FINLANDA PROGRESIȘTII RĂPESC ȘI ACOLO COPII.


Coșmarul unei doctorițe românce în Finlanda. Angajații statului nordic i-au smuls copii din brațe: „Am vrut să-i apăr cu corpul meu. Mi-au fost rupte coastele”

O femeie din Piatra Neamț trăiește o dramă în Finlanda unde instituțiile statului i-au smuls copiii cu forța și i-au plasat la alte familii, sau în instituții de protecție. Mama cere acum ajutorul autorităților române pentru a fi repatriată împreună cu cei trei copii.

Viața Mihaelei Camelia Jalaskoski (Smicală), o femeie de 44 de ani din Piatra Neamț a devenit un calvar la scurt timp după ce, în 2005, s-a mutat în Finlanda împreună cu fiica sa Andreea, atunci în vârstă de 4 ani, un copil rezultat din căsătoria anterioară. Camelia este absolventă a Facultății de Medicină din Iași, și înainte de a lua decizia de a pleca din țară avea o experință de șase ani la Unitatea de Primre a Urgențelor a Spitalului Județean Neamț.
„Am plecat din România, pentru a ma căsători cu un cetățean finlandez, care mi-a promis marea cu sarea și nu din cauza condițiilor din România. Am fost și sunt în continuare un român adevărat, mândră de originile mele”, spune femeia.

„Am fost tratată ca un gunoi”

Așteptările Cameliei au fost repede spulberate după ce soțul finlandez și familia acestuia au început să o umilească pe ea și pe fiica ei.
„Nimic din ce făceam nu era pe placul lor. M-aș fi întors în țară, dar am rămas imediat însărcinată, iar mama mea nu mi-a permis să mă întorc, pe motiv că îmi fac de râs familia”.
Camelia Jalaskoski (Smicală) FOTO: facebook
Părinții femeii, Radu Smicală, medic pediatru și mama, Lucia, farmacistă sunt oameni cunoscuți și respectați în comunitatea din Piatra Neamț. Camelia a sperat că venirea pe lume a copilului rezultat din căsătoria cu soțul finlandez ar fi putut să aducă liniștea în familie, dar presiunile psihice la care a fost supusă au făcut-o ca în ianuarie 2006 să nască prematur, cu două luni înainte de termen, pe Mihail.
„În urma cezarienei, medicii mi-au uitat 10 cm de placentă în uter. Fiind româncă, am fost tratată ca un gunoi, nimeni nu a vrut sa investigheze ce se întâmpla cu mine, așa că am stat 3 luni cu restul de placentă în uter, abia târându-mă și îngrijind singură un copil prematur și o fetiță de 5 ani”, povestește femeia care a fost nevoită să-și rezolve problema de sănătate la o clinică particulară.
Relațiile cu proaspătul soț nu numai că nu s-au îmbunătățit, ci au degenerat, Camelia susținând că soțul finlandez a violat-o și, chiar dacă s-a întâmplat doar o dată, a rămas din nou însărcinată.
„Având în vedere situația precară a uterului meu, mi s-a făcut trimitere de urgență pentru avort terapeutic, ceea ce am refuzat vehement, în ciuda riscurilor. Sunt o persoană credincioasă și am fost în legătură permanentă prin telefon și prin scrisori cu Părintele Iustin Pârvu, care s-a rugat pentru noi”.

În centrul de siguranță ca la… închisoare

Al treilea copil al româncei s-a născut în ianuarie 2007, o fată pe nume Maria. Bucuria a acoperit scenele de violență la care femeia era supusă de soțul finlandez atât în timpul sarcinii, cât și după ce a venit pe lume fetița. În urma unui astfel de episod, din iulie 2007, copii au fost agresați, iar Camelia a fost strânsă de gât de soțul furios.
„Au venit vecinii și m-au salvat. Pe certificatul medico-legal scrie: „. În urma acestei scene, mama a fost dusă, împreună cu cei trei copii la un centru de siguranță, unde translator a fost folosit… soțul agresor, care nu vorbește limba română. „Poliția a refuzat să asculte martorul (bona copiilor, pe motiv că e rusoaică), Andreea nu a fost ascultată, nu am primit niciun fel de consiliere psihologică, iar centrul de siguranță era mai mult ca o închisoare. Am cerut ajutorul ambasadei române. Nu am obținut Absolut nici un sprijin”, mărturisește femeia.
Debusolată și speriată de cele întâmplate, Camelia a decis să se întoarcă acasă, la soțul violent, după o lună petrecută în acel centru. S-a ambiționat să învețe de una singură limba finlandeză și să-și caute un serviciu pentru a-și asigura independența financiară pentru a scăpa din acel iad. În trei luni a învățat limba, iar din ianuarie 2008 a început serviciul ca medic în Finlanda.

