Cum îi fură şi îi omoară oligarhii americani şi mai rău pe săracii lumii a treia în numele filantropiei


kenya1titlul în original, Extraordinarul Pierre Omidyar

”Trebuie să privim afacerile ca pe o forță a binelui.” – Pierre Omidyar, oligarh american

“Ca pe eBay, Omidyar Network folosește puterea piețelor pentru a le da posibilitatea oamenilor să-și dezlege adevăratul lor potențial.” – Omidyar Network, “Întrebări și Răspunsuri”

de Mark Ames și Yasha Levine

“Lumea cunoaşte foarte puţine despre motivaţiile politice ale lui Pierre Omidyar, miliardarul de pe eBay care fondează şi finanţează o asociaţie de journalism cu un sfert de milion de dolari, proiect jurnalistic ale cărui vedete sunt Glenn Greenwald, Laura Poitras şi Jeremy Scahill. Ceea ce ştim e asta: Pierre Omidyar este un foarte aparte miliardar al tehnologiei.

Ştim asta pentru că cei mai “duri” critici ai jurnalismului American ne-au spus aşa.

Într-un articol intitulat “Promisiunea extraordinară a unei noi companii Greenwald-Omidyar“, Colombia Journalism Review a ridicat în slăvi noul proiect al lui Omidyar. Şi, ca să nu existe neclarităţi în privinţa poziţiei lor, au adăugat un subtitlu aiuritor “Juralişti progresişti rivali + miliardar care susţine cauze civice = o lume cu totul nouă.”

O, da, “miliardarul care susține cauze civice” din basme—o să-l găsiți la două birouri de cel al zânei măseluță.

Dar serios acum, CJR chiar chiar vrea să credeţi că Omidyar este din alt aluat: nu ca libertarienii Ayn-Randieni de pe Silicon Valley despre care știm ce le poate pielea.

“…Miliardarii au tendința să nu aprecieze tipul de autoritate care decurge din jurnalismul de investigație, care dă bătăi de cap status quo-ului. Miliardarii au tendința să își bage câte-un deget în fiecare plăcintă: prieteni puternici pe care nu vor să-i supere nimeni și interese de afaceri la care vor să nu se uite nimeni.”

“Angajându-i pe Greenwald & Co., Omidyar face o declarație publică clară: este un miliardar de excepție… “

Ulterior, CJR a adăugat articolului ce uitase să menționeze anterior, spre propria lor uimire:

“(UPDATE: Voi dezvălui că reţeaua Omidyar finanţează CJR, ceva ce nu am aflat decât după publicarea acestui articol.)”

(nt: ulterior, Greenwald, care deţine întreaga arhivă a NSA, Agenţia Naţională de Securitate din America, care a fost spartă şi copiată de J. Assange, a refuzat să spună de ce protejează conflictul de interese care a apărut în urma colaborării dintre NSA şi PayPal, companie controlată de Omidyar. Suspiciunea pare să se confirme că aceste arhive vor fi folosite în mod controlat – pentru a servi interese politice-de afaceri şi pentru a proteja susţinerea pe care corporaţiile americane o primesc din partea imperiului american, şi modul în care politica externă a imperiului american este destinată promovării intereselor acestora. Greenwald a promovat ideologia cunoscută în SUA ca “libertariană”, dar care de fapt e o formă mult mai extremistă de fascism decât cea care a fost impusă Germaniei şi Italiei în anii 1930, şi care urmăreşte privatizarea statului pentru ca cei mai bogaţi din societate să controleze toate mecanismele de propagandă şi condiţionare socială, privatizarea sănătăţii, privatizarea educaţiei, privatizarea poliţiei şi a armatei – toate acestea fiind promovate sistematic în SUA, în Europa şi în alte teritorii controlate de SUA. Această ideologie are ca scop ultim obţinerea controlui total asupra muncitorilor, prin “dereglementarea pieţelor”. Greenwald a lucrat pentru Institutul Cato, care e deţinut de cei mai odioşi oligarhi de pe planetă: fraţii Koch.)

download
Economistul indiano-american Omidyar, devenit faimos după ce a fondat eBay, a lucrat anterior pentru Macintosh şi Apple. A devenit miliardar la 31 de ani.
enhanced-buzz-17387-1381867524-39
Greenwald a refuzat deja să explice de ce a acoperit conflictul de interese dintre compania PayPal a lui Omidyar şi NSA, cele două entităţi colaborând strâns.
download (1)
Omidyar are o avere de peste 8 miliarde de dolari şi se prezintă ca un mare filantropist. 

Nu-i bai. Greşeli poate face oricine. Şi în orice caz, foarte mulţi s-au grăbit să le dea dreptate celor de la CJR. Criticul de presă Jack Shafer de la Reuters a descris politica şi ideologia lui Omydar ca fiind “aproape la fel ca o farfurie goală,” lăudând în mod repetat faptul că miliardarul susţine un proiect journalistic din “idealism.”

“NewCo” proiectul condus de Greenwald “aminteşte de idealismul tehno al deceniilor 1980 şi 1990, când primul impuls al cercetătorilor din lumea computerelor, programatorilor şi altor adepţi ai tehnologiei a fost să schimbe lumea, nu să facă bani,” scrie Shafer, şi trage concluzia:

“Pe cât de bineveniţi sunt banii lui Omidyar, angajamentul său faţă de jurnalismul de investigaţii este ceva pentru care sunt recunoscător. Nu poţi să dai un asemenea verdict corect prea des.”

Ceea ce toate relatările orgasmice despre “idealismul” lui Omidyar au în comun este absenţa totală a scepticismului. Cele mai isteţe minţi ale Americii pur şi simplu presupun că Omidyar este un miliardar “excepţional”, “un miliardar care susţine cauze civice” pentru că e mânat de “idealism” şi nu de interesul de a face profit. Dovada pentru asta este asociaţia uriaşă non-profit a sa, Omidyar Network, care distribuie sute de milioane de dolari în acte de caritate prin toată lumea.

Şi totuşi, nimeni nu pare să spună exact care este ideologia pe care o promovează Omidyar Network. Ce înseamnă idealismul lui Omidyar în practică, şi este acesta chiar atât de diferit de non-idealismul altor miliardari, mai răi? E ca şi cum jurnaliştii nu pot răspunde la aceste întrebări pentru că nu s-au obosit să şi le pună măcar.

De la fondarea sa, în 2004, Omidyar Network a oferit aproximativ 300 de milioane de dolari pentru proiecte non-profit şi profit.

O examinare atentă a ideilor care stau în spatele Omidyar Network şi a investiţiilor făcute nu arată deloc că fondatorul reţelei ar fi un miliardar “altfel”. Dimpotrivă, ce reiese din analiza investiţiilor sale e aproape o caricatură a ideologiei neoliberale, care lasă în urma lor numai distrugeri, de fiecare dată când această ideologie e pusă în practică.

Sprijinul generous al Omidyar Network merge către “combaterea sărăciei” prin micro-împrumuturi, reducerea ratei de analfabetism din lume prin privatizarea educaţiei şi protejarea drepturilor omului prin extinderea titlurilor de proprietate (“drepturi de proprietate privată”) către “oraşele şi satele mahalale” din lumea în curs de dezvoltare.

(nt: “mahala” e termenul folosit în articol în original, dar folosirea sa face parte din limbajul al cărui scop e criminalizarea oamenilor săraci, aceste aşezăminte umane de la periferia oraşelor ar trebui numite lagăre de concentrare ale muncitorilor săracilor).

pierre-omidyar-dalai-lama
Dalai Lama care e un teocrat fascist şi a cărui familie care a condus Tibetul înainte de revoluţia maiostă a înrobit, torturat, înfometat un număr necunoscut dintre ţăranii Tibetului. Documente oficiale ale SUA arată că Dalai Lama a fost (şi probabil încă este) un agent al CIA, folosit împotriva Chinei. “Pacifismul” publicitar al lui Dalai Lama promovează ideologia fascistă prin popularizarea fascistului Evola, în particular, Dalai Lama a fost prieten toată viaţa cu ofiţeri nazişti (vezi filmul 7 ani în Tibet, o apologie înfiorătoare a acestor nazişti), şi-a exprimat admiraţia pentru tancurile naziste, este prietenul de suflet al celor mai mari criminali în masă din lume, cum ar fi George W.Bush. Aici apare alături de admiratorul său, Omidyar, un alt oligarh care omoară săraci şi le privatizează ţările şi viitorul pentru averea şi puterea sa personală.

