1970, Chile: panica financiară fabricată de CIA şi de generalii din armată


* datele de aici sunt detaliate în cartea lui Róbinson Rojas, „Asasinarea lui Allende şi a drumului Chile către socialism”.

aprilie 1970

În aprilie 1990, cursa prezidenţială oferea o surpriză „experţilor” care preziseră că SalvadorAllende era “mort politic”. Senatorul socialist, candidat din partea Unităţii Populare, mai fusese învins în trei alegeri prezidenţiale, 1952, 1958 şi 1964.

Allende era susţinut în nord şi sud, în concentrăile industriale Conception şi Santiago, de muncitori şi ţărani şi de funcţionarii de stat. Sondajele arătau că nu putea obţine mai puţin de35 la sută din voturi.

În ultima săptămână a lunii aprilie 1970 (cu 6 luni înainte de votul popular pentru alegerea preşedintelui), o întâlnire importantă a avut loc în reşedinţa lui Patricio Rojas, ministrul de interne al preşedintelui Frei (creştin-democrat). La întâlnire au participat senatorul creştin-democrat Pedro Ibanez, un senator de la partidul naţional (fascist), şi directorul “Paper and Box Manufacturers”, Arturo Matte Larrain. Subiectul discuţiei: cum să fie oprit Allende să devină preşedinte după ce câştigă votul popular din septembrie.

4 septembrie 1970: votul popular pentru preşedintele Chile

Allende, cu un program de stânga, obţine 1.075.000, adică 36,3% în ciuda unei campanii sinistre dusă de CIA împotriva sa, bazată pe invenţii şi minciuni; Alessandri (creştin-democrat, cu un program de dreapta, omul CIA) obţine 1.036.000 voturi, adică 34,9%, şi Tomic obţine 824.000 de voturi, adică 27.8%. Contrar tuturor aşteptărilor, câştigarea votului popular de către Allende a declanşat o explozie de bucurie nu doar printre votanţii săi, ci printre milioane de simpatizanţi. Străzile din marile oraşe s-au umplut de oameni care şi-au demonstrat bucuria şi au organizat petreceri în aer liber în Santiago, Valparaiso, Concepcion, şi în alte oraşe importante. Un şoc total pentru structurile de putere din Chile şi din SUA a fost faptul că acestor oameni – muncitori, ţărani şi clasa de mijloc săracă – li s-au alăturat mase largi de tineri și muncitori care îi susținuseră pe creștin-democrați şi care au ieşit pe străzi să demonstreze alături de susținătorii lui Allende împotriva SUA, constituind un fel de front anti-imperialist spontan. Tomic îl salutase deja pe Allende ca președinte, în fața presei. Ar fi fost foarte greu ca Alessandri să fie impus ca președinte în Congres, fără să nu se vadă că mâna brutală a imperiului SUA l-a impus președinte. SUA trebuia să găsească altă cale de a dizolva victoria electorală a lui Allende.

5-8 septembrie 1970: Chile

Mai multe întâlniri secrete au loc între senatorii Pedro Ibanez și Francisco Bulnes (din partea lui Alessandri) și ministrul de finanțe Zaldivad, ministrul apărării, Sergio Ossa Pretot, ministrul economiei, Carlos Figueroa, și ministrul de interne, Patricio Rojas (din partea guvernului președintelui Frei). Comandanții forțelor aeriene, generalul Carlos Guerraty, al marinei, amiralul Jorge Porta Agngulo, șeful poliției militare Carabinieros, Vicente Huerta și șeful garnizoanei din Santiago, generalul de armată Camilo Valenzuela au avut și ei întâlniri secrete separate. (Cei mai mulți dintre cei menționați aici sunt oamenii CIA, după cum reiese din documentele desecretizate de guvernul SUA).

