Mesajul fermierului englez către cel român


Dragă colega,

Am înţeles că ai aflat şi tu că noi, fermierii englezi, am votat în majoritate pentru ieşirea din UE. Ştirea e deci că vom avea piaţa agro-alimentară protejată şi că, da, în schimb, nu vom mai avea subvenţii. Dar nici tu, fermier român, nu ţi-ai luat subvenţiile pe anul acesta, deşi le ai pe cele mai mici. Adică ai dezavantajul principal de a fi în afara UE, tu fiind înauntru? Tare! Şi ai toate dezavantajele de a fi înauntru? Cum ar fi importuri ieftine care să te sufoce? Fără glifosat şi neonicotinoide? Cu tot felul de deştepţi care te învață că dacă îţi aperi piaţa internă, eşti ne-european? Bravo, fermier român, ai rupt gura târgului! Să înţeleg că eşti într-o situaţie ciudată: cu un picior eşti în gheaţă şi cu altul în foc, şi pe medie ar trebui să te simţi bine, nu? Adică culegi toate dezavantajele de peste tot: şi de a fi în UE, şi de a fi în afara UE! Şi nici nu ai voie să te aperi, nu? Că brusc devii împotriva economiei de piaţă! Păi noi, acum, în afara UE, vă vom arăta mai abitir ce înseamnă economia de piaţă, căci noi, englezii am inventat-o!

Una peste alta, drag fermier român, eşti într-un mare rahat (you are in a deep shit, în varianta dinaintea traducerii)! Deci tu şi nu eu! Uite, cred că pentru tine ar fi cel mai bine să începi să te lupţi să beneficiezi de toate avantajele de a fi membru: subvenţii mari şi la timp, fonduri europene pentru dezvoltare, producţie internă solidă, consumatori educaţi şi solidari, autorităţi responsabile. Cum e în Polonia. Pentru voi, e important să prosperaţi cu ajutorul UE. Noi eram bogaţi dinainte de aderare, doar am fost un imperiu. Însă tu, fermier român, dacă nu vrei să îţi muşti mâinile de ciudă în următorii ani, trebuie să răstorni masa ACUM. Prin urmare, ce ai de gând să faci?

Al tău,
John Farmer

Articolul este un text de opinie semnat de Vlad Macovei,  Directorul General Agrointeligenţa

Acest articol a fost publicat în EUROPA- ROMANIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s