Vă sună cunoscut? Cum a fost condusă România la faliment de către consilierul francez Charles Rist, apărătorul băncilor străine creditoare.


Bune erau si pe atunci partidele politice, nu?

Vreți exemple de azi? Luați Legea dării în plată și altele ca ea.

Un simplu consilier financiar trimis de Societatea Națiunilor a ajuns să controleze viața din România timp de mai mulți ani și să ducă țara aproape de colaps.

Venirea la putere a Partidului Național-Țărănist a însemnat și o schimbare a politicii externe cu privire investițiile străine, care au devenit mult mai acceptate față de perioada anterioară. Partidul era adeptul „politicii porților deschise”. În aceste condiții, investițiile străine au crescut, iar influența în economia românească a devenit foarte importantă. Guvernul lui Iuliu Maniu a încheiat acorduri de împrumut pentru suma de 100 milioane de dolari, iar inflația s-a redus printr-o politică de stabilizare monetară. Au avut loc o serie de privatizări. O firmă americană a preluat societatea de telefonie.

Rolul organismelor financiare internaționale, dar și al băncilor creditoare, care erau afiliate la Societatea Națiunilor, a crescut foarte mult. La propunerea acestora a fost numit un consilier tehnic pe lângă Banca Națională a României, care să supervizeze operațiunile economice ale guvernului. Pentru această funcție a fost ales Charles Rist, profesor de economie foarte apreciat, specializat la Sorbona. Acesta se bucura de un salariu foarte mare, precum și de o serie de alte facilități, cum ar fi: cazare la Hotelul Athenee Place, mașină, călătorii spre Paris etc.

„La sfatul său, guvernul a modificat legislația, permițând accesul investitorilor străini în diverse domenii: mine extracție petrolieră, amenajări funciare, exploatare forestieră, regii autonome și întreprinderi de stat. Spre a fi sigur că împrumuturile acordate României vor fi rambursate, Rist a propus și obținut înființarea Casei Autonome a Monopolurilor ce exploata produse de strictă necesitate și era aducătoare de uriașe venituri la bugetul de stat. Aici intrau sarea, tutunul, hârtia de țigarete, chibriturile, cărțile de joc. Sumele astfel obținute erau depuse într-un fond special pentru achitarea datoriei externe. Până în anul 1931, rolul lui Rist a fost important, dar nu extrem de impunător”, scrie istoricul Anton Caragea în lucrarea „Pagini de istorie ascunsă”.

Împrumutul dezavantajos și „curbele de sacrificiu”

Criza economică din SUA, izbucnită în anul 1929, s-a resimțit și în România. Nivelul de trai a scăzut, șomajul a crescut și inflația a început din nou să urce. Rist a propus obținerea unui nou împrumut extern pentru a rezolva problemele economice. Împrumutul de 1,3 miliarde de franci francezi pe care Rist l-a negociat era dezavantajos pentru România. Dobânda era mult mai mare față de cea practicată, cu peste două procente, iar România avea voie să folosească doar jumătate din sumă, iar cealaltă jumătate urma să fie folosită pentru plata împrumuturilor care ajunseseră la scadență. O altă propunere a profesorului francez avea să creeze mari nemulțumiri. „Rist a venit cu o propunere: înființarea «curbelor de sacrificiu», adică reducerea cu sume între 50% și 50% a salariilor angajaților statului și sistarea oricăror sporuri pentru muncitori. Rezultatul acestor sfaturi a fost dramatic: greve, demonstrații care au început mai serios în ianuarie 1931, soldate cu doi morți și nenumărați răniți. Între timp, în decembrie 1930, altă veste l-a bucurat pe Rist. Cel mai mare inamic al său, Vintilă Brătianu, șeful PNL, care solicita permanent alungarea sa din țară, s-a stins la moșia sa din județul Vâlcea”, arată Anton Caragea.

