Franța amenință SUA: ‘Dacă iese Donald Trump președinte, relațiile se vor complica’


Preşedintele francez Francois Hollande apreciază, într-un interviu publicat joi în cotidianul Les Echos, că victoria candidatului republican Donald Trump la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ‘ar complica relaţiile dintre Europa şi SUA’, informează AFP.

‘Sloganurile lui diferă prea puţin de cele ale extremei drepte din Europa şi din Franţa: frică faţă de migraţie, stigmatizarea islamului, punerea sub semnul întrebării a democraţiei reprezentative, denunţarea elitelor… în condiţiile în care Donald Trump însuşi, prin averea sa, este încarnarea cea mai evidentă a acestora’, a declarat şeful statului francez.

Întrebat dacă, în opinia sa, alegerea omului de afaceri new-yorkez ar fi ‘periculoasă’, preşedintele socialist francez a răspuns fără echivoc ‘da’.

După părerea lui Francois Hollande, probabilitatea de a-l vedea pe miliardar la Casa Albă nu trebuie minimizată. ‘Cei care afirmă că Donald Trump nu poate fi viitorul preşedinte al SUA sunt aceiaşi care pretindeau că Brexitul nu va fi niciodată votat’, a spus el.

Francois Hollande nu s-a pronunţat până acum asupra candidaturii lui Trump, contrar premierului său Manuel Valls, care l-a calificat pe Donald Trump ca fiind un ‘om rău’.

Fostul secretar de stat Hillary Clinton şi miliardarul Donald Trump sunt practic la egalitate, cu 42% pentru democrată şi 40% pentru republican, în cel mai recent sondaj de opinie publicat miercuri în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 8 noiembrie, informează agerpres.ro.

http://www.stiripesurse.ro/

Acest articol a fost publicat în INTERNATIONAL. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s