Știința creării propriei realități + VIDEO


În 1633, un bătrân astronom italian, Galileo Galilei, a fost dus în faţa inchiziţiei romane, judecat, găsit vinovat de erezie şi condamnat să-şi petreacă tot restul vieţii în închisoare. Care a fost delictul lui? A susţinut ideea, propusă cu un secol înainte de marele astronom catolic Nicolaus Copernicus, că Pământul nu este centrul sistemului solar. De fapt, spunea Galileo, este invers. Soarele este în centru, iar Pământul este doar una dintre nenumăratele planete care se învârtesc în jurul său. Aceasta idee a fost considerată diametral opusă poziţiei adoptate de Sfânta Scriptură. Galileo a fost obligat să-şi renege în public vederile iar cartea sa,conţinând ideile ofensatoare, Dialog cu privire la cele două sisteme principale ale lumii, a fost interzisă. Sentinţa i-a fost comutată ulterior în arest la domiciliu şi el şi-a trăit restul zilelor sechestrat în vila sa din apropierea Florenţei, unde în cele din urmă a orbit. Cu toate acestea, ideile lui Galilei au supravieţuit iar modelele matematice şi experimentele meticuloase pe care le-a desfăşurat în încercarea de a înţelege natura au pregătit terenul pentru evoluţia ştiinţei moderne. Trei secole mai târziu, un fizician german pe nume Albert Einstein l-a numit tatăl ştiinţei moderne. Din vremea lui Galileo şi până în prezent, observaţiile oamenilor de ştiinţă au contribuit la alcătuirea unei imagini globale a lumii, foarte asemănătoare unui mecanism de ceas complicat, în care nu-şi găseau locul, din punct de vedere practic, idei cum ar fi suflet, spiritsau conştienţă.

Filozoful şi matematicianul francez René Descartes, un contemporan al lui Galilei, care este privit astăzi drept tatăl filozofiei moderne, a declarat că cea mai bună metodă de cunoaştere a lumii ar fi prin împărţirea ei în două: lumea obiectivă sau materială, guvernată de principiile ştiinţei, şi lumea subiectivă, a minţii şi a sufletului, care este domeniul bisericii. Descartes este în mod special celebru pentru maxima Cogito ergo sum (Gândesc, deci exist). Dar, adevărul este că partea cu gânditul i-a cam dat de furcă, după cum le-a dat de furcă multor oameni de ştiinţă în secolele ce au urmat. Cum anume gândim? De unde ne vin gândurile? Cum generează conştienţa particulele de materie ce constituie creierul nostru? Răspunsurile la aceste întrebări deschid o lume complet nouă a posibilităţilor legate de ceea ce putem realiza în viaţă.

O lume într-un atom

În generaţiile ce le-au urmat lui Galileo şi lui Descartes, sir Isaac Newton a dus mult mai departe ideea că natura este o maşinărie, detaliind legile precise care guvernează-i modul de funcţionare. Fizica clasică şi de fapt toată ştiinţa modernă se sprijină pe această fundaţie creată de Newton. Legile mişcării, definite de el, au făcut posibilă dezvoltarea tehnologiei moderne, de la simplele motoare cu aburi, până la sondele spaţiale care analizează probe din solul planetei Marte. În cele din urmă însă, oamenii de ştiinţă au atins limitele abordării newtoniene a lumii. Pe măsură ce instrumentele lor au devenit mai sofisticate, explorarea din ce în ce mai profundă a lumii fizice i-a condus în inima atomului, acolo unde natura realităţii s-a dovedit a fi cu totul diferită de orice şi-ar fi imaginat Newton şi Descartes. Spre sfârşitul secolului XX, savanții au început să cerceteze interiorul nucleului atomului şi au fost şocaţi să descopere că la nivel subatomic lumea fizică nu se comportă deloc aşa cum a afirmat Newton. De fapt, atomul însuşi s-a dovedit a fi un soi de iluzie. Cu cât savanţii îl priveau mai îndeaproape, cu atât părea să nu se afle acolo în realitate. În momentul în care viziunea asupra atomului s-a scindat, fundamentul fizicii clasice s-a dezmembrat şi el. Viziunea noastră asupra modului în care funcţionează lumea a suferit o transformare radicală.

Totul este energie

Când rostiți numele Albert Einstein, la ce vă gândiţi? Probabil la coama sălbatică de păr alb sau la fotografia celebră în care fizicianul scoate limba. Sau poate gândiţi, pur şi simplu: geniu. Dar, oricare ar fi imaginea pe care o aveţi în minte, cu siguranţă veţi menţiona şi formula E = mc2. Cum se face că o formulă matematică referitoare la o teorie sofisticată poate fi atât de celebră, încât şi cei care n-au nicio legătura cu ştiinţa o pot recunoaşte imediat? Pentru că, prin această simplă ecuaţie, Energia egal masa ori viteza luminii la pătrat, Einstein a sfărâmat secole de gândire şi a modificat radical viziunea asupra modului de funcţionare a lumii.