Căderea guvernului Iorga, la solicitarea lui Rist

Potrivit istoricului, guvernul instalat de Carol al II-lea în 1931, condus de marele istoric Nicolae Iorga, era unul supus lui Rist, care era, de fapt, primul ministru din umbră. În anul 1932 a fost reintrodusă „curba de sacrificiu”, iar salariile au fost reduse cu 10-12%. Argetoianu, care era ministrul de Finanțe, și Iorga erau incapabili să gestioneze situața dificilă a țării, mai ales că economia era în cădere, la fel ca și viața românilor.
„În aceste condiții, Rist a ajuns să se teamă că băncile care îl acreditaseră pe lângă guvernul român nu își vor mai vedea niciodată banii înapoi. Speriat, a decis că acest guvern trebuie să cadă. Pe 26 mai 1932, Charles Rist a înaintat, în calitatea sa de expert pe lânfă BNT și Ministerul Finanțelor, un protest oficial regelui, guvernului și opiniei publice în care se arăta profund nemulțumit de politica guvernului Iorga-Argetoianu, solicitându-i demisia. El a întocmit și un plan de extrem de dur, numit de „redresare”, în fapt de faliment, ce prevedea: reducerea salarilor, creșterea impozitelor și plata rapidă a datoriei externe, anularea oricăror facilități și o cerere de ajutor adresată Societăților Națiunilor spre a pune România sub tutelă. Totodată, Rist amenința cu ruperea relațiilor cu guvernul român în cazul neacceptării acestor doleanțe”,
scrie Anton Caragea. Regele Carol al II-lea i-a cerut guvernului să se retragă, conștient fiind de faptul că țara avea nevoie de bani, pe care numai Rist îi putea obține. În august 1932 a fost instalat un nou guvern condus de către Alexandru Vaida-Voievod.

Guvernul lui Vaida-Voievod a luat țara din mâinile lui Rist

Țara se afla într-o situație foarte grea, iar noul prim ministru a acceptat la începutul anului 1933 să încheie acordul de la Geneva, prin care erau impuși trei experți pentru operașiunile de buget și trezorerie, care erau conduși de Rist. Acești specialiști străini controlau de fapt România. Acordul, care era valabil pe o perioadă de patru ani, până în 1937, propunea și alte măsuri de reducere, pentru plata restanțelor. Toate partidele importante s-au împotrivt acestui acord, dar fără vreun rezultat, pentru că a fost aprobat până la urmă de Parlament. Dar, Vaida a decis că e timpul ca România să-și ia soarta în propriile mâini. Astfel nu au fost depuse instrumentele de ratificare a pactului de la Geneva la Societatea Națiunilor. Vaida a ascuns unele decizii de Rist și a decis să nu-l mai cheme pe acesta la ședințele guvernului. De asemenea, s-a interzis ca acesta să aibă acces la situațiiile financiare reale. În continuare, a fost adoptată o lege prin care erau blocate produsele de import și de încurajare a industriei naționale, iar în august s-a anunțat suspendarea plății fatoriilor externe, măsura care l-a scandalizat pe Rist.

Plecarea lui Rist din România

Alexandru Vaida-Voievod l-a considerat director responsabil de situația economică pe Charles Rist și a anunțat în toamna anului 1933 că nu va mai fi numit consilier financiar. Acesta a cerut sprijinul PNL și a avut o întâlnire cu I.G. Duca, președintele partidului, care s-a arătat dispus să-l sprijine, dar cu dorința de a prelau puterea. Carol al II-lea a susținut propunerea PNL de demitere a guvernului, care s-a produs în toamna anului 1933. A fost numit un nou guvern, dar bucuria lui Rist a fost de scurtă durată,  pentru că România depășise criza și nu mai avea nevoie de „serviciile” sale. „La 18 mai 1934, guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărăscu a anunțat că «renunță la planul de la Geneva». Luna august va fi și ultima lună a lui Rist pe meleagurile românești”, scrie istoricul Anton Caragea.

Preluare Adevarul.ro

http://www.fluierul.ro/

Reclame
Acest articol a fost publicat în ISTORIE RECENTA RO.. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.