Pe scurt, filantropia reţelei Omidyar scoate la iveală faptul că Omidyar este un fundamentalist al “pieţei libere” care are o credinţă aproape mistică în puterea “pieţelor” de a transforma lumea, de a pune capăt sărăciei, şi de a îmbunătăţi vieţile oamenilor — un micro-individ după altul.

Toţi guru neoliberali fac incantaţii privind rezolvarea sărăciei din lume prin deblocarea spiritului ascuns “micro-antreprenorial” din fiecare ţară înfometată din lumea a treia. Acest spirit e pus în practică de investiţiile Omidyar Network.

Caritatea fără interesul de a face profit în lumea capitalistă este suspectă cel puţin, binele nu poate veni de la pieţele lăsate de capul lor, iar asta se traduce într-o ideologie inerent ostilă guvernelor, democraţiei, politicilor publice, redistribuirii pământului şi bunăstării, şi oricărei formă de asistenţă socială şi idei de justiţie socială.

În literatura publicată de reţeaua Omidyar Network, presupunerea e că tehnologia este un scop în sine, că, în mod natural, generează progres de care beneficiază toată lumea, că problemele din lume pot fi soluţionate cel mai eficient prin soluţii de afaceri pentru profit.

Cel mai caritabil lucru care poate fi spus despre reţeaua non-profit a lui Omidyar e că reflectă toate clişeele credinţei contemporane neoliberale. În realitate, e mult mai rău chiar. În multe regiuni, investiţiile Omidyar Network au susţinut programe care au înrăutăţit condiţiile pentru declasaţii sărăciţi ai lumii, au mărit inegalităţile între venituri, au înrăutăţit exploatarea, au împins milioane de oameni în datorii care îi schilodesc, au susţinut programe anti-sărăcie care în multe cazuri au rezultat în sinucideri în masă ale săracilor de la sate.

Screen-shot-2013-12-05-at-2.26.51-PM
Moşia personală de 48.000 metri pătraţi pe care Omidyar o deţine în Las Vegas.
lima-slum-housing-edit
Lagăr de concentrare a săracilor de la periferia Lima. 8 milioane de muncitori săraci trăiesc în Peru în asemenea “oraşe-fantomă” (oraşe care sunt tratate de propagandiştii capitalişti ca şi cum n-ar exista, atunci când muncitorii săracii nu sunt blamaţi ei pentru situaţia în care sunt forţaţi de capitalişti să supravieţuiască.

**

Pierre Omidyar a fost unul dintre primii care au susţinut industria micro-împrumuturilor pentru profit. Prin Omidyar Network, precum şi prin daruri personale şi investiţii, el a canalizat în jur de 200 de milioane de dolari către diferite companii de micro-împrumuturi şi proiecte de afaceri în ultima decadă, cu scopul de a stabili un sector global al investiţiilor pentru micro-finanţări care să fie conectat la Wall Street şi la circuitul financiar global. Teoria neoliberală a promis să arunce pe piaţă miliarde de micro-întreprinzători, realiatea crudă e că a îngropat un număr necunoscut de oameni în datorii care îi schilodesc şi în disperare.

Una din primele sale investiţii majore în micro-împrumuturi a avut loc în 2005, când Pierre Omidyar şi soţia sa, Pam, au acordat Universităţii Tufts, un buget de 100 de milioane de dolari pentru a crea “Omidyar-Tufts Microfinance Fund,” (Fondul de microfinanţare Omidyar-Tufts), un fond care avea scopul de a face profit şi care era destinat să fie o trambulină pentru creşterea industriei micro-finanţărilor. La acea vreme, Tufts a anunţat că darul lui Omidyar a fost “cea mai mare alocare privată de capital către micro-finanţare făcută de un individ sau de o familie.”

Cu fondul Tufts, Omidyar dorea să meargă mai departe de donaţiile caritabile către organizaţii create în mod specific pentru micro-împrumuturi care îi ţinteau pe cei mai săraci din lume. În acelaşi timp, a dorit să creeze un mediu cu totul nou în care companiile de micro-împrumuturi pentru profit puteau să se auto-susţină şi să genereze profituri destul de mari pentru a juca pe piaţa globală a investitorilor mari.

Această idée era inima viziunii filantropice a lui Omidyar: miliardarul susţinea că micro-finanţările vor eradica sărăcia mai repede şi mai bine dacă ar fi acordate cu scopul de a face profit, decât dacă ar fi acordate ca acte de caritate.

“Dacă vrei să atingi o dimensiune globală – şi vorbim de sute de milioane de oameni care au nevoie de asta – poţi să o faci şi cu un capital filantropic. Nu există destul capital filantropic investit în lume. Conectând un investitor instituţional cu o universitate, am vrea să vedem creşterea nivelului de implicare a investitorilor profesionişti în acest sector pentru a încerca să stimulăm produse de investiţii care sunt mai viabile din punct de vedere comercial,” a declarat Pierre Omidyar într-un interviu la acea vreme. “Ar trebui să considerăm afacerile ca pe o forţă a binelui.”

Ideea din spatele micro-împrumuturilor este foarte simplă şi seducătoare. E cam aşa: singurul lucru care îi oprește pe sute de milioane de oameni, care trăiesc în sărăcie extremă, să obțină succes financiar este faptul că nu au acces la credite. Dați-le acces la micro-împrumuturi – pe care Silicon Valey le numește ”capital de sămânță”— și acești oameni vor deveni țărani care vor fi oameni de afaceri de succes și întreprinzători în comunitățile sufocate de sărăcie, pline de analfabeți, care vor ieși din mlaștină cu ajutorul propriilor lor sandale și scări făcute de mâna lor. Gândiți-vă: sute de milioane de țărani care muncesc ca micro-indivizi care iau micro-împrumuturi care fac micro-investiții raționale de afaceri, care își plătesc la timp şi cu regularitate ratele la micro-împrumuturi și care muncesc sincronizat pentru a crea puterea dereglementată a pieței pentru a ridica în mod colectiv societatea din sărăcie. E o viziune grandioasă a ideologiei neoliberale.

DSC04780
Palatul lui Omidyar din Las Vegas, mai jos e una dintre sursele bogăţiei sale.
0128Peru-Slums-1498596
Peru, oraş-“fantomă”, locuit de muncitori săraci.

În acest scop, Omidyar a direcționat în jur de o treime din fondurile de investiții ale fondului Omidyar Network— adică în jur de 100 de milioane de dolari—pentru a susține industria micro-împrumuturilor. Fundația sa a numit această inițiativă “incluziune financiară.”

În mod “șocant”, micro-împrumuturile nu se dovedesc deloc ceea ce ar fi trebuit să fie. După ani de observații și numeroase studii, se dovedește că oamenii care au beneficiat cel mai mult de micro-împrumuturi sunt marii jucători de pe piața globală financiară: fondurile hedge, băncile și obișnuitele lipitori de pe Wall Street. Între timp, majoritatea micro-debitorilor din lume sunt ori într-o situație mai proastă decât erau înainte, ori într-o mlaştină a datoriilor care îi schilodesc și îi lasă pe foarte mulți mult mai săraci decât înainte, fără a avea altă scăpare din situația aceasta decât moartea.

anil_kondba_shende-300x199
Sudul Indiei, un ţăran, pe numele lui Anil Kondba Shende, care s-a sinucis pentru că nu mai putea duce povara datoriilor care îi îmbogăţesc pe capitaliştii imperialişti, printre care şi “filantropul” de origine indiană, Omidyar.

De exemplu, SKS Microfinance, o firmă din India de micro-împrumuturi, susținută de Omidyar, ale cărei practici de creditor prădător și tactici de colectare agresive au provocat un val de sinucideri în India.

(n.t: Acest articol a fost publicat în 2013. În 2014, a apărut informaţia că SKS a participat la microcreditarea din India în parteneriat cu Institutul Legatum, care a încheiat un parterneriat cu First Look Media, finanţată de Omidyar pentru a susţine afacerile SKS. Omidyar şi Legatum au investit împreună în Unitus Equity, vezi, aici. În 2014, după lovitura de stat de la Kiev, orchestrată de SUA, Legatum a participat la distrugerea industriei Ucrainei, la procesele de privatizare, insinuând că oricum Ucraina e prăduită, cineva trebuie s-o facă, şi e bine să nu rateze asemenea “oportunităţi”. Institutul neoconservator Legatum a promovat cei mai mari propagandişti ai colonizării Ucrainei şi susţinători ai naziştilor de la UNA UNSO, printre care şi Anne Applebaum, editorialistă la Washington Post, bursieră la American Enterprise Institute (instituţie a imperiului SUA de propagandă de război şi de propagandă neoliberală/neoconservatoare, finanţată de Koch). Applebaum e soţia fostului ministru de externe al Poloniei, Sikorski, cetăţean britanic, şcolit la Eaton, anterior omul lui Murdoch în media din Polonia, şi care a fost unul dintre pionii principali în executarea loviturii de stat fasciste de la Kiev. Legatum susţine un politician de “opoziţie” din Rusia, din considerente mafiote, capitaliste, ideologice, şi politice; desigur îl prezintă ca pe un mare democrat, la fel cum au fost prezentaţi şi naziştii de al Kiev, vezi aici.)

