Autostop pentru toată viaţa


Deschid ochii şi lumina puternică mă face să îi închid repede la loc.

Autostop pentru toată viaţa

Nu-mi dau sea­ma dacă sunt trează de-a binelea sau dacă visez, încă, şi atunci prefer să prelungesc starea aceasta de incertitudine, care în acest moment mă apără de orice m-ar putea răni sufleteşte. Aşa cum sunt acum, mă simt apărată din toate părţile, fără ni­cio grijă, fără gânduri aspre şi întrebări chinuitoare, parcă aş vieţui într-un cocon de mătase scăldat într-o lumină blândă. Mi-e bine aşa cum sunt în acest moment şi nu vreau să fac nici cel mai mic gest care m-ar putea scoate din această stare. De fapt, cred că mi-e puţin frică de ceea ce s-ar putea întâmpla cu mine, dacă aş deschide ochii şi mi-aş da seama că am visat doar, că toată această stare de binefacere şi fericire iluzorie nu este decât rodul unei nopţi senine. Nici nu îndrăznesc să mă mişc, deşi îmi simt trupul amorţit; încep să mă rog cu încetineala stării de semitrezie şi mă las cu totul în voia Celui de Sus, mă abandonez fără încercare de împotrivire clipei trăite. De undeva, de departe, se aude mai întâi o muzică, apoi desluşesc, rând pe rând, zgomotele dimineţii, oraşul treaz, claxoane, maşini, negustori ce-şi strigă marfa, un câine lătrând plictisit şi păsări, multe pă­sări, într-o hărmălaie generală de bucurie păsărească. Mă simt luată în braţe şi ţinută strâns, ca şi cum cel care este lângă mine ar încerca să mă oprească de la o evadare nedorită. Îmi dau seama că nu mai visez, că totul este real, că nespusa bucurie care mă inundă este de-adevăratelea, şi nu o închipuire plăsmuită în mar­ginea visului. Îmi dau sea­ma că ceea ce trăiesc este cât se poate de adevărat, mi se umplu ochii de la­crimi şi nu pot, îna­inte de a readormi fericită, nu pot decât să mă bucur că am re­uşit să trec peste cea mai în­tunecată perioadă din viaţa mea fără să pierd spe­ranţa fericită că lângă mine este, în sfârşit, bărbatul pentru care aş fi mers şi aş merge oricând până la ca­pătul lumii.

