Preţul schimbărilor cu orice preţ


Suntem o ţară paralizată de inerţii. De inerţii statice, nu dinamice. Adică nu ne putem urni din mentalităţile comunistoide de a trata naţiunea ca pe o turmă de imbecili.

De la revoluţie încoace nu ni se vorbeşte decât despre nevoia de reformă. Schimbare, înnoire cu orice preţ. Şi am văzut ce înseamnă, adesea, acest “cu orice preţ”: un preţ exagerat, care, de multe ori, nu merită.

Să-i înlocuim pe ceauşişti şi securişti! Perfect! Orice om normal la cap și-ar fi dorit asta. Dar cu cine?

Și aici a intrat în funcțiune, pentru prima oară  după revoluție,  „schema”. Erau primele luni ale înnoitorului an 1990. Pe străzi se striga „Punctul 8 de la Timișoara”, „fără nomenclaturiști”, „lustrație”. Dar de undeva, din grotele unde se chirciseră de furia poporului, au ieșit la treabă manipulatorii de profesie și au început să șuiere, fără chip, ca vocea unui sfat al înțelepților:

„Nu contează cu cine îi înlocuim! Important e să-i înlocuim. Oricine ar veni în locul lor nu poate fi mai rău decât înainte”. Astfel, sub pretextul nevoii de urgență, au reușit să impună renunțarea la criterii.

Aşa i-am acceptat pe Iliescu, Bârlădeanu, Marţian, Brucan, Băsescu. Eşalonul doi al răului de care încercasem să ne descotorosim.

Spre ce au condus aceştia ţara? Cumva spre meritocraţie? Cumva spre onoare, patriotism, bunăstare? Spre recâștigarea demnității naționale?

Unde suntem azi, în anul de grație 2016?

Să privim o clipă fructele arborelui nostru conducător, aflate pe una dintre cele mai viguroase ramuri ale puterii actuale din România: justiţia.

Laura Kovesi – fiica celui mai longeviv procuror şef comunist, Ioan Lascu;

Livia Stanciu – fost procuror ceauşist;

Monica Macovei – fost procuror ceauşist, fiica nomenclaturistului comunist Vasile Gherghescu, decorat de Nicolae Ceauşescu în decembrie 1971 cu Ordinul Steaua RSR, alături de marii securişti Iulian Vlad şi Nicolae Pleşiţă;

Raluca Prună – Minstrul Justiţiei, fiica fostului ofiţer MAE  ceauşist, Vasile Prună, demascat de Mircea Răceanu ca securist ce a făcut poliţie politică.

Să continui?

Au trecut 8 luni de la tragedia de la Colectiv. În fața unei lovituri atât de brutale și nedrepte bucureștenii au ieșit în stradă în primul rând dintr-o solidaritate generică. Aveau nevoia să-și demonstreze că nu sunt chiar atât de neputincioși în fața sorții. Un vinovat trebuia să existe și, după două zile de protest curat, acesta a fost identificat și numit: clasa politică, peste măsură de coruptă. S-a cerut primenirea ei din temelii.

Excelent prilej pentru oculții din subterane de a recidiva. De a murdări și confisca, prin aceleași manipulări ca în 1990, protestul popular spontan. De a scoate din nou la produs „schema”. Cu cele două caracteristici câștigătoare ale ei, decurgând una din cealaltă: urgența schimbării și lipsa timpului de a impune criterii. A apărut astfel, peste noapte, „guvernul de tehnocrați”.  Ca și când ar fi fost o emanație a străzii, o întruchipare a voinței populare.

În realitate, nimic din ceea ce ar fi însemnat o selecție riguroasă, întru binele comun al țării, nu s-a produs. Diverse grupuri de interese, pilotate de servicii secrete sau de ONG-uri dubioase cu comandă prin satelit, și-au propus clientela. Cu singurul scop de a avea reprezentanți cât mai obedienți (nicidecum valoroși, dacă ne gândim la dărăpănata doamnă Guseth înlocuită în extremis de revărsata doamnă Prună) la masa raptului național.

Voința poporului? Pretext!

Interesul național? Marotă!

Chiar să fie întâmplător faptul că fosta rețea de procurori și nomenclaturiști ceaușiști își dă întâlnire azi, la vârful țării, prin aceste progenituri cinice care par mai degrabă a îndeplini misiuni cazone, de comando, decât planuri de guvernare competentă?

Țara asta, din păcate, nu a încetat după 1989 să fie terenul de joacă și de experimente antipopulare ale găștilor de oprimatori comuniști și securiști ce rezistă istoriei mai ceva decât buruienile la grindină.

Schimbare da, dar cu criterii! Nu la repezeală, nu cu orice preț și nu cu oricine. Mai ales nu cu vlăstare de „foști”.

Pentru că altfel vom rămâne tot rușinea Europei, tot cobaiul Americii, tot  învinsa penibilă a Albaniei.

Apropo de meciul cu Albania: vă mai amintiți cum a fost „ales” actualul președinte al FRF?

Încă un exemplu, dacă mai era nevoie, despre cum e înțeleasă și practicată „schimbarea” în România.

Și unde duce, mai devreme sau mai târziu.

P.S. Amicilor care se vor grăbi să mă acuze că aș avea nostalgia unui Mircea Sandu sau Mitică Dragomir le spun doar atât: n-ați înțeles nimic!

http://www.conteledesaintgermain.ro/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Preţul schimbărilor cu orice preţ

  1. xaeus spune:

    S-a aplicat principiul ‘intotdeauna se poate si mai rau’. La fiecare schimbare si decizie importanta s-a ajuns si mai rau.

    Apreciază

  2. Ioan B. spune:

    Oare in loc de „mentalitati comunistoide”n-ar fi fost mai potrivit „mentalitati stupidocrate”? Cel putin pentru „stupidocracy” exista o definitie (vezi: http://ro.urbandictionary.com/define.php?term=stupidocracy ).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s