Omidyar a finanţat SKS prin Unitus, un fond de micro-finanțare privată care a primit de la rețeaua Omidyar Network cel puțin 11,7 milioane de dolari.

SKS se promovează pe sine ca firmă care acordă micro-împrumuturi pentru a-i ajuta pe ”sătenii săraci din India” și asta ar însemna o companie care oferă ”oamenilor mijloacele de a-și satisface nevoile și de a-și îmbunătăți viețile.”

În 2010, SKS a ajuns pe prima pagină a unor ziare și a stârnit o controversă amară privind rolul pe care profiturile ar trebui să-l joace în inițiativele anti-sărăcie, când compania a anunțat o ofertă publică de acţiuni, care a generat în jur de 358 de milioane de dolari, oferind SKS o valoare de piață mai mare de 1,6 miliarde de dolari. Oferta de acţiuni a rezultat în profituri de milioane pentru investitorii bogați ai SKS, inclusiv pentru fondul susținut de Omidyar, Unitus, care s-a ales cu un profit de 5 milioane de dolari din vânzarea publică de acţiuni a SKS, potrivit Puget Sound Business Journal.

Unii au fost nemulţumiţi, dar alţii au văzut în asta dovada că puterea pieţelor ar putea fi folosită pentru a reuşi acolo unde programele tradiţionale (nt: capitaliste) de caritate au eşuat. New York Times a relatat:

“O companie din India, susţinută de bogaţi din America, e pe cale să ofere acţiuni de 350 de miliaone de dolari, atent monitorizate de filantropiştii din lume, arătând că marile profituri pot fi făcute din acordarea unei mâini de ajutor ca împrumuturi unor ţărani săraci şi unor oameni care trăiesc din împletirea coşurilor de nuiele.”

27VBG_MICRO_FINANCE_276221f
Protest în sudul Indiei din partea celor îndatoraţi de capitaliştii occidentali, femeile care protestează poartă afişe pe care scrie: “Opriţi moartea prin sinucidere (crimă) cauzată de microcreditare.”

Controversă sau nu, SKS întruchipa viziunea filantropică a lui Omidyar: era o corporaţie pentru profit care “lupta” cu sărăcia în timp ce genera profituri gigantice pentru investitorii săi. Aici găsea Omidyar dovada că motivul de a face profit îi face pe toţi câştigători.

Apoi a venit duşul rece din partea realităţii.

În 2012, s-a aflat că, în timp ce SKS vindea acţiuni şi făcea profit de milioane pentru investitorii săi bogaţi, sute de rezidenţi greu îndatoraţi din statul din India, Andhra Pradesh, au fost aduşi la disperare şi la sinucidere de practicile pline de cruzime la care compania recurgea pentru a-şi recupera împrumuturile şi dobânzile.

Valul de sinucideri a atins un punct culminant exact în toiul bulei micro-întreprinderilor în Andhra Pradesh, stat în care mulţi săraci au luat micro-împrumuturi pentru a plăti datorii anterioare pe care nu le mai puteau achita altfel.

24-AP-suicides-IndiaInk-blog480
Părinţii lui Petla Lalitha din satul Godhumaguda, Andhra Pradesh, India, arată presei portretul fetei de 18 ani care a băut pesticid pentru a se omorî după ce a fost hărţuită şi terorizată de agenţii lui Omidyar pentru a le da cei 3 dolari pe care îi avea asupra ei şi pe care îi economisise pentru a plăti taxa care-i permitea să dea un examen. 
main-qimg-11b68bd1e8350ce916e3e89f6ed0abd2
Una dintre fotografiile publicitare ale lui Omidyar.

A fost ţeapa împrumuturilor dată celor mai săraci din una dintre cele mai sărace regiuni din lume, deposedându-i şi de puţinul pe care-l mai aveau. S-a ajuns până acolo că şeful guvernului din Andrah Pradesh a făcut apel public la tinerii din stat şi la femeile tinere să nu se sinucidă, spunându-le: “Vieţile voastre sunt valoroase. “

Associated Press a publicat o investigaţie uimitoare în privinţa sinuciderilor provocate de SKS, şi aceasta merită citată pe larg pentru a înţelege cât de malefic a fost acest program. Articolul începe aşa:

“La început au fost deposedaţi de unelte, de mobilă, de telefoane mobile, de televizoare, de cardurile de raţii (de produse alimentare) şi de bijuteriile nepreţioase pe care le aveau. Apoi, unii dintre ei au bătut pesticide. O femeie s-a aruncat într-un iaz. O alta a sărit într-o fântână împreună cu copiii ei.

“Uneori, colectorii de datorii erau lângă ei şi îi priveau cum se sinucid.”

Ce a determinat investigaţia AP a fost prăpastia între valul de sinucideri raportate care aveau legătură cu colectorii de datorii ai SKS şi declaraţiile publice ale SKS care negau că ar avea vreo cunoştinţă despre cum îi prădau pe săraci şi despre ce abuzuri comiteau.  AP a obţinut documente interne ale SKS care contraziceau afirmaţiile pe care aceştia le făceau public:

“Mai mult de 200 de locuitori săraci, împovăraţi de datorii, din Andhra Pradesh s-au sinucis, potrivit relatărilor din presă, coroborate cu datele guvernului din statul din sudul Indiei. Statul a dat vina pe companiile de micro-împrumuturi – care le dau împrumuturi săracilor promiţând să-i scoată din sărăcie – pentru că au alimentat o propagandă sufocantă cu scopul de a a crea supra-îndatorare şi apoi au exercitat presiuni imense împotriva celor care au luat împrumuturi, într-un asemenea hal că mulţi şi-au luat singuri viaţa.

andhra-pradesh-farmers-suicide-2_022412082123

“Companiile, inclusiv liderul de piaţă SKS Microfinance, neagă orice implicare.

“Însă, documente interne obţinute de The Associated Press, precum şi interviuri cu zeci de foşti şi actuali angajaţi ai companiei, cu cercetători independenţi şi mărturii video din partea familiilor celor care s-au omorât, arată că oficiali din conducerea SKS aveau informaţii care îi implicau pe angajaţii companiei în unele dintre cazurile de sinucideri.”

Investigaţia AP și rapoartele interne arată cât de brutal a fost programul de micro-finanțare al SKS, cum mai ales femeile care luau împrumuturi erau țintele lor preferate din cauza simțului lor foarte dezvoltat de rușine și de responsabilitate față de comunitate —aceasta este realitatea brutală a capitalismului financiar şi nu bla-blaurile utopice bolborosite la conferințele Davos, sau în materialele promoţionale prin care rețeaua Omidyar se promovează pe sine:

“Ambele rapoarte spun că angajații SKS în mod verbal au hărțuit oamenii îngropați în datorii, care luaseră împrumuturi de la ei, i-au forțat să le dea bunuri din gospodăriile lor, i-au incitat pe alți oameni care au luat împrumuturi să-i umilească public și au orchestrat proteste la casele lor pentru a-i face de rușine în comunități. În unele cazuri, angajații SKS în mod fizic i-au atacat pe oamenii care nu puteau plăti, potrivit unui raport al companiei. Numai în moarte pot fi datoriile iertate.53ad670785645.image

“Înregistrările video și rapoartele spun povești sinistre:

O femeie a băut pesticid și a murit la o zi după ce un agent de colectare a datoriilor din partea SKS i-a cerut să-și dea fetele în prostituție pentru a-și plăti datoriile. Compania i-a acordat 150.000 de rupii (3.000 de dolari) împrumut, dar ea câștiga doar 600 de rupii (12 dolari) pe săptămână.

Un alt colector de datorii al SKS i-a spus unei femei, care împrumutase de la companie și care avea mai multe rate neplătite, să se arunce în iaz, dacă dorea o reeșalonare a datoriei. A doua zi, femeia s-a aruncat într-un iaz. A lăsat 4 copii orfani.

Un agent a împiedicat o femeie să-și ducă copilul mic, care era slăbit de diaree, la spital, cerându-i să plătească rata și nu să dea banii pe spital. Alți oameni care au împrumutat și care nu mai puteau obține noi împrumuturi până când ea nu-și plătea ratele i-au spus că dacă dorea să moară, vor face ei rost de pesticid. Un angajat al SKS a fost de față când femeia a băut otrava. A supraviețuit.