Prima iubire, întâia obsesie

Ne-am cunoscut într-o toam­nă, demult. Era sfârşit de no­iem­brie, şi pentru că toamna întârziase primele ză­pezi, am fost duşi cu şcoala să plantăm puieţi de ste­jar, la capătul dinspre munte al oraşului în care tră­iam. De la şcoală ne-au dus cu nişte camioane până la locul în care ne aşteptau pădurarii, ca să ne arate cum trebuie să muncim. Când am urcat în maşinile care ne-au dus lângă pădure, s-a întâmplat ca el să fie cel care mi-a întins mâna ca să mă ajute să sar peste laterala înaltă a camionului. Un gest firesc, făcut fără niciun fel de intenţie sau premeditare. Numai că în mintea mea de-atunci, însetată de îndrăgostire, eu am şi văzut în asta o coincidenţă, o potrivire a sorţii care mi-a înfierbântat imediat imaginaţia. Toată ziua am căutat să fiu cât mai aproape de el şi de locul în care fusese repartizat să lucreze. Îi urmăream gesturile şi îmi imaginam posibile întâlniri cu el, care au rămas doar în scenariile imaginate de mine şi nu s-au ma­te­rializat în niciun fel. Eram numai în clasa a noua, el era deja într-a două­spre­ze­cea şi nu avea ochi pentru noi, „gâsculiţe” naive, de-abia intrate în liceu. În săp­tă­mânile şi lunile care-au urmat, l-am urmărit, discret, în pauze. Îmi făceam drum pe co­ridorul în care era clasa lui, treceam pe lângă terenul de sport când avea ora de educaţie fizică, întârziam voit când era de serviciu la poartă, ca să trebuiască să mă rog de el să mă lase să intru în şcoală. Într-un cuvânt, îi aţineam calea, dar din partea lui nu a fost nici măcar un semn care să trădeze că ar fi înţeles ce se întâmplă cu mine şi de ce îi stau mereu prin preajmă. Tăcerea şi indi­fe­renţa lui nu m-au descurajat. Am devenit şi mai in­sistentă în a-l urmări, pentru că eram obsedată de tot ceea ce ţinea de el. Dacă într-o zi el apărea, de exem­plu, în­tr-un tricou albastru, a doua zi îmbrăcam şi eu unul de aceeaşi culoare. Dacă-l vedeam purtând fula­rul legat într-un anume fel, îmi legam şi eu eşarfele întocmai. Îi copiam gesturile, obiceiurile, sperând că mă va des­co­peri într-o bună zi lângă el. Numai că efor­turile me­le au rămas nebăgate în seamă. El a terminat liceul, a dat examen la facultate şi în anii ur­mători îl vedeam prin oraş doar în vacanţe. Îndră­gosteala mi-a trecut greu, căci multă vreme am păstrat şi hrănit speranţa că va veni un moment în care va avea ochi şi pentru mi­ne. A urmat o perioadă în care n-am mai ştiut nimic de el, eram şi eu prinsă de-acum în febra bacalau­reatului şi a admiterii la facultate. Când am aflat, însă, că urmează să se căsătorească, am simţit că mi se taie picioarele. Crescusem cu o iu­bire absurdă, care acum se apropia de sfârşit. Un sfârşit pe care eu îl refuzam ca­tegoric. Mi-era clar că nu voi putea să mă vindec de­finitiv niciodată şi că pentru asta nu era decât un sin­gur leac, şi anume, să ajung să fac parte din viaţa lui.

Hărţuiala

Autostop pentru toată viaţa

Ani de zile am ţinut ascunse sentimentele şi stările contradictorii pe care le trăiam faţă de el. Singura care a ştiut câte ceva despre aceste tulburări a fost prietena mea, Diana. S-a întâmplat ca Diana să fie invitată la nunta lui şi aşa, fără să vreau, oarecum, pe de-o parte, dar şi chinuită de curiozitate şi gelozie, pe de alta, am fost martoră a fiecărui moment pe care el l-a trăit în acea zi. Şi asta, pentru că Dia­na îmi dădea tele­fon şi-mi re­lata tot ceea ce se în­tâm­pla. „A­cum au sem­nat certifi­ca­tele de căsătorie la pri­mărie.” „Acum s-au urcat în ma­şini şi au pornit spre bi­serică.” „A­cum începe val­sul mi­rilor.” Zeci de telefoane au ja­lonat nefe­ri­cirea mea în ziua aceea, care mi s-a părut cea mai lun­gă din câte am trăit până atunci. O bună vreme, supărarea nu mi s-a mai şters de pe chip. N-am intrat nici la facultate şi eşecul acesta a fost oa­re­cum scu­za pentru tristeţea de care nu mai reuşeam să scap. Apoi lu­crurile au intrat pe un făgaş, în apa­renţă, normal. Mai întâi m-am angajat la o instituţie din oraşul vecin, aco­lo unde el s-a mutat după căsă­torie. Făceam na­veta, dar nu mă deranja asta, atâta vreme cât aveam şansa să-l zăresc întâmplător măcar de două, trei ori pe săptă­mâ­nă. În autobuzul cu care mă în­torceam aca­să, aveam răgaz să-mi ima­ginez tot felul de scenarii şi în­tâmplări în care să fim prinşi amân­doi. Îl urmă­ream, trebuie să recunosc asta des­chis. Ba mai mult, am făcut rost de numărul lui de telefon şi am început să-l sun doar ca să-i aud vocea. Atunci când răspun­dea, nu aveam curaj să vorbesc, tăceam şi închideam ru­şi­nată telefonul. Îl sunam şi la serviciu, dându-mă drept o clientă a fabricii la care lu­cra şi, la fel, în­chideam telefonul, când îi auzeam vocea. Era în mine un ciudat amestec de voinţă de a fi în preajma lui, dar şi de la­şitate, spaimă de con­secinţe, în eventualitatea în care scenariile imaginate de mine s-ar fi împlinit. Nu mă pu­team rupe de po­ves­tea aceasta care mă seca de puteri. De multe ori mă gândeam cu ciudă la viaţa sterilă pe care o duceam, agăţată de o himeră, şi mi se făcea ruşine că nu sunt capabilă să mă opresc din jocul murdar al hărţuirii lui, aparent nevinovate. Dar nu aveam putere să mă rup cu totul de ceea ce mă ob­seda, şi astfel eram per­ma­nent în alertă, vânam orice informaţie, orice ştire sau vorbă care se referea la el. În această stare de spirit eram când am aflat, mai întâi ca un zvon, apoi cu date din ce în ce mai exacte şi verificate, faptul că are pro­bleme în familie, că anul lor „de miere” s-a trans­format în an „de fiere” şi de venin. N-aş putea să spun că am fost bucuroasă de ce am aflat. Mă obişnuisem să trăiesc în umbra obsesiei mele pentru el şi, dintr-odată, lucrurile se puteau schimba total. Această provocare a destinului îmi dădea fiori şi îngrijorare, mai degrabă. Nu ştiam ce ar fi trebuit să fac pentru a nu greşi. Pe de altă parte, am ştiut, am simţit că acel moment ar putea fi o şansă pentru mine, dacă ştiam cum să mă port. Dar eu nu ştiam, eram bună doar la scenarii, nu şi la punerea lor în practică, şi de aici au izvorât agitaţia şi febrilitatea cu care întâmpinam pe-atunci fiecare zi.
Călătoria