Doi șefi ai armatei îi fac apoi o propunere Generalului Schneider (omul Pentagonului). Îi cer să-l convingă pe președintele Eduardo Frei că era necesar, cu orice preț, să oprească validarea lui Allende de către Congres. Conform planului (stabilit de CIA), Allende trebuia oprit printr-o insurecție a armatei care ar fi determinat demisia președintelui Frei, numirea la guvernare a unei junte militare, și organizarea de alte alegeri prezidențiale doar între doi candidați (fără Allende) după o perioadă de 6 luni. Pentru a face posibilă această insurecție militară, a fost stabilit un plan care urmărea organizarea de haos social prin crearea unei „panici financiare” și comiterea „unui val de atacuri teroriste”. Generalii Valenzuela, Schilling, Rodriquez, Huerta şi Viaux au recunoscut că ei au organizat atentatele teroriste. (1)

Generalul Schneider a fost de acord cu acest plan, dar cu anumite condiții: ca el să nu fie inclus în junta militară care ar fi confiscat puterea, să se retragă la pensie în momentul în care e declanșată insurecția militară, și ca misiunea militară a SUA să fie informată de acest plan pentru a obține ”sprijinul SUA” sau pentru a ”beneficia de experiența lor”. (Schneider nu știa,se pare, că acesta era de fapt planul SUA, după cum arată documentele desecretizate de SUA).

Îmediat, în acea duminică, generalii și oamenii CIA din guvernul Frei au trecut la acțiune. Au format o rețea gigantică prin care au dat telefoane celor din burghezia din Chile să le spună că ”marxiștii vor confisca toți banii” din bănci și că ”trebuie să-și retragă toate depozitele”. Luni dimineața, pe 7 septembrie (la 4 zile după câștigarea de către Allende a votului popular), cozi imense de oameni care doreau să-și retragă banii s-au format la băncile comerciale, federale și la asociațiile de împrumuturi.

Septembrie-Octombrie 1970

La două săptămâni de la alegeri, 611 de milioane de escuedos (adică 50 de milioane de dolari) au fost retrase din sectorul privat al băncilor comerciale și din banca de stat; 54 de milioane escuedos (4,5 milioane dolari) au fost retrase din depozitele de economii de la Banca de stat, și alte 27 de milioane de dolari au fost retrase din asociațiile de împrumuturi.

Marile oligopolii au început să ceară plata întreagă pentru materiile prime pe care le trimiteau anticipat întreprinderilor mici și mijlocii. În același timp, marile oligopolii au încetat să mai cumpere de la întreprinderile mijlocii și mici. Au făcut asta cu intenția de a pune interesele burgheziei mici și a celor din întreprinderile mici/mijlocii împotriva celor din clasa muncitoare care îl susțineau pe Allende: muncitorii, țăranii și micii funcționari.

”Panica finaciară” a fost imediat urmată de ”fuga capitalului străin”, și ea organizată, al cărei scop a fost nu doar atacul politic împotriva lui Allende, ci și crearea unei piețe negre pe careprofiturile obținute din vânzarea/cumpărarea de dolari s-au mărit de patru ori peste noapte. Prețul oficial al dolarului era de 12,5 escuedos, dar pe piața neagră se vindea cu 70 de escuedos. Toate aceste atacuri au fost organizate și protejate de ministrul economiei și finanțelor din guvernul Frei, Zaldivar (omul CIA).

Într-o lună, producţia şi afacerile, aşa cum a raportat Confederația micilor întreprinzători și manufacturieri, au scăzut cu 53 la sută în Santiago, cu 28 la sută în Arica, cu 20 la sută în Antofagasta, cu 83 la sută în Coquimbo, cu 30 la sută în Valparaiso, cu 50 la sută în Cochagua, cu 33 la sută în Concepcion, cu 53 la sută în Los Angeles. Confederația a anunțat că ”în toată țara vânzările au scăzut cu 38,4%”, și că ”mai putem lucra doar în următoarele 15 zile și mai avem resurse pentru a plăti salariile doar pentru 20 de zile”.

Pe 23 septembrie, omul CIA, ministrul economiei și finanțelor, Andres Zaldivar a apărut la televiziune și la radio unde a vorbit despre o ”calamitate financiară” și a susținut că ”situația economică după votul popular de pe 4 septembrie e cauzată de factori psihologici”, iaraceasta va duce la ”un dezastru economic total generalizat”. Scopul acestor afirmații era de a crea impresia că exista o teamă de Allende în țară și că susținerea lui ”va distruge țara”.

Panica financiară prevăzută de planul CIA și de generalii din armata din Chile a fost realizată cu succes.