O fată de 18 ani, a fost supusă la presiuni immense până când le-a dat 150 de rupii (3 dolari) pe care-i păstrase pentru a plăti o taxă de examen. Și ea a băut pesticid. A lăsat un bilet: ”Muncește și câștigă bani. Nu lua împrumuturi.”

În urma faptului că imaginea din presă era un dezastru, rețeaua Omidyar Network a şters linkul de pe site-ul său care trimitea la fondul de investiţii Unitus—şi nici Omidyar nu se mai laudă cu investiţiile pe care le-a făcut în SKS Microfinance. Între timp, Unitus s-a auto-dizolvat în mod misterios, şi i-a dat afară pe toţi angajaţii chiar în jurul momentului în care făcuseră anunţul de vânzare de acţiuni. Angajaţii Unitus sunt bănuiţi că au făcut profituri personale uriaşe din această afacere, profituri care, în teorie, ar fi trebuit reinvestite pentru a extinde reţeaua de micro-împrumuturi către cei săraci.

Aşa grăit-a motivul profitului.

visuelinde1-youphilÎn mod curios, în urma scandalului privind micro-împrumuturile SKS, Omidyar Network s-a trezit prinsă într-un alt scandal politic în India, când s-a aflat că Omidyar şi fundaţia Fordplasau proprii lor experţi printre angajaţii din staff-ul parlamentarilor din India. Programul, numit Legislative Assistants to MPs (LAMPs, Asistenţi legislativi pentru parlamentari), a fost finanţat cu 1 milion de dolari de Omidyar Network şi cu 855.000 de dolari de fundaţia Ford. A fost închis anul trecut de ministrul de interne din India, care s-a plâns că aceşti “experţi” erau de fapt lobişti străini, care influenţau deciziile parlamentarilor din India.Ministrul de interne a promis să ancheteze modul în care programul Omidyar pentru parlamentul din India urmărea de fapt o agendă proprie.

Dar SKS nu e singura companie de micro-împrumuturi care o dă în bară. Cele mai mari şi cunoscute companii de micro-împrumuturi, inclusiv cele finanţate de Omidyar Network, au fost criticate din cauza dobânzilor de prădători aplicate acestor împrumuturi şi din cauza tehnicilor de colectare, care erau deosebit de agresive.

De exemplu, BRAC a fost un alt mare beneficiar al eforturilor Omidyar de a consolida “includerea financiară”.

Pornită la începutul anilor 1970 ca o organizaţie de ajutorare, BRAC a devenit cea mai mare organizaţie non-guvernamentală din lume. Are peste 100.000 de angajaţi în toate ţările de pe glob. În timp ce BRAC e cel mai bine cunoscută pentru activităţile sale de micro-împrumuturi, ea se prezintă ca operaţiune de afaceri diversificată non-profit. Este implicată în educație, asistență medicală, și chiar îşi dezvoltă propriile varietăți de semințe. Multe dintre operațiunile BRAC sunt finanțate din profiturile pe care le face din micro-împrumuturi.

Omidyar Network a ridicat în slăvi BRAC pentru activitatea sa de a ”da putere săracilor ca aceştia să-şi îmbunătăţească singuri propriile lor vieți” și a acordat cel puțin 8 milioane de dolari pentru a ajuta BRAC să fondeze o infrastructură bancară de micro-împrumuturi în Liberia şi Sierra Leone.

Dar BRAC pare să fie preocupată mai mult de profiturile pe care le face decât de bunăstarea săracilor pe care-i împrumută, majoritatea dintre aceştia fiind femei nevoite să plătească o dobândă anuală în medie de 40 la sută.MICRO-articleLarge

Ce produce acest simț pervertit al priorității s-a văzut în urma unuia dintre cele maidevastatoare cicloane din istoria Bangladesh-ului, care a lăsat în urmă mii de morți în 2007 și a ras de pe faţa pământului sate și orașe.

Imediat după ciclon, colectorii de la compania de micro-credite BRAC, finanțată de Omidyar, au descins în zona lovită de dezastru, au luat cu ei alți oameni cărora le-au acordat împrumuturi și s-au dus peste cei care aveau datorii, făcând presiuni îngrozitoare asupra lor,forțând unele victime (mai ales femei) să meargă până acolo încât să-și vândă materialele de construcții pe care le primiseră în ajutor sau forțându-i să ia alte împrumuturi pentru a-l achita pe primul.p16725_large

Potrvit unui studiu referitor la modul în care au acţionat companiile de micro-creditare, în urma ciclonului Sidr:

Victimele ciclonului Sidr, cărora ciclonul le-a distrus aproape tot, au fost supuse la presiuni și au fost hărțuite de organizații non-guvernamentale (NGO-uri) să plătească ratele. Asemenea presiuni agresive i-au determinat pe unii dintre sinistrații ciclonului Sidr să-și vândă materialele care le erau necesare construirii locuințelor și pe care le-au primit în ajutor. Asemenea presiuni pentru recuperarea datoriilor au fost exercitate de organizații cum ar fi BRAC, ASA și chiar și organizația care a câștigat premiul Nobel Grameen Bank.

Cyclone

Relatives mourn the death of their beloved ones in Taful village of Bagherhat district on the south coast of Bangladesh, 17 November 2007, two days after a strong cyclone devastated the southern coastal area of the country. Bangladesh said it feared thousands of corpses were littering its southern coast after the worst cyclone in years tore through the impoverished and low-lying area. Officials said the army and relief workers were still battling to reach the worst-hit districts, where village after village were flattened when cyclone Sidr smashed into the disaster-prone nation overnight 15 November. AFP PHOTO/Jewel SAMAD (Photo credit should read JEWEL SAMAD/AFP/Getty Images)

Chiar și oamenii care au pierdut tot sunt forțați să plătească ratele în fiecare săptămână, în special să plătească dobânzile. Nici o excepție nu e acceptată în timpul unei calamități naturale. Regulile brutale practicate de organizațiile de micro-creditare i-au forțat pe oamenii afectați de ciclon să-și vândă materialele de construcție și să vândă chiar și ajutoarele alimentare și medicale pe care le-au primit. Unii au fost obligați să vândă și ce nu le-a distrus ciclonul pentru a putea plăti ratele săptămânale la credite.”2007_Cyclone_in_Ba_2067898i

Aceste tactici brutale asigură profitul micro-creditorilor. Și e o operațiune de pe urma căreia se obține un profit uriaș: ținta principală a BRAC sunt femeile în mod special, lor le oferă împrumuturi cu dobânzi tipice prădătorilor și apoi recurg la valorile tradiționale și la relațiile femeilor din comunități pentru a le face de rușine și pentru a le forța să-și vândă tot ce au pentru a plăti datoriile săptămânal. Funcționează. Ratele de recuperare a împrumuturilor pentru această industrie sunt undeva în medie între 95 și 98 la sută. Pentru BRAC, rata de recuperare a fost de 99,3 la sută.16998_1

Adică nici un micro-creditor prădător nu-i ajută pe cei mai săraci oameni din lume să iasă din sărăcie? Ideologia neoliberală susține că-i ajută – rețeaua Omidyar reprezintă una dintre cele mai pure instalații de distilare a acestei ideologii neoliberale pusă în practică în cele mai sărace și mai vulnerabile regiuni din lume.

Așa cum un profesor de economie de la universitatea Cambridge Ha-Joon Chang a cerut, referindu-se la micro-creditare:

“Aceasta constituie o barieră instituţională şi politică foarte solidă în calea dezvoltării sustenabile economice şi sociale şi în calea reducerii sărăciei. Sugerăm că politicile de dezvoltare internaţionale ar trebui să renunţe cu totul la sprijinirea companiilor de micro-creditare pentru că acestea sunt servanţii supremi ai agendei de globalizare- neoliberale.”

CMXF8P Poor children, Ukanda Kenya Africa
CMXF8P Poor children, Ukanda Kenya Africa

Omidyar Network a aplicat acelaşi spirit dezastruos neoliberal şi în alte zone de investiţii, în special investind în privatizarea şcolilor publice din Statele Unite şi din regiunile sărace din Africa.

Una dintre primele investiţii făcute de Omidyar s-a îndreptat spre un website de caritate privată pentru şcolile sărace din Statele Unite. Aşa cum a scris David Sirota, fundaţii gigantice, finanţate cu miliarde, şi corporaţii i-au luat ostatici pe elevi prin lipsirea de finanţare a şcolilor publice şi înlocuirea acesteia cu bani “caritabili” de la organizaţii cum ar fi Fundaţia Wal-Mart, Fundaţia Bill şi Melinda Gates şi Fundaţia Broad. Putem adăuga şi Omidyar Network pe această listă.

