Pericolul care îi pândește pe cei care au luat un credit ”Prima Casă”:


Rămân și fără casă și urmariți de ANAF tot restul vietii. Ce NU li s-a spus clienților și care e propunerea unuia dintre inițiatorii legii dării în plată

Guvernul României a precizat la data lansării programului Prima Casă că acesta este un proiect exclusiv destinat pentru tinerii care vor să-și cumpere o locuință, însă nu au suficienți bani pentru a contracta un credit ipotecar.

În timp dobânzile la lei au scăzut și tot mai mulți tineri au apelat la acest program guvernamental, însă acum cu ieșirea Marii Britanii din UE se anticipează o creștere a dobânzilor, ceea ce ar însemna probabil că mulți dintre cei care au contractat un astfel de credit să nu își mai poată plăti ratele.

După ce a lucrat împreună cu avocatul Gheorghe Piperea la proiectul legii dării în plată, deputatul Daniel Zamfir vine cu o propunere pentru ajutorarea celor care vor avea probleme în a rambursa aceste credite.

Acesta explică și partea care nu li s-a spus celor care au contractat un astfel de credit.

”Simt nevoia sa mai explic o data motivul pentru care am depus proiectul de lege privind protectia celor cu Prima Casa.Bineinteles ca au aparut sacalii sa muste,dar aici n-am nicio problema, mor cu ei de gat! Ceea ce ma preocupa, e ca o parte din opinia publica nu a inteles,sau mai degraba a inteles gresit ce e si cum functioneaza Prima Casa.
inca de cand a fost lansat pe piata,a fost prezentat ca un program de spijinire a tinerilor sa-si achizitioneze o locuinta.E adevarat ca datorita avansului mic,si a faptului ca statul garanteaza creditul(initial 100%, ulterior 50%) tinerii acceseaza mai usor acest tip de imprumut.Ce nu li s-a spus tinerilor, e ce se intampla atunci cand nu mai pot achita rata la banca.Ei bine, in aceasta situatie nefericita,ei raman si fara casa si urmariti de ANAF tot restul vietii pentru garantia pe care Statul o plateste pentru ei in contul bancii..In contextul iesirii Marii Britanii din UE, toti specialistii anticipeaza o crestere semnificativa a ROBOR-ului, ceea ce implicit duce la cresterea ratelor. As spune,cu riscul sa fiu taxat de adeptii capitalismului salbatic, ca n-au nicio vina romanii ca britanicii au iesit din UE si nu putem sa-i lasam sa suporte consecintele, ca de,asta-i viata in capitalism!
Si haideti sa ne mai gandim la un lucru:un avans mai mic inseamna pe de o parte o rata lunara mai mare cat si o perioada mai mare de rambursare ceea ce inseamna ca la sfarsitul celor 30-35 de ani de rate se vor plati mai multi bani bancii.Deci cine e marele castigator al programului Prima Casa? Risc practic zero si contracte sigure pe perioade foarte lungi!
Noi dorim prin acesta lege,ca in situatia in care oamenii nu mai pot plati rata, Statul prin ANL sa devina proprietar si sa-i ofere posibilitatea omului sa stea cu chirie in acea casa o perioada de 5 ani, timp in care se poate redresa financiar si ar putea continua ulterior contractul.Daca nu, pierde casa si tot ce a platit pana acum, exact ca la darea in plata.Abia asa am putea spune ca Statul ajuta tinerele familii,dandu-le o gura de oxigen,incurajadu-i sa lucreze, nu sa le franga viitorul aruncandu-i in strada si lasandu-i sa se descurce,ca asta-i capitalismul!
Oameni buni, stiu ca cei cu Prima Casa nici n-au existat in batalia noastra pentru DIP.Probabil nu i-a interesat pentru ca n-au simtit inca pe pielea lor ce inseamna sa fi in situatia sa nu-ti poti plati rata.Nu-i condamn pentru asta.Vad si ca pe o parte dintre voi va intereseaza doar sa se adopte Legea Conversiei,pentru ca da, e solutia salvatoare pentru marea majoritate.Evident ca va inteleg si va sustin, Ceea ce imi doresc eu, si va rog foarte tare,e sa-mi fiti alaturi si sa sustinem cu aceeasi tarie proiecte bune pentru oameni chiar daca nu ne privesc acum pe fiecare dintre noi.Resping categoric tipul de vrajba care se seamana intre cei cu Prima Casa si restul imprumutatilor.E o mare intoxicare ca ar fi asistati social, ca s-ar sustine nemeritat din banisorii tarii o anumita categorie care nu merita.Aduceti-va aminte ca aceeasi intoxicare o foloseau si la DIP.
Eu vreau sa va asigur ca asa cum m-am batut pentru DIP, o voi face si pentru conversia la curs istoric si pentru protejarea celor cu Prima Casa si pentru toate proiectele care sunt in favoarea consumatorilor! il am alaturi pe prof Piperea si mi-as dori foarte tare sa va am si pe voi, pe cei care va pasa, pe cei care vreti sa puneti umarul sa schimbam in bine societatea in care traim!
Si nu uitati:UNIREA FACE PUTEREA, IAR PUTEREA SUNTEM NOI!
Doamne ajuta! DATI SHARE! P.S.Uitasem de ANPC, o lege pe care merita sa o sustinem cu toata taria!”, a scris deputatul pe Facebook.

 

https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fdaniel.catalinzamfir%2Fposts%2F610573099109795&width=500

http://www.activenews.ro/

Acest articol a fost publicat în BANCI-FMI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s