Ion Cristoiu: De ce nu s-o fi făcut Klaus Iohannis filosof? Nu era nevoie să se deplaseze la Bruxelles


Putea să le trimită celorlalți membri ai Consiliului ce se spune despre UE pe Wikipedia

Ion Cristoiu a scris pe blogul său despre participarea președintelui Klaus Iohannis la reuniunea primului Consiliu European organizat dupa referendumul din Marea Britanie.

Jurnalistul îl critică pe președinte spunând că Iohannis „a definit locul și rolul nostru în UE prin formula, nimerită ca plasticitate, Sîntem și noi pe-acolo”, fără a avea ceva de spus.

Cristoiu nu e mulțumit deloc de prestația lui Iohannis de la Bruxelles și devoalează tot ce a făcut acesta la summit.

„Klaus Iohannis a ratat o nouă ocazie de a contrazice la Bruxelles zicerea Suntem și noi pe acolo! România n-a avut nimic de spus în ampla dezbatere europeană privind poziția Uniunii Europene față de emigranți. Întreaga noastră poziție s-a limitat la reacțiile contradictorii față de cota impusă României. Alte țări – Ungaria, Polonia, au depășit acest nivel de fată-n casă care are un cuvînt de spus doar dacă vrea sau nu să se lase violată de Jupîn, intervenind cu puncte de vedere răsunătoare în dezbaterea privind politica Uniunii în materie de emigranți.”, a scris Cristoiu pe blogul său.

Imediat după această reuniune, fiecare lider a susținut câte o conferință de presă, printre care și Klaus Iohannis.

„Dincolo de impresia iritantă de măcăneală și nu de spunere din întreaga personalitate, Declarația a fost o cumplită succesiune de idei de-a gata, tipice lui Klaus Iohannis. Ce-a spus Klaus Iohannis, președintele celui de-al șaptelea stat al UE? Citez din Declarație: „Pentru că nu trebuie să uităm că Uniunea este un proiect destinat păcii, securității și prosperității pe continentul nostru.
Acesta a fost și mesajul pe care l-am transmis în numele României”. Pentru asta nici nu era nevoie ca Klaus Iohannis să se deplaseze la Bruxelles.
Putea să le trimită celorlalți membri ai Consiliului ce se spune despre UE pe Wikipedia.”, a mai spus Cristoiu.

Jurnalistul continuă prin a spune că președintele nu spune niciodată nimic concret, ci filosofeaza.

„Recunoașteți poziția lui Klaus Iohannis din cei doi ani de mandat față de provocările din România și din lume. Urmăresc cu îngrijorare! Urmăresc cu atenție! E nevoie de o reflecție aprofundată! Filosofii sunt recunoscuți pentru înclinația lor de a reflecta în detrimentul lui a acționa. De ce nu s-o fi făcut Klaus Iohannis filosof? Poate că România ar fi avut în fine un președinte în stare s-o afirme la Bruxelles și altfel decît o țară de mîna a treia!”, a continuat jurnalistul.

http://www.activenews.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POLITICA STIRI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s