Fundaţia lui Omidyar a investit în aceeaşi idée, dar i-a adăugat o şmecherie de strângere de fonduri prin internet: un site numit DonorsChoose.org care permite indivizilor să doneze sume chiar şi de 10 dolari şi permite profesorilor din şcoli să intre online şi să ceară sume mici de bani pentru a-i ajuta pe elevii din clasele lor. Desigur, rezultatul este că această situaţienormalizează continua strangulare a şcolilor publice de fonduri publice şi alimentează propaganda mincinoasă că doar finanţarea privată poate salva educaţia publică.

Omidyar a investit milioane în DonorsChoose şi a organizat donaţii şi din partea altor donatori de pe Silicon Valley. La început, cei mai mulţi profesori din şcolile publice nu s-au prins de şmecherie; mulţi au folosit această resursă pentru a strânge bani pentru elevii lor şi pentru sălile de clasă.

Doar când DonorsChoose şi-a anunţat participarea la filmul “Aşteptându-l pe Superman”, un documentar realizat împotriva educaţiei publice, şi-au dat seama profesorii că au fost traşi pe sfoară.

Filmul aceasta a promovat mitul că educaţia ar putea fi salvată de “reforme” de tipul celor susţinute de avocata Tea Party  Michelle Rhee. Profesorii au organizat un boicot al DonorsChoose după ce grupul finanţat de Omidyar a anunţat că mituia pe oricine cumpăra bilete la acest film cu certificate de 15 dolari.

Doi ani mai târziu, DonorsChoose a încheiat un parteneriat şi a promovat încă un film de dreapta împotriva educaţiei publice, “Won’t Back Down.”

child_webÎn afara Statelor Unite, rețeaua Omidyar participă la programe de privatizare a şcolilor care ar putea să facă şmecheria DonorsChoose din State să pară un fel de “Maica Teresa”. Omidyar a oferit “capital de sămânţă” pentru o nouă industrie de şcoli private pentru profit în Africa destinată săracilor şi intitulată Bridge International (Punte internaţională). În 2009, reţeaua Omidyar a oferit Bridge un total de 1,8 milioane de dolari; Matt Bannick, personajul principal (care e manager şi partener) al Omidyar Network, se află printre directorii din consiliul de administraţie al Bridge International.

LF-CHN-122-1024x682Primele şcoli private pentru profit destinate săracilor pe care Bridge International le construieşte sunt în Kenya, şi reţeaua urmează să se extindă în toată Africa sub-sahariană, cu intenţia de a prinde în nadă milioane de copii săraci din Africa. Partenerul strategic al Bridge este gigantul, care susţine privatizarea şcolilor pentru a scoate profit, Pearson. Diane Ravitch, fost secretar adjunct pentru educaţie în Statele Unite şi un critic al “reformării” şcolilor, a avertizat în privinţa puterii atotmonopoliste a lui Pearson de a determina privatizarea educaţiei din America (articolul lui Ravitch “The Pearsonization of the American Mind.”)

Ideea care stă la baza Bridge International e de a oferi o franciză de model de “şcoală la cutie” prin care fiecare şcoală să predea exact aceeaşi programă în exact același timp fiecărui elev. Profesorii primesc o pregătire minimală — li se cere doar să predea ca papagalii după un text scris deja, pe care îl primesc prin internet și pe care trebuie să îl citească studenților. Texte fiind trimise prin tablete Nook. Elevii plătesc 5 dolari pe lună – ceea ce e enorm pentru un copil din zonele sărace ale Africii sub-sahariene. O nouă școală privată Bridge International se deschide o dată la 2 zile și jumătate în Kenya, eliminând și înlocuind educația publică – iar planurile lor sunt să se extindă dincolo de Kenya.

matharenairobi-600x450Modelul de afaceri și de programă școlară promovat de Bridge are un set de suporteri foarte restrâns: și anume, institutele care fac propagandă pieței libere, cele care susțin industria globală a educației pentru profit și vedetele utopiei neoliberale care doresc să lipsească școlile publice de finanțare și să înlocuiască educația publică cu școli private. Bridge are doar câțiva ani de existență, dar criticile față de modelul său educațional s-au tot strâns una după alta – chiar și din partea unor institute pro-business cum e Brookings Institution.

SP_Kwale-Livestock_70557kibera1water-crisisChiar și la 4 dolari sau la 5 dolari, ”educația ieftină” pe care o oferă Bridge e mult prea scumpă pentru mulți din lumea în dezvoltare, și îi forțează pe elevi să meargă să muncească sau să își forțeze familiile să aleagă între a se hrăni și a le plăti lor taxa de școlarizare. Desigur, familiile aleg să se hrănească. și asta înseamnă pur și simplu că mulți copii nu-și permit să meargă la școală, ceea ce doar va duce la creșterea și la consolidarea societăţii de clasă și a inegalității.

Lupta împotriva analfabetismului necesită o educație de calitate, gratuită și publică, care să fie disponibilă tuturor copiilor. Nu are nevoie de o gașcă de tehno-profitori care vor doar să transforme educația într-o industrie pentru profit, care să ofere acces la școală doar celor care își pot permite să plătească.world-water-day-drought-kenya_17413_600x450

Și, în orice caz, chiar ideea că poți stoarce profit de la milioane dintre cei mai săraci copii ai planetei pentru a atrage mega-capital de asociere, şi să pretinzi că faci asta oferind şi o educaţie de calitate e absurdă. Banii care devin profit sunt extraşi de la chiar acei oameni pe care Bridge susţine că i-ar ajuta.221028_8cbe4a8f56-1

Tot mai credeţi că Pierre Omidyar e “miliardar din alt aluat”? Tot sunteţi convinşi că intenţiile sale sunt de a susţine cauze civice şi că e “un idealist”?

Atunci ar trebui să vă întrebaţi de ce Omidyar este atât de dedicat ideilor unui economist cunoscut ca “Friedrich Hayek al Americii Latine.” Numele lui e Hernando de Soto şi a fost adorat de toţi neoliberalii libertarieni de la Milton Friedman la Margaret Thatcher, la fraţii Koch. Omidyar Network a investit milioane de dolari pentru a-i subvenţiona ideile, pentru ca acestea să fie puse în practică în comunităţile/gheoturile muncitorilor săraci din lumea sub-dezvoltată şi în dezvoltare.

În februarie 2011, Omidyar Network a anunţat un generos grant de 4,96 de milioane, acordat unei organizaţii de experţi în piaţa liberă, cu sediul în Peru, Institutul pentru Libertate şi Democraţie (ILD).

Poate nici o altă investiţie făcută de Omidyar nu scoate la iveală mai clar viziunea sa fundamentalist neoliberală privind lumea  — asta ar însemna “miliardar care susţine cause civice”— decât sprijinul său acordat ILD şi fondatorului şi preşedintelui acestui institut, Hernando De Soto, pe care reţeaua Omidyar l-a invitat să participe la numeroase alte evenimente sponsorizate de Omidyar.

64EDDC66-F02B-4725-B7FE-1207C0A8924D_mw1024_s_n
Hernando de Soto, economist şcolit în Elveţia, a planificat dictatura lui Fujimori, a susţinut crimele sale în timp ce “supraveghea” traficul cu cocaină, împreună cu guvernul SUA. Un desăvârşit economist capitalist, în vechea tradiţie a înaintaşilor săi, vezi “Inventarea capitalismului“. 

De Soto este o celebritate în lumea guru neoliberali-libertarieni. El şi Institutul său pentru Libertate şi Democraţie sunt creditaţi cu popularizarea versiunii de piaţă liberă pentru Lumea a treia privind reforma pământului agricol şi cu transformarea acesteia într-o politică pentru oraşele-ghetouri de la marginea marilor oraşe din toată lumea aflată în dezvoltare.

lima3
Cum supravieţuiesc muncitorii săraci din Lima, Peru, în capitalism.

În timp ce “reforma pământului agricol” în ţări ca Peru – dominată de o mână de familii care deţin suprafeţe imense de terenuri agricole – a însemnat redistribuirea pământului, Hernando De Soto a venit cu o contra-idee care a fost apreciată de bogaţi: daţi titluri de proprietate pentru masele de săraci de la sate, astfel încât săracii să aibă un titlu sigur şi legal asupra cocioabelor lor din mahalale şi asupra bucăţii de pământ pe care trăiesc.