Unul dintre motivele pentru care ideea lui Einstein a avut un asemenea impact transformator este că, pentru prima dată, s-a demonstrat că energia şi materia nu numai că sunt legate, dar se şi pot transforma una în cealaltă. Astfel, lumea elegantă şi dintr-o bucată a fizicii clasice newtoniene a fost obligată să se dea la o parte şi să facă loc lumii vagi, ciudate, aproape de neimaginat a fizicii cuantice. Fizica cuantică studiază modul în care funcţionează lumea la cea mai mică scară, la un nivel sub cel al atomului. Când oamenii de ştiinţă au început să studieze natura realităţii la o scară din ce în ce mai mică, s-a întâmplat ceva cu adevărat ciudat. Cu cât pătrundeau mai adânc în realitate, cu atât aceasta părea să dispară din imagine. Căutarea celei mai mici particule de materie a dus la descoperirea unor mici pachete de energie distincte şi totuşi evazive, pe care fizicienii le-au denumit cuante.

Descoperirea magistrală a lui Einstein se reduce la următoarele: Totul este energie. O piatră, o planetă, un pahar cu apă, mâna ta, orice poţi atinge, gusta sau mirosi este alcătuit din molecule, care sunt alcătuite din atomi, care sunt alcătuiţi din protoni, electroni şi neutroni care, la rândul lor, sunt făcuţi din nimic altceva decât pachete de energie. Iar ceea ce au descoperit fizicienii are absolut totul de a face cu felul în care vă veţi crea viaţa pe care-o visaţi. Pentru că, odată ce ştim că totul este energie, că nu există absolut nicio diferenţă între materie şi energie, graniţele între lumea fizică şi lumea gândurilor noastre încep şi ele să dispară.

Citind gândurile lui Dumnezeu

În decadele care au urmat teoriei lui Einstein, noua fizică cuantică a început să scoată la iveală lucruri foarte ciudate. Micile pachete de energie – cuantele – demonstrau comportări bizare, inclusiv abilitatea neaşteptată de a se influenţa reciproc, o proprietate numită combinare.

În cartea sa, Ştiinţa şi câmpul akashic, fizicianul Ervin Laszlo descrie o serie de experimente desfăşurate de specialistul în detectoare de minciuni Cleve Backster. Acesta a prelevat câteva celule sanguine albe din gura subiecţilor şi le-a cultivat într-o eprubetă. A mutat apoi culturile în locuri îndepărtate, la cca 7 mile distanţă. A ataşat detectoare de minciuni culturilor şi a efectuat a serie de experimente cu subiecţii săi. Într-unul dintre aceste teste, el arată subiectului un program de televiziune care descria atacul japonez de la Pearl Harbor din 1941. Subiectul era un fost puşcaş marin care chiar s-a aflat la Pearl Harbor în timpul atacului. Atunci când a apărut pe ecran chipul unui puşcaş marin, faţa subiectului a trădat o reacţie emoţională şi, exact în acelaşi timp, acul detectorului de minciuni aflat la 7 mile distanţă de locul experimentului s-a mişcat, exact cum ar fi făcut-o dacă ar fi fost branşat la persoana în cauză şi nu la o eprubetă aflată la mare depărtare, conţinând o cultură din sângele acesteia. Cum e posibil un asemenea lucru? În limbajul fizicii cuantice, particulele din corpul puşcaşului marin sunt conectate încă sau combinate una cu cealaltă şi, oricât de departe s-ar afla una de cealaltă, ele vor continua să se influenţeze reciproc. De fapt, acest efect pare să aibă loc cu o viteză mai mare decât viteza luminii, ceea ce încalcă una dintre regulile de bază ale lui Einstein. Oamenii de ştiinţă au denumit aceasta capacitate năucitoare de conexiune instantanee nonlocaţie. Einstein avea un termen mult mai puţin tehnic atunci când se referea la ea. Îi spunea acţiune înspăimântătoare de la distanţă.

