Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei.


”La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia”

Astăzi se împlinesc 511 ani de la moartea marelui Ştefan cel Mare, a cărei domnie în fruntea Moldovei s-a întins pe aproape o jumătate de veac, între anii 1457 şi 1504.

Ştefan cel Mare a făcut parte din familia Muşatinilor şi, pe parcursul domniei, a luptat de numeroase ori împotriva Imperiului Otoman, motiv pentru care a primit titlul de Athleta Christi de la Papa Sixt al IV-lea.

În total, Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii pe parcursul celor 47 de ani de domnie. El a câştigat 34 dintre ele, chiar dacă de multe ori inamicii aveau o superioritate numerică zdrobitoare.

Una dintre marile bătălii la care a luat parte Ştefan cel Mare a fost cea de la Podul Înalt, unde 120.000 de turci şi 17.000 de munteni au intrat în Moldova. Domnitorul avea la dispoziţie doar 40.000 de ostaşi. Cu toate acestea, pe 10 ianuarie 1475 a reuşit să îşi înfrângă inamicii.

Citeşte AICI mai multe despre bătălia de la Podul Înalt

Iată cum îl descria Grigore Ureche pe Ştefan cel Mare în cronica sa: „Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă.”

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 2 iulie.

566 – A încetat din viaţă astrologul francez Michel Nostradamus (n. 14 dec. 1503).

1714 – S-a născut compozitorul şi cântăreţul Christoph Willibald Gluck, precursor al clasicismului vienez şi mare reformator al operetei. (m. 15 noiembrie 1787)

1724 – S-a născut, la Quedlinburg, poetul german Friedrich Gottlieb Klopstock (m. 14 martie 1803)

1778 – A încetat din viaţă scriitorul francez Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712).

1862 – S-a născut, la Westward, Cumbria, Sir William Bragg, fizician şi matematician (m. 12 martie 1942). A fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1915.

1877 – S-a născut poetul şi romancierul Hermann Hesse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1946 (m. 9 aug 1962)

1891 – A încetat din viaţă Mihail Kogălniceanu, politician, gazetar şi scriitor (n. 1817)

1961 – A încetat din viaţă Ernest Hemingway, scriitor englez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (n. 21 iul 1899)

Sursă: Mediafax, Enciclopedia Română

http://www.descopera.ro/

Acest articol a fost publicat în ISTORIE ROMANEASCA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s