Arturo Matte Larrain unul dintre proprietarii gigantului “Paper and Box Manufacturers” a fost canalul de legătură între președintele Frei și ITT. Contactele lui Matte Larain din ITT erau americanii Robert Berrellez și Hal Hendrix, ambii oficiali de relații publice ai ITT. În, Conversaciones con Viaux, generalul a confirmat din închisoare implicarea lui Frei în lovitura de stat. Larrain, care făcea parte din clanul economic Matte-Alessandri, şi Guilermo Carey Tagle, un avocat de la corporaţia Konnecott Copper, au fost contactele dintre Frei şi restul conspiratorilor, inclusiv americani.

Pe 8 septembrie, Larain l-a informat pe președintele Frei că ITT făcea lobby la Washington pentru a obține sprijinul guvernului pentru impunerea la conducerea Chile a unei junte militare și că un plan general ”de presiune” a fost deja stabilit împreună cu unele companii private din SUA care aveau afaceri în Chile. Acest plan prevedea atacuri asupra activității economice din Chile prin blocarea creditelor, încetinirea plăților, încetinirea eliberării de bani lichizi și blocarea/încetinierea asigurării cu piese de schimb și alte echipamente.

Potrivit unui memo datat 17 septembrie 1970, trimis de reprezentanții ITT din Chile, Hendrix și Berrellez către un vicepreședinte al ITT din New York, E.J.Gerrity, Departamentul de stat din SUA a dat undă verde pentru oprirea validării lui Allende ca președinte, și i-a cerut ambasadorului SUA în Chile, Korry, să facă tot ce e posibil în acest sens. Larrain urma să-l convingă pe Frei că ITT va contribui cu bani și ”orice era necesar”.

Frei a fost de acord cu condiția să nu facă nimic care să-i afecteze imaginea, a cerut chiar să fie îndepărtat și trimis în exil. A promis că nu va mișca un deget pentru a opri colapsul financiar și economic, fabricat de SUA și de clasa capitalistă din Chile, și că va colabora cu armata pentru a organiza lovitura de stat. Dar că nu va face nimic public pentru a trezi suspiciuni în privința sa. ITT nu era mulțumită și i-a cerut lui Larrain să-l convingă pe Frei să se implice direct și fățiș. Frei a refuzat.

În paralel, generalul de brigadă Valenzuela, comandantul garnizoanei din Santiago, l-a contactat pe generalul Viaux să formeze o ”echipă de șoc” pentru a instiga și organiza acte de terorism în toată țara. Grupul lui Viaux a fost ajutat de Enrique Schilling, secretar privat al senatorului Partidului Radical, Julio Duran, și de un număr foarte mare de studenți, care erau conduși de avocatul Pablo Rodriquez Grez.

Teroriștii au început să acționeze la mijlocul lui septembrie, fiind protejați de șeful poliției militare Carabinieros, generalul Vicente Huerta. Au primit asistența tehnică din partea a doi ofițeri din serviciul secret al armatei, SIM.

Planul a reușit (ulterior, SUA și politicienii care au susținut junta din Chile au dat vina pentru aceste crime pe ”marxiștii” lui Allende), dar Frei tot nu colabora public cu puciştii. Allende reușise să stabilescă contacte cu unii ofițeri din armată pentru ”a-și clarifica poziția”. Edward Korry, ambasadorul SUA în Chile, era din ce în ce mai nervos pe Frei și îi trimitea mesaje insultătoare; la un moment dat i-a cerut ”să-și tragă pantalonii pe el” (adică să se poarte ca ”un bărbat adevărat).

Allende le transmitea generalilor din armată că cei care i se opuneau făceau o mare greșeală pentru că cei care l-au votat pe 4 septembrie nu vor accepta ca Congresul să-l aleagă preşedinte pe cel care a ieșit pe locul doi în urma votului popular. ”Programul meu prevede dezvoltarea capitalismului de stat” și ”nu este socialist” (prin socialist, Allende repeta ce le-a transmis și ofițerilor din marina SUA că nu urmărea abolirea pe loc a capitalismului, ceea ce numea în fața americanilor ”socialism de tip sovietic”). ”Reformele din programul meu sunt singura soluție pașnică la care mai poate recurge acest sistem.”