O descoperire bizară: gândul influenţează materia

La 20 de ani după activitatea revoluţionară a lui Albert Einstein a avut loc o altă revoluţie globală, la fel de cutremurătoare ca şi cea provocată de el. A început cu doi dintre primii pionieri ai lumii cuantice, fizicianul danezNiels Bohr şi protejatul său, Werner Heisenberg. Bohr şi Heisenberg au studiat comportamentul enigmatic al acestor particule subatomice şi au descoperit că, dacă priveşti adânc în interiorul atomului, vezi că aceste particule invizibile sunt ca niște pachete de posibilitate. Fiecare particulă subatomică pare să existe nu ca un lucru solid şi stabil, ci mai degrabă ca potenţial al uneia din stările posibile. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg spune că nu pot fi măsurate toate proprietăţile unei particule subatomice în acelaşi timp. De exemplu, dacă poţi înregistra informaţia despre locul în care se află protonul, nu-i poţi determina viteza sau traiectoria; dacă-i stabileşti viteza, nu-i poţi determina poziţia exactă.

Lucrările lui Bohr şi Heisenberg sugerează că, la nivelul său cel mai de bază, materia nu este încă nimic concret. La scară subatomică, conform acestei noi înţelegeri, realitatea nu este alcătuită din substanţă solidă, ci din câmpuri de potenţial – mai mult o colecţie de schiţe posibile ale unui obiect decât obiectul în sine. O particulă va prelua caracterul specific al unui obiect material numai atunci când este măsurată sau observată. De fapt, ceea ce este chiar şi mai bizar este faptul că simpla intenţie de a măsura particulele, chiar fără a o face efectiv, afectează particulele respective! Dintr-o dată, subiectivitatea (acţiunea conştienţei asupra unei bucăţi de materie) devine o componentă esenţială a naturii realităţii însăşi.

Câmpul punctului zero

După ce savanţii au continuat explorarea dimensiunilor la scară foarte mică, s-au trezit într-un final în fața a ceva cu adevărat năucitor. Termenul pe care l-au găsit pentru a-l defini este câmpul punctului zero, pentru că la acest nivel infinitezimal pare să existe un fel de forţă care se menţine chiar şi la temperatura de zero absolut, când toate formele cunoscute de energie dispar. Aici, dincolo de nivelul energiei înseşi, există un nivel şi mai elementar. Câmpul la acest nivel nu mai este energie, dar nici nu este un câmp al spaţiului gol. Poate fi cel mai bine descris, după cum și-au dat seama fizicienii, drept un câmp al informaţiei. Altfel spus, oceanul nediferenţiat din care apare energia pare să fie o mare de conştienţă pură, din care energia apare în zone de grupare, ici şi colo. Conştienţa este materialul din care este alcătuit Universul. Materia şi energia sunt doar două din formele pe care le ia conştienţa. Ervin Laszlo numeşte acest câmp care susţine şi leagă toate lucrurile câmpul A, în semn de respect faţă de vechiul concept vedic al înregistrărilor din Akasha, un depozit non-fizic al întregii cunoaşteri din Univers, inclusiv al experienţelor umane. Psihologul Carl Jung l-a numit inconştient colectiv. A fost intuit şi descris pe parcursul a mii de ani de istorie umană printr-o multitudine de termeni şi imagini. Ştiinţa a reuşit doar în ultimele decade să ajungă la acelaşi nivel cu ceea ce a fost intuit dintotdeauna, dar nu a putut fi explicat în întregime.

Laszlo spune: Anticii ştiau că spaţiul nu este gol; este originea şi amintirea tuturor lucrurilor care există şi au existat vreodată. Aceasta intuiţie este acum redescoperită de ştiinţa avansată ca fiind un pilon central al lumii ştiinţifice a secolului XXI. Aceasta va schimba profund concepţia despre noi înşine şi lume. De fapt, a schimbat deja profund imaginea despre noi înşine şi despre lumea noastră şi va continua să schimbe în mod radical abordarea vieţii şi a afacerilor noastre.

Gândul creează totul

Deci, ce încerc eu să spun? Că tot ceea ce există este creat de gând? Că acest Gând creează lumea fizică? Da, asta este exact ce vreau să spun. Gândurile nu numai că sunt importante, dar ele creează materie. Gândul este originea tuturor lucrurilor. Şi gândurile voastre sunt originea destinului, succesului sau insuccesului vostru. În capitolele următoare vom trece pas cu pas prin acest proces de creare a afacerii la care visaţi, în primul rând prin cooptarea celei mai puternice forţe din Univers: credinţa.

