UNDE NE SUNT ARIPILE?


Multi oameni nu-si gasesc locul…Nu simt ca se regasesc in jobul lor, in societatea in care traiesc, in familia lor si in „pielea” lor. Sufletul se simte stingher intr-o lume in care el nu se regaseste. Nu-si gaseste bucuria, implinirea de a fi, menirea. Nu-si gaseste aripile pentru a zbura chiar din locul in care este. Chiar, unde iti sunt aripile?? Este o intrebare pe care unii dintre noi ar trebui sa ne-o punem. Unde ne sunt aripile sufletului nostru?

Raspunsurile pot fi diferite daca le ascultam in noi. Poate ca unii ne-am dat aripile altora intr-o clipa in care ne-am dorit sa ajutam pe aproapele nostru. Poate altii ne-am pierdut aripile inca din copilarie cand mergand la scoala, pe drum, unii sau altii ni le-au ciuntit. Sau poate ca la unii, au fost taiate chiar de parinti si de familie. Sau poate ca aripile noastre au ramas mici si noi am devenit din ce in ce mai grei.

Pe drumul vietii, aripile noastre se frang adesea. Cu fiecare tristete si dor, mai cade cate o pana din sufletul nostru nemuritor. Incet si sigur ajungem sa ne dorim un zbor, macar un singur zbor, sa mai zburam la cer si sufletul sa ni-l umplem de Adevar.

Cand tu la tine, te privesti, in interior, priveste-te ca intr-o oglinda si vezi aripile daca te dor, daca le ai, daca nu le-ai pierdut din graba de a fi om trecator aici in viata pe Pamant. Privind la ele, intreaba-te: mai poti sa zbori? Priveste adanc in tine, observa aripile tale. Unde s-au frant? De cand? Au pene doar pe margini, sunt goale in interior? Sunt mari, stufoase si zornaie de zor? Sunt albe sau murdare, pline de praf sau stralucesc precum razele de soare pe cer?

Pe drumul vietii, orice ai face si ai fi, refa-ti aripile sa zbori! Cum? Aduna pufii inapoi. Cere sa ti se inapoieze aripile inapoi. Sa-ti umple iar scheletul lor cu multe pene ce le-ai pierdut candva incercand sa zbori. Ia-ti penele inapoi! De la parinti, de la invatatori, de la prieteni, de la tine, de fiecare data cand te-ai condamnat si te-ai pedepsit fara sa stii ca tot tu pierzi cate o pana in vantul vietii, calator fiind. Aduna penele ce vantul vietii le-a risipit in van, indiferent ca ai fost constient sau nu, cere-ti aripile inapoi!  Multe din penele tale imbraca aripile altora, din jurul tau. Tu le-ai donat lor. Ei sunt stufosi si maiestosi, isi zornaie aripile in vant iar tu sarac in pene, tremuri, zgribulind de frig. Ei rad, se bucura, traiesc frumos acum si pene multe au..caci le-au asimilat pe drum. Atat de multe pene au, ai zice ca isi iau zborul  chiar acum. Dar penele ce si le-au insusit nu sunt a lor. Ele devin grele pe umerii lor. Atat de grele ca atunci cand vor vrea un zbor, nu se vor putea ridica la cer, nicicand. Aripile incarcate pot fi frumoase, aratoase, pestrite si colorate dar ele devin povara pentru un suflet zburator. Doar penele faptelor tale, te fac usor in zbor. Si daca nu ai pene, da altora din ce ai tu. Orice dai, inapoi vei primi. Ce-ti ia altul si ce-ti fura, pana grea se transforma pentru el, in vesnicie. Ce daruiesti, aia primesti. Pana fina, alba, stralucitoare, ce transforma darul tau in binecuvantare.

Deci tu priveste la ale tale pene! Murdare sunt? Cere iertare si ele se vor curata. Putine sunt? Daruieste-le pe toate si vei primi mai multe inapoi. Grele sunt? Da inapoi ce ai luat de la altii, asa vei putea zbura. Sunt prea usoare? Iubeste-te mai mult, fii multumit de tine si astfel penele vor prinde viata. Sunt aripile tale roase? Au pene doar pe margini? Intreaba-te pe cine ai pus in centrul  fiintei tale de   a ramas un gol? Poate ca e egoul tau? Pune smerenie in loc si aripile iti vor creste iara.

Mari sau mici, murdare sau curate, cu pene sau fara, grele sau usoare, aripile tale te fac sa zbori sau sa devii un muritor. Refa-ti aripile, poti asta, incearca sa zbori, dar nu uita aripile primordiale ce ti-au fost daruite de Tatal Creator. Acea matrice a lor a fost recreata de Fiul Inaltator.

Cere Lui sa-ti recreeze aripile primordiale! El este matrita, cunoaste tiparul, doar El a inviat tiparul muritor. A pus smerenie, iubire, intelepciune, daruire, puritate si le-a marit atat de mult incat si alfa si omega e atata de putin… Atat de mari pot fi aripile tale acum. Doar cere, fii smerit si nu te infoia in pene. Cere sa ti se redea aripile primordiale. Cere cu smerenie, cu recunostiinta, cu credinta ca ai si primit. Respira si multumeste! Da Slava Celui ce ti le-a oferit! Aveai si tu cateva pene..priveste acum la aripile tale noi! Ce vezi? Cum sunt? Le poti zari infinitul? Dar stralucirea lor?  Le poti privi Lumina?

Doar un secret iti spun: le poti zari marginea lor doar atunci cand le aduni..atunci vei vedea inima Celui ce le-a recreat. Si daca le impreunezi precum mainile la rugaciune, vei fi,  un stalp de Lumina. Si daca faci din ele, precum palmele, caus..atunci ei bine…prin ofranda ta adusa Lui, o noua lume se va implini. Dar e secret! Sa nu spui nimanui! Shhhh!

https://ancatodirica.wordpress.com

Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.