Allende a insistat că programul său nu era socialist, ci doar pava drumul către socialism, dar nu prin revoluţie, ci paşnic şi fără distrugeri. Pe baza acestei teze, în timpul celor 3 ani de preşedinţie, a încercat să-şi convingă duşmanii că, dacă reformele Unităţii Populare nu erau aplicate, violenţa socială nu mai putea fi oprită să erupă, motivată de cele mai sărăcite segmente ale societăţii. Dar maşinăria de propagandă a SUA a prezentat guvernul său ca pe unul socialist, chiar marxist, cu scopul de a discredita socialismul prezentându-l ca dezastrul produs de războiul economic dus de capitalişti împotriva clasei muncitoare din Chile. Allende a insistat că reformele sale aveau scopul de a opri prăbuşirea sistemului social din Chile, ca urmare a luptei de clasă dusă de capitalişti şi a imperialismului: „În primul rând, trebuie să fim clari şi să înţelegem, să ştim unde mergem şi care e ţelul pe care-l putem atinge în această fază. Am spus foarte franc: guvernul pe care-l conduc nu este un guvern socialist. Programul Unităţii Populare nu este un program socialist. Dar guvernul nostru şi programul nostru sunt începutul construirii socialismului”. (2)

Allende le-a repetat aceste lucruri și liderilor creștin-democrați care nu au fost implicați în conspirația de lovitură de stat, Renan Fuentealba și Bernardo Leighton, doi grei ai creștin-democraților. De aici a apărut ideea de a-l face pe Allende să semneze ”Un statut de garanții democratice” care să fie cuprins în constituția Chile și care să fi fost ”un fel de certificat decomportament non-marxist” al lui Allende. Acest Statut a fost aprobat pe 8 octombrie de creștin-democrați și de Unitatea Populară. Acceptarea acestei condiții i-a permis lui Allende să obțină votul unei majorități a creștin-democraților din Congres pentru a fi validat ca președinte pe 24 octombrie.

Allende reușise să-i convingă și pe unii ofițeri din conducerea armatei că nu va fi un pericol pentru interesele capitaliste pe care le apărau ei. Schneider a informat constat misiunea militară a SUA din Santiago despre tot ce făcea Allende și ce le spunea ofițerilor. Pentagonul a evaluat situația și pe 15 octombrie l-a informat pe Schneider că planul de lovitură de stat va fi amânat. Pe 15 octombrie, Schneider a ținut un discurs la Academia politehnică a armatei, unde a repetat instrucțiunile pe care le-a primit de la generalii americani și de la Washington:

1) nu trebuie să acționăm nechibzuit în acest moment delicat;

2) ”pesimismul și pierderea credinței” ne pot face să credem că ”dușmanii marxiști sunt la ușă” și putem facem greșeala ”de a merge la extreme”, provocând o luptă directă cu ei;

3) o parte semnificativă din populația Chile nu e dispusă să permită nimănui, în acest moment, să îi fure votul popular de pe 4 septembrie, pentru că ”aceşti oameni cred că asta le va schimba viețile”. ”Datoria noastră e să-i lăsăm pe acești oameni să-și facă experimentul (nt: deja SUA, armata, clasa capitalistă și cea imperialistă din Chile le subminaseră orice șansă de a reuși), fără să aducem atingere altora, patriei și vieții instituționale a Chile”.

4) ”Senatorul Salvador Allende ne-a dat asigurări” că va rămâne în limitele Constituției (nt: adică nu va exprorpia burghezia locală) și că ”programul său de schimbare” nu va fi nici o amenințare pentru ”stilul nostru de viață, creștin, occidental”. ”Senatorul Allende mi-a spus ceva personal cu care sunt de acord: în acest moment, un guvern ca cel al lui Allende este singurul tip de guvern care poate preveni ca o insurecție violentă și tragică din partea populației să erupă”. Asta arată că politicienii din Chile şi generalii de la Pentagon erau conştienţi de teroarea psihologică în care trăia o mare parte a populaţiei din Chile din cauza sărăcirii sistematice, a înfometării şi sub-dezvotării.

5) „Noi, forțele armate, suntem cei care garantează” că această societate va continua să fie ”occidentală și creștină” și ”va trebui să așteptăm să vedem ce se întâmplă”. ”Viitorul ne va spune dacă va trebui să intervenim să punem lucrurile în ordine și la locul lor, sau dacă senatorul Allende își va ține promisiunea de a ”ghida” nemulțumirea poporului şi de a”preveni” insurecția celor care nu au nimic (sărăciţilor).”

Unii generalii din armată i-au cerut lui Allende să le confirme că ce a spus Schneiderreprezenta poziția sa. Allende a confirmat.