Târâtă în procese de fostul soț

Viața de calvar nu avea cum să nu-i afecteze pe cei trei copii. Din cauza tratamentului la care mama era supusă de către soț, băiețelul a fost diagnosticat cu anorexie nervoasă, și a fost nevoie de multiple spitalizări pentru a-l stabiliza.
„Ziua îngrijeam copiii și noaptea învățam limba finlandeză plus medicina de la capăt. Lucrând ca medic de urgență, uitasem multe lucruri de care aveam nevoie la dispensar”.
După câteva luni de serviciu la un dispensar din Tampere, Camelia a fost angajată ca medic anestezist. Femeia s-a redresat financiar, a adus chiar o bonă din România pentru a o ajuta cu copiii, iar soțul finlandez era mai tot timpul plecat și nu se implica în viața de familie. În aprile 2010, românca a divorțat și s-a mutat împreună cu copiii, conform deciziei luate de instanță.
„Pentru că am și cetățenie română nu am primit custodia copiilor, pe motiv că exista riscul de a mă muta împreună cu copiii in România”.
La trei luni după mutarea din casa soțului, băiatul s-a vindecat complet de anorexie. Iadul abia urma însă pentru mama și cei trei copii, deoarece lupta s-a mutat la nivel instituțional. Pentru că nu avea venituri, fostul soț nu a plătit pensie  alimentară, dar a târât-o pe româncă într-o sarabandă de procese în care statul finlandez i-a plătit avocat din oficiu.
„Deși legea finlandeză prevede avocat din oficiu pentru copii, copiii mei nu au beneficiat de aceasta. Am plătit peste 100.000 de euro timp de 3 ani . Din 2013 nu mi-am mai permis un avocat, așa că am reprezentat singură copiii la procese. Având în vedere agresiunea asupŕa copiilor, precum și cea asupra mea în fața copiilor, Mihai și Maria au refuzat să-și vadă tatăl”, mai spune mama căreia i s-a refuzat și un psiholog pentru copii.

Copiii smulși cu forța din brațele mamei

Întâlnirile tată-copii se realizau sub supravegherea autorităților, iar mama spune că fostl soț nu numai că nu încerca să stabilească vreo legătură emoționala cu aceștia, ba din contra, îi amenința non stop.
„În 2013, oficialii au refuzat să mai organizeze întâlnirile sub supraveghere. Au dat o declarație scrisă prin care menționează aceasta, precum și faptul că tatăl copiilor a spus în repetate rânduri că „.
Camelia Jalaskoski (Smicală) și copii: Andreea (dreapta), Maria și Mihail FOTO: Facebook
Justiția finlandeză a hotărât atunci ca minorii să meargă fără supraveghere să-și vadă tatăl, iar mamei i s-a aplicat o amendă de 15.000 euro pentru că oficialii au refuzat să mai facă întâlnirile sub supraveghere.
„În toți acești ani, protecția copilului a fost de partea tatălui și a apărat interesele tatălui, în defavoarea copiilor”.
Anul trecut, în luna mai, mama și-a făcut mutația legală împreună cu copiii în alt oraș unde obținuse un post mai bun, și a anunțat autoritățile cerând transferul tuturor actelor la noua reședință.
„Am cerut și informarea tatălui copiilor despre aceasta (în urma violențelor familale avem adresa secretă și o singură autoritate din Finlanda poate da adresa noastră celorlalte oficialități, inclusiv poliției)”.
Decizia l-a înfuriat pe fostul soț care a dorit transferarea copiilor într-o unitate de plasament. Camelia spune că pe 15 mai 2015, fostul soț a obținut de la judecătoria Tampere custodia totală a copiilor pe baza declarațiilor sale cum că femeia ar plănui să fugă în România cu cei mici, hotarâre dată fără proces și fără ca mama să fie ascultată și nici măcar înștiințată. A doua zi, trei executori judecătorești și două reprezentante de la Protectia Copilului au venit să-i ia pe cei doi copii, Mihail și Maria, spunându-i femeii că îi duc să se întâlnească cu tatăl lor. Au urmat scene abrutizante pentru copiii care au fost agresați de executori.
„Prima reacție a fost să-i iau în brațe și să-i apăr cu corpul meu. Așa mi-au fost rupte coastele. Andreea a sunat la poliție. La venirea poliției, executorii judecătorești au înhățat copiii, i-au urcat în mașina socialului și au disparut. Abia dupa ce copiii au fost răpiți, socialul a făcut decizia de preluare a copiilor în plasament”.

