Am găsit într-un număr din anul 1936 al revistei “Ilustraţiunea română” povestea cu adevărat tulburătoare a unui copil român furat de ţigani de undeva de la marginea Constanţei. Un copil român pe care destinul îl poartă prin mai toate ţările Europei. Şi care îşi redescoperă la maturitate originea auzind într’o cafenea vorbindu-se româneşte. Dar să nu vă dezvălui eu toată povestea. O face mai bine decât mine redactorul “S.C.” în articolul său “Cariera Mariei Berechet”:
“ Cu mulţi ani înaintea războiului, pe lângă mahalaua Mangaliei din Constanţa, pe unul din numeroasele locuri virane ce se aflau la marginea oraşului, a poposit o ceată de ţigani lăieţi. Şatra acestor lăieţi era compusă numai din muzicanţi şi cerşetori, veniţi tocmai din îndepărtata stepă a Rusiei, care vagabondau de ani şi ani prin toate ţările lumii. La Constanţa şatra poposise pentru a mai aduna ceva bani, ca să plece mai departe în lume.
Lângă locul und poposise şatra, se afla mica gospodărioară a lui Berechet, un modest negustor de mahala, care avea un mic copil, o fetiţă de şase ani, de o frumuseţe excepţională. Tot timpul cât ţiganii au stat la Constanţa, fetiţa Maria Berechet se afla în preajma şatrei, se juca cu dănciucii, era alintată de toate femeile tribului, spre disperarea părinţilor ei, cărora le era teamă să nu fie rapită sau schilodită. Fetiţa însă, cum sunt copiii mahalalelornoastre, nu era deloc supravegheată, aşa că putea fi mereu în tovărăşia noilor ei prieteni arămii.
Într’o bună dimineaţă, când s’au trezit soţii Berechet, au găsit patul Mariei gol. Au ieşit imediat în stradă să o caute, au pornit spre maidanul ţiganilor unde îşi închipuiau că trebuie să fie. Şatra nu mai era de mult acolo.
Acum, în fundul unei căruţe cu coviltire, hurducată pe drumuri neumblate, se afla Maria Berechet, care fusese încântată de ţigani, că-i vor cumpăra rochii şi-i vor da toate dulciurile frumoase pe care i le cere inima.
În zadar au trimis părinţii jandarmii şi poliţia să o caute. Şatra cunoştea locuri şi coclauri pe unde nu nimerea picior de fiinţă omenească.A doua zi trecuseră graniţa în Bulgaria şi peste două săptămâni de marş forţat, au trecut în Ungaria, unde nu mai puteau fi urmăriţi de nimeni. Împreună cu şatra aceasta de nomazi, Maria Berechet a vagabondat prin Italia, Elveţia, Germania şi Franţa.
 |
Maria Berechet alias Marie Chardonet în „Ilustraţiunea română” |
Între timp crescuse, se făcuse o fetişcană de 16 ani, bine desvoltată, de o frumuseţe exceptională şi cu un talent extraordinar la dans. În toate satele şi oraşele unde se oprea şatra, Maria Berechet, însoţită de taraful ei, dădea reprezentaţii în piaţă pentru trecători. Imediat, atraşi de muzica şi dansul ei sălbatec, veneau în jurul ei o mulţime de admiratori, dându-şi fiecare obolul la sfârşitul reprezetaţiei. Şatra se îmbogăţise de pe urma Mariei, pe care o chema acum, din initiaţiva bulibaşei care călătorise în toate colţurile lumii, Marie-Chardonet.
Când au ajuns la Nissa, după nenumărate peregrinări, Marie Chardonet avea 21 de ani şi era o dansatoare desăvârşită. Avea dansul în sânge şi fiecare mişcare a ei era ritm. La prima “reprezentaţie” pe care dat-o în piaţeta dintr’un cartier mărginaş al Nissei, s’a apropiat de cercul admiratorilor, cari priveau fascinaţi dansul minunat al Mariei, un domn elegant, care a privit cu încordată atenţie, până ce s’a sfârşit spectacolul. Când s’a depărtat toată lumea, domnul cel elegant, care nu era altul decât marele impresar Roger Roy, a întrebat-o pe tânăra dansatoare dacă nu vrea să devie o artistă mare, într’un teatru din Paris, sărbătorită de toată lumea.Natural că Maria Berechet a acceptat. Nu aceasta a fost însă si atitudinea căpeteniilor şatrei, care pierdeau astfel o importantă sursă de venituri.După multă tocmeală, impresarul Roger Roy a obţinut eliberarea Mariei, pentru suma, destul de ridicată pentru acele vremuri, de 10.000 franci.
Timp de un an de zile impresarul a ţinut-o pe Maria Berechet într’o vilă din Nordul Italiei, unde tot soiul de profesori se ocupau de educaţia şi de perfecţioarea ei. În câteva rânduri, neputându-se obişnui cu viaţa ce i se impunea în vila lui Roger Roy, Maria Berechet a încercat să evadeze. O dată, alăturându-se unui grup de lăutari ţigani, a reuşit să ajungă până la Milano, dar a fost adusă cu poliţia înapoi.
În cele din urmă, Marie Chardonet a devenit o perfectă domnişoară de salon şi totodată o mare dansatoare. Prima reprezentaţie la Paris a fost un adevărat triumf. Într’o singură seară lumea artistică a oraşului-lumină a fost cucerită de arta desăvârşită şi de graţia înăscută a marei dansatoare.
 |
| Articolul „Cariera Mariei Berechet” din revista „Ilustraţiunea română” |
Se căsătorise cu impresarul ei, Roger Roy, şi timp de 20 de ani a fost cea mai apreciată dansatoare a Europei. După moartea lui Roy, care a survenit acum câţiva ani, Marie Chardonet-Roy s’a retras din carieră, trăind liniştită din averea foarte mare ce o adunase.
Într’o bună zi pe când se afla la o cafenea din cartierul latin, a auzit doi studenţi vorbind româneşte. Şi-a dat seama că această limbă îi e cunoscută. I-a rugat pe cei doi studenţi să o lămurească şi aşa a văzut că mai cunoaşte destule cuvinte româneşti. Şi-a adus astfel aminte de copilăria ei, de Constanţa, de magazinul lui Nae Berechet…
A cerut prin consulatul nostru informaţii asupra părinţilor ei. Aceştia din nefericire muriseră de mulţi ani. Ca o ultimă datorie, Marie Chardonet-Roy a ridicat pe mormântul părinţilor ei din Constanţa un monument foarte luxos şi din casa ei din Paris a făcut un preventoriu pentru copiii săraci, care se numeşte: “Ileana şi Nae Berechet”.
Sursa: articolul “Cariera Mariei Berechet” semnat “S.C.” – “Ilustraţiunea română” din 7 octombrie 1936 – citit din colecţiaBibliotecii Digitale a Bucureştilor
Femeia cu vasul de alabastru …
http://deieri-deazi.blogspot.ro/
Lupul Dacic 