În prima săptămână a lui octombrie, Pentagonul a spus ”nu” pentru moment loviturii de stat. Generalii puciști au fost puși în situația delicată de a dezmembra mașinăria loviturii de stat, care se pusese deja în mişcare. Decizia Pentagonului a avut un impact uriaș asupra CIA și asupra lui Nixon, care sperau lovitura de stat va putea fi dusă până la capăt în acel moment. Aceasta a dus la o fragmentare a echipei puciștilor care de acum a fost redusă doar la ”echipa de șoc” a generalul în rezervă Viaux.

Acesta e motivul pentru care ITT din Chile a transmis ITT din SUA că președintele Nixon i-a dat mână liberă și autoritate deplină ambasadorului Korry să facă ”tot ce e posibil, mai puțin genul de acțiune la care s-a recurs în Republica Dominicană (intervenție militară directă din partea SUA) pentru a-l opri pe Allende să preia puterea.” Același memo al ITT cerea să se facă toate presiunile la Washington ca editorialele publicate de El Mercurio să fie republicate în presa din SUA și din Europa. Acest memo e dovada că pe 15 septembrie președintele SUA Nixon și-a dat acordul personal pentru lovitura de stat din Chile, în timp ce cei de la Pentagon încă mai analizau situația.

Pe 30 septembrie, vicepreședintele ITT, Gerrity, i-a informat pe alți vicepreședinți ai ITT că, în Chile, Jack Guifoyle, un vicepreședinte de la ITT New York, ”a fost sfătuit următoarele de Enno Hobbing de la CIA: “Hobbing a fost vizitat de un reprezentant al lui Alessandri. Mesajul către CIA din partea lui Alessandri a fost ”fiți reținuți, nu zguduiți barca, facem progrese.” Acest mesaj, spunea vice-președintele ITT era exact pe dos față de planurile lor.

În Washington, şefii ITT a continuat presiunile asupra administrației Nixon, trimițând mesaje sarcastice prin care le reproșau celor din guvern că nu mișcă un deget pentru a-l opri pe Allende.

După ce Nixon și-a dat acordul pentru lovitura de stat, generalii de la Pentagon au transmis omului lor din Santiago, generalul Schneider, să ţină pe loc, pentru moment, lovitura de stat. (4) Dar ITT insista. Pe 16 octombrie, Edward Gerrity de la ITT New York a fost informat de Hal Hendrix de la ITT Chile că ”șansele pentru o lovitură de stat sunt mici, dar continuă să existe”.

”Un personaj cheie ca al posibilității loviturii de stat este generalul de brigadă Roberto Viaux”, dar a avertizat Hendrix, ”Este un fapt că Washingtonul i-a transmis direct lui Viaux să dea înapoi. Impresia e că nu e destul de bine pregătit. I s-a transmis că dacă va continua cu lovitura de stat și nu va reuși, efectele vor fi la fel de devastatoare ca cele ale invaziei Golfului Porcilor din Cuba”.

Doar că, pe 3 octombrie colegul lui Hendrix, Robert Berrellez de la ITT Chile se întâlnise cu generalul Viaux și cu cumnatul său, Raul Igualt, la un club din Santiago pentru a discuta vestea că Washingtonul îi ceruse lui Viaux să amâne lovitura de stat. Viaux i-a spus lui Berrellez că Schneider i-a comunicat asta. Berrellez a exprimat opinia că ”trebuia să fie un trădător undeva” și l-a convins pe Viaux să meargă mai departe cu lovitura de stat. Generalul Viaux i-a spus oficialului ITT că fusese înscenată ”o răpire falsă” a comandantului statului major al forțelor armate, generalul Rene Schneider, cu scopul de a crea în ţară 2-3 zile de haos și tensiune. Această răpire ar fi trebuit să fie urmată de demisia guvernului preşedintelui Freiși de preluarea puterii de către o juntă militară, condusă de generalul Valenzuela. (nt: planul acesta fusese stabilit de CIA, de fapt). Vicepreședintele ITT, Berrellez, i-a cerut generalului Viaux ca răpirea lui Schneider să fie reală. Berrellez i-a raportat lui Hendrix că Viaux părea foarte nervos pe Schneider și că îl considera trădător: dacă cineva putea să le trădeze planul, acela nu putea fi decât șeful statului major al forțelor armate. (3)

Pe 21 octombrie, după ce Schneider a reușit să oprească mașinăria loviturii de stat, Hendrix de la ITT a transmis superiorilor săi din New York: ”Acum e o resemnare generală că Allende va câștiga cu ușurință votul din Congres. În ciuda acestui lucru, există o șansă palidă, iluzorie, că o lovitură de stat militară va fi organizată totuși pentru a opri ascensiunea la putere a lui Allende. Personal civil și militar continuă să asculte de generalul Viaux care conduce această acțiune militară”.

