CASA REGALĂ SE PREDĂ. LA CHEIE!


Sa se duca de acolo de unde au venit. De atitia ani ne tot sug de bani, noi ii tinem…munca nu e buna pentru singele lor ” albastru”? Cine sunt astia? Cine i-a adus pe capul acestei tari? Nu conteaza cine a lucrat impotriva lor ci faptul ca NU au nici o treaba cu tara asta, nu ne reprezinta si ultimul domnitor adevarat al tarii a fost Cuza.

Se pune capăt viitorului monarhiei în România. Definitiv. Sau cel puțin pentru această Casă Regală. Pentru că, fapt nemaipomenit, această instituție a neamului a luat decizia de a se preda unei republici. Republica România preia Casa Regală și o transformă într-o fundație. Sau într-un fel de SRL. Monarhia SRL înseamnă punctul final al unei istorii. Se întâmplă sub ochii noștri.
Fenomene din ce în ce mai bizare marchează ultima parte a existenței Casei Regale a României. Sfârșitul acestei instituții, care a adus atât de mult bine națiunii române, fiind, între altele, și părtașă sau chiar promotor a reîntregirii, se produce după ce Majestatea Sa, Regele Mihai, lovit nu atât de vârstă, cât de o boală grea, este scos pe tușă. În scurt timp, cei care îi iau locul decid că a sosit momentul renunțării, pentru totdeauna, cel puțin pentru Casa de Hohenzollern, la orice pretenție privind revenirea la monarhie. Și asta se întâmplă fără ca monarhiștii, atâția câți sunt, să fie întrebați de cineva. Sistemul își încheie, în scurt timp, misiunea. “Campul tactic” se poate retrage din proximitatea și din interiorul Casei Regale.
În urma unor negocieri sau, mai pe românește spus, tocmeli, s-a convenit trasformarea Casei Regale, dintr-o instituție a neamului care a rezistat sub comunism, e drept, în exil, și în sfertul de veac postcomunist, într-o instituție de interes public aparținând statului. Adică republicii. Și ai cărei conducători sunt desemnați, menținuți în funcție sau demiși de către Parlamentul României, adică de reprezentanții republicii.
Acesta este sfârșitul. Sfârșitul sfârșitului. Este punctul final. Începând de la care adepții monarhiei nu ar mai trebui să ridice pretenții. De vreme ce Casa Regală renunță ea însăși la orice posibilitate ca, în viitor, România să redevină o monarhie, partizanii monarhiei nu vor mai avea niciun cuvânt de spus. La fel cum nu au avut nici zilele trecute, atunci când s-au încheiat negocierile între Casa Regală și reprezentanții puterii republicane de la București.
Din momentul forțării, cu pistolul pe masă, a Regelui Mihai al României să abdice, Casa Regală a fost permanent supusă supravegherii securității de la București, dar și a securității de la Moscova. Tentativele Regelui Mihai de a apăra eficient valorile democratice și de a se opune comunizarii României au fost contracarate, după caz, cu viclenie sau cu violentă, iar revenirea în țară a Regelui Mihai a fost și ea, în mare măsură, controlată. “Sistemul” a lucrat eficient, din exterior, dar și din interior, împotriva monarhiei și împotriva Casei Regale și iată, în cele din urmă, își atinge scopul.
Despre consecințe, în curând. (Sorin Roșca Stănescu)

http://inpolitics.ro/

Acest articol a fost publicat în MONARHIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s