Împărații traci ai Romei VI – Galerius


Dintre toți împărații traci care au condus Roma preferatul meu a fost Gaius Galerius Valerius Maximianus ( 250 – 311), cunoscut sub numele de Galerius a fost condus Roma între anii 305 și 311.

Galerius s-a născut într-o familie de țărani ( tatăl său provenea din tribul trac al triballilor iar mama din tribul trac al bravilor daci ) în apropiere de Zaicear, pe Valea Timocului ( atunci acest teritoriu reprezenta casa tracilor triballi, în prezent este ocupat tot de urmași ai acelor traci și anume românii timoceni ).

Traseul parcurs de către acest brav trac a fost unul clasic pentru împărații de același neam deoarece a început ca un simplu soldat ca mai apoi să devină comandant.

Curajul și sângele rece de care dădea dovadă i-a impresionat pe romanii care până la atunci nu mai văzuseră un astfel de războinic, parcă binecuvântat de însuși Marte,el urcă pe urcă pe scara ierarhiei militare în timpul domniilor împăraților Aurelian și Probus.

În cadrul primei tetrarhii este desemnat (1 martie 293) de către Dioclețian, Caesar, răspunzator de guvernarea provinciilor dunărene. Galerius respinge atacurile sarmaților, carpilor, bastarnilor la frontiera danubiană, luând de șase ori titlul de Carpicus Maximius.

Acest detaliu reprezentat de atacurile Tracilor Carpi este unul foarte important deoarece  demonstrează faptul că la Nord de Dunăre,populația tracă ( proto-română) exista înainte de venirea maghiarilor,iar acea populație nu era una înrobită, ci una potentă, plină de vigoare!

În anul 295 incepe războiul romano-sassanid, în prima bătălie disputată soarta armelor le-a fost potrivnică romanilor deoarece persanii sassanizi au învins,atunci Galeriu și-a dat seama că are în față un adversar redutabil și din această cauză a hotărât să iși refacă armata, creându-și o unitate specială formată din traci nord-dunăreni ( daci și geți).

Peste 3 ani lupta reîncepe și de data aceasta soarta armelor a fost de partea armatei conduse de Galerius,a doua confruntare și cea decisivă a avut loc la Satalla ( 298 ), unde romanii au localizat baza lui Narses și au jefuit-o.

După spusele lui Lactantius, împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți, totul în numele aceluiași tratament pe care victoriosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului lui dac.

Augustus al Orientului în cea de-a doua tetrarhie (1 mai 305), își consolidează poziția dominantă prin desemnarea lui Flavius Severus ca Augustus în Occident și a nepotului său, Maximinus Daia,Caesar. Proclamarea lui Constantin cel Mare ca împărat de către trupele din Britannia și a lui Maxentius în Italia (306), precum și moartea lui Severus II (307) contribuie la destramarea treptată a tetrarhiei, încheiată odată cu moartea sa. Galerius a promulgat , cu câteva zile înainte de moarte, la 30 aprilie 311, un edict de toleranță față de noua religie.

Noii români pentru a ne demonstra adevărata valoare trebuie să învățăm să fim toți ca unul și să ne păstrăm tradițiile.

http://spartacus-titanul.blogspot.ro/

Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR(imparati). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.