Autostop pentru toată viaţa

Cu puţin înainte de sărbătorile Crăciunului, am pierdut, într-o seară, autobuzul cu care mă întorceam de la serviciu acasă. Întârziasem prea mult prin maga­zine pentru cumpărături, şi nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. N-aveam unde rămâne în oraş, aşa că am ales soluţia autostopului. Încărcată de ba­gaje, m-am aşezat la marginea şoselei care ieşea din oraş şi am aşteptat o maşină de ocazie. Şi ea a venit, şi pot acum să spun că nu a fost o maşină oarecare, de ocazie, ci a fost ocazia pe care soarta mi-a pus-o îna­inte. Nu ştiu dacă ceea ce s-a întâmplat a fost „che­mat” sau nu de încăpăţânarea mea, de obsesia că nu­mai lângă bărbatul acela pe care-l vânam de ani de zile aş putea fi cu adevărat fericită. Poate că această în­căpăţânare a izvorât dintr-un fel de presimţire, sau nu ştiu cum să-i spun altfel, a acelui simţ care mi-a dat de ştire, cu mult înainte, că viaţa mea este legată de acest bărbat într-un mod ascuns, tainic, de nedescifrat şi de nedezlegat în plan pă­mân­tesc. Nu ştiu dacă aceas­­tă călătorie, începută acum zece ani, într-o seară di­na­in­tea sărbătorilor de iarnă, când lângă mine a oprit o maşină pe care o con­du­cea chiar el, va fi sau nu veş­nică. Ştiu însă că ea a în­locuit o perioadă urâtă şi tris­tă a vieţii mele şi asta mă de­ter­mină să fac tot ce este po­sibil pentru ca ea să dureze şi pentru ca să pot păstra in­tac­tă bucuria fiecărei dimi­neţi, când în stare de semi­tre­zie încă mă mai întreb dacă este real ceea ce mi se întâm­plă sau doar trăiesc o plăs­muire de vis.

ANA MARIA

http://www.formula-as.ro/

Acest articol a fost publicat în POVESTIRI-NUVELE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.