Afacere de familie cu lapte de capră. Cât costă un borcan de iaurt delicios fără nicio urmă de conservanţi


Afacere de familie cu lapte de capră. Cât costă un borcan de iaurt delicios fără nicio urmă de conservanţi

Monica Cucerzan şi soţul ei sunt doi sibieni care şi-au cucerit clienţii cu iaurturi şi brânzeturi făcute din lapte de capră şi cheag natural, fără niciun fel de conservanţi.

Monica Cucerzan (41 de ani) din localitatea Târnava Mare, judeţul Sibiu, mărturiseşte că dragostea pentru lactatele de capră vine încă din copilărie, din gospodăria bunicilor.

A lucrat o perioadă într-o firmă auto, însă mereu cu acelaşi gând ca într-o zi să poată pune pe picioare o fermă de capre, unde să poată să facă singură produsele, după reţete din familie.

„De când eram mică, părinţii mei au avut capre, motiv pentru care am putut să dezvoltăm această afacere, eu cu procesarea produselor şi soţul cu partea administrativă. Am început afacerea în 2008, cu 70 de capre, după care am mărit efectivul. Acum avem 550 de capre care păşunează liber“, povesteşte Monica.

Monica Cucerzan prezintă produsele obţinute din lapte de capră. FOTO: Ramona Găină ATELIER AMENAJAT ACASĂ

Chiar când au pornit afacerea, au dat o perioadă laptele la procesator, după care Monica s-a apucat să facă, singură, produsele de gustul cărora aveau să se îndrăgostească sute de clienţi. Ideea de a procesa singuri laptele a venit şi din dorinţa de a avea un venit mai bun. Sibianca mărturiseşte că a învăţat singură să facă toate produsele, lucru care îi place foarte mult. În plus, tot ea le şi vinde.

Totul se face cu cheag natural, fără conservanţi, iar dincolo de procesul de producţie stă o satisfacţie extraordinară de a vedea că produsele sunt cumpărate şi apreciate, o energie de a duce afacerea mai departe chiar şi în condiţii nu foarte uşoare. În micul atelier amenajat acasă, autorizat sanitar-veterinar, Monica face iaurt de capră, brânză proaspătă, telemea şi brânză de burduf. Surplusul de lapte îl dă în continuare la procesator şi, lunar, face aproximativ 400 de borcane de iaurt şi 150 de kilograme de brânză proaspătă.

„Avem o cameră de procesare a produselor, una de maturare a produselor şi o cameră de frig, unde produsele vor sta la o temperatură de 2 grade. Produsele sunt transportate cu o maşină frigorifică. Muncesc de dimineaţa până seara, pun ceasul să sune la 6.00, fac singură tot, nu face nimeni nimic şi nici nu o să las pe nimeni să facă atât timp cât o să pot să le fac, pentru că ştiu ce dau consumatorului. Cel care cumpără vede în expresia feţei tale dacă spui adevărul sau nu şi asta a contat foarte mult de la începutul afacerii: niciodată nu mi-am minţit clienţii“, spune Monica.

„Clienţii îmi spun că sunt produse foarte bune, îmi recomandă produsele şi la alţii. Cine vine şi cumpără o dată vine şi a doua, şi a treia oară. Cele mai scumpe produse din piaţă sunt ale mele, nu m-am luat după cum vinde în ziua respectivă colega, mi-am stabilit un preţ al meu” Monica Cucerzan, producător de lactate

Afacere cu lapte de capră la Sibiu. FOTO: Ramona Găină

CU CÂT VINDE PRODUSELE

În Piaţa Ţărănească Transilvania din Sibiu, care se ţine doar o dată pe săptămână, sâmbăta, produsele Monicăi se vând ca pâinea caldă. Dacă ajungi la standul ei la orele prânzului, rişti să nu mai găseşti iaurt sau lapte. Vinde borcanul de iaurt cu 3,5 lei, kilogramul de telemea cu 22 de lei, cel de brânză de burduf cu 35 de lei, iar laptele – cu 5 lei litrul.

Produsele ei nu sunt nici pe departe cele mai ieftine, dar sunt de foarte bună calitate, aşa că lumea se înghesuie la stand. „Cele mai scumpe produse din piaţă sunt ale mele, nu m-am luat niciodată după cum vinde în ziua respectivă colega, eu mi-am stabilit un preţ al meu, pentru că este un produs sută la sută natural, e făcut de mine personal şi am preţuri fixe pentru că ştiu ce marfă vând“, explică sibianca.

Are deopotrivă clienţi tineri şi vârstnici. Spune că totul în ceea ce face se traduce prin pasiune. Are cumpărători care aleg produsele din lapte de capră pentru a avea o viaţă mai sănătoasă, mame care vor laptele pentru copiii lor, clienţi din judeţ, dar şi din alte ţări, chiar şi germani sau francezi aflaţi în trecere prin zonă şi care sunt uluiţi de deliciile ei.

„Clienţii îmi spun că sunt produse foarte bune, îmi recomandă produsele şi la alţii. Cine vine şi cumpără o dată vine şi a doua, şi a treia oară. «Vai, ce bune sunt, nu se poate, telemea de capră, extraordinar de bună!», aşa reacţionează, sau îmi spun că nu au mâncat niciodată telemea de capră, vor să guste şi le place chiar foarte mult“, adaugă Monica.

Monica Cucerzan prezintă produsele obţinute din lapte de capră. FOTO: Ramona Găină PROFIT DE 5%-10%

Pe lângă piaţa din Sibiu, îşi mai comercializează produsele şi la Sighişoara, dar şi la evenimentele cu vânzare de produse tradiţionale la care ea şi soţul ei sunt chemaţi. Soţii Cucerzan au investit în afacerea cu ferma de capre aproximativ 50.000 de euro. Pe lângă ei doi, mai au angajaţi doi oameni care au grijă de animale. Profitul este, până acum, între 5% şi 10%, şi cea mai mare parte se reinvesteşte în dezvoltare.

„De când avem ferma, am tot reinvestit banii, am modernizat punctul de procesare a laptelui, am cumpărat maşina frigorifică“, mai spune Monica. Planurile de viitor ale familiei Cucerzan includ achiziţionarea unei instalaţii automate de muls.
http://adevarul.ro/

Acest articol a fost publicat în AFACERI, ALIMENTATIE(lactate). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Afacere de familie cu lapte de capră. Cât costă un borcan de iaurt delicios fără nicio urmă de conservanţi

  1. Naie Patron zice:

    EU AS DORII CITE 2 HG LA 3 ZILE DE LAPTE DE CAPRA CA AM PROB ,DE SANATATE CUM VA CONTACTEZ

    Apreciază

  2. Naie Patron zice:

    MA SCUZATI ;as dori 2 kg lapte de capra la 2 zile sar putea si cum sa luam legatura

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.