Şmecheria lui De Soto e asta: daţi-le săracilor o “miză” legală asupra terenului oricât de mic pe care trăiesc, şi asta va “dezlănţui” spiritul lor de antreprenori ţinut ascuns şi tot capitalul naţional “ascuns” care zace în hibernare sub podelele din oraşele-ghetouri. De Soto a susţinut că, dacă săracii care trăiau în imensele oraşe-ghetouri de la periferia Lima, primeau un titlu de proprietate asupra cocioabelor lor, ar fi putut folosi acel titlu de proprietate ca garanţie pentru a obţine micro-împrumuturi de finanţare, pe care le-ar fi folosit ulterior pentru a-şi lansa carierele de micro-întreprinzători. Nou creaţii deţinători de proprietate ar fi avut astfel “o miză” în sistemul economic şi politic al celor de la conducere. E tipul de incantaţie care are sens pentru gaşca de la Davos (unde De Soto e o vedetă) dar care nu are absolut nici o relevanţă zero pentru rezolvarea problemei sărăciei aprofundate din lume.

Din moment ce Omidyar Network enumeră “drepturile de proprietate” ca una dintre cele 5 zone de interes a sa, nu e de mirare că banii Omidyar aveau să curgă râuri pentru moara de idei în susţinerea piaţei libere a lui Hernando De Soto. În 2011, Omidyar nu doar că i-a dat lui De Soto 5 milioane de dolari pentru a-şi promova ideile— dar l-a şi numit pe De Soto în juriulunei competiţii sponsorizată de Omidyar pentru proiecte privind îmbunătăţirea titlurilor de proprietate pentru săraci. Cu cât descoperi mai mult despre Hernando De Soto, cu atât mai greu e să vezi susţinerea financiară pe care o primeşte de la Omidyar ca fiind “idealistă” sau “orientată spre susţinerea cauzelor civice.”

3160809945_53a4279e29lima_1521615c336452198_640DeSotoDe Soto e favoritul chiar al acelor miliardari care sunt prezentaţi ca “vandali”, prin comparaţie cu presupusul erou Omidyar —da, chiar detestații frați Koch. În 2004, institutul libertarian Cato (fondat inițial ca “Fundația Charles Koch”) i-a acordat lui Hernando De Soto premiul său biannual “Milton Friedman Prize”—care vine împreună cu un cec de 500.000 de dolari —pentru “că a dat putere săracilor” și “a avansat cauza libertății.” De Soto a fost ales de un juriu din care făceau parte umanitari de renume cum ar fi fostul ministru al muncii din timpul dictaturii fasciste a lui Pinochet, Jose Piñera, consilierul economic al lui Vladimir Putin, Andrei Illarionov, editorialista neoconservatoare de la Washington Post, Anne Applebaum, directorul executiv al corporaţiei FedEx, Fred Smith, şi soţia lui Milton Friedman, Rosie. Milton era în public în timpul ceremoniei de premiere şi a aprobat acordarea premiului din toată inima.

Într-adevăr, Hernando De Soto este un prinţ de facto în lumea de guru neoliberali-libertarieni — a fost numit “Friedrich von Hayek al Americii Latine,” nu doar pentru că Hayek i-a lansat cariera lui De Soto acum mai bine de trei decenii.

Cine e Hernando De Soto, de unde vin ideile sale, și de ce ar putea Pierre Omidyar gândi că merită 5 milioane de dolari— de 10 ori mai mult decât a fost premiul din partea fraților Koch?

De Soto s-a născut într-o familie de elită de albi europeni din Peru, care a fugit în exil în vest în urma loviturii de stat din Peru din 1948—tatăl său a fost secretarul preşedintelui înlăturat de la putere în urma acelei lovituri de stat. Hernando şi-a petrecut cea mai mare parte a următorilor 30 de ani în Elveţia, a fost trimis la şcoli de elită, şi a fost promovat şi susţinut în diferite instituţii internaţionale din Geneva, a fost preşedintele unei companii care extrăgea cupru cu sediul în Geneva, preşedintele Consiliului Internaţional al ţărilor exportatoare de Cupru, şi a fost şi un oficial al GATT (General Agreement on Trade and Tariffs).

De Soto nu s-a întors să trăiască în Peru până la finalul deceniului 1970, pentru a conduce o companie de minerit a zăcămintelor de aur pe care a fondat-o împreună cu un grup de investitori străini. Profiturile companiei de minerit aurifer au avut de suferit din cauza legilor slabe ale Peru privind proprietatea şi din cauza aproape inexistentei aprecieri culturale a titlurilor de proprietate, mai ales printre masele de săraci ale ţării—investitorii lui De Soto s-au retras din companie după ce au vizitat minele de aur ale companiei şi au văzut sute de ţărani care îşi construiseră cocioabe pe teritoriul concesionat companiei. Acea experienţă l-a inspirat pe De Soto să schimbe presupunerile politice din Peru privind drepturile de proprietate. În loc să înceapă prin a-i convinge pe localnici că firmele de minerit străine aveau drepturi exclusive asupra aurului din zăcămintele de pe terenurile comunale tradiţionale ale Peru, De Soto a venit cu o idée mai şireată: să le dea titluri de proprietate săracilor din Peru care trăiau în mahalalele din jurul Lima şi din alte oraşe mari. A fost o strategie pe termen lung pentru a modifica aşteptările culturale privind proprietatea şi drepturile de proprietate, prin care să îmbunătăţească climatul de afaceri pentru companiile miniere şi pentru investitorii acestora. Ideea era să alinieze presupunerile maselor privind drepturile de proprietate privată cu cele ale câtorva famililii de miliardari extreme de bogaţ,i care deţineau pământuri în republica bananieră.

Hernando-de-Soto
De Soto vorbind la o conferinţă a institutului imperialist “Centrul Pentru Iniţiativă Privată”, fotografia de mai jos arată cine plăteşte această “iniţiativă privată” în realitate:

În 1979, De Soto a organizat o conferinţă în capitala Peru, Lima, ale cărei vedete au fost Milton Friedman şi Friedrich von Hayek. La acea vreme, atât Friedman cât şi Hayek erau principalii consilieri ai generalului din Chile, Augusto Pinochet, care tocmai aplica programul de “terapie de şoc” în Chile, un experiment economic care a combinat politici de piaţă libertariene cu terorea din lagăre de concentrare.

img_12891La doi ani după conferinţa de succes din Lima organizată de De Soto, în 1981, Hayek l-a ajutat pe De Soto să-şi fondeze propria sa organizaţie în Lima, “Institutul pentru Libertate și Democrație” (ILD). ILD a devenit prima mare rețea internațională de institute de dreapta neoliberale, conectate la institutele principale de propagandă — Institutul Cato, Fundația Heritage, și la institutul lui Margret Thatcher din Marea Britanie Institute for Economic Affairs. În 1983, Institutul lui De Soto primea și el finanțare serioasă de la grupurile de atac ale lui Reagan din timpul războiului rece, National Endowment for Democracy, care promova institute de susținere a pieței libere și programe în acest sens în toată lumea, și la finalul erei Reagan, De Soto și-a produs propriul manifest, “Cealaltă Cale”— un joc de cuvinte care făcea trimitere la grupul de gherilă maoist din Peru, Shining Path (Calea Luminoasă) care atunci era implicat într-un război sângeros pentru putere. Dar în timp ce programul politic al Shining Path cerea naționalizarea și redistribuirea proprietății, care în cea mai mare parte aparținea câtorva familii bogate, ”Cealaltă Cale” a lui De Soto cerea menținerea proprietății așa cum era și legalizarea structurii sale de fapt prin “democratizarea” titlurilor de proprietate, bucăți de hârtie ștampilate. Oricine putea deveni un micro-oligarh și un micro-moșier după șmecheria asta…

el_genocida
Victimele lui Fujimori îngropate într-o groapă comună.