Pe 22 octombrie, cu 2 zile înainte de votul pentru alegerea președintelui din Congres, Viaux a trimis o echipă ”să-l lichideze pe trădător”. Generalul Schneider a fost împușcat în mașina sa, Mercedes-Benz. A murit 3 zile mai târziu, după ce Allende a fost validat de Congres.

Pe 25 octombrie, Hendrix a raportat către ITT din New York: ”Contrar așteptărilor generale, armata nu a făcut nici o mișcare împotriva lui Allende. S-a crezut că asasinarea lui Schneider va fi preludiul pentru lovitura de stat”. Din moment ce Pentagonul le-a ordonat generalilor din Chile SĂ NU FACĂ NICI O MIȘCARE, ei nu au mișcat nici un deget, nici chiar după asasinarea comandantului lor, șeful statului major al forțelor armate. 

În realitate, CIA a fost mulţumită de asasinarea lui Schneider şi a făcut astfel încât lovitura de stat, chestiunea ţinea doar de alegerea momentului care ar fi permis SUA să profite cel mai mult, pe mai multe planuri, nu doar privind politica din interiorul Chile. Asasinarea lui Schneider a fost urmată de impunerea stării de urgenţă, care a fost pretextul perfect, creat de CIA, pentru ca ofiţerii din armată pe care agenţia îi controla să fie numiţi pe loc în locul oficialilor civili din punctele de decizie la nivelul provinciilor. Cum arată chiar un document al CIA, această mişcare a pecetluit soarta lui Allende cu trei ani înainte de asasinarea sa, pentru că i-a blocat orice şansă de a contracara lovitura de stat despre care ştia că e planificată.

Allende a căzut de acord cu succesorul lui Schneider, generalul Prats Gonzales (care va fi asasinat în 1976 de junta militară pentru a crea motivul reluării represiunii fasciste împotriva stângii din Chile) să ”investigheze cazul Schneider într-un asemenea mod astfel încât să nu provoace tulburări în rândul forțelor armate” – cu alte cuvinte, să nu investigheze motivele reale și nivelul real al complicității la lovitura de stat al lui Schneider și al relațiilor sale cu Pentagonul și să nu investigheze nici implicarea miniștrilor din guvernul lui Frei în lovitura de stat. (5) În schimb, Prats urma să garanteze ”loialitatea” armatei faţă de Allende, dacă Allende nu îl obligă să facă o anchetă. Aceasta a fost prima dintr-o serie de înțelegeri pe care Allende le-a făcut cu generalii din armată care l-au pus chiar pe el însuși în bătaia focului mitralierelor lor. 

Forțele armate au fost de acord să-i sacrifice pentru moment pe unii generali din armată și pe șeful Carabinieros, generalul Huerta. Cei care i-au înlocuit l-au convins pe Allende să nu înlocuiască restul generalilor, așa cum era obiceiul când un nou președinte prelua puterea, ”pentru a proteja stabilitatea instituțională”. Din nou, Allende a fost de acord, lăsându-i în putere pe generalii Pentagonului. 

Allende a transformat refuzul generalilor de a investiga asasinarea lui Schneider într-o imagine publică a armatei „de forţă armată profesionistă, care respectă Constiuţia şi legile”. Allende l-a transformat pe Schneider într-un „simbol al loialităţii faţă de patrie”. A reuşit asta cu atâta succes, că s-a convins chiar şi pe el însuşi să o creadă. A ignorat realitatea şi adevărul: Schneider a executat ordinele Pentagonului până la moartea sa. Maşinăria Pentagonului din interiorul forţelor armate ale Chile a rămas intactă şi funcţională. Allende a fost de acord să o lase intactă. Aceasta se va dovedi o greşeală fatală. (5) 

(1) surse: Ultima Hora, Clarin, El Siglo, Puro Chile, La nacion, noiembrie-decembrie 1970 şi după.

(2) sursă: 1 mai 1972, în fata a mii de muncitori, La revolucion chileana, 1973.