Cea mai puternică forţă din Univers

Dacă ideea că Universul este alcătuit din gând pare extraordinară, iată ce e cu adevărat uimitor: scara puterii la care ne referim e impresionantă, dincolo de orice imaginaţie. Universul pare a fi structurat ca o serie de niveluri/straturi, ca un fel de ceapă sau asemeni păpuşilor ruseşti montate una în cealaltă: în interiorul organismelor găsim celule, în celule – molecule, apoi atomi indivizibili, apoi electroni şi protoni, apoi quarci, bozoni, mezoni, fotoni, leptoni… şi, cu cât lumea este mai mică, cu atât mai multă forţă găsim înmagazinată în ea. Cu cât pătrundeţi mai adânc în natură, cu atât mai dinamică devine ea. Cu cât mai adânc e nivelul la care ajungeţi, cu atât mai mare e puterea pe care o găsiţi. Să luăm de exemplu puterea reacțiilor chimice: ea operează la nivelul moleculelor şi atomilor. Puterea nucleară, care e de un milion de ori mai mare, operează la nivelul nucleului atomic, care e de cca un milion de ori mai mic. Totuşi, chiar şi nivelul nuclear păleşte în comparaţie cu nivelurile profunde pe care le explorează fizica cuantică a zilelor noastre. Conform lui Laszlo, câmpul punctului zero are o densitate a energiei de 1094 ergi/cm³, adică de 10 mii de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de ori mai mult într-un singur centimetru cub de spaţiu gol decât există în toatămateria din Universul cunoscut. Şi asta numai într-un centimetru cub de spaţiu gol! Imaginaţi-vă cât ar cuprinde un vas de un litru.

Cum vă poate ajuta ştiinţa cuantică să vă construiţi afacerea visată

În 1902, doi ani după ce fizicianul  Max Plank a stabilit termenul de cuantă pentru a descrie miezul realităţii luminii, un tânăr autor britanic pe nume James Allen a scris o cărticică intitulată După cum gândit-a omul, al cărei titlu este inspirat din versetul biblic După cum gândeşte omul în inima sa, aşa este el. La momentul respectiv, puţină lume i-ar fi asociat pe cei doi şi munca lor dar, cu înţelegerea ulterioară a descoperirilor secolului, acum putem vedea legătura. În timp ce oamenii de ştiinţă au petrecut tot restul secolului urmând orizonturile deschise de pionieri ca Planck, Einstein, Bohr şi Heisenberg, care au condus în final la vidul cuantic, filozofi ca Napoleon Hill, Earl Nigthingale şi Bob Proctor au lucrat pentru a articula aplicarea acestei teorii în lumea practică a realizărilor umane.

Ideea că gândurile noastre au un impact direct, cauzal asupra realităţii a fost luată în seamă, dar întotdeauna a părut ceva ce oamenii raţionali nu pot înghiţi, o idee care dă naştere la şi mai multe întrebări decât răspunsuri. Ţineţi minte cantitatea năucitoare de putere ce rezidă în acel centimetru cub de spaţiu gol sau conştienţă? Ştim acum că spusele lui Victor Hugo: Nu există nimic mai puternic decât o idee al cărei timp a sosit, sunt mai mult decât o metaforă. El s-ar putea să nu-şi fi dat seama de acest lucru la momentul respectiv, dar ne-a lăsat o descriere literară a modului în care funcţionează realitatea. Gândul este cea mai puternică forţă din Univers. Gândurile noastre sunt factorul de control a ceea ce manifestăm şi creăm în viaţa noastră.

Ideea precede lucrul

Această idee stă la baza felului în care a apărut casa visurilor mele, şi la baza fiecărei afaceri pe care am construit-o. Acelaşi lucru se întâmplă cu fiecare om de afaceri care are o viziune şi aplică aceste tehnici şi strategii. A început ca o imagine, o idee în mintea mea şi, până să-mi dau seama, o şi trăiam! Ştiinţa ne spune că dedesubtul a tot ce ştim despre lume se află un câmp de conştienţă pură, de miliarde de ori mai puternic decât orice energie măsurabilă, şi că acest câmp de conştienţă absolută ştie tot ceea ce se întâmplă, oriunde şi pretutindeni în Univers, instantaneu şi cu precizie absolută. Lucrul aceasta nu este mult diferit de genul de descrieri pe care le-au făcut de milenii oamenii în încercarea de a pătrunde natura sursei noastre universale, pe care unii dintre noi o numim Dumnezeu. Oricum aţi numi-o, imaginea care reiese este aceea a unei lumi legate de o inteligenţă infinit de amplă, omnipotentă şi omniscientă, care se află dincolo de toate, în lumea fenomenelor ca sursă, autor şi destinaţie finală. Aceasta este lumea viselor în care trăim tu şi eu şi este lutul din care dai formă şi viaţă afacerii tale visate.
John Assaraf şi Murray Smith

Sursa: http://www.tratamentenergetic.ro/?p=260

Cum să-ți creezi singur ziua

How to Create Your Day – Ramtha (RO)

aici video:

https://dotsub.com/view/22e7ff5f-d322-45e1-8c25-4a048af82b28

http://frumoasaverde.blogspot.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA ( video). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s