Spectacolul din mine


Picături de ploaie dansează odată cu sufletul meu și al lui…într-o zi de mai.
 
  O ploaie de vară ne găsește pe stradă ținându-ne de mână sufletele mari.
 
  Regăsesc în fiecare ploaie acea emoție ancorată în acel moment magic.
 
  Era un el, un suflet de copil pur, iubitor și fericit, legat de al meu pentru un timp scurt, dar suficient cât să-mi umple sufletul cu o amintire înfloritoare.
 
  Iubesc ploaia pentru că iubesc momentul, pentru că iubesc emoția, pentru că iubesc senzația întâlnirii dintre picăturile reci de ploaie și pielea de pe trupul meu încălzit de sufletul înflăcărat.
 
  Dacă ar fi să-i mai văd ochii, m-aș regăsi în acel moment, când mâna-i caldă mi-a alinat tot zbuciumul de atunci, toată agitația celulelor și toată forfota gândurilor le-a spulberat…ducându-mă în paradis.
 
  Eram în centrul Universului, în centrul terenului de fotbal, unde pășiserăm cu atâta dorință. Stăteam jos, față în față, atingându-ne mâinile, privindu-ne sufletele, uimindu-ne și bucurându-ne de ceea ce trăiam. Eram 2 copii cu suflete pure, încărcate cu cele mai frumoase gânduri de iubire, ce nu știau cum să descrie acel moment.
 
  Nu mi-a fost teamă să-l iau de mână și să-l pun acolo, în locul în care am știut că vom avea parte de cea mai tare experientă, schimbul de energii ghidat de către Univers. Nu m-am gândit nicio secundă că m-ar putea cataloga drept nebună pentru gestul meu, pur și simplu o forță interioară îmi dădea încredere în mine, în el și în ceea ce urma să se întample.
 
  M-am simțit iubită, apreciată, binecuvântată de Univers. Mi-am umplut conștiința cu o diversitate de senzații, trăiri și bucurii. M-au cutremurat minute în șir picăturile magice și m-am condus într-o stare de beatitudine, unde m-am simțit ca acasă, linistită, implinită, în sigurantă.
 
  E timpul să-i mulțumesc Universului pentru acea întâlnire cu inocența mea, pentru acel spectacol din mine, pentru că am fost privilegiată să-i fiu scenă, iar energiile mele, actorii.
 
  Azi, privind pe fereastră stropii de ploaie, imi e dor de sufletul meu purificat și neînfricat, care poate face din orice situație un ritual magic.
 
With LOVE,
A.S.
Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.