DEDESUBTURILE NAUCITOARE ALE LEGII CASEI REGALE


Propunerea lansată concomitent dinspre guvernul Cioloș și PSD privind instituționalizarea Casei Regale drept organizație de utilitate publică, plătită din bugetul republicii, este viu contestată de susținătorii tradiționali ai monarhiei, care consideră că vom asista, într-o formă sau alta, la o a doua abdicare, după cea din 1947. Deocamdată, principalele critici vizează banii pe care Casa Regală ar urma să-i primească de la statul republican, o aberație, oricum ai da-o. Adevărata bombă e ascunsă, însă, în cu totul alt loc din legea respectivă.

Proiectul legii Casei Regale, deja elaborat, reclamă nu mai puțin de șapte semnături guvernamentale, începînd cu cea a vicepremierului Vasile Dîncu și stipulează că aceasta ”este persoana juridica de utilitate publica, autonoma, apolitica și fara scop patrimonial, pastratoare a traditiilor nationale și a valorilor statului roman modem, promotoare a dezvoltarii Romaniei”.

Legea acordă Casei Regale palatul Elisabeta drept reședință oficială pentru 99 de ani de aici înainte, dar și fonduri de la buget necesare atît cheltuielilor curente ale acesteia, cît și activităților publice pe care ar urma să le desfășoare.

Bomba de care vorbeam vine abia la ultimul articol, care stabilește că șeful Casei Regale este validat de către parlament, în ședință comună(?!!!)

Cred că e momentul să facem o pauză și să reamintim o poveste care a făcut deliciul mapamondului.
În 1974, odată cu instaurarea funcției de președinte al României, Ceaușescu a ordonat să i se facă un sceptru de aur, după model regal, ca însemn al noii puteri.

Situația creată – hibridul republicano-monarhist – a fost atît de stranie, de hilară, încît genialul Salvador Dali, maestrul absurdului, i-a trimis o sarcastică telegramă de felicitare dictatorului, pe care acesta a luat-o, însă, în serios.

De această dată se merge mai departe: un parlament al unei republici va fi chemat prin lege să valideze Regele de pe lista de așteptare.

În fapt, prin legea respectivă se încearcă, grație unei înțelegeri politice între cuplul Duda-Margareta și guvernul Cioloș plus PSD-ul lui Dragnea, tranșarea controversatei probleme a succesiunii în interiorul Casei Regale. Eliminarea stupefiantă și încă neexplicată oficial din linia succesorală a prințului Nicolae a fost o victorie, dar una de etapă, odată ce prințul a lăsat clar de înțeles că nu se va lăsa înlăturat cu una, cu două. Și că ar putea contesta decizia, la un moment dat.

Duda și Margareta speră ca, prin noua lege, prințul Nicolae să fie înfrînt de decizia Parlamentului României. În plus, aceeași lege stabilește că șeful Casei Regale va avea, ulterior, dreptul de a modifica statutul acesteia după bunul plac, ceea ce include și desemnarea oricărui moștenitor vrea, din interiorul sau exteriorul familiei regale.

Că PSD a decis brusc să se ”monarhizeze” e ciudat, mai ales că fix acum trei ani, în parlament, deputata Natalia Intotero ținea un discurs furibund:

”Deşi ţara noastră este, de multă vreme, o republică, iarăşi se observă o revigorare a anacronicului curent monarhist. Treaba asta, cu reînvierea mortului de la groapă, începe să devină agasantă. Începe să semene tot mai mult cu prozelitismul religios pentru tot soiul de secte obscure, dar foarte agresive propagandistic. Dacă tot e să ne întoarcem în timp, de ce să ne oprim la monarhie, şi de ce taman la cea constituţională? Poate mulţi vor cum era pe vremea lui Mihai Viteazul, sau Vlad Ţepeş! Poate mulţi vor ca pe vremea lui Burebista, ori Decebal! (…)Monarhia nu rezolvă niciunul dintre primele 20 de obiective de pe agenda cetăţeanului! Şi atunci, de ce să ne punem monarhia pe cap, asta ne mai lipsea acum? Trece criza dacă avem rege?(…)Aşa că de ce să ne pupăm cu un mort, când viitorul societăţii nu e să ne căsătorim cu el?”.

Acum, PSD e gata să se pupe, fericit, cu ”mortul”.

Despre guvern, nici nu mai vorbim, fix asta era problema care trebuia rezolvată rapid de cabinetul provizoriu Cioloș.

Ca simplă ipoteză, am putea crede că amplasarea Casei Regale la remorca guvernului și a parlamentului e o manevră interesată a serviciilor secrete.

De ce ar face asta?

Un posibil răspuns l-a sugerat un scandal din 2004, atunci cînd diplomatul american Richard Carlson și avocatul Brad Johnson, acționînd în numele familiei Karl Friedrich de Hohenzollern, l-au acuzat public pe Radu Duda, într-o conferință de presă, că ”a folosit abuziv titlul de Prinț Radu de Hohenzollern-Veringen pentru a obține foloase materiale. (…) El a înșelat Guvernul României, făcîndu-l să creadă că a primit acest titlu de la capul familiei Hohenzollern”.

Potrivit celor doi, Radu Duda a mai deținut, “ca urmare a asumarii false a titlului de Hohenzollern”, o functie oficiala pe langa Executivul de la Bucuresti, aceea de reprezentant special al acestuia pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila pentru NATO si UE. Aceasta calitate i-a ingaduit sa fie primit in audienta la Suveranul Pontif ori sa reprezinte Romania la intalniri cu numerosi membri ai familiilor regale din Europa (Marea Britanie, Belgia, Suedia, Olanda si Luxemburg).
Radu Duda a făcut parte si din Consiliul Director al Asociatiei neguvernamentale “Casa NATO”, care a fost gazda mai multor vizite ale senatorilor americani si ale delegatiilor oficiale ale Departamentului de Stat si Departamentului Apararii ale SUA.
Astfel, potrivit lui Johnson si Carlson, Radu Duda s-a intalnit cu persoane ce puteau avea acces la informatii sensibile pentru Tratatul Nord-Atlantic. Ceea ce, potrivit lui Richard Carlson, a creat un potential risc la adresa securitatii tarilor NATO si UE.
Mai mult de atît, cei doi americani anuntau, la acea vreme, ca aveau programate intrevederi cu oficiali romani si cu ambasadori ai tarilor NATO spre a-i informa despre riscurile la care expun securitatea militara a NATO prin actiunile lui Radu Duda.

Poate că Duda, aflat pe o listă a susținătorilor Securității ante-decembriste, într-adevăr, e considerat o piesă prețioasă care poate avea acces în sfere mai greu de penetrat de către serviciile secrete. Ceea ce ar explica interesul în promovarea unei asemenea legi care priponește, efectiv, Casa Regală de statul republican.

Cu adevărat de neînțeles e, însă, cum de nu se găsește în întreaga familie regală nici măcar o singură voce lucidă și onestă care să protesteze față de manevra șocantă aflată în pregătire și care va consfinți, cu adevărat, sfîrșitul monarhiei în România. (Bogdan Tiberiu Iacob)

http://inpolitics.ro/

Acest articol a fost publicat în MONARHIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s