Cu ajutorul și finanțarea din partea instituțiilor internaționale și a Statelor Unite, De Soto a devenit rapid o forță politică puternică din culisele politicii din Peru. În 1990, De Soto s-a infiltrat în cercul apropiat al președintelui nou ales Alberto Fujimori, care rapid s-a transformat într-un dictator brutal și care în prezent e condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii, asasinate, răpiri şi înregistrări ilegale ale conversaţiilor telefonice.

f7i71
Masacre comise împotriva comuniştilor din Peru de dictatorul Fujimori, susţinut de “cel mai mare economist în viaţă” (de la Hayek, desigur), De Soto.
pol4
Una dintre brigăzile morţii folosită de Fujimori pentru a reprima populaţia locală.
Barrios_Altos_massacre
Masacrul de la Barrios Altos (1991, în engleză aici) comis de brigăzile morţii lui Fujimori împotriva comuniştilor, una dintre numeroasele crime ale lui Fujimori, care a masacrat în masă şi un număr necunoscut din populaţia de indigeni.

gilmar-perez-barrios-altosmasscre-ordered-by-fujimori1

Influenţate de De Soto, politicile lui Fujimori s-au schimbat brusc, aproape peste noapte, candidatul populist, care susţinuse un program Keynesian, a devenit un autoritar al pieţei libere, un “Chinochet”. Ca principalul consilier al lui Fujimori, Hernando De Soto a fost arhitectul așa-numitei  terapii “Fujishock” aplicată economiei din Peru. Oficial, De Soto a fost țarul drogurilor în mandatul lui Fujimori, între 1990 și 1992, un rol neobișnuit pentru un economist, dat fiind faptul că armata din Peru ducea un brutal război împotriva puternicilor lorzi ai cocainei din Peru. La acea vreme, Peru era cel mai mare producător de cocaină din lume, şi, ca țar al drogurilor, Hernando De Soto s-a poziționat ca omul principal de legătură între armata din Peru și serviciile secrete, agenția de combatere a traficului cu droguri din America care era și țarul drogurilor în mandatul primului președinte Bush și președintele Peru, Alberto Fujimori. E tipul de poziție pe care o vrei, dacă vrei să ai putere în ”statul ascuns”, și nu putere la vedere în guvern.

fronton1
Masacru comis de armata lui Fujimori.

În acei doi ani, când De Soto a fost consilierul lui Fujimori, abuzurile privind drepturile omului deveniseră o epidemie.

images (3)
Dictatorul capitalist Fujimori, înconjurat de armată.

Brigăzile morții ale lui Fujimori —care erau denumite de exemplu “Grupul Colina”—au asasinat lideri de sindicate și critici ai guvernului cu tot cu familiile lor. Două dintre cele mai sinistre masacre comise sub domnia lui Fujimori, și pentru care a și fost condamnat la închisoare, au avut loc când De Soto era consilierul său şi țar al drogurilor.

Terapia brutală de șoc de piață liberă pe care De Soto l-a convins pe Fujimori să o implementeze a rezultat în sărăcire în masă a populației din Peru. În timpul celor doi ani cât a fost consilierul lui Fujimori, salariile reale au fost micșorate cu 40%, rata de sărăcire a ajuns la 54% din populație, și procentul de muncitori, care erau ori în șomaj, ori fără muncă, a ajuns la 87,3%.

Dar, în timp ce populaţia se sufoca, Institutul pentru Libertatea și Democrație al lui De Soto – căruia Omidyar i-a dat 5 milioane de dolari în 2011—o ducea cum nu se putea mai bine: ajunsese la un personal de 100 de oameni, iar finanțările curgeau în valuri. Un angajat al Băncii Mondiale, care lucra cu ILD, l-a descris ca pe “un fel de școală pentru țară. Cei mai importanți oameni din guvern, avocați, jurnaliști și economiști din Peru au făcut cursuri la ILD.”

OperacionChavindeHuantar1
Operaţiunea Chavinde Huantar.

În 1992, Fujimori a orchestrat o lovitură de stat, a dizolvat Congresul din Peru şi tribunalele și a impus starea de urgență, care îi permitea să conducă prin emiterea de decrete. A fost o altă variație a aceleiași rețete aplicate cu Pinochet.

Chiar înainte de lovitura de stat dată de Fujimori, De Soto și-a acordat imunitate, demisionând oficial din administrație. Însă în săptămânile și lunile de după lovitura de stat, De Soto a oferit o acoperire de imagine crucială, și a minimalizat constant lovitura de stat în declarații către presa internațională.

De exemplu, De Soto a declarat pentru Los Angeles Times că publicul ar trebui să-şi tempereze opiniile privind lovitura de stat dată de Fujimori:

“Trebuie să priviţi asta ca văzând şi făcând, ca încercarea unui preşedinte care încearcă să-şi găsească propria sa cale.”

Pentru New York Times, De Soto a prezentat lovitura de stat ca fiind “cerută de popor”, “cea mai mare politică democratică cu putinţă”:

“Poporul s-a săturat, s-a săturat… [Fujimori] a atacat două dintre cele mai detestate instituţii la timpul potrivit. E o nevoie enormă ca acum să credem în el.”

Ani mai târziu, temutul şef al spionilor al lui Fujimori, Vladimiro Montesinos, a mărturisit în faţa Congresului din Peru că De Soto a fost mintea cenuşie din spatele planurilor pentru lovitura de stat din 1992.

De Soto a negat că ar fi fost implicat, dar în 2011, la doi ani după ce Fujimori a fost trimis în închisoare pentru crime împotriva umanității, De Soto s-a alăturat campaniei prezidențiale pentru Keiko Fujimori, fata dictatorului închis și șefa partidului de dreapta a lui Fujimori. Keiko Fujimori a candidat în alegeri, susținând un program care urmărea eliberarea tatălui ei din închisoare; De Soto s-a implicat susținut în campania ei pentru a-l discredita pe rivalul ei ca fiind un Communist. Asta l-a făcut pe scriitorul care a câștigat premiul nobel pentru literatură Mario Vargas Llosa să-l denunțe pe De Soto ca fiind un “fujimontesenista” care avea “puține calități democratice.”paramilitares_medICTJ-PER-ReburialPutis-img2009

Exact în anul în care De Soto încerca să o pună la putere pe fata Pinochet-ului de Peru și să-l scoată pe dictator din închisoare, Omidyar Network l-a premiat cu 5 milioane de dolari.

În timpul perioadei în care Fujimori a condus cu puteri dictatoriale în stare de urgență, între 1992 și 1994, De Soto a aplicat programul pilot privind titlurile de proprietate în Lima, în urma căruia 200.000 de gospodării au primit titluri formale de proprietate. În 1996, Fujimori a implementat programul lui De Soto la scară naţională, cu susţinere din partea Băncii Mondiale şi a unei noi agenţii guvernamentale privind drepturile de proprietate în care erau angajaţi oameni din Institutl pentru Libertate şi Democraţie al lui De Soto. În 2000, promisiunea magică a unei explozii a creditelor bancare pentru micro-deţinătorii de proprietate nu s-a materializat; de fapt nu a existat nici o diferenţă în politica de creditare a băncilor pentru săraci, fie că deţineau sau nu titluri de proprietate.

611x458
Programul de “titluri de proprietate” al economistului fascist Hernando De Soto a fost aplicat şi în România, la începutul anilor 1990, de guvernele neoliberale ale lui Ion Iliescu.

Banca Mondială şi susţinătorii proiectului neoliberal condus de Hernando De Soto nu au fost fericiţi cu datele care arătau că nu a existat nici o creştere a creditării, pentru că asta ameninţa să demonteze teoria lor fericită privind combaterea sărăciei prin titluri de proprietae ca răspuns la sărăcia din Lumea a treia. De Soto era implicat în impunerea aceluiaşi program de titluri de proprietate şi în alte ţări din lume; şi avea nevoie de date pentru a-l justifica. Aşa că Banca Mondială a finanţat un nou studiu în Peru la începutul anilor 2000, şi a descoperit ceva “uimitor”: în gospodăriile care aveau titluri formale de proprietate, părinţii din acele familii petreceau cu 40% mai mult timp în afara casei decât înainte de a primi titlu de proprietate. De Soto a luat această statistică şi a susţinut că era un lucru bun pentru că dovedea că a da titluri de proprietate gospodăriilor îi făcea pe deţinători să se simtă în siguranţă şi să iasă din cocioabe şi din mahalale.

Presupunerea era că în “zilele negre” înainte ca locuitorii din mahalale să aibă titluri de proprietate, ei a fi fost prea speriaţi să-şi părăsească cocioabele ca nu cumva vreun “sălbatic” să le fure în timp ce ei erau “la cumpărături în mall”.

Nimeni nu a explicat în mod coerent de ce părinţii din mahalale petreceau mai mult timp în afara gospodăriilor, dar lucrul important era că statistica a fost în aşa fel prezentată că a făcut pe toată lumea să uite eşecul total al promisiunii care a stat la baza programului acordării de titluri de proprietate—că titlul de proprietate va declanşa micro-împrumuturi graţie garanţiilor pe care micro-întreprinzătorii le puteau prezenta: micro-cocioabele lor. PR-ul făcut de De Soto şi susţinerea din partea nomenclaturii globale neoliberale— Bill Clinton l-a numit pe De Soto “cel mai mare economist în viaţă din lume” şi el a fost ridicat în slăvi de toată lumea de la Milton Friedman, la Vladimir Putin, la Margaret Thatcher. Rezultatele dezamăgitoare din Peru au fost ignorate, iar programul lui De Soto a fost extins în alte ţări în dezvoltare din lume, inclusiv în Egypt, Cambodia, Filipine, Indonezia şi altele. Şi aproape în fiecare caz, Institutul pentru Libertate şi Democraţie al lui De Soto a numit oameni în poziţii de consilieri ai guvernelor pentru a vinde visul transformării locuitorilor din mahalale din deţinători de titluri de proprietate în mici-întreprinzători.

