Cânepa – drog sau medicament + VIDEO (RO)


În vreme ce unor bătrâni trecuţi de 80 de ani, care cultivă din moşi strămoşi pe ţarina lor cea mai veche plantă de cultură a omenirii, li se face dosar penal şi sunt condamnaţi la închisoare, tinerii noştri învaţă despre cânepă că este un drog. Şi trecând peste faptul că cei ce s-ar apleca asupra etimologiei acestui cuvânt ar constata că, de fapt, drog înseamnă medicament, aceloraşi tineri nu le spune nimeni că planta care este declarată drog, şi pentru deţinerea şi cultivarea căreia se face astăzi puşcărie, este cea care odinioară asigura unei gospodării haine, funii, ulei combustibil şi, mai ales, medicamente. Această plantă este o farmacie universală… Practic, nu există boală pe care să n-o vindece. Este singura plantă din lume prin consumul căreia se vindecă absolut toate formele de cancer. Chiar şi gogoriţa ultimilor 30 de ani, cunoscută sub acronimul SIDA, se vindecă cu ajutorul acestei plante.

Dar dacă oamenii s-ar întoarce la utilizarea cânepii, şi mai ales a celei indiene, care este mult mai eficientă decât cea comună, trei sferturi din mizerabila industrie alimentară şi farmaceutică actuală ar trebui să-şi închidă porţile. Aşa că,acum circa 80 de ani s-a interzis oricărui medic de pe planetă să prescrie ca medicament cânepa. A fost declaratăilegală, şi aşa am ajuns acum s-o considerăm obiectul unui trafic ilegal şi să facem puşcărie pentru ea. Vă rog săîncercaţi să vă interesaţi pe oriunde puteţi şi să aflaţi dacă există cu adevărat vreun caz al unui om care a murit din cauza din cauza consumului de canabis, sau dacă a existat vreodată un fumător de marijuana care să fi murit de cancer…

Decese anuale în Statele Unite

Tutun – 435.000

Alimentație greșită – 365.000

Alcool – 85.000

Medicamente pe rețetă – 32.000

Accidente de automobil- 26.347

Omucideri – 20.308

Aspirină – 7.600

Arahide – 100

Marijuana – 0 (mai sigură decât arahidele!)

E adevărat că, dacă faci exces fumând canabis, ajungi să te comporţi cam ciudat, să nu mai fii stăpân pe tine, eşti euforic şi ai tot felul de iluzii, dar cânepa indiană – canabisul sau marihuana cum mai e numită – n-a omorât pe nimeni încă. De ce? Pentru că cel mai puternic ingredient al său, responsabil pentru acest efect, delta-9tetrahydrocannabinol, are aceeaşi formulă chimică cu cea a unui hormon natural, secretat de organismul nostru, și care este responsabil de buna funcţionare a organismului şi de menţinerea vigorii lui, dar care este secretat în cantitate din ce în ce mai mică pe măsură ce îmbătrânim.

Şi în afară de acest tetrahidrocanabinol, nici celelalte 400 de substanţe chimic active din cânepă nu intră în vreun fel în conflict cu organismul. De altfel, un alt motiv important pentru care este interzisă de către cei care conduc destinele omenirii este faptul că folosirea acestei plante, indiferent că e fumată sau mâncată sub formă de salată, asigură o sănătate de fier şi o reîntinerire permanentă. Aţi vizionat vreodată un film chinezesc sau indian, în care ați văzut un bătrân venerabil, trecut de mult de suta de ani, care stătea tot timpul cu pipa-n gură, fumând cânepă indiană? Aceste secvenţe sunt acum cenzurate, dar când eram eu mic, am avut ocazia să văd asemenea imagini.

Dacă aveţi șansa, întrebaţi-i pe indienii sau chinezii care mai au legături cu mediul sătesc din patriile lor, acolo unde tradiţiile s-au păstrat, care sunt plantele cele mai importante în regimul alimentar şi farmaceutic al bătrânilor care au trecut de 100-120 de ani. S-ar putea să aflaţi cu stupefacție că fumează canabis (sau marijuana, e acelaşi lucru). În acelaşi timp, anual, pe planetă mor câteva zeci de milioane de oameni de cancer datorat fumatului de tutun, şi de douăori mai mulţi din cauza alcoolismului. Ca să înţelegeţi cât este tutunul de periculos, faceţi următoarea experienţă: Introduceţi într-un borcan cu apă caldă conţinutul unui pachet de ţigări tari, fără filtru , sau mai multe frunze de tutun tocate mărunt. Lăsaţi-le la macerat două trei zile, după care filtraţi conţinutul, storcând bine frunzele în zeamă şi apoi zeama obţinută încălziţi-o uşor la bain-marie, pentru a se evapora apa, până ce pe fundul borcanului rămâne o pastădensă maronie, asemănătoare nesului frecat cu un pic de apă. Ce aţi obţinut este nicotină pură. Dacă veţi da unui câine de dimensiuni mari 5-10 miligrame din această pastă, în următoarele 2-3 ore va muri. Omul moare dintr-o doză mult mai mică. Şi cu toate astea, nimeni nu declară tutunul drog ilegal. Vă las să vă gândiţi la acest aspect.

Sursa: Cătălin Dan Cârnaru, „Generatoare” fără mişcare – principii şi utilizare, p. 10

CANABIS

Stopează evoluția cancerului

Împiedică distrugerea neuronilor

Antispasmodică, relaxează mușchii

Previne migrenele

Tratează glaucomul

Vindecă epilepsia

Previne Alzheimer

Tratează sindromul premenstrual

Antipsihotic

Face plastic biodegradabil

Face hârtie

Face combustibili, solvenți, lubrifianți

Face textile industriale și casnice

Face materiale de construcții

Stopează dependența de petrol gaze, cărbune

Poate fi cultivată oriunde

Vă mai mirați că este ilegală?

Canabisul omoară celulele canceroase
Cannabis – weed – pot – marijuana kills cancer cells (RO)

aici video:

https://dotsub.com/view/dab3cfd7-226f-494f-945d-beea4c32f42e

Cânepa – al cui pericol?

http://frumoasaverde.blogspot.ro/

Acest articol a fost publicat în SANATATE(canabis). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cânepa – drog sau medicament + VIDEO (RO)

  1. Cătălin zice:

    Nici drog nici medicament. Doar cea mai veche plantă de cultură a omenirii, plantă alimentară și tehnică, care se cultivă de peste unsprezece milenii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.