Istoria se repetă după un an

Tatăl finlandez a obținut custodia celor doi copii, dar nu au stat cu acesta decât două luni, din iulie, până în septembrie 2015. „Pe data de 23.09.2015 au fost luați de urgență de către serviciile sociale, deoarece erau în pericol major în casa tatălui. Au fost dusi din nou la o casa de copii și pe data de 21 decembrie 2015 au fost dați acasă, spre adopție temporară”, spune Camelia.
Lucrurile păreau să intre în normal, dar în aprile 2016, acelasi judecător care îi luase mamei custodia copiilor fără proces și cei de la Protectia Copilului au obligat-o pe femei și pe cei mici la o anchetă psihiatrică.
„Am fost supuși la traume psihice în timpul așa zisei anchete. Ancheta a fost făcută în mare parte de către două asistente medicale, iar doctorul care nu a vorbit niciodată cu copiii a dat verdictul: între mine și copii ar exista o relație prea strânsă, fără să se precizeze ce însemna prea strânsă și asta ar fi dovada alienării parentale. Alienarea parentală nu este aprobată ca diagnostic în Finlanda și nici de sistemul juridic”, a menționat românca.
Exact la un an de la scena  traumatizantă la care au fost supuși, pe 16 mai 2016, copiii au fost luați de  poliție de la școală și duși la casa de copii (băiatul Mihail), respectiv într-o familie (fata, Maria). Mama spune că decizia de a-i separa pe copii a fost luată pentru că băiatul, în vârstă de 10 ani este acuzat că ar manipula-o pe sora sa, mai mică cu un an.
Camelia Jalaskoski (Smicală) și fiica cea mică, Maria FOTO: facebook

O mamă care cere ajutorul statului român

Mihaela Camelia Jalaskoski susține că a cerut în mod repetat ajutorul Ambasadei României la Helsinki, dar nu a primit decât susținere morală, nerezolvându-se nici măcar situația certificatelor de naștere ale copiilor. Femeia cere acum ajutorul statului român și al Uniunii Europene pentru repatrierea urgentă a ei și a celor trei copii. Ea acuză Finlanda de „încălcarea Drepturilor Omului și Drepturilor Copilului.  Continuarea abuzurilor din partea oficialităților finlandeze va avea urmări ireparabile asupra creșterii și dezvoltării copiilor, precum și asupra sănătății noastre”.
Camelia Jalaskoski (Smicală) mai solicită ca România să facă o plângere la CEDO, pentru legea 39 din Tratatul Drepturilor Omului, rezolvarea cazului în situație de urgență.
„Cerem ca un avocat de drept internațional și drepturile omului să fie ales de către statul român să ne reprezinte. Un avocat în Finlanda costă între 30.000 – 70.000 euro. Nu am acești bani, chiar dacă mi-aș vinde toate lucrurile. Cerem ca România, prin instituțiile sale, să ia atitudine în Parlamentul European pentru oprirea abuzurilor asupra copiilor în Țările Nordice. În Finlanda, peste 20.000 de copii sunt luați din familii. Aceeași situație există în Norvegia”, mai spune românca.

 

preluare Adevărul.ro

http://www.fluierul.ro/

Reclame
Acest articol a fost publicat în EUROPA(progresism), ROMANIA-DIASPORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.