Schimbarea reală adusă de programul de titlulri de proprietate al lui De Soto a mers de lanimic, la coșmaruri și mai mari pentru săraci.

În Cambodia, unde Banca Mondială a implementat programul de titluri de proprietate pentru pământ al lui De Soto, în 2001, oamenii săraci şi vulnerabili din capitala Phnom Penh au suferit din cauza dezvoltatorilor imobiliari şi a speculanţilor care au recurs la incendieri, la coruperea poliţiei, şi la violenţă pentru a evacua cu forţa în jur de 10 la sută din populaţia oraşului din casele lor, situate în cartiere unde proprietăţile erau mai scumpe, pentru a-i reloca la periferia oraşului.

Un articol intitulat “Iluzia De Soto”  a descris ce s-a întâmplat în Cambodia, când a fost implementat programul de titluri de proprietate:

“La 9 luni după ce programul a fost declanşat, o serie devastatoare de incendii în lanţ în mahalale şi de evacuări cu forţa au ajuns la curățarea a 23.000 de locuitori pe terenuri  din zonele în care nu s-au acordat titluri de proprietate până în centrul Phnom Penh. Acești locuitori au fost apoi îngrămădiți și deportați în alte locuri situate la câțiva kilometri în afara orașului, unde nu exista slujbe și unde prețul transportului din și către zona centrală a Phnom Penh (în jur de doi dolari pe zi) depășea cu mult salariile zilnice pe care acești oameni le câștigau în oraș înainte ca locuințele să le fie incendiate. Între timp, terenurile pe care au avut loc incendiile au fost imediat plasate celor mai bogați dezvoltatori imobiliari din țară.”

De Soto și Institutul său pentru Libertate și Democrație au acordat consultanță pentru programe de acordare de titluri de proprietate și în alte țări — Haiti, Republica Dominicană, Panama, Rusia — din nou cu rezultate care au mers de la zero la foarte rău. Chiar și unde acest program nu duce la evacuări în masă și la violențe, are efectul de a transfera o mai mare povară a taxelor în cârca săracilor, care ajung să plătească mai multe taxe pe proprietate, și îi forțează să strângă ban cu ban pentru a ajunge la suma necesară pentru taxa obținerii unui titlu de proprietate, taxă pe care nu și-o permit. Titul de proprietate ca scop în sine — fără să fie însoțit de o paletă largă de reforme în guvernare, corupție, educație, venituri, distribuirea bunăstării – nu duce la nimic.

Dar oferă o alternativă la programele care dau bani săracilor și care redistribuie bunăstarea, iar faptul că asemenea programe sunt evitate e un lucru bun, dacă ești tipul de persoană binecuvântată de Hernando De Soto— așa cum Omidyar în mod clar e.

Studii asupra acordării de titluri de proprietate în comunitățile muncitorilor săraci din Brazilia și Manila au scos la iveală că acestea au creat o cultură amară de competiţie între săraci, și o bifurcare, în urma căreia o mână de locuitori din mahalale care au primit titluri de proprietate au învățat rapid cum să profite de pe urma lor, devenind micro-lorzi ai mahalalelor, închiriind locuințele unor locuitori din mahalale mai săraci, care în consecință s-au trezit că sunt forțați să plătească taxe lunare pentru camerele lor mizere – creând o clasă de jos a celei mai de jos clase a societății.

De Soto a descris aceste mahalale ca fiind “hectare de diamante” – bogăţia aşteptând să fie deblocată de titlurile de proprietate – şi acoliţii săi chiar au inventat un nou acronym pentru mahalale: “Sisteme de management urban strategice pentru zonele cu venituri mici”.

Toate acestea duc spre întrebarea: Dacă programul de titluri de proprietate al lui De Soto s-a dovedit a fi un eşec după eşec, de ce e atât de popular printre elita de afaceri şi politică a lumii?

images (1)
Oligarhul filantrop Omidyar şi proprietatea lui din Las Vegas.

OMIDYAR houses04_t600x320Răspunsul e mai degrabă evident: pentru că oferă o soluţie de piaţă ieftină, tehnocratică la problema  sărăciei globale – o problemă complexă şi costisitoare care poate fi rezolvată doar prin dedicarea unor resurse uriaşe şi prin politici foarte diferite de cele care ne spun că pieţele sunt dumnezeu şi că pieţele pot rezolva orice. Chiar înainte ca să dea 5  milioane de dolari pentru idealismul sinistru și plutocratic pe care De Soto îl reprezintă, Omidyar spunea pe Twitter cât de mult îl admiră pe De Soto:

 

“Am avut o cină fantastică cu Hernando de Soto. Drepturile de proprietate stau la baza a tot și generează totul.”

Într-adevăr, drepturile de proprietate sunt la baza și generează tot ce vrea să audă Omidyar – dar distrag și mută atenția de la victimele acestor programe.

Ceea ce ne aduce înapoi la cuvintele minunate scrise despre Pierre Omidyar luna trecută: Unde e dovada că e un ”miliardar care susține cauze civice”, ”din alt aluat”, un miliardar ”idealist” care să susţină “un ideal” şi nu doar profitul lui personal? Cum e diferit Omidyar de oricare alți miliardari – când finanțează aceleași programe și forțează aceeași viziune asupra lumii, viziune împărtăşită și de frații Koch, Soros, Gates, și oricare alt miliardar neoliberal?

Când dai la o parte poleiala investițiilor și vezi care e de fapt lumea sa ideală, e clar că Omidyar nu e cu nimic diferit de ceilalți miliardari.

Motivul pentru asta e important, desigur, pentru că viziunea distropică a lui Pierre Omidyar se amestecă cu monopolul deţinerii arhivelor sparte ale Agenției de Securitate Națională, o comoară care e în mâinile lui Glenn Greenwald și Laura Poitras — secretele lumii, secretele noastre – și folosirea valorii acestor secrete ca și capital pentru ceea ce este prezentat ca un proiect media nou, idealist, un idealism pe care CJR și alții promit să nu-i oprească de la nimic pentru a prelua puterea.

Întrebarea e însă ce definește puterea pentru o minte neoliberală? Vom încerca un răspuns care poate fi suprinzător pentru unii: Statul.

Așa că, o să vedeți ce-ați mai văzut până acum – jurnalism susținut de miliardari care preiau puterea asupra statului. Cât de radical e asta? Ca să-l citez pe producătorul emisiunii “60 de minute”, Lowell Bergman:

and-secrets-for-one_featured
Prin Greenwald, Omidyar a asigurat păstrarea ca secrete a tâlhăriilor, crimelor şi războaielor civile orchestrate de corporaţiile americane în toată lumea.

“Ce devine regulă şi se stabilește în urma războiului din Vietnam și a mișcării pentru drepturile civile este abilitatea presei de a scrie aproape orice despre guvern. Sunt puține restricții în sensul ăsta. Asta nu e valabil însă dacă am vrea să vorbim despre puterea privată, mai ales despre cele 500 de corporații cele mai bogate, sau despre oamenii care au o avere mai mare de, să spunem, un miliard.”

Cu alte cuvinte: atenție, guvern, ești pe cale să fii cucerit de un miliardar justițiar, pornit într-o cruciadă! Iar America corporatistă? O, nu vă faceți probleme. Secretele ei murdare – recent transferate din mâinile celor de la Guardian în cele ale lui Pierre Omidyar – sunt în siguranță la el.

Update: Glenn Greenwald răspunde la acest material pe Twitter: “Ideea că cineva ar construi o afacere pro-business, neoliberală cu oameni ca Scahill, Poitras, Segura, Bates etc e o tâmpenie.” Când a fost întrebat despre istoria investițiilor făcute de Omidyar, a răspuns: “Habar n-am despre ce vorbești. nu vorbesc în numele Omidyar Networks. Ar trebui să-I întrebi pe ei asta.”Living_History_De_Soto_Park6a00e55188bf7a88340115705b3bc8970b

https://revolutianarhista.wordpress.com/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIA DESCONSPIRATA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s