă – te loveai de aceste „făpturi, care sub diferite măşti, îşi vindeau iubirea lor vinovată pricopsind cu câte un dar nedorit pe Don Juanii noştri”, scria într-un ziar din Constanţa interbelică, citat de istoricul Ioan Scurtu în cartea  ”Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică”, apărută în Bucureşti, în 2001.

Potrivit aceleiaşi surse, dezmăţul în epocă era atât de mare încât nici grădina publică a oraşului şi boscheţii de pe bulevard nu scăpau de focul amorului – „…sunt locurile de adăpost ale prostituatelor, unde se dedau la cea decăzută prostituţie. De cum se însera apăreau perechi-perechi, care se pierdeau prin tufişuri şi boschete”.

Despre multitudinea de prostituate din frumosul oraş de la malul mării avea habar şi poliţia. Între anii 1919-1923, Servicul de Moravuri al poliţiei constănţene trecuse în acte 606 de prostituate şi „artiste de cabaret”. În 1923, numărul lor se reduce: ”condicuţă” la poliţie aveau circa 220 prostituate. Iar dintre acestea vreo 50 se prostituau în case de toleranţă, tot pe atâtea „artiste” de cafenele, 40 în apropierea hotelurilor sau pe cont propriu, respectiv 80, clandestin. Scurtu mai scrie că doar o cincime din cele 220 femei care practicau cea mai veche meserie din lume îşi făceau controale medicale periodice.

Se ştia, în epocă, faptul că prostituţia se practică şi în hoteluri şi că existau înţelegeri între proprietarii de hotel şi birjari, primii rezervând camere după ora 23.00, iar patronii de bordeluri le trimiteau pe fete.

Brăila, ”împărăţia” caselor de toleranţă din România?

Un vecin nordic al Constanţei, judeţul Brăila, port la Dunăre, era, în vremurile interbelice, străbătut zilnic de vapoare cu marfă. Din oraş erau nelipsite bordelurile, potrivit documentelor de la Arhivele Naţionale, citate de jurnalul.ro, documente care vorbesc despre dezvoltarea uriaşă a prostituţiei între anii 1920 şi 1944, chiar până în 1948.

Potrivit aceloraşi surse, reiese că Brăila a fost o „împărăţie” a caselor de toleranţă din România acelor timpuri. După spectacolele de la localuri ca „Regal”, „Metropol” şi „Chira Chiralina”, marinarii, militarii şi „conaşii” îşi alegeau pe sprânceană prostituatele pe care, pentru un pol-doi, le închiriau serviciile. La arhive există un registru cu numele şi fotografiile prostituatelor din anii 1933 şi 1934. Registrul era întocmit asemeni unei condici şi pe lângă numele femeilor, acolo apăreau şi poreclele lor.

Câştigurile fetelor ”uşoare” nu erau de neglijat. Spre exemplu, jurnalul.ro scrie că o partidă de sex cu o prostituată ajungea, în august 1944, la 500 de lei pe client, asta în condiţiile în care salariul mediu oscila între 200 şi 800 de lei. Practicarea prostituţiei pe unele străzi din acest oraş, respectivele străzi au moştenit denumiri sugestive – Strada Neagră, care se numeşte aşa şi azi, unde felinarele se stingeau devreme pentru că fetele erau deja ocupate.

Poliţia din Brăila ţinea în evidenţă prostituatele din bordel, le înregistra, iar pe cele fără carnet le trimitea cu forţa la ambulatoriul antiveneric. Cele care creau probleme erau prostituatele clandestine, femeile care făceau sex contra cost şi nu aveau nici ”condicuţă”, nici patron. Acestea, se mai arată în jurnalul.ro, nu-şi făceau analizele şi îmbolnăveau de sifilis câte un pluton de soldaţi sau chiar echipajul unei nave fluviale.

În 1930 s-a înfiinţat Poliţia de Moravuri. Misiunea: să monitorizeze bordelurile şi prostituatele. Aceste femei erau percepute ca instrumente de transmitere a bolilor sexuale „care distrug puterea de rezistenţă fizică şi chiar psihică a indivizilor”, o „plagă socială”. Poliţiştii au descoperit că mulţi dintre cei care se îmbolnăveau erau minorii.

Zece ani mai târziu, în 1940, această poliţie a controlat toate casele de toleranţă din Brăila şi hotelurile unde se bănuia că se practică prostituţia. Controlul oamenilor legii s-a extins şi la coafeze, chelneriţe, bucătărese, artiste – categorii sociale din rândul cărora era ştiut că practicau prostituţia. În 1940 existau circa 130 de prostituate, iar dintre ele doar vreo 40 îşi făceau periodic analizele medicale, pericolul de îmbolnăvire al clienţilor fiind mare.
http://adevarul.ro/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA(de altadata). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.