(3) sursă: documentele prezentate de jurnalistul Jack Anderson comisiei senatoriale care a investigat ITT în 1972, prezentate în NACLA (North American Congress on Latin America), Latin America&Empire Report, volumul 6, aprilie 1972, pagina 8-10.

(4) Colonelul Thomas H. Jones, şeful armatei din departamentul misiunii militare a SUA din Chile, se pare că ar fi cel care l-a influenţat pe Schneider şi a determinat amânarea loviturii de stat în 1970. Jones venise în Chile la mijlocul anului 1968 şi a colaborat foarte strâns cu Schneider în organizarea programei pentru şcoala militară Bernardo O’Higgins. PEC, o revistă fascistă, a extremei dreapta, a denunţat într-un număr al revistei din octombrie 1970 că din cauza „militarului american” Allende a putut obţine voturile congresului, devenind preşedinte. Dezvăluiri ulterioare au arătat că colonelul Jones şi colonelul Paul M. Wimert, ataşatul militar al ambasadei SUA din Chile, au ţinut legături foarte strânse cu Schneider în acele săptămâni, şi au participat la numeroase întâlniri cu alţi ofiţeri ai armatei şi ai aviaţiei, în special pentru a le explica faptul că momentul loviturii de stat nu e cel potrivit şi că trebuie să mai aştepte. Într-un raport către Washington, CIA a admis că populaţia – cei care votau pentru politici de tip socialist – trebuie atacată, făcută să sufere şi manipulată astfel încât efectul proagandei asupra minţii acestor oameni să fie permanent ca o otravă, arsenicul (care omoară în timp).

În iulie 1971 în acţiuni aflate la trei zile distanţă, coloneii Jones şi Wimert au fost îndepărtaţi din Ambasada SUA. Au fost schimbaţi de la post, în urma unor vizite fără precedent, făcute între 14 ianuarie 1971 şi 25 mai 1971, de doi amirali din marina SUA şi de un general al forţelor de aviaţie din SUA la statul major al forţelor armate din Chile. Fiecare ofiţer din SUA a stat în jur de 4 zile în Chile. Între decembrie 1970 şi mai 1971, Allende a ţinut 14 întâlniri cu primul nivel de comandă al armatei din Chile, privind „viitorul acestor instituţii”, după cum a declarat presei. 

(5) În noiembrie 1970, într-o discuţie cu ziarele pe care le controla Unitatea Populară şi alţi jurnalişti, preşedintele Allende a spus că „tragica moarte a generalului Schneider este atât de delicată că responsabilitatea noastră ca revoluţionari este să ne referim la ea într-un fel care e cel mai convenabil intereselor procesului politic pe care îl întreprindem.” Allende le-a spus că „datoria jurnaliştilor responsabili era ca ei să se limiteze la rapoartele oficiale ale procurorului militar care se ocupa de caz. Ulterior, instrucţiuni mai detaliate au fost date de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Allende, au susţinut că evenimentul trebuia tratat ca „o aventură personală şi izolată” comisă de unii generali. Allende a insistat pe lângă jurnaliştii de la Unitatea Populară să fie atenţi pentru a nu lăsa forţele armate să se prăbuşească pentru că ele ar fi menţinut „securitatea guvernului pe acest flanc.” În realitate, muşamalizarea anchetei asupra asasinării lui Schneider a creat un moment foarte periculos pentru că în asasinat au fost implicate garnizoanele din Santiago şi Concepcion, împreună cu comandanţii marinei, aviaţiei şi poliţiei militare Carabinieros – cei care au dat ulterior lovitura de stat din 1973. O prezenţă notabilă printre asasini a fost colonelul Washington Carrasco, care era şeful de personal al generalului Eduardo Arriagada Lasa, de la divizia a treia a armatei. Carrasco a fost promovat în locul lui Arriagada când acesta a fost concediat în timpul administraţiei Allende şi avea să devină unul dintre principalii pucişti în lovitura de stat şi insurecţia organizată de generali pe 11 septembrie 1973.

(6) sursă: Causa Mil, nr 20, ianuarie-februarie 1971; El Pueblo, februarie, martie, aprilie 1971; Documentos Secretos de la ITT, Ediciones Quimantu, 1972. 

https://revolutianarhista.wordpress.com/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIA DESCONSPIRATA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s