Binenţeles, propaganda pro-occidentală îmi va replica instantaneu, spunându-mi că sunt român şi că România este stat membru NATO.


Este adevărat, însă la fel de adevărat este că nouă, românilor din popor, nu ni s-a cerut părerea, prin referendum, dacă dorim să fim membri NATO sau ai Uniunii Europene.

Să ne întoarcem puţin în istorie, la nişte evenimente care există în documentele oficiale ale timpului şi care nu vor putea fi niciodată contrazise: în august 1943 aviaţia anglo-americană (astăzi ţări membre NATO) a bombardat Ploieştiul şi rafinăriile de la periferia acestuia; în data de 4 aprilie 1944 cerul Bucureştiului este întunecat de avioane B-24 Liberator ale SUA, bombardamentul aducând cu sine imense pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti; pe 15 aprilie 1944 avioane britanice de tipul P-61 Black Widow (Văduva Neagră), într-un bombardament nocturn cu bombe incendiare avariază grav clădirea Universităţii şi produce multe alte pagube ; în nopţile de 23/24 august, 24/25 august şi în ziua de 25 august 1944 aviaţia germană (ţară astăzi membră NATO) bombardează din nou capitala, provocând alte pierderi materiale şi umane uriaşe, distrugând printre altele Grădina Cişmigiu şi Opera Română.

Să tragă fiecare dintre noi concluziile, în mod obiectiv! Încotro vom apuca?”. Prin urmare, domnilor istorici ai contemporaneităţii, acesta este un fragment de istorie autentică, nefalsificată! Clipe fierbinţi, rămase într-un trecut dezastruos pentru România.

Dacă doriţi să târâţi poporul român într-un război care nu mă priveşte, fiindcă aşa vă dictează NATO, mergeţi dumneavoastră, domnilor capitalişti, şi luptaţi-vă pentru vilele, limuzinele, moşiile şi afacerile care vă aparţin!

https://www.facebook.com/Anti-Uniunea-European%C4%83-356579791140499/

Reclame
Acest articol a fost publicat în ARMATA (distrusa), TREZIREA ROMANI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Binenţeles, propaganda pro-occidentală îmi va replica instantaneu, spunându-mi că sunt român şi că România este stat membru NATO.

  1. xaeus zice:

    Nu dorim nici cu NATO nici cu cotropitorii SUA ce fac continuu genocid de 15 ani incoace.

    Doar ca aia nu ne vor lasa niciodata. Infiltrarea este 99.9% completa.

    Apreciază

  2. ionel zice:

    ROMANIA – NEUTRA. clar. iesirea rapida din zona m ue . reindustrializarea si retehnologizarea . refacerea agriculturii si septelului. COMERT SI RELATII COMERCIALE CU TOATE STATELE DISPUSE SA CUMPERE DE LA NOI. acestea se pot face in maxim 10 ani CU TOATE JAVRELE, JEGURILE SI PUTORILE DEVENITE MARI MILIARDARI PESTE NOAPTE. IN LOC DE PUSCARIE MUNCA SILNICA PE VIATA LA OBIECTIVE . PLATA – O CANA DE APA , O STRACHINA DE LINTE SI IN CAZ DE REVOLTA UN GLONTE . NATIONALIZAREA RESURSELOR . TOATE . ARMATA NEUTRA. BAJETII CU OCHI ALBASTRI PUSI LA MUNCA OPERATIVA NU LA ASCULTAT TELEFOANE , MAILURI , ETC ETC.SOLUTII EXISTA N. TREBUIE DOAR PUTINA PARUIALA -CEVA CAPETE SPARTE IN PIATA PUBLICA . SI REPUNEREA ORDINII SI NORMALITATII IN SOCIETATE. NUMAI DACA VINDEM AURUL DE LA TIGANI SI AM FACUT DEJA CITEVA COMBINATE MODERNE.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.